ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 28.11.2012

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7319/2012

HOTĂRÂRE
28.11.2012
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7319/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra cauzei

de față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 3468 din

11 martie 2011, pronunțată în Dosarul nr. 5578/63/2011, Tribunalul Dolj, secția

conflicte de muncă și asigurări sociale, a declinat competența de soluționare a

cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a VIII a conflicte de muncă și

asigurări sociale, reținând că, potrivit art. 156 din Legea nr. 19/2000 „cererile

îndreptate împotriva C.N.P.A.S. sau împotriva caselor teritoriale de pensii se adresează

instanței în a cărei rază teritorială își are domiciliul/sediul reclamantul. Celelalte

cereri se adresează instanței în a cărei rază teritorială își are domiciliul/sediul

pârâtul." Cum reclamantul a formulat acțiunea în contradictoriu cu Ministerul

Administrației și Internelor, și nu împotriva C.N.P.A.S. sau a casei teritoriale

de pensii, devin aplicabile dispozițiile art. 156 teza a II-a-celelalte cereri se

adresează instanței în a cărei rază teritorială își are domiciliul/sediul pârâtul,

care, în speță, se află în București.

Prin sentința

civilă nr. 6703 din 7 septembrie 2012 pronunțată în Dosarul nr. 32587/3/2011, Tribunalul

București, secția a VIII a conflicte de muncă și asigurări sociale, a declinat competența

de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dolj, a constatat ivit conflictul

negativ și a înaintat cauza către Înalta Curte de Casație și Justiție, reținând

că Legea nr. 19/2000 a fost abrogată începând cu data de 01 ianuarie 2011 conform

dispozițiilor art. 196 lit. a) din Legea nr. 263/2010, care a modificat competența

privind soluționarea litigiilor având ca obiect deciziile emise de casele teritoriale

de pensii în sensul că în această materie este competentă instanța de la domiciliul

reclamantului. Cum decizia contestată a fost emisă la data de 04 aprilie 2011, iar

cererea în anulare a fost formulată la data de 11 februarie 2011 (după intrarea

în vigoare a Legii nr. 263/2010 și abrogarea expresă a Legii nr. 19/2000), rezultă

că aplicabilă este noua lege, respectiv, Legea nr. 263/2010, potrivit căreia instanța

competentă este de la domiciliul/sediul reclamantului. Cum contestatorul are domiciliul

procesual ales la sediul Sindicatului Cadrelor Militare Disponibilizate în Rezervă

și în Retragere-Filiala Craiova din municipiul Craiova, localitate aflată în circumscripția

teritorială a Tribunalului Dolj, iar cererea este îndreptată împotriva unei case

de pensii sectoriale, competența de soluționare a cauzei aparține acestei instanțe,

ca instanță de la sediul/domiciliul reclamantului, conform dispozițiilor legale

anterior citate.

Înalta Curte,

competentă să soluționeze conflictul conform art. 22 alin. (3) C. proc. civ., stabilește

competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dolj, pentru argumentele

ce succed:

Cererea dedusă

judecății are natura unei contestații împotriva deciziei de recalculare a pensiei

în baza Legii nr. 119/2010, emisă de o casă sectorială de pensii, și anume Casa

de Pensii Sectorială a Ministerului Administrației și Internelor.

Decizia contestată

a fost emisă la data de 04 aprilie 2011, iar sesizarea instanței s-a făcut la data

de 11 februarie 2011.

Art. 156 din Legea

nr. 19/2000, în vigoare la data emiterii deciziilor contestate, prevedea că „Cererile

îndreptate împotriva C.N.P.A.S. sau împotriva caselor teritoriale de pensii se adresează

instanței în a cărei rază teritorială își are domiciliul sau sediul reclamantul.

Celelalte cereri se adresează instanței în a cărei rază teritorială își are domiciliul

sau sediul pârâtului".

Legea nr. 19/2000

a fost însă abrogată odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 263/2010 privind sistemul

unitar de pensii publice, respectiv, începând cu data de 01 ianuarie 2011, conform

dispozițiilor art. 196 lit. a) din Legea nr. 263/2010.

Prin urmare, la

data sesizării instanței, și anume, 11 februarie 2011, era în vigoare Legea nr.

263/2010, care cuprinde dispoziții privitoare la competență în art. 154.

Astfel, potrivit

alin. (1) al art. 154 din Legea nr. 263/2010, „Cererile îndreptate împotriva C.N.P.P.,

a caselor teritoriale de pensii sau împotriva caselor de pensii sectoriale se adresează

instanței în a cărei rază teritorială își are domiciliul sau sediul reclamantul",

iar potrivit alin. (2) al aceluiași articol, „Celelalte cereri se adresează instanței

în a cărei rază teritorială își are domiciliul sau sediul pârâtul."

Rezultă că, odată

cu intrarea în vigoare a Legii nr. 263/2010, competența teritorială de soluționare

a cererilor cu privire la deciziile emise de casele de pensii sectoriale, care sunt

fostele case de pensii ale Ministerului Apărării Naționale, Ministerului Administrației

și Internelor și S.R.I., s-a modificat în sensul că aceste cereri se soluționează

de către instanța de la domiciliul reclamantului.

Raportat la dispozițiile

art. 725 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora normele de procedură civilă sunt

de imediată aplicare, urmează a se reține că norma de competență aplicabilă în cauză

este cea cuprinsă în art. 154 din Legea nr. 263/2010, în vigoare la data sesizării

instanței.

Cum, în speță,

instanța a fost învestită cu o cerere împotriva unei case de pensii sectoriale,

iar potrivit art. 154 alin. (1) din Legea nr. 263/2007, o astfel de cerere se adresează

instanței de la domiciliul reclamantului, în speță, sat Milești, comuna Ș.S., județul

Dolj, localitate aflată în circumscripția teritorială a Tribunalului Dolj, rezultă

că aceasta este instanța competentă a soluționa pricina.

Stabilește competența

de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dolj.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi, 28 noiembrie 2012.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2013-03-20
0,99
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1543/2013
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 5083 din 5 aprilie 2011 pronunțată în Dosarul nr. 7341/63/2011 Tribunalul Dolj, secția conflicte de muncă și asigurări sociale, a declinat competența de soluționare a cau
ÎCCJ 2013-03-20
0,99
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1542/2013
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 4763 din 30 martie 2011 pronunțată în Dosarul nr. 6220/63/2011 Tribunalul Dolj, secția conflicte de muncă și asigurări sociale, a declinat competența de soluționare a cau
ÎCCJ 2013-04-03
0,99
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1911/2013
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr, 7408 din 18 mai 2011, pronunțată în Dosarul nr. 5943/63/2011 Tribunalul Dolj, secția conflicte de muncă și asigurări sociale, a declinat competența de soluționare a cauze
ÎCCJ 2013-04-03
0,99
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1907/2013
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 5082 din 5 aprilie 2011, pronunțată în Dosarul nr. 7338/63/2011 Tribunalul Dolj, secția conflicte de muncă și asigurări sociale, a declinat competența de soluționare a ca
ÎCCJ 2012-11-28
0,99
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7320/2012
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 3472 din 11 martie 2011, pronunțată în Dosarul nr. 7012163/2011, Tribunalul Dolj, secția conflicte de muncă și asigurări sociale, a declinat competența de soluționare a c
Sursă