ÎCCJ, Decizia nr. 247/2021

Asupra recursului de față,

În baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin încheierea nr. 41 din data de 16 ianuarie 2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală în dosarul nr. x/2016, a fost respinsă, ca inadmisibilă, contestația declarată de petenta A., prin reprezentant legal, B., împotriva încheierii nr. 293 din data de 5 octombrie 2017, pronunțate de Curtea de Apel București, secția I penală.

Împotriva încheierii nr. 41 din data de 16 ianuarie 2018, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală în dosarul nr. x/2016, petenta A. a formulat contestație în anulare.

Prin decizia penală nr. 48 din data de 22 ianuarie 2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. x/2019, a fost respinsă, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de petenta A. împotriva încheierii nr. 41 din data de 16 ianuarie 2018, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală în dosarul nr. x/2016.

Împotriva deciziei penale nr. 48 din data de 22 ianuarie 2020, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. x/2019, contestatoarea A. a declarat apel.

Prin decizia penală nr. 106 din data de 19 aprilie 2021, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători, în dosarul nr. x/2021, a fost respins, ca inadmisibil, apelul formulat de contestatoarea A. împotriva deciziei penale nr. 48 din data de 22 ianuarie 2020, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. x/2019.

Pentru a dispune astfel, Completul de 5 Judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție a reținut că prin decizia nr. 5/2015 publicată în Monitorul Oficial nr. 248 din data de 10 aprilie 2015, Înalta Curte, Completul pentru Dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a stabilit că hotărârea pronunțată în procedura examinării admisibilității în principiu a contestației în anulare, împotriva unei sentințe pentru care nu este prevăzută o cale de atac, nu poate fi supusă apelului, reținând:

"În concepția C. proc. pen., atât încheierea prin care se dispune admiterea în principiu a contestației în anulare, cât și sentința sau decizia prin care se dispune respingerea, ca inadmisibilă, a contestației în anulare, în cadrul procedurii de examinare a admisibilității în principiu, prevăzută în art. 431 din C. proc. pen., sunt hotărâri definitive, nesupuse căii de atac a apelului."

În acest context, s-a apreciat că această concluzie se desprinde din interpretarea sistematică a dispozițiilor art. 431 și cele ale art. 432 din C. proc. pen.:

a) dispozițiile art. 431 din C. proc. pen. reglementează o etapă distinctă, a admiterii în principiu a contestației în anulare și, în cadrul acestor dispoziții cu caracter special, legiuitorul nu a prevăzut posibilitatea atacării pe calea apelului a hotărârilor pronunțate în cadrul procedurii de examinare a admisibilității în principiu, indiferent de tipul hotărârii pronunțate;

b) spre deosebire de dispozițiile legale menționate, prin art. 432 din C. proc. pen. a fost reglementată procedura de judecare a contestației în anulare, ulterioară etapei admiterii în principiu, iar dispozițiile alin. (4) potrivit cărora "Sentința dată în contestația în anulare este supusă apelului, iar decizia dată în apel este definitivă" sunt integrate în economia acestui text de lege.

Prin urmare, instanța supremă a constatat că aplicabilitatea dispozițiilor art. 432 alin. (4) din C. proc. pen., referitoare la căile de atac în materia contestației în anulare, privește exclusiv hotărârile judecătorești pronunțate în procedura de judecare a contestațiilor în anulare care au fost admise în principiu.

Totodată, s-a reținut că potrivit art. 408 alin. (1) din C. proc. pen., sentințele pot fi atacate cu apel, dacă legea nu prevede altfel, iar conform alin. (2) al aceluiași articol, încheierile pot fi atacate cu apel numai odată cu sentința, cu excepția cazurilor când, potrivit legii, pot fi atacate separat cu apel.

De asemenea, s-a făcut referire la dispozițiile art. 550 alin. (1) coroborate cu cele ale art. 551 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen. conform cărora hotărârile pentru care nu este prevăzută calea de atac a contestației sau apelului rămân definitive la data pronunțării lor și devin executorii, ele neputând fi atacate ulterior.

Așadar, Completul de 5 Judecători al instanței supreme a constatat că, în cauză, contestatoarea A. a exercitat calea de atac a apelului împotriva unei hotărâri definitive, nesusceptibile de a face obiectul unei căi de atac ordinare sau extraordinare, aspect de natură a nesocoti coerența sistemului căilor de atac reglementate de lege, dispozițiile ce stabilesc tipul de hotărâri susceptibile a fi atacate, dar și principiul unicității căilor de atac și modul de stabilire a ierarhiei acestora.

Or, recunoașterea unei căi de atac în alte condiții decât cele prevăzute de legea procesual penală constituie o încălcare a principiului legalității acesteia și, din acest motiv, constituie o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

Împotriva deciziei penale nr. 106 din data de 19 aprilie 2021, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători, în dosarul nr. x/2021, apelanta A. a formulat recurs, dosarul fiind înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători sub nr. x/2021, primul termen fiind fixat în mod aleatoriu la data de 6 septembrie 2021, dată la care au avut loc și dezbaterile, susținerile reprezentantului Ministerului Public fiind consemnate în partea introductivă a prezentei decizii, astfel încât nu vor mai fi reluate.

Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători, examinând cu prioritate admisibilitatea căii de atac promovate de apelantă, constată că aceasta este inadmisibilă și va fi respinsă ca atare, pentru următoarele considerente:

În considerarea efectelor principiului stabilit prin art. 129 din Constituția României privind exercitarea căilor de atac în condițiile legii procesual penale, a principiului privind liberul acces la justiție statuat prin art. 21 din legea fundamentală și a exigențelor stabilite prin art. 13 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, legea procesual penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, același pentru persoane aflate în situații identice.

Revine, așadar, părții interesate obligația sesizării instanțelor de judecată în condițiile legii procesual penale, prin exercitarea căilor de atac apte a provoca un control judiciar al hotărârii atacate.

Admisibilitatea căilor de atac este condiționată de exercitarea acestora potrivit dispozițiilor legii procesual penale, prin care au fost reglementate hotărârile susceptibile a fi supuse examinării, căile de atac și ierarhia acestora, termenele de declarare și motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârii atacate.

Potrivit dispozițiilor art. 3 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicarea a Legii nr. 135/2010 privind C. proc. pen. și pentru modificarea și completarea unor acte normative care cuprind dispoziții procesual penale " Legea nouă se aplică de la data intrării ei în vigoare tuturor cauzelor aflate pe rolul organelor judiciare, cu excepțiile prevăzute în cuprinsul prezentei legi", iar potrivit dispozițiilor art. 8 din aceeași lege "Hotărârile pronunțate în primă instanță după intrarea în vigoare a legii noi sunt supuse căilor de atac, termenelor și condițiilor de exercitare ale acestora, prevăzute de legea nouă."

Mai mult decât atât, Completul de 5 Judecători al instanței supreme reține că noul C. proc. pen. nu mai prevede calea ordinară de atac a recursului, fiind reglementate doar două grade de jurisdicție.

În cauză, A. a exercitat calea de atac a recursului, cale de atac care nu mai este prevăzută în actuala reglementare a C. proc. pen., împotriva unei hotărâri definitive, respectiv decizia penală nr. 106 din data de 19 aprilie 2021, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători, în dosarul nr. x/2021, hotărâre nesusceptibilă de a face obiectul unei căi de atac ordinare sau extraordinare, aspect de natură a încălca coerența sistemului căilor de atac reglementate de lege.

Or, recunoașterea unei căi de atac în alte condiții decât cele prevăzute de legea procesual penală constituie o încălcare a principiului legalității acesteia și, din acest motiv, constituie o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

Față de considerentele ce preced, Completul de 5 Judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție, va respinge, ca inadmisibil, recursul formulat de apelanta A. împotriva deciziei penale nr. 106 din data de 19 aprilie 2021, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători, în dosarul nr. x/2021, iar în baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., recurenta apelantă va fi obligat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul formulat de apelanta A. împotriva deciziei penale nr. 106 din data de 19 aprilie 2021, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători, în dosarul nr. x/2021.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., obligă recurenta apelantă la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 6 septembrie 2021.