ÎCCJ, Decizia nr. 246/2021

Asupra admisibilității în principiu a recursului de față, constată următoarele:

Prin încheierea nr. 2000 din 8 octombrie 2020 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă pronunțată în dosarul nr. x/2020 a fost respinsă cererea privind strămutarea dosarului nr. x/2018 al Curții de Apel Timișoara, secția I civilă.

Împotriva acestei încheieri, petentul A. a formulat recurs, solicitând admiterea acestuia, arătând că hotărârea atacată este nelegală.

În cauză nu au fost identificate motive de ordine publică, în condițiile art. 489 alin. (3) din C. proc. civ.

Recursul, fiind de competența Înaltei Curți, a urmat procedura de filtrare reglementată de art. 493 din C. proc. civ.

Prin raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, s-a concluzionat că recursul este inadmisibil, întrucât în speță, recursul vizează o încheiere definitivă pronunțată de către secția I Civilă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, hotărâre care nu mai poate fi supusă reformării.

Prin încheierea din 12 aprilie 2021, Completul de filtru a analizat raportul, a constatat că este întocmit în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (2) și (3) din C. proc. civ. și a dispus comunicarea acestuia către părți.

Recurentul A. a formulat punct de vedere la raportul întocmit, reiterând netemeinicia hotărârii recurate.

În temeiul dispozițiilor art. 248 alin. (1) și ale art. 237 alin. (2) pct. 1 din C. proc. civ., Înalta Curte va examina cu prioritate admisibilitatea căii de atac deduse judecății în speță.

Potrivit art. 129 din Constituția României, "împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii".

Conform art. 457 alin. (1) din C. proc. civ., "hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei".

În raport cu principiile statuate prin textele menționate, admisibilitatea unei căi de atac și, pe cale de consecință, provocarea unui control judiciar al hotărârii atacate, este condiționată de exercitarea acesteia în condițiile legii.

În speță, recursul vizează o hotărâre prin care s-a respins o cerere de strămutare, încheiere care, potrivit prevederilor art. 144 alin. (2) din C. proc. civ., este definitivă, de la data pronunțării, potrivit dispozițiilor art. 634 alin. (2) din C. proc. civ.

Se constată, așadar, că recursul declarat nu este admisibil, ca urmare a neîndeplinirii condiției prevăzute de art. 483 din C. proc. civ., cu referire la existența unei hotărâri susceptibile de reformare pe această cale, determinate ca atare de lege.

Recunoașterea unor căi de atac, în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală, ar constitui o încălcare a principiului legalității, consacrat expres de dispozițiile art. 7 din C. proc. civ., precum și a principiului constituțional al egalității în fața legii și a autorităților și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

Or, normele procesuale privind sesizarea instanțelor judecătorești și soluționarea cererilor în limitele competenței atribuite prin lege sunt de ordine publică, potrivit principiului stabilit prin art. 126 alin. (2) din Constituția României, neobservarea acestora fiind sancționată cu nulitatea hotărârii judecătorești pronunțate cu nesocotirea lor.

În consecință, pentru considerentele arătate, Înalta Curte va respinge ca inadmisibil recursul declarat de A. împotriva încheierii nr. 2000 din 8 octombrie 2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul formulat de A. împotriva încheierii nr. 2000 din 8 octombrie 2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 14 iunie 2021.