ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 13.10.2021

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 845/2021

HOTĂRÂRE
13.10.2021
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 845/2021 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)

Deliberând asupra contestației formulată de contestatoarea A. împotriva Deciziei penale nr. 266 din data de 26 martie 2021, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2021, în baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

A fost obligată contestatoarea la plata sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În cuprinsul cererii sale scrise contestatoarea nu a invocat temeiul legal pe care se sprijină contestația, criticând obligarea abuzivă și ilegală la plata cheltuielilor judiciare.

Examinând contestația formulată de contestatoarea A. prin raportare la excepția inadmisibilității căii de atac invocată de instanță din oficiu în ședință publică, se rețin următoarele:

Potrivit art. 129 din Constituția României, "împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii".

Așadar, posibilitatea provocării unui control judiciar al hotărârilor judecătorești este statuată prin însăși legea fundamentală.

Din economia textului menționat rezultă însă că hotărârile judecătorești, inclusiv hotărârile premergătoare, anticipatorii sau provizorii, sunt supuse căilor de atac determinate de lege.

Legea procesual penală, prin norme imperative, a stabilit un sistem al căilor de atac menit a asigura, concomitent, prestigiul justiției, pronunțarea de hotărâri judecătorești care să corespundă legii și adevărului și care să evite provocarea oricărei vătămări materiale sau morale părților din proces.

Potrivit dispozițiilor din C. proc. pen. admisibilitatea căilor de atac este condiționată de exercitarea acestora potrivit dispozițiilor legii procesual penale, prin care au fost reglementate hotărârile susceptibile a fi supuse examinării, căile de atac și ierarhia acestora, termenele de declarare și motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârii atacate.

În cauză, se constată că A. a formulat contestație cu privire la Decizia penală nr. 266 din data de 26 martie 2021, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2021, prin care a fost respinsă, o contestație în anulare formulată de petentă.

Potrivit dispozițiilor art. 4251 alin. (1) din C. proc. pen., calea de atac a contestației se poate exercita numai atunci legea o prevede expres, prevederile prezentului articol fiind aplicabile când legea nu prevede altfel.

Or, în cauză, hotărârea contestată, prin care s-a dispus, în etapa admisibilității în principiu, respingerea contestației în anulare nu poate fi atacată cu nicio cale de atac, fiind definitivă, astfel cum rezultă din dispozițiile art. 431 din C. proc. pen.

Prin urmare, contestatoarea a exercitat o cale de atac împotriva unei hotărâri definitive, nesusceptibile de a fi atacată cu o cale de atac.

Limitând calea de atac menționată exclusiv la hotărârile nedefinitive determinate de lege, C. proc. pen. a stabilit principiul unicității acesteia, față de care posibilitatea legală a declarării mai multor căi de atac este exclusă, dreptul la această cale procesuală stingându-se prin exercitare.

Or, recunoașterea unei căi de atac în alte condiții decât cele prevăzute de legea procesual penală constituie o încălcare a principiului legalității acestora și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

Pentru aceste considerente, constatând că în cauză contestatoarea A. a formulat contestație împotriva unei hotărâri nesusceptibile de o cale de atac, Înalta Curte, o va respinge, ca inadmisibilă, dispunând, în temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., obligarea contestatoarei la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Respinge, ca inadmisibilă, contestația formulată de contestatoarea A. împotriva Deciziei penale nr. 266 din data de 26 martie 2021, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2021.

Obligă contestatoarea la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 13 octombrie 2021.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2021-06-15
0,97
ÎCCJ, Secția penală
Deliberând asupra cauzei penale de față, în baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 297 din data de 25 mai 2021 pronunțată în Dosarul nr. x/2021, Înalta Curte a respins ca inadmisibilă în princip
ÎCCJ 2021-10-06
0,97
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 817/2021
Deliberând asupra cauzei penale de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin Decizia penală nr. 532 din data de 25 mai 2021 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/2021, s-a re
ÎCCJ 2021-06-15
0,97
ÎCCJ, Secția penală
Deliberând asupra cauzei penale de față, în baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 292 din data de 25 mai 2021 pronunțată în Dosarul nr. x/2021, Înalta Curte a respins ca inadmisibilă în princip
ÎCCJ 2021-03-10
0,97
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 207/2021
șorarea obligației de plată stabilită în sarcina sa. În ceea ce privește o eventuală aplicabilitate a art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. Curtea a constatat că nu există nici o nelămurire în ceea ce privește hotărârea pronunțată. Dimpo
ÎCCJ 2021-04-19
0,97
ÎCCJ, Decizia nr. 112/2021
Deliberând asupra cauzei penale de față, în baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Prin Decizia penală nr. 47 din data de 26 ianuarie 2021 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul
Sursă