ÎCCJ, Secția I civilă
ÎCCJ, Secția I civilă (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)
Magistratul asistent face raportul cauzei, arătând că la data de 22 mai 2014 pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, s-a înregistrat prezenta cerere ce are ca obiect strămutarea Dosarului nr. 8404/109/2013/a1* al Curții de Apel Pitești, în cauză fiind aplicabile dispozițiile Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ.; judecarea litigiului a cărui strămutare se solicită a fost suspendată prin încheierea de ședință din camera de consiliu de la 26 mai 2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție; cererea de strămutare este timbrată. Reprezentanta Ministerului Public solicită admiterea cererii de strămutare. Analizând cererea,
ÎNALTA CURTE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Admite cererea formulată petentul Ministerul Public Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție privind strămutarea pricinii care face obiectul Dosarului nr. 8404/109/2013/a1* al Curții de Apel Pitești. Strămută judecata cauzei de la Curtea de Apel Pitești, la Curtea de Apel Ploiești. Păstrează actele de procedură îndeplinite înainte de strămutare. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 iunie 2014.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.