ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 14.12.2020

ÎCCJ, Decizia nr. 254/2020

HOTĂRÂRE
14.12.2020
CAMERĂ
other
Citează această cauză
ÎCCJ, Decizia nr. 254/2020 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2020)

Deliberând asupra contestației de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Pentru a dispune astfel, Completul de 5 Judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție a reținut, în esență, că A. a formulat contestație împotriva unei hotărâri penale definitive, nesusceptibile de a face obiectul unei astfel de căi de atac, aspect de natură a încălca principiul legalității și cel al unicității căilor de atac reglementate de lege, dispoziții ce stabilesc tipul de hotărâri susceptibile a fi atacate, dar și modul de stabilire a ierarhiei căilor de atac.

Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători, examinând cu prioritate admisibilitatea căii de atac promovate de contestatoare, constată că aceasta este inadmisibilă și va fi respinsă ca atare, pentru următoarele considerente:

Dând eficiență principiului stabilit prin art. 129 din Constituția României, revizuită, privind exercitarea căilor de atac în condițiile legii procesual penale, precum și principiului privind liberul acces la justiție statuat prin art. 21 din legea fundamentală, respectiv exigențelor determinate prin art. 13 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, legea procesual penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, același pentru persoane aflate în situații identice.

Revine așadar, părții interesate obligația sesizării instanțelor de judecată în condițiile legii procesual penale, prin exercitarea căilor de atac apte a provoca un control judiciar al hotărârii atacate.

Potrivit dispozițiilor din Partea specială, Titlul III, Capitolul III

1

din C. proc. pen., admisibilitatea căii de atac a contestației este condiționată de exercitarea acesteia potrivit dispozițiilor legii procesual penale, prin care au fost reglementate hotărârile susceptibile a fi supuse examinării, termenele de declarare și motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârii atacate.

Astfel, potrivit art. 425

1

din C. proc. pen., calea de atac a contestației se poate exercita numai atunci când legea o prevede expres, dispozițiile prezentului articol fiind aplicabile când legea nu prevede altfel.

În speță, petenta A. a exercitat calea de atac a contestației împotriva deciziei penale nr. 141 din data de 21 septembrie 2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 Judecători, în dosarul nr. x/2020, hotărâre definitivă prin care s-a respins, ca inadmisibilă, contestația formulată de aceeași contestatoare împotriva deciziei penale nr. 30 din data de 24 februarie 2020, pronunțată de Completul de 5 Judecători al instanței supreme, în dosarul nr. x/2020.

Potrivit dispozițiilor art. 425

1

alin. (7) din C. proc. pen., contestația se soluționează prin decizie, care nu este supusă niciunei căi de atac.

În raport cu aceste dispoziții legale se constată că, în ceea ce privește decizia prin care se soluționează calea ordinară de atac a contestației, C. proc. pen. nu a reglementat un al doilea sau al treilea grad de jurisdicție, aceasta fiind definitivă.

Se constată că, în mod repetitiv, contestatoarea A. a exercitat calea de atac a contestației împotriva hotărârii prin care a fost soluționat, în mod definitiv, conflictul de drept dedus judecății în care contestatoarea avea un interes legitim, hotărâre nesusceptibilă a fi reformată prin exercitarea succesivă a altor căi de atac, în condiții nereglementate de legea procesual penală.

Or, recunoașterea unei căi de atac în alte condiții decât cele prevăzute de legea procesual penală constituie o încălcare a principiului legalității acesteia, a principiului unicității căilor de atac reglementate de lege și a dispozițiilor ce stabilesc tipul de hotărâri susceptibile a fi atacate și, din acest motiv, constituie o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

Față de considerentele ce preced, Completul de 5 Judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție, va respinge, ca inadmisibilă, contestația formulată de contestatoarea A. împotriva deciziei penale nr. 141 din data de 21 septembrie 2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători în dosarul nr. x/2020, iar în baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., contestatoarea va fi obligată la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Respinge, ca inadmisibilă, contestația formulată de contestatoarea A. împotriva deciziei penale nr. 141 din data de 21 septembrie 2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători în dosarul nr. x/2020.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., obligă contestatoarea la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 14 decembrie 2020.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2020-09-21
0,99
ÎCCJ, Decizia nr. 141/2020
Asupra contestației de față, În baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Decizia penală nr. 30 din data de 24 februarie 2020, pronunțată în Dosarul nr. x/2020, Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 Jude
ÎCCJ 2020-09-21
0,98
ÎCCJ, Decizia nr. 151/2020
te de Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători, în Dosarul nr. x/2019. Împotriva Deciziei penale nr. 300 din data de 16 decembrie 2019, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători în Do
ÎCCJ 2021-05-10
0,98
ÎCCJ, Decizia nr. 125/2021
Asupra contestației de față, În baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin Decizia penală nr. 10 din data de 18 ianuarie 2021, pronunțată în Dosarul nr. x/2020, Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 judec
ÎCCJ 2020-07-13
0,97
ÎCCJ, Decizia nr. 119/2020
rea cumulativă a cerințelor privind hotărârea atacată, respectarea termenului de exercitare prevăzut de legea penală, invocarea motivelor pe care se sprijină dintre cele prevăzute de art. 426 din C. proc. pen., sus enunțate, precum și invoc
ÎCCJ 2021-06-07
0,97
ÎCCJ, Decizia nr. 155/2021
Deliberând asupra cauzei de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele: Prin Decizia penală nr. 236 din data de 07 decembrie 2021, pronunțată în Dosarul nr. x/2020, Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5
Sursă