ÎCCJ, Decizia nr. 271/2021
ÎCCJ, Decizia nr. 271/2021 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)
Deliberând asupra cauzei de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:
I. Prin decizia penală nr. 331 din data de 9 aprilie 2021 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția Penală, în dosarul nr. x/2021 a fost respinsă, ca inadmisibilă, calea de atac formulată de contestatorul A. împotriva încheierii penale nr. 67 din data de 8 februarie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori.
Înalta Curte a constatat că a fost învestită cu soluționarea căii de atac formulate de contestatorul A. împotriva încheierii penale nr. 67 din data de 8 februarie 2021, pronunțată în dosarul nr. x/2021, prin care, în procedura prevăzută de art. 488
1
C. proc. pen., Curtea de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, în baza art. 488
5
C. proc. pen., a respins, ca inadmisibilă, contestația privind durata procesului penal vizând dosarul nr. x/2020 al Tribunalului Suceava, formulată de aceeași parte, dispunând obligarea acesteia la plata de cheltuieli judiciare către stat.
Această hotărâre este definitivă întrucât, potrivit dispozițiilor art. 488
6
alin. (7) C. proc. pen., încheierea prin care judecătorul de drepturi și libertăți sau instanța soluționează contestația nu este supusă niciunei căi de atac.
În consecință, constatând că, în speță, contestatorul A. a atacat o hotărâre definitivă, nesusceptibilă de reformare prin promovarea unei căi de atac, Înalta Curte a respins, ca inadmisibilă, calea de atac exercitată de acesta.
II. Împotriva deciziei penale nr. 331 din data de 9 aprilie 2021 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția Penală, în dosarul nr. x/2021, petentul A. a formulat recurs, dosarul fiind înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători sub nr. x/2021, primul termen fiind fixat în mod aleatoriu la data de 20 septembrie 2021, dată la care au avut loc și dezbaterile, susținerile reprezentantului Ministerului Public fiind consemnate în partea introductivă a prezentei decizii, astfel încât nu vor mai fi reluate.
Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători, examinând cu prioritate admisibilitatea căii de atac promovate de petent, constată că aceasta este inadmisibilă și va fi respinsă ca atare, pentru următoarele considerente:
În considerarea efectelor principiului stabilit prin art. 129 din Constituția României privind exercitarea căilor de atac în condițiile legii procesual penale, a principiului privind liberul acces la justiție statuat prin art. 21 din legea fundamentală și a exigențelor stabilite prin art. 13 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, legea procesual penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, același pentru persoane aflate în situații identice.
Revine, așadar, părții interesate obligația sesizării instanțelor de judecată în condițiile legii procesual penale, prin exercitarea căilor de atac apte a provoca un control judiciar al hotărârii atacate.
Admisibilitatea căilor de atac este condiționată de exercitarea acestora potrivit dispozițiilor legii procesual penale, prin care au fost reglementate hotărârile susceptibile a fi supuse examinării, căile de atac și ierarhia acestora, termenele de declarare și motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârii atacate.
Potrivit dispozițiilor C. proc. pen., admisibilitatea căilor de atac este condiționată de exercitarea acestora cu respectarea dispozițiilor legii procesual penale, prin care au fost reglementate hotărârile susceptibile a fi supuse controlului judiciar, termenele de declarare a căilor de atac și motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârii atacate.
C. proc. pen. prevede o singură cale ordinară de atac - apelul, dându-se eficiență principiului dublului grad de jurisdicție, prevăzut de art. 2 paragraful 1 al Protocolului 7 la Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
Totodată, în reglementarea C. proc. pen., recursul este o cale extraordinară de atac (denumită "recurs în casație"), ce poate fi exercitată doar în cazuri anume prevăzute de lege și numai pentru motive de nelegalitate.
Raportând dispozițiile legale incidente la cauza dedusă judecății, Completul de 5 Judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție constată că A. a exercitat calea de atac a recursului, cale de atac care nu mai este prevăzută în actuala reglementare a C. proc. pen., împotriva unei hotărâri definitive, respectiv decizia penală 331 din data de 9 aprilie 2021, prin care a fost soluționat calea de atac formulată de același petent împotriva încheierii penale nr. 67 din data de 8 februarie 2021, pronunțată în dosarul nr. x/2021, prin care, în procedura prevăzută de art. 488
1
C. proc. pen., Curtea de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, în baza art. 488
5
C. proc. pen., a respins, ca inadmisibilă, contestația privind durata procesului penal .
Prin urmare, în cauză, petentul A. a exercitat o cale de atac care nu mai este prevăzută de legislația procesual penală împotriva unei hotărâri definitive, nesusceptibile de a face obiectul unei căi de atac ordinare sau extraordinare, aspect de natură a încălca coerența sistemului căilor de atac reglementate de lege.
Or, recunoașterea unei căi de atac în alte condiții decât cele prevăzute de legea procesual penală constituie o încălcare a principiului legalității acesteia și, din acest motiv, constituie o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.
Față de considerentele ce preced, Completul de 5 Judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție, va respinge, ca inadmisibil, recursul formulat de petentul A. împotriva deciziei penale nr. 331 din data de 9 aprilie 2021 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția Penală, în dosarul nr. x/2021, iar în baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., recurentul petent va fi obligat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibil, recursul formulat de petentul A. împotriva deciziei penale nr. 331 din data de 9 aprilie 2021 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția Penală, în dosarul nr. x/2021.
În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., obligă recurentul petent la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 20 septembrie 2021.