ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3610/2021
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3610/2021 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Soluția instanței de fond
Prin încheierea de ședință din data de 15 mai 2020, Curtea de Apel București, secția a VIII -a contencios administrativ și fiscal a suspendat judecata pentru neîndeplinirea de către reclamantă a obligației stabilite în sarcina sa în cauza privind pe reclamanta Casa de Asigurări de Sănătate Neamț, în contradictoriu cu pârâta S.C. A. S.R.L, conform dispozițiilor art. 242 alin. (1) C. proc. civ.
Recursul exercitat în cauză
Împotriva încheierii din data de 15 mai 2020 a Curții de Apel București, secția a VIII -a contencios administrativ și fiscal a declarat recurs reclamanta Casa de Asigurări de Sănătate Neamț, fără a indica în drept motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul.
În motivarea căii de atac exercitate, recurenta - reclamantă a făcut referire la motivele de drept pentru care poate fi desființată o hotărâre arbitrală, fără a face precizări cu privire la dispozițiile art. 608 lit. b) C. proc. civ.
Apărările formulate în cauză
Prin întâmpinarea formulată, intimata - pârâtă A. S.R.L. a solicitat respingerea recursului.
Soluția și considerentele instanței de control judiciar
Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanta Casa de Asigurări de Sănătate Neamț este nefondat, pentru următoarele considerente:
Se reține, astfel, că, pentru termenul de judecată din data de 15.05.2020, Curtea de Apel București, secția a VIII -a de contencios administrativ și fiscal a dispus citarea recurentei-reclamante, Casa de Asigurări de Sănătate, cu mențiunea de a preciza în raport de ipotezele vizate de art. 608 lit. b) C. proc. civ., normă invocată în cuprinsul cererii de chemare în judecată, care dintre cele 3 ipoteze vizează acțiunea în anulare ce face obiectul prezentei cauze.
La termenul de judecată din data de 15.05.2020 instanța de fond, constatând că recurenta - reclamantă nu s-a conformat dispoziției comunicate prin citație, a suspendat judecata cauzei.
Suspendarea prevăzută de art. 242 alin. (1) C. proc. civ. se poate lua atunci când instanța se află în imposibilitate de a continua judecata din culpa părții, constând în neîndeplinirea anumitor obligații ce i-au fost puse de vedere prin rezoluție sau printr-o încheiere anterioară.
În același timp, potrivit art. 242 alin. (2) C. proc. civ., reluarea judecății poate avea loc și la cererea reclamantului, dacă obligațiile la care se referă alin. (1) au fost îndeplinite.
Prin urmare, în măsura în care nu contestă legalitatea încheierii de suspendare, reclamantul este îndreptățit să formuleze cerere de repunere a cauzei pe rol, îndeplinindu-și obligațiile a căror nesocotire a condus la suspendarea judecății.
În speța de față, instanța a luat măsura suspendării cauzei reținând că reclamanta nu și-a îndeplinit obligația de a indica care dintre cele 3 ipoteze prevăzute de art. 608 lit. b) din C. proc. civ. vizează acțiunea în anulare ce face obiectul prezentei cauze.
Înalta Curte constată că că recurenta fost încunoștințată cu privire la obligațiile ce îi reveneau prin adresa comunicată la 16.03.2020.
Cu toate acestea, partea nu s-a conformat dispozițiilor instanței, Înalta Curte reținând că nici prin cererea de recurs nu a făcut precizările solicitate de instanța de fond cu privire la temeiul juridic al acțiunii.
În aceste condiții, constatând că recurenta - reclamantă, în mod nejustificat, nu a îndeplinit obligațiile ce îi reveneau, iar prin această conduită a împiedicat desfășurarea normală a procesului, Înalta Curte apreciază că măsura suspendării a fost dispusă cu respectarea prevederilor art. 242 alin. (1) C. proc. civ. și în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul, ca nefondat.
În ceea ce privește cererea privind cheltuielile de judecată formulată de intimata - pârâtă, Înalta Curte urmează a o respinge, având în vedere că recursul a privit un incident procedural care nu a condus la finalizarea judecății.
În conformitate cu prevederile art. 453 alin. (1) C. proc. civ. "partea care pierde procesul va fi obligată la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuielile de judecată."
Or, în cauză, părțile pot solicita acordarea cheltuielilor de judecată în momentul reluării judecății în fața instanței de fond.
În acest cadru procesual în care s-a soluționat recursul formulat împotriva unei încheieri interlocutorii, instanța nu poate acorda cheltuielile de judecată, neexistând temei legal pentru o astfel de soluție.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de reclamanta Casa de Asigurări de Sănătate Neamț împotriva încheierii din 15 mai 2020 a Curții de Apel București, secția a VIII - a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.
Respinge cererea intimatei - pârâte A. S.R.L. de acordare a cheltuielilor de judecată.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 iunie 2021.