ÎCCJ, Decizia nr. 13/2015

Titularul și obiectul sesizării Curtea de Apel Cluj - Secția I civilă a dispus, prin Încheierea din 2 februarie 2015, în Dosarul nr. 8.235/117/2013, sesizarea, din oficiu, a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în baza art. 519 din Codul de procedură civilă, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept: - modul de interpretare/aplicare a prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 1.025/2003, cu modificările și completările ulterioare, prin stabilirea dacă este admisibilă constatarea pe cale judiciară a prestării muncii în condiții speciale în cazul în care la nivelul angajatorului s-a efectuat procedura prealabilă conform prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 1.025/2003, cu modificările și completările ulterioare, însă aceasta nu a vizat meseria/funcția exercitată de reclamant.

Expunerea succintă a procesului La data de 11 iunie 2013, reclamantul Iova Gheorghe, în contradictoriu cu pârâta Societatea Comercială MECHEL - S.A. prin RVA INSOLVENCY SPECIALISTS - S.R.L. PHOENICIA BUSINESS CENTER, a solicitat obligarea acesteia să recunoască activitatea desfășurată în grupa a II-a de muncă în perioada 22 ianuarie 1991-1 februarie 1996 ca fiind încadrată în condiții deosebite de muncă în procent de 100%, obligarea pârâtei să recunoască activitatea desfășurată în grupa I de muncă în perioada 1 februarie 1996-1 aprilie 2001 ca fiind încadrată în condiții speciale de muncă în procent de 100%, obligarea pârâtei să recunoască activitatea desfășurată în perioada 1 aprilie 2001-11 februarie 2013 ca fiind încadrată în condiții speciale de muncă în procent de 100% din timp, precum și obligarea pârâtei să îi elibereze o adeverință din care să rezulte perioadele menționate anterior și încadrarea în condiții speciale și deosebite de muncă. Prin Sentința civilă nr. 3.098/2014 din 4 aprilie 2014, Tribunalul Cluj - Secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, de conflicte de muncă și asigurări sociale a respins acțiunea introductivă, reținând următoarele: În perioada 22 ianuarie 1991-1 februarie 1996, reclamantul a fost încadrat în funcția de inginer coordonant mecanic, în cadrul Secției TOS, beneficiind de grupa a II-a de muncă, conform pct. 3 și 10 din anexa nr. 2 din Ordinul Ministerului Muncii și Ocrotirilor Sociale, Ministerului Sănătății și al Comisiei Naționale pentru Protecția Muncii nr. 50/1990 pentru precizarea locurilor de muncă, activităților și categoriilor profesionale cu condiții deosebite care se încadrează în grupele I și II de muncă în vederea pensionării (Ordinul nr. 50/1990) cu grad de participare 100%, în perioada 1 februarie 1996-1 aprilie 2001, reclamantul a fost încadrat în funcția de inginer coordonant mecanic în cadrul Secției OE1 și a beneficiat de grupa I de muncă, cu grad de participare 100%, iar, în perioada 1 aprilie 2001-11 februarie 2013, reclamantul a fost încadrat în funcția de inginer IRME, șef de secție adjunct, în cadrul Secției OE1 și laminor, fără să i se acorde grupă de muncă. Acordarea grupei a II-a și, apoi, a grupei I de muncă s-a făcut în conformitate cu prevederile Ordinului nr. 50/1990. Dispozițiile art. 3 alin. (1) și ale art. 18 și 29 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările și completările ulterioare, care se referă la încadrarea locurilor de muncă în condiții deosebite ca fiind locuri de muncă unde gradul de expunere la factorii de risc profesional sau la condițiile specifice unor categorii de servicii publice, pe toată durata timpului normal de muncă, pot conduce în timp la îmbolnăviri profesionale, la comportamente riscante în activitate cu consecințe asupra securității și sănătății în muncă a asiguraților, nu pot fi aplicabile în speță, întrucât Legea nr. 263/2010, cu modificările și completările ulterioare, dispune numai pentru viitor de la data intrării sale în vigoare și nu are putere retroactivă. Pentru respectiva perioadă au fost aplicabile prevederile Ordinului nr. 50/1990. Societatea pârâtă este prevăzută în anexa nr. 3 pct. 36 din Legea nr. 263/2010, cu modificările și completările ulterioare, ca unitate care a obținut avizul pentru îndeplinirea procedurilor și criteriilor de încadrare în condiții speciale în conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 1.025/2003, cu modificările și completările ulterioare. În anexa nr. 2 din același act normativ, la pct. 19, 23, 24, 25 și 26 sunt enumerate activitățile care se încadrează în grupe speciale, printre care se află și activitatea desfășurată de personalul din oțelării din turnătorii, din activitatea de laminare la cald și de forjare continuă la cald. După data de 1 ianuarie 2011, când a intrat în vigoare Legea nr. 263/2010, cu modificările și completările ulterioare, reclamantul avea funcția de conducere de șef de secție adjunct în cadrul Secției OE1 și laminor pentru care a primit indemnizație de conducere. Simpla enumerare a acestor activități nu poate duce la încadrarea de către instanță a reclamantului în condiții speciale de muncă în perioada în care acesta a avut funcție de conducere. Potrivit prevederilor art. 1 din Legea nr. 226/2006 privind încadrarea unor locuri de muncă în condiții speciale, locurile de muncă în care se desfășoară activitățile prevăzute în anexa nr. 1 din actul normativ anterior menționat sunt încadrate în condiții speciale. La art. 1 alin. (2) din aceeași lege se prevede că locurile de muncă prevăzute la alin. (1) sunt cele din unitățile prevăzute în anexa nr. 2 care au obținut avizul pentru îndeplinirea procedurilor și criteriilor de încadrare în condiții speciale în conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 1.025/2003, cu modificările și completările ulterioare. La pct. 23 din anexa nr. 1 sunt prevăzute activitățile desfășurate de personalul de oțelării care constau în încărcarea cuptoarelor, elaborarea oțelului în cuptoare, în convertizoare, în cuptoare electrice, în instalații de retopire sub zgură și tratament tehnic în vid care au capacitatea de cel puțin 5 tone pe șarjă, în turnarea oțelului prin procedeul continuu și în lingouri la uzinele siderurgice, în pregătirea gropii de turnare, în tunarea și evacuarea oțelului și în activitățile la cazanele recuperatoare de la oțelăriile cu convertizoare. Funcția deținută de către reclamant în această perioadă nu presupune efectuarea niciuneia dintre aceste activități. Prima instanță a reținut că este nevoie de respectarea etapelor în ordine cronologică în ce privește încadrarea locurilor de muncă în condiții speciale și de încadrarea în acestea a secției, a atelierului, a locului de muncă, a activității desfășurate, a categoriilor profesionale și a numărului de angajați. Este evident că, la funcția deținută de către reclamant, acesta nu putea fi nominalizat în categoriile profesionale în care se încadrează grupele speciale de muncă. Prevederile art. 158 teza II din Legea nr. 263/2010, cu modificările și completările ulterioare, se referă la asimilarea grupei I de muncă anterioară datei de 1 aprilie 2001 cu condiții speciale de muncă dacă asiguratul dovedește că a fost încadrat în această grupă conform metodologiei prevăzute de Hotărârea Guvernului nr. 1.025/2003, cu modificările și completările ulterioare. Asimilarea grupei I de muncă cu grupa de muncă în condiții speciale poate face obiectul unui litigiu de asigurări sociale, și nu a unui litigiu de muncă. Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul, solicitând modificarea sentinței în sensul admiterii acțiunii. Curtea de Apel Cluj - Secția I civilă, în cadrul soluționării apelului, a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile cu privire la chestiunile de drept deduse judecății, dispunând, totodată, suspendarea cauzei până la pronunțarea soluției cu privire la dezlegarea în drept a problemelor sesizate, potrivit dispozițiilor art. 520 alin. (2) din Codul de procedură civilă.

Normele de drept intern care formează obiectul sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție cu privire la pronunțarea unei hotărâri prealabile Normele a căror interpretare se solicită sunt cuprinse în Hotărârea Guvernului nr. 1.025/2003 privind metodologia și criteriile de încadrare a persoanelor în locuri de muncă în condiții speciale, cu modificările și completările ulterioare: "Art. 1. - În sensul prezentei hotărâri, termenii și expresiile de mai jos se definesc după cum urmează: a) locuri de muncă în condiții speciale reprezintă acele locuri de muncă unde există factori de risc profesional, care, prin natura sarcinii de muncă și a condițiilor de realizare a acesteia, conduc în timp la reducerea prematură a capacității de muncă, îmbolnăviri profesionale și la comportamente riscante în activitate cu urmări grave asupra securității și sănătății angajaților și/sau a altor persoane; b) persoanele încadrate în locuri de muncă în condiții speciale sunt angajații care își desfășoară activitatea pe parcursul programului normal de lucru din luna respectivă numai în locurile de muncă definite la lit. a); c) expertiza tehnică a locurilor de muncă în vederea încadrării acestora în condiții speciale reprezintă identificarea factorilor de risc existenți la locul de muncă, care nu pot fi înlăturați; d) expertiza medicală în vederea încadrării locurilor de muncă în condiții speciale reprezintă procesul de evaluare, în baza datelor medicale, a efectelor riscurilor care nu pot fi înlăturate, asupra capacității de muncă și stării de sănătate a angajaților. Art. 2. - (1) Criteriile pentru încadrarea persoanelor în locurile de muncă în condiții speciale sunt următoarele: a) încadrarea locurilor de muncă în grupa I de muncă, anterior datei de 1 aprilie 2001; b) desfășurarea activității în condiții speciale pe durata programului normal de lucru din luna respectivă numai în locurile de muncă definite la art. 1 lit. a); c) existența la locurile de muncă în condiții speciale a unor factori de risc care nu pot fi înlăturați, în condițiile în care s-au luat măsurile tehnice și organizatorice pentru eliminarea sau diminuarea acestora, în conformitate cu legislația de protecție a muncii în vigoare; d) efecte asupra persoanelor din punct de vedere al securității și sănătății în muncă, datorate în exclusivitate unor cauze profesionale și înregistrate pe perioada ultimilor 15 ani; e) efecte asupra capacității de muncă și stării de sănătate, evaluate în baza datelor medicale înregistrate la nivelul cabinetelor medicale de întreprindere, de structurile medicale de medicina muncii sau la comisiile de expertizare a capacității de muncă, pe perioada ultimilor 15 ani. (2) Încadrarea persoanelor în locuri de muncă în condiții speciale se va realiza în condițiile îndeplinirii tuturor criteriilor menționate la alin. (1). Art. 3. - (1) Metodologia de încadrare a locurilor de muncă în condiții speciale include următoarele etape, în ordinea cronologică indicată: a) nominalizarea locurilor de muncă care se solicită a fi încadrate în condiții speciale, efectuată de angajator împreună cu sindicatele reprezentative potrivit legii sau, după caz, cu reprezentanții angajaților în cadrul comitetului de securitate și sănătate în muncă ori cu responsabilul cu protecția muncii; b) solicitarea de verificare a activităților cuprinse în lista locurilor de muncă în condiții speciale, inițiată de angajator împreună cu sindicatele reprezentative, potrivit legii sau, după caz, cu reprezentanții angajaților în cadrul comitetului de securitate și sănătate în muncă ori cu responsabilul cu protecția muncii, adresată inspectoratului teritorial de muncă pe raza căruia se află locul de muncă respectiv sau Comisiei Naționale pentru Controlul Activităților Nucleare. Lista locurilor de muncă în care se desfășoară activități ce pot fi încadrate în condiții speciale, cu respectarea prevederilor prezentei hotărâri, este prevăzută în anexa nr. 1; c) verificarea de către inspectoratele teritoriale de muncă sau Comisia Națională pentru Controlul Activităților Nucleare a locurilor de muncă nominalizate la lit. a), din punct de vedere al îndeplinirii măsurilor tehnico-organizatorice pentru eliminarea sau diminuarea riscurilor profesionale prevăzute de legislația privind protecția muncii ori în normele fundamentale de securitate radiologică, după caz, confirmată prin procesul-verbal întocmit conform anexei nr. 2.1, respectiv anexei nr. 2.2; d) efectuarea expertizei tehnice, la solicitarea angajatorului împreună cu sindicatele reprezentative potrivit legii sau, după caz, cu reprezentanții angajaților în cadrul comitetului de securitate și sănătate în muncă ori cu responsabilul cu protecția muncii, în vederea identificării factorilor de risc care nu pot fi înlăturați, conform criteriului prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. c), precum și a efectelor asupra persoanelor, definite conform criteriului prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. d); e) efectuarea expertizei medicale, la solicitarea angajatorului, împreună cu sindicatele reprezentative, potrivit legii sau, după caz, cu reprezentanții angajaților în cadrul comitetului de securitate și sănătate în muncă ori cu responsabilul cu protecția muncii, în vederea identificării și interpretării datelor medicale înregistrate la nivelul cabinetelor medicale de întreprindere, al structurilor medicale de medicina muncii și al comisiilor de expertizare a capacității de muncă, pentru confirmarea criteriului stabilit la art. 2 alin. (1) lit. e). (2) Etapele prevăzute la alin. (1) lit. d) și e) sunt condiționate de rezultatul verificării menționate la alin. (1) lit. c). (3) În cazul în care angajatorul nu declanșează procedura de încadrare a locurilor de muncă în condiții speciale, sindicatele reprezentative potrivit legii sau, după caz, reprezentanții angajaților în cadrul comitetului de securitate și sănătate în muncă ori responsabilul cu protecția muncii pot sesiza inspectoratele teritoriale de muncă, care vor dispune verificarea locurilor de muncă conform alin. (1) lit. c). Art. 4. - Solicitarea angajatorului de verificare a locurilor de muncă în condiții speciale, menționată la art. 3 alin. (1) lit. b), va cuprinde obligatoriu următoarele date: unitatea, secția, atelierul, locul de muncă, descrierea activității de bază desfășurate, precum și categoriile profesionale și numărul de angajați. Art. 5. - (1) În vederea încadrării locurilor de muncă în condiții speciale se constituie, prin ordin comun al ministrului muncii, solidarității sociale și familiei și al ministrului sănătății, Comisia pentru acordarea avizelor de încadrare în condiții speciale, compusă din reprezentanți ai celor două ministere. După caz, la solicitarea Comisiei pentru acordarea avizelor de încadrare în condiții speciale, prin Ministerul Muncii, Solidarității Sociale și Familiei, aceasta se completează cu un reprezentant al Comisiei Naționale pentru Controlul Activităților Nucleare. (2) Secretariatul Comisiei pentru acordarea avizelor de încadrare în condiții speciale se constituie la Casa Națională de Pensii și Alte Drepturi de Asigurări Sociale. (3) Angajatorul va depune la secretariatul Comisiei pentru acordarea avizelor de încadrare în condiții speciale un dosar cuprinzând următoarele documente: a) lista semnată de angajator și de sindicatele reprezentative potrivit legii sau, după caz, și de reprezentanții angajaților în cadrul comitetului de securitate și sănătate în muncă ori de responsabilul cu protecția muncii, care cuprinde categoriile profesionale și numărul de angajați, în raport cu fiecare categorie, ce urmează să fie încadrați în condiții speciale, inclusiv confirmarea respectării criteriului menționat la art. 2 alin. (1) lit. b); b) dovada încadrării locului de muncă în grupa I de muncă, conform reglementărilor existente până la data intrării în vigoare a Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, semnată de angajator; c) procesul-verbal întocmit de inspectoratul teritorial de muncă sau de Comisia Națională pentru Controlul Activităților Nucleare, după caz, cu specificația în clar că au fost luate sau nu au fost luate măsurile tehnice și organizatorice pentru eliminarea și/sau diminuarea riscurilor, prevăzute în legislația de protecție a muncii sau în normele fundamentale de securitate radiologică, după caz; d) rezultatul expertizei tehnice prevăzute la art. 3 alin. (1) lit. d), prin care se confirmă existența unor factori de risc care nu pot fi înlăturați, în condițiile respectării măsurilor prevăzute la art. 3 alin. (1) lit. c); e) procesul-verbal încheiat de instituția care a efectuat expertiza medicală, cu specificația în clar a îndeplinirii criteriului prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. e), în conformitate cu rezultatul expertizei medicale, după modelul prezentat în anexa nr. 3. Art. 6. - (1) În urma analizării dosarului de către Comisia pentru acordarea avizelor de încadrare în condiții speciale, constituită în cadrul Ministerului Muncii, Solidarității Sociale și Familiei, se acordă avizul sau se respinge motivat solicitarea de emitere a acestuia. (2) Formularul de acordare a avizului prevăzut la alin. (1) se întocmește în conformitate cu modelul prezentat în anexa nr.

Art. 7. - Casa Națională de Pensii și Alte Drepturi de Asigurări Sociale, în baza avizelor acordate de comisia prevăzută la art. 5 alin. (1), inițiază procedura de elaborare a proiectului de lege privind completarea prevederilor art. 20 din Legea nr. 19/2000, cu modificările și completările ulterioare. Art. 8. - (1) Angajatorul este obligat să depună la casele teritoriale de pensii, la definitivarea contractului colectiv de muncă, lista categoriilor profesionale care au fost încadrate în aceste locuri de muncă în condiții speciale. (2) Modificările intervenite la locurile de muncă încadrate în condiții speciale, privind categoriile profesionale, vor fi comunicate caselor teritoriale de pensii de către angajator. (3) Angajatorul este obligat să depună lunar la casele teritoriale de pensii declarațiile privind evidența nominală a asiguraților care în luna anterioară și-au desfășurat activitatea în locuri de muncă în condiții speciale. Art. 9. - Locurile de muncă încadrate în condiții speciale potrivit legii se consideră în aceste condiții și pe perioada încadrată în grupa I de muncă conform legislației anterioare, cu excepția activității prevăzute la art. 20 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 19/2000, cu modificările și completările ulterioare, în care și perioada încadrată în grupa II de muncă se consideră în aceste condiții. Art. 10. - (1) Perioadele de timp în care un asigurat care își desfășoară activitatea în condiții speciale de muncă se afla în concediu pentru incapacitate temporară de muncă și/sau în concediu de odihnă sunt asimilate stagiului de cotizare realizat în condiții speciale de muncă. (2) Perioadele de timp corespunzătoare programului normal de lucru, anterioare datei de 1 aprilie 2001, în care angajații și-au desfășurat activitatea cel puțin 50%, respectiv 70% din timpul normal de lucru în locurile de muncă prevăzute în grupa I, respectiv grupa II de muncă, conform legislației anterioare și care sunt încadrate ca locuri de muncă în condiții speciale potrivit prezentei hotărâri, sunt asimilate stagiului de cotizare în condiții speciale. Art. 11. - (1) Dovedirea perioadelor de activitate desfășurate în locuri de muncă în condiții speciale, în vederea pensionării, se realizează pe baza înregistrării acestora în carnetul de muncă conform metodologiei stabilite de Ministerul Muncii, Solidarității Sociale și Familiei sau pe baza listelor nominale ale persoanelor care au desfășurat activitatea în locuri de muncă în condiții speciale ori prin orice alt mijloc de probă, potrivit legii. (2) În cazul distrugerii arhivelor, dovedită cu acte, se poate reconstitui potrivit legii, prin hotărâre judecătorească, perioada lucrată în condiții speciale. Art. 12. - Angajatorii care au locuri de muncă încadrate în condiții speciale sunt obligați să efectueze, pe propria cheltuială, controlul medical periodic, în conformitate cu reglementările Ministerului Sănătății, pentru toți angajații care își desfășoară activitatea în aceste condiții. Art. 13. - (1) Angajatorii și/sau sindicatele reprezentative potrivit legii sau, după caz, reprezentanții angajaților în cadrul comitetului de securitate și sănătate în muncă, care nu au primit aviz pentru încadrarea locurilor de muncă în condiții speciale, pot formula plângere, în termen de 15 zile de la data comunicării, la Ministerul Muncii, Solidarității Sociale și Familiei care, împreună cu Ministerul Sănătății, o va soluționa în termen de 30 de zile, prin decizie rămasă definitivă. (2) Dacă plângerea prevăzută la alin. (1) se referă la locurile de muncă din domeniul nuclear, la soluționarea plângerii va participa și Comisia Națională pentru Controlul Activităților Nucleare. (3) Decizia prevăzută la alin. (1) poate fi contestată la instanța judecătorească competentă, potrivit legii. Art. 14. - (1) Expertiza tehnică prevăzută la art. 3 alin. (1) lit. d) se efectuează de către Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Protecția Muncii sau Institutul Național pentru Securitate Minieră și Protecție Antiexplozivă - INSEMEX, după caz, respectiv laboratoarele de igiena radiațiilor din cadrul direcțiilor de sănătate publică, autorizate de Comisia Națională pentru Controlul Activităților Nucleare, în baza unei metodologii proprii, adaptată locurilor de muncă și riscurilor specifice existente, avizată, după caz, de Ministerul Muncii, Solidarității Sociale și Familiei sau de Comisia Națională pentru Controlul Activităților Nucleare. (2) Expertiza medicală prevăzută la art. 3 alin. (1) lit. e) se efectuează de către institutele de sănătate publică, direcțiile de sănătate publică, structurile medicale de medicina muncii și centrele de medicină preventivă, în conformitate cu o metodologie proprie stabilită de Ministerul Sănătății pe baza riscurilor existente și a efectului determinat de manifestarea acestora. Art. 15. - Toate costurile aferente procesului de încadrare a locurilor de muncă în condiții speciale reprezintă obligația angajatorului și vor fi suportate de către acesta. Art. 16. - Angajatorii împreună cu sindicatele reprezentative potrivit legii sau, după caz, cu reprezentanții angajaților în cadrul comitetului de securitate și sănătate în muncă ori cu responsabilul cu protecția muncii pot solicita reevaluarea locurilor de muncă până la data de 31 decembrie 2004. Art. 17. - (1) Prevederile prezentei hotărâri se aplică și militarilor angajați pe bază de contract. (2) Avizul privind încadrarea în condiții speciale sau alte condiții se acordă de către structurile cu atribuții de inspecția muncii din instituțiile care au competențe în domeniul apărării, ordinii publice și siguranței naționale. Art. 18. - Anexele nr. 1, 2.1, 2.2, 3 și 4 fac parte integrantă din prezenta hotărâre." Prin Hotărârea Guvernului nr. 2.280/2004 pentru modificarea și completarea Hotărârii Guvernului nr. 1.025/2003 privind metodologia și criteriile de încadrare a persoanelor în locuri de muncă în condiții speciale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.251 din 24 decembrie 2004, s-a modificat art. 16 din Hotărârea Guvernului nr. 1.025/2003, după cum urmează: "Art. 16. - Angajatorii, împreună cu sindicatele reprezentative potrivit legii, după caz, cu reprezentanții angajaților în cadrul comitetului de securitate și sănătate în muncă ori cu responsabilul cu protecția muncii, pot solicita reevaluarea locurilor de muncă, respectând dispozițiile prezentei hotărâri, până la data de 30 iunie 2005." 4. Motivele de admisibilitate reținute de titularul sesizării Curtea de Apel Cluj - Secția I civilă a dispus, prin Încheierea din 2 februarie 2015, în Dosarul nr. 8.235/117/2013, sesizarea din oficiu a Înaltei Curți de Casație și Justiție, constatând admisibilitatea sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție, motivat de faptul că: 1. De lămurirea modului de interpretare/aplicare a prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 1.025/2003, cu modificările și completările ulterioare, respectiv de stabilirea dacă este admisibilă constatarea prestării muncii în condiții speciale, în cazul în care la nivelul angajatorului s-a efectuat procedura prealabilă conform prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 1.025/2003, cu modificările și completările ulterioare, însă aceasta nu a vizat meseria exercitată de reclamant, depinde soluționarea pe fond a cauzei, întrucât reclamantul solicită să îi fie recunoscută pe cale jurisprudențială prestarea muncii în condiții speciale în perioada 1 aprilie 2001 - 11 februarie 2013, la nivelul angajatorului Societății Comerciale MECHEL - S.A. CÂMPIA TURZII, fiind urmată procedura reglementată de Hotărârea Guvernului nr. 1.025/2003, cu modificările și completările ulterioare, însă ea nevizând meseria/funcția deținută de reclamant, ci doar alte meserii, despre care reclamantul susține că se desfășurau în același loc de muncă. 2. Problema de drept enunțată este nouă, deoarece, prin consultarea jurisprudenței, s-a constatat că asupra acestei probleme Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat printr-o altă hotărâre. Curtea de apel are în vedere doar deciziile pronunțate în interesul legii sau în dezlegarea unor chestiuni de drept, având în vedere că doar aceste hotărâri au efect obligatoriu în raport cu instanțele naționale, celelalte hotărâri ale Înaltei Curți de Casație și Justiție fiind decizii de speță cu efect obligatoriu doar pentru părțile în proces. În plus, nu intră în competența materială a Înaltei Curți de Casație și Justiție litigiile de muncă, astfel încât instanța supremă nu are o jurisprudență proprie în materie. 3. Problema de drept nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, conform evidențelor Înaltei Curți de Casație și Justiție, consultate până la data de 2 februarie 2015.

Punctul de vedere al părților cu privire la dezlegarea chestiunii de drept 5.1. Reclamantul consideră că este admisibilă o acțiune prin care se tinde la dovedirea faptului că meseria/funcția pe care a exercitat-o s-a desfășurat în același loc de muncă și în aceleași condiții ca și cele existente pentru o altă meserie, în raport cu care, urmând procedura reglementată de Hotărârea Guvernului nr. 1.025/2003, cu modificările și completările ulterioare, angajatorul, împreună cu sindicatele reprezentative din unitate, a obținut recunoașterea condițiilor speciale de muncă. Conform răspunsului nr. 392 din 7 noiembrie 2014 depus de angajator, societatea recunoaște că locul de muncă ocupat de reclamant nu a fost supus expertizei/măsurătorilor pentru determinarea existenței noxelor și evaluarea condițiilor de muncă și de risc profesional. În plus, angajatorul recunoaște că, după data de 1 aprilie 2001, nu a luat măsuri pentru îmbunătățirea condițiilor de muncă. 5.2. Pârâta nu a exprimat niciun punct de vedere în cauză, ci s-a mărginit să răspundă solicitărilor instanței referitoare la datele pe care le deține.

Punctul de vedere al completului de judecată cu privire la dezlegarea chestiunii de drept Prin încheierea de sesizare s-a solicitat efectuarea unei interpretări unitare a problemei de drept ridicate, pornindu-se de la următoarele aspecte apreciate ca fiind relevante: - încadrarea în condiții speciale de muncă s-a făcut în unele unități cu referire doar la anumite meserii, fiind omise de la început, din cadrul procedurii, alte meserii, pentru care, totuși, anterior intrării în vigoare a Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările și completările ulterioare, s-au recunoscut în favoarea angajaților grupele de muncă, astfel încât există premisele de a se considera că au existat și ulterior datei de 1 aprilie 2001 condiții mai grele de muncă decât cele normale, dacă, cu o zi înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 19/2000, cu modificările și completările ulterioare, acestea existaseră; - la momentul final indicat de Hotărârea Guvernului nr. 1.025/2003, cu modificările și completările ulterioare, pentru realizarea procedurii de încadrare în condiții speciale a locurilor de muncă, destinatarii finali ai legii, anume, angajații, nu au avut percepția efectelor financiare ale încadrării locurilor lor de muncă în condiții speciale, întrucât acordarea unui punctaj suplimentar la pensie aferent acestei încadrări s-a reglementat abia în anul 2008, prin dispozițiile Legii nr. 218/2008 pentru modificarea și completarea Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările și completările ulterioare, deci ulterior expirării termenului legal pentru realizarea procedurii speciale; - calitatea de a urmări realizarea procedurii revenea sindicatelor, deci nu putea să aparțină unui salariat, astfel încât salariatul nu a putut să își exercite până la 31 decembrie 2004 niciun drept personal în cadrul procedurii legale existente sub acest aspect; - chestiunea condițiilor de muncă nu este una de neglijat, existând numeroase directive pe acest aspect, cum este cazul Directivei Consiliului 89/391/CEE din 12 iunie 1989 privind introducerea de măsuri pentru promovarea îmbunătățirii securității și sănătății lucrătorilor la locul de muncă, Directivei Comisiei 91/322/CE din 29 mai 1991 privind stabilirea valorilor limită cu caracter orientativ prin aplicarea Directivei 80/1.107/CEE a Consiliului privind protecția lucrătorilor împotriva riscurilor legate de expunerea la agenți chimici, fizici și biologici și al Directivei 92/104/CEE a Consiliului din 3 decembrie 1992 privind cerințele minime pentru îmbunătățirea securității și protecției sănătății lucrătorilor din industria extractivă de suprafață și în subteran etc.; - o reglementare a problemei este imperios necesară pentru a nu crea în rândul destinatarilor judecății sentimente de discriminare și de refuz al unui proces echitabil. Reclamantul solicită să se constate, prin administrarea probatoriului, similaritatea condițiilor de muncă cu cele în care au activat colegii față de care au fost urmate procedurile legale de încadrare în condiții speciale a locurilor de muncă (instrumentul dat de art. 519 și următoarele din Codul de procedură civilă fiind tocmai în sensul asigurării unei jurisprudențe unitare și, astfel, a accesului cetățenilor la un proces echitabil); - Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare, conține dispoziții speciale, cuprinse la art. 175-191, conform cărora angajatorului îi revine obligația de a asigura securitatea și sănătatea salariaților în toate aspectele legate de muncă, cu specificarea clară că obligațiile salariaților în domeniul sănătății și securității muncii nu pot aduce atingere responsabilității angajatorului, concluzia fiind că legiuitorul a acordat o atenție sporită, în acord cu reglementările europene, acestui domeniu, astfel încât și chestiunea recunoașterii condițiilor de muncă, deosebite sau speciale, trebuie privită în context, ca impunând obligații angajatorului fără a putea imputa salariaților o anume neglijență sub acest aspect. Recunoașterea acestor condiții speciale de muncă deschide lucrătorilor dreptul la pensie mai repede decât în cazul condițiilor normale de muncă, ca și dreptul la un punctaj de pensie mărit, deci în final la o pensie mai mare, în compensarea dificultății sporite a muncii, deci ca o compensare a riscurilor de sănătate suferite.

Jurisprudența instanțelor naționale în materie 7.1. Într-o primă orientare jurisprudențială, majoritară, s-a reținut că nu se poate constata, pe cale judiciară, prestarea muncii în condiții speciale în cazul în care angajatorul a urmat procedura prevăzută de Hotărârea Guvernului nr. 1.025/2003, cu modificările și completările ulterioare, însă aceasta nu a vizat meseria/funcția exercitată de reclamant, în acest sens pronunțându-se Curtea de Apel București, Curtea de Apel Galați, Curtea de Apel Oradea, Curtea de Apel Timișoara, Curtea de Apel Ploiești, Curtea de Apel Suceava, Curtea de Apel Craiova și Curtea de Apel Cluj. 7.2. În altă opinie s-a apreciat că este posibilă constatarea, pe cale judiciară, a prestării muncii în condiții speciale, așa cum rezultă din jurisprudența Curții de Apel Pitești și a Curții de Apel Constanța, la nivelul acestei din urmă instanțe existând și o opinie în sens contrar. 7.3. Curțile de Apel Bacău, Brașov, Alba Iulia, Iași și Târgu Mureș au comunicat că, pe rolul acestor instanțe și al tribunalelor arondate, nu au fost înregistrate cauze cu un astfel de obiect. 7.4. La nivelul Înaltei Curte de Casație și Justiție nu s-au identificat asemenea cereri, deoarece nu intră în sfera de competență a instanței supreme. 7.5. Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția judiciară - Serviciul judiciar civil, prin Adresa nr. 825/C/1791/III-5/2015, a comunicat că nu s-a verificat și nu se verifică practică judiciară în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii în problema de drept care formează obiectul prezentei sesizări.

Jurisprudența Curții Constituționale Nu se pune problema jurisprudenței Curții Constituționale, raportat la obiectul sesizării, care vizează interpretarea unei hotărâri a guvernului, deci a unui act normativ ce nu poate constitui obiect al controlului de constituționalitate, față de dispozițiile art. 146 lit. d) teza întâi din Constituție și art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, cu modificările ulterioare.

Raportul asupra chestiunilor de drept Prin raportul întocmit în cauză, conform art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă, s-a apreciat, referitor la admisibilitatea sesizării, că nu sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate a instituției juridice privind pronunțarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, iar, în subsidiar, în cazul în care se va considera că sunt întrunite condițiile de admisibilitate a sesizării formulate, apreciază că nu este admisibilă constatarea, pe cale judiciară, a prestării muncii în condiții speciale în cazul în care la nivelul angajatorului s-a efectuat procedura prealabilă conform prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 1.025/2003, cu modificările și completările ulterioare, însă aceasta nu a vizat meseria/funcția exercitată de reclamant.

Înalta Curte de Casație și Justiție Examinând sesizarea în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, raportul întocmit de judecătorii-raportori, punctul de vedere formulat de reclamant și chestiunile de drept ce se solicită a fi dezlegate, a reținut următoarele: Potrivit dispozițiilor art. 519 din Codul de procedură civilă, "Dacă, în cursul judecății, un complet de judecată al Înaltei Curți de Casație și Justiție, al curții de apel sau al tribunalului, învestit cu soluționarea cauzei în ultimă instanță, constatând că o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei respective, este nouă și asupra acesteia Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat și nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, va putea solicita Înaltei Curți de Casație și Justiție să pronunțe o hotărâre prin care să dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată". Așadar, legiuitorul, în cuprinsul articolului anterior menționat, a instituit o serie de condiții de admisibilitate pentru declanșarea acestei proceduri, care se impun a fi întrunite în mod cumulativ; în doctrină, ele au fost identificate după cum urmează: - existența unei cauze în curs de judecată, în ultimă instanță; - cauza care face obiectul judecății să se afle în competența legală a unui complet de judecată al Înaltei Curți de Casație și Justiție, al curții de apel sau al tribunalului învestit să soluționeze cauza; - o chestiune de drept cu caracter de noutate și asupra căreia Înalta Curte de Casație și Justiție să nu fi statuat și nici să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare; - ivirea unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei în curs de judecată. Primele două condiții de admisibilitate sunt îndeplinite, întrucât Curtea de apel, legal învestită cu soluționarea unui apel împotriva unei sentințe date în judecata unei cereri în materia dreptului muncii, urmează să pronunțe o hotărâre judecătorească definitivă, potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 din Codul de procedură civilă. Este îndeplinită, de asemenea, și condiția de admisibilitate privind ivirea unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei în curs de judecată, întrucât Hotărârea Guvernului nr. 1.025/2003, cu modificările și completările ulterioare, reglementează metodologia și criteriile de încadrare a persoanelor în locuri de muncă în condiții speciale, iar controversa este în legătură cu posibilitatea sau nu de constatare, pe cale judiciară, a prestării muncii în condiții speciale în cazul în care la nivelul angajatorului s-a efectuat procedura prealabilă prevăzută de Hotărârea Guvernului nr. 1.025/2003, cu modificările și completările ulterioare, însă aceasta nu a vizat meseria/funcția exercitată de reclamant. În consecință, de lămurirea acestei probleme de drept depinde soluționarea pe fond a cauzei, reclamantul solicitând să i se recunoască prestarea muncii în condiții speciale, la nivelul angajatorului fiind urmată procedura reglementată de Hotărârea Guvernului nr. 1.025/2003, cu modificările și completările ulterioare, însă aceasta nu a vizat meseria/funcția exercitată de reclamant. Condiția necesară pentru declanșarea mecanismului procedural referitoare la existența unei chestiuni de drept noi este apreciată ca fiind distinctă de cea care impune ca, asupra respectivei chestiuni, Înalta Curte de Casație și Justiție să nu fi statuat și care nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii, această concluzie desprinzându-se din interpretarea gramaticală a textului de lege anterior menționat. În ceea ce privește cerința noutății chestiunii de drept ce formează obiectul sesizării, se impun o serie de clarificări. Așa cum Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat în jurisprudența sa anterioară (Decizia nr. 1 din 17 februarie 2014, Decizia nr. 3 din 14 aprilie 2014, Decizia nr. 4 din 14 aprilie 2014, Decizia nr. 6 din 23 iunie 2014), în lipsa unei definiții a "noutății" chestiunii de drept și a unor criterii de determinare a acesteia, în cuprinsul art. 519 din Codul de procedură civilă, rămâne atributul acestei instanțe, sesizată cu pronunțarea unei hotărâri prealabile, să hotărască dacă problema de drept a cărei dezlegare se solicită este nouă. Noutatea unei chestiuni de drept poate fi generată nu numai de o reglementare nou-intrată în vigoare, ci și de una veche, cu condiția, însă, ca instanța să fie chemată să se pronunțe asupra respectivei probleme de drept pentru prima dată. Prin urmare, caracterul de noutate se pierde, pe măsură ce chestiunea de drept a primit o dezlegare din partea instanțelor, în urma unei interpretări adecvate, concretizată într-o practică judiciară consacrată, iar opiniile jurisprudențiale izolate sau cele pur subiective nu pot constitui temei declanșator al mecanismului pronunțării unei hotărâri prealabile. Aceasta, deoarece condiția noutății trebuie privită, în contextul legiferării sale, ca unul dintre elementele de diferențiere între cele două mecanisme de unificare a practicii: dacă recursul în interesul legii are menirea de a înlătura o practică neunitară deja intervenită în rândul instanțelor judecătorești (control a posteriori), hotărârea preliminară are ca scop preîntâmpinarea apariției unei astfel de practici (control a priori). Prin urmare, existența deja a unei practici neunitare relevă nu numai că poate fi apelat la mecanismul recursului în interesul legii, ci și că nu mai poate fi sesizată instanța supremă pentru pronunțarea unei hotărâri preliminare, întrucât scopul preîntâmpinării practicii neunitare nu mai poate fi atins, chestiunea de drept care a suscitat-o nemaifiind, prin urmare, una nouă, ci una care a creat deja divergență în jurisprudență. Din această perspectivă, în cazul analizat, cerința noutății chestiunii de drept nu este îndeplinită, pentru că, din studierea jurisprudenței puse la dispoziție de instanțele naționale, rezultă că, de o bună perioadă de timp, au fost pronunțate în această materie hotărâri definitive/irevocabile, practica judiciară fiind orientată majoritar către același gen de soluție. Astfel, hotărârile judecătorești aflate la dosar cuprind, în proporție covârșitoare, pentru aceleași rațiuni de interpretare a legii, soluția respingerii acțiunilor prin care se solicită constatarea prestării muncii în condiții speciale, în cazul în care la nivelul angajatorului s-a efectuat procedura prealabilă conform prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 1.025/2003, cu modificările și completările ulterioare, însă aceasta nu a vizat meseria/funcția exercitată de reclamant. Totodată, deși nu este menționată expressis verbis ca o condiție de admisibilitate pentru pronunțarea unei hotărâri prealabile, este necesar ca sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție să aibă drept obiect o problemă de drept care necesită cu pregnanță a fi lămurită și care prezintă o dificultate suficient de mare, în măsură să reclame intervenția instanței supreme, în scopul înlăturării oricărei incertitudini care ar putea plana asupra securității raporturilor juridice deduse judecății. Se observă că, spre deosebire de legislația franceză, care prevede expres condiția dificultății serioase, veritabile și pe cea a interesului pentru un număr mare de cazuri, pentru sesizarea instanței supreme, legislația internă lasă o largă marjă de apreciere titularilor sesizării sub acest aspect, ceea ce poate determina transformarea mecanismului hotărârii prealabile în reversul său, respectiv într-o procedură dilatorie pentru litigii caracterizate, prin natura lor, ca fiind urgente sau într-o procedură care va substitui mecanismul recursului în interesul legii. În cazul analizat, titularul sesizării solicită interpretarea unor dispoziții legale în scopul determinării măsurii în care instanța poate să constate prestarea muncii în condiții speciale, în cazul în care la nivelul angajatorului s-a efectuat procedura prealabilă prevăzută de Hotărârea Guvernului nr. 1.025/2003, cu modificările și completările ulterioare, pentru încadrarea locurilor de muncă în condiții speciale, însă aceasta nu a vizat meseria/funcția exercitată de reclamant. Chestiunea de drept a cărei dezlegare se solicită și-a clarificat înțelesul în practica judiciară, așa cum rezultă din examinarea hotărârilor judecătorești puse la dispoziție de instanțele naționale, acestea aplicând de o bună perioadă de timp normele de drept în discuție, stabilindu-le, într-o majoritate covârșitoare, aceeași interpretare. De asemenea trebuie reamintite premisele stabilirii elementului de noutate a chestiunii de drept a cărei interpretare se solicită, și anume asigurarea funcției mecanismului hotărârii prealabile de prevenire a practicii judiciare neunitare, precum și evitarea paralelismului și suprapunerii cu mecanismul recursului în interesul legii. Din această perspectivă este evident că procedura pronunțării unei hotărâri prealabile nu este chemată să dea o soluție unei practici divergente deja existente, astfel cum s-a arătat, ci scopul său este acela de a da dezlegări asupra unor probleme veritabile și dificile de drept. În considerarea argumentelor expuse, Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază că mecanismul de unificare a practicii judiciare reglementat de dispozițiile art. 519 din Codul de procedură civilă nu poate fi uzitat, atât timp cât legiuitorul a limitat, prin condițiile restrictive de admisibilitate analizate, rolul unificator al instituției juridice a hotărârii prealabile numai în privința chestiunilor de drept noi, astfel încât sesizarea nu este admisibilă. Pentru aceste considerente, constatând că nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă, în temeiul art. 521 din același act normativ,