ÎCCJ, Decizia nr. 260/2021

Asupra contestației în anulare de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin decizia civilă nr. 76 din 15 martie 2021, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători, în dosarul nr. x/2020, a fost respins ca inadmisibil recursul declarat de A. împotriva deciziei civile nr. 47 din 24 februarie 2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători, în dosarul nr. x/2019.1.

Împotriva deciziei susmenționate, petentul A. a formulat contestație în anulare, dosarul fiind înregistrat pe rolul Înaltei Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători sub nr. x/2021.

În motivarea contestației se arată că din desfășurarea actelor de procedură din data de 15 martie 2021 reiese, fără echivoc, că nu s-au respectat principiul repartizării aleatorii și al principiului continuității, care reprezintă, potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, garanții ale dreptului la un proces echitabil, din prisma accesului la o instanță independentă și imparțială în sensul art. 6 & 1 din Convenție.

Prin menționarea încheierii din camera de consiliu din 15 martie 2021 prin care s-a încuviințat abținerea întregului complet de judecată inițial căruia i s-a repartizat aleatoriu cauza, pronunțata în chiar ziua în care noul complet de judecată s-a pronunțat pe fondul cererii derivă o serie de nelegalități, susține contestatorul, după cum urmează.

Încheierea din camera de consiliu din 15 martie 2021 ar fi trebuit, potrivit prevederilor art. 19 alin. (5) din C. proc. civ., să fie pronunțată în ședința publică, publicitate care în lipsa comunicării ei către părți și-a pierdut potrivit dispozițiilor art. 6&1 din Convenție caracterul de juridic de a fi fost pronunțată în ședința publică, ceea ce lipsește încheierea din camera de consiliu din 15 martie 2021 de efecte juridice, adică se sancționează prin nulitatea ei în principal datorită faptului că potrivit prevederilor art. 19 alin. (6) din C. proc. civ. încheierea din camera de consiliu din 15 martie 2021 ar fi trebuit să arate părților în ce măsură actele îndeplinite de completul de judecată inițial urmează să fie păstrate.

Judecarea cererilor de abținere a întregului complet de judecată inițial ar fi fost obligatoriu, potrivit prevederilor art. 11 din Legea 304/2004, să fie soluționată de un alt complet de judecată prin respectarea principiilor distribuirii aleatorii a dosarelor.

După admiterea abținerii întregului complet de judecată inițial prin încheierea din camera de consiliu din 15 martie 2021, similar procedurii descrise mai sus, prin rezoluția președintelui instanței sau a persoanei desemnată de acesta, trebuia dispusă repartizarea soluționării cererii de recurs de către un alt complet de judecată, obligatoriu realizată prin respectarea principiilor distribuirii aleatorii a dosarelor.

Din inventarul celor 9 (nouă) proceduri juridice desfășurate de-a lungul unei singure zile de judecată, constatarea incompatibilităților de către grefierul de ședința, întocmirea declarațiilor de abținere a completului de judecată inițial, rezoluția președintelui instanței sau a persoanei desemnată de acesta pentru soluționarea abținerii întregului complet de judecată inițial de către un alt complet de judecată prin respectarea principiilor distribuirii aleatorii a dosarelor, distribuirea aleatorie a soluționării prin sistemul informatizat, ședința de judecată a soluționării abținerii întregului complet de judecată inițial, redactarea încheierii de ședință, comunicarea încheierii de ședință către președintele instanței sau a persoanei desemnată de acesta în vederea repartizării aleatorii a soluționării cererii de recurs de către un alt complet de judecată, distribuirea aleatorie a soluționării cererii de recurs prin sistemul informatizat, procedura prealabilă de verificare a cererii de recurs de către noul complet de judecată, familiarizarea noului complet de judecată cu particularitățile cererii de recurs, judecarea cauzei, întocmirea minutei de ședința care va cuprinde soluția, semnarea ei, derivă fără echivoc o imposibilitate fizică de a fi fost realizate într-o singură zi de judecată, care datorită lipsei de transparență a procedurilor de numire a noului complet de judecată se sancționează potrivit prevederilor art. 176 alin. (4) din C. proc. civ. cu nulitatea.

Potrivit prevederilor art. 214 alin. (2) din C. proc. civ. cazurile de incompatibilitate a unui întreg complet de judecată nu poate fi considerat un motiv întemeiat atâta timp cât completul inițial de judecată a avut suficient timp 4 luni de zile să constate această incompatibilitate.

Ca o consecință a prevederilor art. 53 alin. (2) din Legea 304/2004 potrivit prevederilor art. 214 alin. (3) din C. proc. civ. noul complet de judecată ar fi fost obligat să repună cauza pe rol.

Justificarea celerității soluționării cererii nu poate fi invocată întrucât potrivit prevederilor art. 29 alin. (5) ultima teză din Legea nr. 47/1992 recursul ar fi fost obligatoriu a fi fost soluționat în termen de 3 zile și nu în 4 luni.

O altă consecință a nerespectării principiului repartizării aleatorii și, respectiv, a principiului continuității care potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului sunt garanții ale dreptului la un proces desfășurat într-un mod echitabil, este faptul că noul complet de judecată a judecat ce nu s-a cerut și nu a judecat ce s-a cerut prin cererea de recurs exercitat în temeiul prevederilor art. 29 alin. (5) teza a 2-a din Legea nr. 47/1992 și, care nici cel puțin nu au fost menționate în hotărârea judecătorească a cărui anulare se solicită, nerespectându-se prevederile art. 22 alin. (6) din C. proc. civ. făcând inutil existența în sine a actului de justiție.

Drept urmare a nerespectării procedurii impuse prin prevederile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 recursul a fost respins fără a fi cercetat în fond potrivit prevederilor art. 29 alin. (5) teza a 2-a din Legea nr. 47/1992 invocate prin cererea de recurs, fără vina părții potrivit prevederilor art. 504 alin. (2) din C. proc. civ.

În raport de aceste considerente, dezvoltate pe larg în cererea de exercitare a căii de atac, contestatorul solicită desființarea deciziei criticate și rejudecarea recursului.

În drept, contestatorul s-a prevalat de dispozițiile art. 503 alin. (1) și alin. (3), precum și de prevederile art. 504 alin. (2) din C. proc. civ.

Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 248 alin. (1) și art. 237 alin. (2) pct. 1 din C. proc. civ., anterior analizării oricăror alte chestiuni sau cereri, în condițiile art. 508 alin. (1) din același cod, va examina admisibilitatea căii de atac deduse judecății în speță.

În temeiul art. 248 alin. (1) coroborat cu art. 457 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte constată că, pentru considerentele arătate în continuare, este întemeiată excepția inadmisibilității recursului, invocată prin întâmpinare de intimatul Avocatul Poporului, excepție de procedură ce face inutilă, în tot, expunerea și cercetarea în fond a cauzei.

Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac, de retractare, hotărârile ce fac obiectul acesteia și motivele pentru care poate fi exercitată fiind expres și limitativ prevăzute de art. 503 din C. proc. civ.

Potrivit acestor dispoziții legale, "Hotărârile definitive pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când contestatorul nu a fost legal citat și nici nu a fost prezent la termenul când a avut loc judecata" (alin. (1) și "Hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când: 1. hotărârea dată în recurs a fost pronunțată de o instanță necompetentă absolut sau cu încălcarea normelor referitoare la alcătuirea instanței și, deși se invocase excepția corespunzătoare, instanța de recurs a omis să se pronunțe asupra acesteia; 2. dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale; 3. instanța de recurs, respingând recursul sau admițându-l în parte, a omis să cerceteze vreunul dintre motivele de casare invocate de recurent în termen; 4. instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra unuia dintre recursurile declarate în cauză" (alin. (2).

De asemenea, conform prevederilor alin. (3) al aceluiași articol "Dispozițiile alin. (2) se aplică în mod corespunzător hotărârilor instanțelor de apel care, potrivit legii, nu pot fi atacate cu recurs."

După cum s-a arătat, contestatorul susține că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 503 alin. (1) C. proc. civ., or aceste dispoziții vizează strict nelegalitatea procedurii de citare în fața instanței a cărei hotărâre este atacată cu contestația în anulare, nefiind dezvoltat în cuprinsul contestației niciun argument de natură a reliefa încălcarea regulilor procesuale privind citarea, de către instanța învestită cu soluționarea dosarului nr. x/2020

Conform celor expuse în motivarea prezentei căi de atac, contestatorul este nemulțumit de faptul că în cadrul dosarului nr. x/2020 la același termen din 15 martie 2021 a fost încuviințată abținerea întregului complet și a avut loc și soluționarea recursului declarat în cauză, apreciind contestatorul că astfel s-au săvârșit o serie de neregularități iar consecința acestora a fost faptul că instanța nu s-a pronunțat asupra recursului declarat potrivit prevederilor art. 29 alin. (5) teza a 2-a din Legea nr. 47/1992.

În mod evident, argumentele arătate anterior nu pot fi analizate din perspectiva dispozițiilor art. 503 alin. (1) C. proc. civ., dispoziții ce sancționează exclusiv nelegala citare a părții în fața instanței ce a pronunțat hotărârea atacată cu contestație în anulare.

Nici din perspectiva normelor ce constituie sediul materiei contestației în anulare specială (art. 503 alin. (2) C. proc. civ.) cererea contestatorului nu poate fi considerată admisibilă, nefiind dezvoltat niciun motiv care să permită instanței să constate admisibilă calea de atac exercitată împotriva deciziei pronunțate în dosarul nr. x/2020.

După cum s-a menționat anterior, contestatorul susține, în esență, că soluționarea recursului finalizat cu decizia contestată în prezenta cale de atac a avut loc cu încălcarea principiului repartizării aleatorii și cel al continuității completului de judecată, însă valorificarea oricărui incident privind nelegala compunere a instanței poate reprezenta un motiv al contestației în anulare specială, prevăzută de art. 503 alin. (2) pct. 1 C. proc. civ., numai în condițiile în care partea interesată invocase excepția corespunzătoare iar instanța de recurs a omis să se pronunțe asupra acesteia, condiții vădit neîndeplinite în cauza de față.

În consecință, prin raportare la dispozițiile art. 457 și 503 din C. proc. civ., se constată că, în cauză, nu sunt îndeplinite exigențele legale pentru admisibilitatea contestației în anulare, respectiv cererea formulată nu se încadrează în niciunul dintre cazurile prevăzute în acest sens de dispozițiile art. 503 din C. proc. civ.

Pentru considerentele prezentate, constatându-se că excepția inadmisibilității este întemeiată, în temeiul art. 248 alin. (1), raportat la art. 457 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge contestația în anulare formulată de A. împotriva deciziei civile din 76 din 15 martie 2021, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători, în dosarul nr. x/2020.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei civile nr. 76 din 15 martie 2021, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători, în dosarul nr. x/2020.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 28 iunie 2021.