ÎCCJ, Decizia nr. 359/2021
ÎCCJ, Decizia nr. 359/2021 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor cauzei, constată următoarele:
Prin Decizia nr. 28 din 1 februarie 2021, pronunțată în Dosarul nr. x/2020, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători a anulat contestația în anulare formulată de contestatorul A. împotriva încheierii din 29 iunie 2020, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători, în Dosarul nr. x/2020, pentru lipsa semnăturii.
Împotriva Deciziei nr. 28 din 1 februarie 2021 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători, în Dosarul nr. x/2020, contestatorul A. a formulat recurs, care a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători sub nr. x/2021.
În temeiul art. 248 alin. (1) și alin. (2) C. proc. civ. raportat la art. 486 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte constată că, pentru considerentele arătate în continuare, este întemeiată excepția nulității recursului pentru neîndeplinirea, de către recurent, a obligației de a achita taxa judiciară de timbru datorată potrivit dispozițiilor legale, împrejurare ce face inutilă, în tot, cercetarea altor excepții, precum și a fondului cauzei.
În conformitate cu prevederile art. 1 alin. (1), art. 25 alin. (1) lit. c) și art. 32 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2013, pentru calea de atac exercitată se plătește taxă judiciară de timbru, dovada achitării acesteia atașându-se cererii formulate, conform art. 33 alin. (1) teza întâi din același act normativ, care prevede că "Taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat (…)" și art. 486 alin. (2) C. proc. civ., potrivit căruia "La cererea de recurs se vor atașa dovada achitării taxei de timbru, (...)".
În cauză, prin citația comunicată recurentului la 31.08.2021, i s-a pus în vedere acestuia obligația ca, în termen de 10 zile de la primirea comunicării, să achite taxa judiciară de timbru în cuantum de 20 RON, potrivit dispozițiilor art. 25 alin. (1) lit. c) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2013, sub sancțiunea anulării cererii.
Cum dovada timbrării nu a fost atașată cererii de exercitare a căii de atac, conform dispozițiilor legale sus-menționate, iar recurentul nu și-a îndeplinit această obligație legală nici ulterior - deși a fost citat cu mențiunea timbrării - devin aplicabile dispozițiile art. 197 și art. 486 alin. (3) din C. proc. civ., în temeiul cărora cererea va fi anulată ca netimbrată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Anulează ca netimbrat recursul declarat de A. împotriva Deciziei nr. 28 din 1 februarie 2021, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători, în Dosarul nr. x/2020.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 6 decembrie 2021.