Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 29.01.2014

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 400/2014

HOTĂRÂRE
29.01.2014
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 400/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 7 martie 2012 a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 6 București, sub nr. 5859/303/2012, plângerea contravențională formulată de petenta SC T.T. SRL, în contradictoriu cu intimata C.N.A.D.N.R., C.E.S.T.R.I.N., prin care solicita să se constate prescrisă executarea sancțiunilor contravenționale stabilite prin procesul-verbal de contravenție din 17 octombrie 2011 și să se dispună exonerarea de la plata amenzii și a măsurilor accesorii stabilite prin acesta. În motivarea plângerii formulate, petenta a arătat, în esență, că procesul-verbal contestat este netemeinic și nelegal.

Prin sentința civilă nr. 7684 din 25 septembrie 2012, Judecătoria sectorului 6 și-a declinat competența în favoarea Judecătoriei Cornetu Prin sentința civilă nr. 2885din 22 aprilie 2013 Judecătoria Cornetu a declinat cauza în favoarea Judecătoriei Brașov raportat la dispozițiile art. III coroborat cu art. XXIII alin. (1) din Legea nr. 2/2013. Prin sentința civilă nr. 12028 din 16 septembrie 2013 Judecătoria Brașov a admis excepția de necompetență teritorială a Judecătoriei Brașov și a declinat competența de soluționare a cererii formulată de petenta SC T.T. SRL, în contradictoriu cu intimata C.N.A.D.N.R., C.E.S.T.R.I.N., în favoarea Judecătoriei Cornetu. A constatat ivit conflictul negativ de competență, dosarul fiind înaintat către Înalta Curte de Casație și Justiție, conform dispozițiilor art. 21 C. proc.

civ., pentru soluționarea conflictului. A reținut Judecătoria Brașov că nu sunt incidente în cauză dispozițiile art. 10 1 din O.G. nr. 15/2002, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 2/2013, potrivit cărora „(…) plângerea, însoțită de copia procesului-verbal de constatare a contravenției, se introduce la judecătoria în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul contravenientul”, deoarece acestea se aplică numai cauzelor înregistrate pe rolul instanțelor judecătorești ulterior datei intrării în vigoare a Legii nr. 2/20123, respectiv 15 februarie 2013. Or, potrivit procesului-verbal de contravenție fapta a fost săvârșită în data de 31 ianuarie 2012 și în cauză se aplică dispozițiile art. 32 alin. (2) din O.G.

nr. 2/2001, potrivit căruia plângerile contravenționale se soluționează de către judecătoria în a cărei circumscripție a fost săvârșită contravenția. A mai reținut Judecătoria Brașov că, în cauza de față, contravenția a fost săvârșită în localitatea G., județul Ilfov, iar conform H.G. nr. 337/1993, această localitate se află în circumscripția teritorială a Judecătoriei Cornetu, competentă teritorial să soluționeze litigiul. Pe cale de consecință, constatând că în cauză, în materia competenței, sunt incidente prevederile art. 32 alin. (2) din O.G. nr. 2/2001, în temeiul art. 159 1 alin. (2) raportat la art. 159 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., Judecătoria Brașov a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a plângerii în favoarea Judecătoriei Cornetu, în a cărei circumscripție a fost săvârșită contravenția, constatând ivit conflictul negativ de competență.

Înalta Curte de Casație și Justiție, ca instanță competentă să soluționeze conflictul, conform art. 22 alin. (3) și alin. (5) C. proc. civ., va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Cornetu. Pentru a adopta această soluție, Înalta Curte are în vedere considerentele în continuare arătate: Prin procesul-verbal de contravenție din 17 octombrie 2011 întocmit de agentul constatator din cadrul C.N.A.D.N.R., C.E.S.T.R.I.N., petenta SC T.T. SRL a fost sancționată pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 8 alin. (1) din O.G. 15/2002 cu amendă contravențională. Din procesul-verbal rezultă că locul săvârșirii contravenției reținute în sarcina petentei a fost A2 Km 12+450m, G., județ Ilfov, situată în raza de competență teritorială a Judecătoriei Cornetu, județul Ilfov.

Înalta Curte constată că, la data introducerii plângerii contravenționale, competentă să judece plângerea împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției și aplicare a sancțiunii era judecătoria în circumscripția căreia s-a săvârșit fapta contravențională, în temeiul art. 32 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor. Plângerea contravențională a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei sector 6 București la data de 7 martie 2012, anterior intrării în vigoare a noului C. proc. civ., fiind supusă, din punctul de vedere al instanței competente, vechii reglementări, conform prevederilor art. 24 din noul C. proc. civ., potrivit cărora dispozițiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare.

Prin urmare, norma de competență se aplică numai plângerilor contravenționale înregistrate după data de 15 februarie 2013. Înalta Curte apreciază că, în situația specială a stabilirii competenței, normele de procedură civilă nu pot retroactiva decât în cazul în care prin norma nouă se prevede în mod expres aceasta. Or, Legea nr. 2/2013 nu prevede în privința plângerilor contravenționale întemeiate pe O.G. nr. 15/2002, aflate pe rolul instanțelor de judecată, obligativitatea declinării acestor cauze ca urmare a modificării competenței teritoriale prin introducerea art. 10 1 în acest act normativ.

Cu toate că prin art. XXIII din Legea nr. 2/2013 se prevede că „procesele în primă instanță, precum și căile de atac în materia contenciosului administrativ și fiscal, în curs de judecată la data schimbării, potrivit dispozițiilor prezentei legi, a competențelor instanței legal investite, se judecă de instanțele devenite competente potrivit prezentei legi”, Înalta Curte apreciază că acest text de lege nu este aplicabil și plângerilor contravenționale întemeiate pe dispozițiile O.G. nr. 15/2002, deoarece legiuitorul nu a considerat că aceste cereri fac parte din materia contenciosului administrativ și fiscal, ci au o identitate proprie, chiar legiuitorul făcând distincție între cele două materii în secțiunea a II-a din același act normativ, secțiune intitulată „modificarea și completarea unor acte normative în materia contravențională și în materia contenciosului administrativ și fiscal”.

Pe cale de consecință, dispozițiile art. XXIII alin. (1) și alin. (4) din Legea nr. 2/2013 nu sunt incidente în cauză, sens în care dispozițiile art. 32 din O.G. nr. 2/2001 își păstrează aplicabilitatea, pentru cauzele având ca obiect plângere contravențională întemeiată pe dispozițiile O.G. nr. 15/2002 introduse la instanță înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 2/2013. Raportat la circumstanțele cauzei, față de prevederile legale susmenționate, Înalta Curte constată că locul săvârșirii contravenției, reținute în sarcina petentei este localitatea G., județul Ilfov, localitate aflată în raza de competență teritorială a Judecătoriei Cornetu și, prin urmare, instanța competentă să soluționeze pricina este această judecătorie.

În consecință, având în vedere considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 22 alin. (3) și alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Judecătoriei Cornetu.

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe petenta SC T.T. SRL în contradictoriu cu intimata C.N.A.D.N.R. în favoarea Judecătoriei Cornetu. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 29 ianuarie 2014.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2014-02-11
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 628/2014
Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul litigiului Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 6 București, la data de
ÎCCJ 2014-03-04
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1084/2014
Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul Judecătoriei Cornetu, petentul M.M.M. a solicitat, în contradictoriu cu inti
ÎCCJ 2014-02-11
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 631/2014
Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul litigiului. Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Fetești la data de 6 iunie 2012,
ÎCCJ 2014-02-11
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 625/2014
Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul litigiului Prin acțiunea primită și înregistrată pe rolul Judecătoriei Cornetu la data de 20
ÎCCJ 2014-01-22
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 256/2014
Asupra conflictului negativ de competență de față, Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele: Circumstanțele cauzei 1. Cadrul procesual Prin cererea adresată Judecătoriei sectorului 6 București, petenta SC C.P. SA Brăila a
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă