ÎCCJ, Decizia nr. 263/2021
ÎCCJ, Decizia nr. 263/2021 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)
Asupra recursului de față;
Din examinarea actelor aflate la dosar, constată următoarele:
I. Circumstanțele cauzei
Hotărârea ce formează obiectul recursului
Prin decizia nr. 1104 din 24 februarie 2021, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2016, s-a constatat că a intervenit perimarea recursului formulat de reclamanta A. împotriva sentinței nr. 110/F-CONT din 30 mai 2017 a Curții de Apl Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.
S-a reținut, în esență, că, în cauză, sunt aplicabile dispozițiilor art. 420 și 421 din C. proc. civ., întrucât nu s-au îndeplinit acte de procedură de natură a întrerupe sau de a suspenda cursul perimării, astfel cum sunt prevăzute de art. 415-417 C. proc. civ.
Cererea de recurs
Împotriva deciziei nr. 1104 din 24 februarie 2021, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, a decalarat recurs A., fără a depune, însă, și dovada plății taxei judiciare de timbru corespunzătoare căii de atac exercitate.
Prin cererea de recurs formulată, recurenta nu indică nici un motiv de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și nu dezvoltă nicio critică de nelegalitate.
II. Considerentele Înaltei Curți
În conformitate cu prevederile art. 1 alin. (1), art. 24 alin. (2) și art. 32 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, cu modificările și completările ulterioare, pentru calea de atac exercitată, se plătește taxă judiciară de timbru, dovada achitării acesteia atașându-se, potrivit art. 486 alin. (2) din C. proc. civ., la cererea de recurs.
Cum dovada îndeplinirii obligației cu privire la timbrarea cererii de recurs nu a fost atașată cererii de recurs, conform dispozițiilor legale sus-menționate, iar recurenta nu și-a îndeplinit această obligație legală nici ulterior - deși a fost citată cu mențiunea timbrării - devin aplicabile dispozițiile art. 486 alin. (3) din C. proc. civ., în temeiul cărora recursul va fi anulat ca netimbrat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Anulează, ca netimbrat, recursul declarat de A. împotriva Deciziei nr. 1104 din 24 februarie 2021, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2016.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 6 septembrie 2021.