ÎCCJ, Decizia nr. 3/2018

Asupra recursului de față

În baza actelor și lucrărilor dosarului reține următoarele:

Prin Sentința penală nr. 190 din 31 martie 2017, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția Penală în Dosarul nr. x/2016, printre altele, a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea Ministerului Public de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 122 alin. (2) C. pen. anterior, respectiv art. 154 alin. (2) C. pen.

În ceea ce privește cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 122 alin. (2) C. pen. anterior - art. 154 alin. (2) C. pen., s-a reținut că aceasta este inadmisibilă, nefiind îndeplinite cumulativ cerințele art. 29 din Legea nr. 47/1992.

Astfel, Înalta Curte, secția penală a constatat că excepția a fost invocată de procuror într-un dosar aflat pe rolul instanței și are în vedere neconstituționalitatea dispozițiilor art. 122 alin. (2) C. pen. anterior - art. 154 alin. (2) C. pen., fără ca textele criticate să fi fost declarate neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale, nefiind însă îndeplinită condiția legăturii cu soluționarea cauzei.

În examinarea cerinței privind legătura cu soluționarea cauzei, instanța de fond a reținut că problema principală care se impune a fi dezlegată este aceea de a se stabili dacă infracțiunea de conflict de interese, în forma în care a fost reținută în cauză, este susceptibilă de a avea un moment al epuizării. În acest context s-a reținut că infracțiunea fapt epuizat este posibilă doar în cazul anumitor categorii de infracțiuni, respectiv continue, continuate, progresive și de obicei (neexistând controverse sub acest aspect), conflictul de interese fiind o infracțiune simplă, care nu cunoaște o prelungire în timp a infracțiunii după momentul consumării.

În aceste condiții, Înalta Curte, secția penală a considerat că soluționarea excepției nu este de natură să producă un efect concret asupra soluției ce urmează a fi pronunțată, cererea de sesizare a Curții Constituționale fiind inadmisibilă.

Împotriva dispoziției de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 122 alin. (2) C. pen. anterior, respectiv art. 154 alin. (2) C. pen. cuprinsă în Sentința penală nr. 190 din 31 martie 2017, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală în Dosarul nr. x/2016, în termenul legal, inculpatul A. a formulat recurs, cauza fiind înregistrată pe rolul Completului de 5 Judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 5 octombrie 2017, sub nr. x/2017, fiind fixat aleatoriu primul termen de judecată la data de 23 octombrie 2017.

Prin Încheierea din data de 23 octombrie 2017 s-a disjuns cauza având ca obiect recursul formulat de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție împotriva dispoziției de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 122 alin. (2) C. pen. anterior, respectiv art. 154 alin. (2) C. pen., din cuprinsul Sentinței penale nr. 190 din 31 martie 2017, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală în Dosarul nr. x/2016, cauza fiind înregistrată aleatoriu sub nr. x/2017 fiind stabilit termen la data de 15 ianuarie 2018.

Concluziile reprezentantului Ministerului Public, ale apărătorului intimatului inculpat la termenul din data de 15 ianuarie 2018 au fost consemnate detaliat în partea introductivă a prezentei decizii, motiv pentru care nu vor mai fi reluate.

Examinând hotărârea atacată, prin raportare la dispozițiile art. 29 alin. (5) din Legea 47/1992, față de criticile formulate, Înalta Curte, Completul de 5 Judecători, constată că recursul declarat de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție este nefondat.

Astfel, referitor la admisibilitatea cererii de sesizare a Curții Constituționale, Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători constată că din economia dispozițiilor Legii nr. 47/1992, privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, cu modificările și completările ulterioare, rezultă că sesizarea instanței de contencios constituțional în cadrul controlului de constituționalitate implică examinarea prealabilă a unor exigențe de admisibilitate expres prevăzute de art. 29 alin. (1) - (3) din legea menționată.

Efectuată întotdeauna de instanța în fața căreia a fost ridicată excepția de neconstituționalitate, această analiză presupune, în concret, verificarea următoarelor cerințe ce trebuie îndeplinite cumulativ:

- calitatea de parte în proces a autorului excepției;

- identificarea exactă a normei/normelor legale criticate, dar și a măsurii în care legea sau ordonanța în care acestea sunt inserate se află în vigoare la data soluționării cererii;

- existența unei legături dintre norma legală criticată și soluția ce ar putea fi dată în cauza respectivă, indiferent de faza litigiului. Fiind expresia cerinței pertinenței excepției de neconstituționalitate în desfășurarea procesului, "legătura cu soluționarea cauzei" poate fi stabilită numai în urma unei analize concrete a particularităților speței, prin evaluarea atât a "aplicabilității textului criticat în cauza dedusă judecății, cât și a necesității invocării excepției de neconstituționalitate în scopul restabilirii stării de legalitate"

- verificarea deciziilor pronunțate anterior de către Curtea Constituțională cu privire la constituționalitatea acelei dispoziții legale, pentru a exclude o eventuală inadmisibilitate a cererii ca efect al constatării neconstituționalității normei criticate printr-o decizie precedentă.

Înalta Curte, Completul de 5 Judecători constată că, dacă evaluarea primelor două și a ultimei condiții dintre cele patru anterior enunțate implică un examen preponderent formal, cea de-a treia cerință cumulativă reclamă o evaluare mai amănunțită, ce nu se circumscrie în totalitate limitelor unei abordări pur formale a chestiunii admisibilității cererii de sesizare.

O atare evaluare nu contravine însă dispozițiilor art. 29 din Legea nr. 47/1992. A admite că instanța în fața căreia a fost invocată excepția nu ar avea posibilitatea de a cenzura cererile de sesizare echivalează cu a considera că, în procedura reglementată de art. 29 din Legea nr. 47/1992, evaluarea instanței are doar un caracter pur formal, concluzie inconciliabilă cu specificul cerințelor de admisibilitate ce trebuie evaluate și care, așa cum s-a arătat, nu antamează întotdeauna doar chestiuni de formă.

Totodată, referitor la examenul legăturii cu cauza se apreciază că acesta trebuie făcut în concret, prin raportare la interesul specific al celui care a invocat excepția și înrâurirea pe care dispoziția legală considerată neconstituțională o are în speță. Stabilirea existenței interesului se face pe calea verificării pertinenței excepției în procesul în care a intervenit astfel încât, decizia Curții Constituționale pronunțată în soluționarea excepției să fie de natură a produce un efect concret asupra conținutului hotărârii din procesul principal.

În cauza dedusă judecății, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție a invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 122 alin. (2) C. pen. anterior, art. 154 alin. (2) C. pen., apreciind că dispozițiile menționate nu sunt constituționale întrucât încalcă prevederile art. 1 alin. (3) din Constituția României, susținând că, deși infracțiunea de conflict de interese reținută în sarcina inculpatului A. este o infracțiune simplă, aceasta ar cunoaște un moment al epuizării, respectiv cel producerii rezultatului definitiv. Prin urmare, a susținut procurorul, textele sunt constituționale numai în măsura în care prin "data săvârșirii infracțiunii" de la care începe să curgă termenul de prescripție a răspunderii penale se înțelege data realizării definitive a folosului patrimonial/data producerii definitive a rezultatului infracțiunii.

Analizând argumentele invocate în cadrul motivelor scrise și orale de apel, Completul de 5 Judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție constată că prin excepția de neconstituționalitate invocată nu se formulează o critică propriu-zisă de neconstituționalitate a textului de lege, ci, astfel cum corect a observat prima instanță, se tinde la interpretarea și aplicarea legii penale, respectiv a se stabili că infracțiunea de conflict de interese, în forma în care a fost reținută în cauză, este susceptibilă de a avea un moment al epuizării.

În acest context se reține că pentru a determina momentul de la care curge termenul de prescripție a răspunderii penale, este necesar a se stabili cărei categorii și tip de unitate infracțională aparține infracțiunea de conflict de interese întrucât, atât potrivit dispozițiilor anterioare (art. 122 C. pen. anterior) cât și celor în vigoare (art. 154 C. pen.), curgerea termenului este reglementată distinct.

Astfel, pentru infracțiunea simplă, acesta curge de la data săvârșirii infracțiunii, pentru infracțiunea continuă, de la data încetării acțiunii sau inacțiunii, în cazul infracțiunilor continuate, de la data săvârșirii ultimei acțiuni sau inacțiuni, iar în cazul infracțiunilor progresive, de la data săvârșirii acțiunii sau inacțiunii, însă se calculează în raport cu pedeapsa corespunzătoare rezultatului definitiv produs.

Or, conflictul de interese este o infracțiune simplă, elementul său material constând într-o activitate unică care produce rezultatul tipic al infracțiunii. Aceasta nu poate fi calificată ca fiind o infracțiune continuă, ce presupune prelungirea în chip natural a acțiunii sau inacțiunii ce constituie elementul material al laturii obiective, după cum nu poate fi calificată nici ca infracțiune progresivă.

Așadar, apare ca fiind evident că promovarea cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate arătată nu a fost determinată de o contradicție concretă a textelor criticate pentru neconstituționalitate cu prevederile constituționale, în realitate critica vizând modul concret de interpretare și de aplicare a dispozițiilor pretins neconstituționale de către prima instanță și, subsecvent, de către instanța de control judiciar.

Prin urmare, Înalta Curte, Completul de 5 Judecători constată că în cauza de față nu există o legătură efectivă între necesitatea pronunțării unei hotărâri în contenciosul constituțional și soluționarea cauzei, deoarece aspectele invocate nu se constituie în chestiuni de ordin prejudicial care să fie date în competența jurisdicției constituționale, sub forma unei excepții de neconstituționalitate.

În raport de argumentația ce precede, în baza art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Completul de 5 Judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție va respinge, ca nefondat, recursul formulat de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție împotriva dispoziției de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 122 alin. (2) C. pen. anterior, respectiv art. 154 alin. (2) C. pen., din cuprinsul Sentinței penale nr. 190 din 31 martie 2017, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală în Dosarul nr. x/2016.

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate de soluționarea prezentei cauze vor rămâne în sarcina statului.

În baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen. onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat A., în sumă de 260 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul formulat de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție împotriva dispoziției de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 122 alin. (2) C. pen. anterior, respectiv art. 154 alin. (2) C. pen., din cuprinsul Sentinței penale nr. 190 din 31 martie 2017, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția Penală în Dosarul nr. x/2016.

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate de soluționarea prezentei cauze rămân în sarcina statului.

În baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen. onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat A., în sumă de 260 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 15 ianuarie 2018.

Procesat de GGC - LM