ÎCCJ, Decizia nr. 234/2021
ÎCCJ, Decizia nr. 234/2021 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)
Asupra contestației de față,
În baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 400 din data de 20 iulie 2017, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. x/2017, a fost respinsă, ca nefondată, cererea formulată de petentul A. privind strămutarea judecării cauzei ce formează obiectul dosarului nr. x/2017 al Curții de Apel Suceava, secția penală pentru minori și familie.
Împotriva sentinței penale nr. 400 din data de 20 iulie 2017, pronunțate de secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în dosarul nr. x/2017, a formulat apel petentul A..
Prin decizia penală nr. 202 din data de 13 noiembrie 2017, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători, în dosarul nr. x/2017, a fost respins, ca inadmisibil, apelul formulat de petentul A. împotriva sentinței penale nr. 400 din data de 20 iulie 2017, pronunțate de secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în dosarul nr. x/2017.
Împotriva deciziei penale nr. 202 din data de 13 noiembrie 2017, pronunțate Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători, în dosarul nr. x/2017, petentul A. a formulat din nou apel.
Prin decizia penală nr. 228 din data de 4 decembrie 2017, pronunțată de Completul de 5 Judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție, în dosarul nr. x/2017, a fost respins, ca inadmisibil, apelul formulat de petentul A. împotriva deciziei penale nr. 202 din data de 13 noiembrie 2017, pronunțate Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători, în dosarul nr. x/2017.
Împotriva deciziei penale nr. 228 din data de 4 decembrie 2017, pronunțate Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători, în dosarul nr. x/2017, petentul A. a declarat recurs în casație.
Prin încheierea penală nr. 113/RC din data de 22 aprilie 2019, pronunțată de Completul de 5 Judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție, în dosarul nr. x/2019, a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casație formulată de petentul A. împotriva deciziei penale nr. 228 din data de 4 decembrie 2017, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători, în dosarul nr. x/2017.
Împotriva încheierii penale nr. 113/RC din data de 22 aprilie 2019, pronunțate de Completul de 5 Judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție, în dosarul nr. x/2019, petentul A. a formulat recurs, calea de atac fiind respinsă prin decizia penală nr. 189 din data de 18 septembrie 2019, pronunțată de Completul de 5 Judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție, în dosarul nr. x/2019.
Împotriva acestei decizii, petentul A. a declarat recurs, calea de atac fiind respinsă prin decizia penală nr. 270 din data de 12 noiembrie 2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători, în dosarul nr. x/2019.
Împotriva deciziei penale nr. 270 din data de 12 noiembrie 2019, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători, în dosarul nr. x/2019, petentul A. a formulat din nou recurs.
Prin decizia penală nr. 43 din data de 25 mai 2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători, în dosarul nr. x/2020, a fost respins, ca inadmisibil, recursul formulat de A. împotriva deciziei penale nr. 270 din data de 12 noiembrie 2019, pronunțate de Completul de 5 Judecători al instanței supreme, în dosarul nr. x/2019.
Împotriva deciziei penale nr. 43 din data de 25 mai 2020, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători, în dosarul nr. x/2020, petentul A. a exercitat calea ordinară de atac a apelului.
Prin decizia penală nr. 185 din data de 19 octombrie 2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători, în dosarul nr. x/2020, a fost respins, ca inadmisibil, apelul declarat de A. împotriva deciziei penale nr. 43 din data de 25 mai 2020, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători, în dosarul nr. x/2020.
Împotriva deciziei penale nr. 185 din data de 19 octombrie 2020, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători, în dosarul nr. x/2020, a formulat contestație în anulare A..
Prin decizia penală nr. 233 din data de 16 noiembrie 2020, pronunțată de Completul de 5 Judecători al instanței supreme, în dosarul nr. x/2020, a fost respinsă, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei penale nr. 185 din data de 19 octombrie 2020, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători, în dosarul nr. x/2020.
Împotriva deciziei penale nr. 233 din data de 16 noiembrie 2020, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători, în dosarul nr. x/2020, A. a exercitat din nou calea extraordinară de atac a contestației în anulare.
Prin decizia penală nr. 81 din data de 15 martie 2021, pronunțată de Completul de 5 Judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție, în dosarul nr. x/2020, a fost respinsă, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei penale nr. 233 din data de 16 noiembrie 2020, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători, în dosarul nr. x/2020.
Pentru a dispune astfel, Completul de 5 Judecători al instanței supreme a reținut, în esență, că hotărârea contestată, respectiv decizia penală nr. 233 din data de 16 noiembrie 2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători, în dosarul nr. x/2020, fiind o hotărâre prin care nu a fost soluționată acțiunea penală și/sau acțiunea civilă exercitată în cadrul procesului penal, astfel cum impun prevederile art. 426 din C. proc. pen., nu este susceptibilă a fi atacată cu contestație în anulare.
Împotriva deciziei penale nr. 81 din data de 15 martie 2021, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători, în dosarul nr. x/2020, contestatorul A. a formulat contestație, dosarul fiind înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători sub nr. x/2021, primul termen fiind fixat în mod aleatoriu la data de 6 septembrie 2021, dată la care au avut loc și dezbaterile, susținerile reprezentantului Ministerului Public fiind consemnate în partea introductivă a prezentei decizii, astfel încât nu vor mai fi reluate.
Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători, examinând cu prioritate admisibilitatea căii de atac promovate de contestator, constată că aceasta este inadmisibilă și va fi respinsă ca atare, pentru următoarele considerente:
Dând eficiență principiului stabilit prin art. 129 din Constituția României, revizuită, privind exercitarea căilor de atac în condițiile legii procesual penale, precum și principiului privind liberul acces la justiție statuat prin art. 21 din legea fundamentală, respectiv exigențelor determinate prin art. 13 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, legea procesual penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, același pentru persoane aflate în situații identice.
Revine așadar, părții interesate obligația sesizării instanțelor de judecată în condițiile legii procesual penale, prin exercitarea căilor de atac apte a provoca un control judiciar al hotărârii atacate.
Potrivit dispozițiilor din Partea specială, Titlul III, Capitolul III
1
din C. proc. pen., admisibilitatea căii de atac a contestației este condiționată de exercitarea acesteia potrivit dispozițiilor legii procesual penale, prin care au fost reglementate hotărârile susceptibile a fi supuse examinării, termenele de declarare și motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârii atacate.
Astfel, potrivit art. 425
1
din C. proc. pen., calea de atac a contestației se poate exercita numai atunci când legea o prevede expres, dispozițiile prezentului articol fiind aplicabile când legea nu prevede altfel.
Raportând dispozițiile legale incidente la cauza dedusă judecății, Completul de 5 Judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție constată că A. a exercitat calea de atac a contestației împotriva unei hotărâri definitive, respectiv decizia penală nr. 81 din data de 15 martie 2021, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători, în dosarul nr. x/2020, prin care a fost respinsă, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de același contestator împotriva deciziei penale nr. 233 din data de 16 noiembrie 2020, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători, în dosarul nr. x/2020.
Prin urmare, în cauză, contestatorul A. a formulat contestație împotriva unei hotărâri definitive, nesusceptibile de a face obiectul unei căi de atac ordinare sau extraordinare, aspect de natură a încălca coerența sistemului căilor de atac reglementate de lege.
Or, recunoașterea unei căi de atac în alte condiții decât cele prevăzute de legea procesual penală constituie o încălcare a principiului legalității acesteia, a principiului unicității căilor de atac reglementate de lege și a dispozițiilor ce stabilesc tipul de hotărâri susceptibile a fi atacate, și din acest motiv, constituie o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.
Față de considerentele ce preced, Completul de 5 Judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție, va respinge, ca inadmisibilă, contestația formulată de contestatorul A. împotriva deciziei penale nr. 81 din data de 15 martie 2021, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători, în dosarul nr. x/2020, iar în baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., contestatorul va fi obligat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibilă, contestația formulată de contestatorul A. împotriva deciziei penale nr. 81 din data de 15 martie 2021, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători, în dosarul nr. x/2020.
În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., obligă contestatorul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 6 septembrie 2021.