ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 18.10.2021

ÎCCJ, Decizia nr. 319/2021

HOTĂRÂRE
18.10.2021
CAMERĂ
other
Citează această cauză
ÎCCJ, Decizia nr. 319/2021 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin Decizia nr. 2116 din 1 aprilie 2021 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a fost respins, ca inadmisibil, apelul declarat de A., B., C. și D. împotriva încheierii nr. 6 din 20 ianuarie 2020 pronunțate de Curtea de Apel Suceava, secția contencios administrativ și fiscal

Împotriva încheierii menționate la pct. 1, A. a declarat recurs, dosarul fiind înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători.

Intimații Președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție, Colegiul de Conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție, Primăria Orașului Broșteni, Orașul Broșteni prin Primar, Aparatul de Specialitate al Primarului Orașului Broșteni, Consiliul Local Broșteni și Statul Român prin Ministerul Public au depus întâmpinări, prin care au invocat atât excepția inadmisibilității recursului, pentru că este declarat împotriva unei decizii irevocabile, cât și excepția nulității recursului, pentru neîncadrarea criticilor în motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Analizând excepția netimbrării cererii de recurs, invocată din oficiu, Înalta Curte reține următoarele:

Actele normative referitoare la taxele judiciare de timbru interzic, prin norme imperative, soluționarea unei cereri pentru care nu s-a făcut dovada plății taxelor judiciare de timbru corespunzătoare.

Potrivit art. 1 din Ordonanța de urgență nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, acțiunile și cererile introduse la instanțele judecătorești, cu excepțiile prevăzute de lege, se timbrează în raport cu criteriile stabilite în respectiva lege.

Totodată, art. 33 alin. (1) din actul normativ mai sus citat prevede că:

"taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat". Dispozițiile art. 486 alin. (2) și alin. (3) din C. proc. civ., stipulează că neîndeplinirea obligației de plată până la termenul stabilit se sancționează cu anularea acțiunii sau cererii.

În conformitate cu prevederile art. 25 alin. (2) lit. a) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, taxa judiciară de timbru datorată de recurent pentru cererea de recurs este de 50 RON.

În cauză, recurentului i-a fost adusă la cunoștință obligația de a depune la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru aferente cererii de recurs la 12 iulie 2021, potrivit dovezilor de înmânare a citației aflate la filele nr. x și 101 dosar recurs.

La termenul de judecată acordat în cauză, Înalta Curte a constatat că recurentul nu s-a conformat obligației de timbrare, procedural comunicată și, în consecință, va face aplicarea dispozițiilor art. 486 alin. (2) și alin. (3) din C. proc. civ. și va anula recursul, ca netimbrat.

Anulează, ca netimbrat, recursul declarat de recurentul A. împotriva Deciziei nr. 2116 din 1 aprilie 2021, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2019.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 18 octombrie 2021.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2021-05-24
0,96
ÎCCJ, Decizia nr. 222/2021
Asupra cererii de revizuire de față, reține următoarele: I. Hotărârea atacată Prin decizia civilă nr. 79 din 15 martie 2021, pronunțată în dosarul nr. x/2020, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători a constatat perim
ÎCCJ 2021-11-08
0,95
ÎCCJ, Decizia nr. 328/2021
Asupra recursului de față; Din examinarea actelor aflate la dosar, constată următoarele: 1. Hotărârea atacată Prin Decizia nr. 2602 din 21 aprilie 2021, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ ș
ÎCCJ 2021-11-22
0,95
ÎCCJ, Decizia nr. 349/2021
Asupra cauzei de față, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Decizia ce formează obiectul contestației în anulare Prin Decizia nr. 240 din 7 iunie 2021 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători, în dosar
ÎCCJ 2021-11-22
0,95
ÎCCJ, Decizia nr. 348/2021
Asupra cauzei de față, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Decizia ce formează obiectul recursului Prin Decizia nr. 2873 din 13 mai 2021 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a f
ÎCCJ 2021-06-17
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3712/2021
și rejudecarea cauzei pe fond. 3. Apărările formulate în cauză 3.1. Intimatul-pârât E.-Primar al Orașului Horezu a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția nulității recursului, conform art. 489 alin. (2) C. proc. civ.. Pe fond, a
Sursă