Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Admis
Dosarul nr.
1023/1/2023
Instanța
Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Alte secții / complete
Data
19 iunie 2023

Decizia nr. 10/2023 — ÎCCJ, Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii · Dosar nr. 1023/1/2023 — recurs în interesul legii

ROMÂNIA

Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii Minuta deciziei nr. 10 Dosar nr. 1023/1/2023 Ședința din 19 iunie 2023

DECIDE: Admite recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curții de Apel Cluj și, în consecință: În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 142 și art. 144 din Codul de procedură civilă, coroborate cu cele ale art. 59 din Legea nr. 304/2022 privind organizarea judiciară, stabilește că: Cererea de strămutare, de competența curții de apel, a unui proces aflat în etapa apelului sau a recursului se soluționează în compunerea prevăzută de lege pentru stadiul procesual respectiv. Obligatorie, potrivit dispozițiilor art. 517 alin. (4) din Codul de procedură civilă. Pronunțată în ședință publică astăzi, 19 iunie 2023.

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.