ÎCCJ, Secția penală
ÎCCJ, Secția penală (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2023)
Asupra cauzei penale de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin decizia penală nr. 444 din 15 martie 2023 pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2022, în temeiul art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de revizuentul A. împotriva sentinței penale nr. 231 din data de 15 decembrie 2022 pronunțată de Judecătoria Săveni.
În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat apelantul revizuent să plătească statului suma de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunța această hotărâre, raportându-se la dispozițiile art. 459 alin. (7) teza a II-a C. proc. pen., Curtea a reținut că, în actuala reglementare procesual penală, în vigoare începând cu data de 01.02.2014, recursul nu mai este prevăzut drept cale ordinară de atac, apelul fiind singura cale ordinară de atac ce poate fi exercitată împotriva hotărârii primei instanțe. Prin urmare, a constatat că, în mod corect calea de atac exercitată de revizuentul A. a fost înregistrată ca apel, chiar dacă poartă o denumire greșită, respectiv contestație.
Din cuprinsul cererii cu care numitul A. a învestit prima instanță, Curtea a reținut, în esență, că acesta este nemulțumit de hotărârea prin care a fost condamnat la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală, prevăzută de art. 181 alin. (1) C. pen. (1969), executarea pedepsei fiind suspendată condiționat pe durata unui termen de încercare de 2 ani și 6 luni, apreciind că nu este vinovat de săvârșirea faptei, că au fost înlăturate sau nu au fost administrate unele probe care erau în favoarea sa, iar, pe de altă parte, procurorul care a dispus începerea urmăririi penale împotriva lui a fost ulterior condamnată pentru fapte de corupție.
A mai constatat că prima instanță a analizat cererea de revizuire prin raportare la dispozițiile art. 459 C. proc. pen. (admiterea în principiu), având în vedere că motivele care pot fi invocate în susținerea acestei căi de atac extraordinare sunt expres și limitativ prevăzute de art. 453 C. proc. pen.
Totodată, Curtea a reținut că revizuirea constituie o cale extraordinară de atac, iar pentru admisibilitatea în principiu a acesteia legea impune anumite condiții de formă și de fond a cererii, care sunt prevăzute de art. 459 alin. (3) C. proc. pen.
Deopotrivă, Curtea a reținut că, potrivit art. 464 C. proc. pen., "În cazul respingerii cererii de revizuire ca inadmisibilă sau ca neîntemeiată, nu va putea fi formulată o nouă cerere pentru aceleași motive".
Cu referire la această din urmă dispoziție, coroborată cu cea prevăzută de art. 459 alin. (3) lit. d) C. proc. pen., Curtea a constatat că, prin sentința penală nr. 652 din 04 noiembrie 2013 pronunțată de Judecătoria Săveni, definitivă prin decizia penală nr. 188 din 27 martie 2014 a Tribunalului Botoșani, a fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea de revizuire a sentinței penale nr. 151/19.03.2009 pronunțată de Judecătoria Săveni. În motivarea cererii de revizuire care a făcut obiectul acestui dosar, revizuentul A. a invocat nevinovăția sa și nelegalitatea rezoluției de începere a urmăririi penale, a certificatului medico-legal nr. 872/17.08.2007, a biletului de ieșire din spital (eliberate persoanei vătămate B.), a procesului-verbal de examinare criminalistică din 02.11.2007. Judecătoria Săveni a analizat cererea de revizuire prin prisma dispozițiilor art. 394 C. proc. pen. (1968), în vigoare la acea dată, reținând că motivele invocate nu se încadrează în niciunul dintre cazurile prevăzute de procedura penală în mod limitativ și expres. Deopotrivă, s-a reținut că revizuentul dorea o nouă reapreciere a probelor, ceea ce nu putea fi realizat în calea de atac a revizuirii.
S-a mai observat că, ulterior, la data de 15.10.2020, revizuentul A. a formulat o nouă cerere, care a fost calificată ca o cerere de revizuire împotriva sentinței penale nr. 151 din 19 martie 2009 a Judecătoriei Săveni, care a fost soluționată prin sentința penală nr. 58 din 22 martie 2021 a Judecătoriei Săveni, definitivă prin decizia penală nr. 512 din 02 iulie 2021 (dosar nr. x/2020), dispunându-se respingerea, ca inadmisibilă, a cererii de revizuire.
S-a constatat că motivele invocate de revizuentul A. se refereau la faptul că a fost victima unui șir de abuzuri și că a fost condamnat pe nedrept, fără probatoriu concret, arătând că intimatul C. este vinovat în cauză. Totodată, plângerile penale ale numitei B. prin care a fost acuzat de vătămare corporală și lovire sau alte violențe au fost scrise și depuse chiar de fiul acesteia, numitul C., fără a avea o procură în acest sens, fără a avea sesizarea spitalului, având doar o simplă scrisoare medicală fără semnătura și parafa medicului curant, fără a avea mijloace de probă, în certificatul medico-legal și raportul medico-legal erau prezentate informații contradictorii, sunt nelegale, au fost obținute în mod ilegal și nu puteau fi folosite în procesul penal.
În motivarea cererii ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2020 revizuentul a mai arătat că nu au fost respectate dispozițiile privind competența după materie și după calitatea persoanei, instanța nu a fost legal sesizată, instanța nu a fost compusă conform legii, urmărirea penală a avut loc în lipsa apărătorului, când prezența acestuia era obligatorie, hotărârile nu cuprind motivele pe care se întemeiază soluția și a solicitat admiterea cererii de restituire a dosarului pentru refacerea urmăririi penale, administrarea dovezilor întrucât a fost cercetat abuziv, acuzat și condamnat pe nedrept, încălcări care atrag de la sine nulitatea actelor conform art. 197 alin. (1) din vechiul C. proc. pen.
Analizând motivele de revizuire invocate de revizuentul A. în dosarul nr. x/2020, Judecătoria Săveni a reținut că, în ceea ce privește cazul prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., revizuirea hotărârilor judecătorești definitive poate fi cerută când s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute la soluționarea cauzei și care dovedesc netemeinicia hotărârii pronunțate în cauză. Instanța a reținut că nu s-a făcut dovada existenței unor fapte sau împrejurări noi, necunoscute de instanță la data judecării cauzei. Înscrisurile depuse de revizuent priveau fapte și împrejurări cunoscute la soluționarea cauzei, înscrisurile făcând parte din categoria celor atașate la dosarul de urmărire penală. Acesta a invocat nevinovăția în comiterea infracțiunii pentru care a fost condamnat, fără a aduce probe noi, necunoscute instanței de fond. Practic, revizuentul dorea reaprecierea materialului probator și stabilirea nevinovăției sale, aspecte ce țin de fondul cauzei și nu pot face obiectul unei revizuiri. S-a reținut că nu este posibilă reanalizarea vinovăției unei persoane condamnate definitiv dacă în cauză nu s-a dovedit că au intervenit fapte sau împrejurări ce nu erau cunoscute de instanța ce a pronunțat sentința de condamnare și care susțin o altă situație de fapt decât cea reținută inițial.
Totodată, s-a apreciat că nu sunt incidente nici cazurile de revizuire prevăzute de art. 453 alin. (1) lit. b) și c) C. proc. pen., întrucât la dosar nu s-a atașat nicio hotărâre judecătorească definitivă privitoare la săvârșirea unei infracțiuni de mărturie mincinoasă de către vreuna din persoanele la care face trimitere textul de lege (martor, expert sau interpret) ori prin care să se constate existența caracterului fals al vreunui înscris care să fi servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire se cere.
S-a considerat că nu este incident nici motivul de revizuire prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., atâta timp cât la dosar nu s-a atașat nicio hotărâre definitivă prin care o instanță să se pronunțe cu privire la săvârșirea, de către un membru al completului de judecată, procurorul ori persoana care a efectuat acte de urmărire penală, a unei infracțiuni în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere. Deși petentul a invocat faptul că procurorul care a dispus începerea urmăririi penale a fost condamnat pentru fapte de corupție, nu s-a depus o hotărâre judecătorească definitivă care să ateste acest aspect. Mai mult, s-a reținut ca fiind de notorietate că procurorul care a dispus începerea urmăririi penale a fost condamnat pentru fapte de corupție, însă nu în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere.
Deopotrivă, s-a arătat că nu este incident motivul de revizuire prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. e) C. proc. pen., întrucât, în cauză, nu s-a făcut dovada că există două sau mai multe hotărâri judecătorești definitive care nu se pot concilia, și nici motivul de la art. 453 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., pentru că nu s-a dovedit că hotărârea s-a întemeiat pe o prevedere legală care, după ce hotărârea a devenit definitivă, a fost declarată neconstituțională ca urmare a admiterii unei excepții de neconstituționalitate ridicate în acea cauză.
Curtea a reținut că, în cauza ce formează obiectul dosarului nr. x/2022, revizuentul A. a solicitat, din nou, revizuirea sentinței penale nr. 151 din 19 martie 2009 pronunțată de Judecătoria Săveni în dosarul nr. x/2008, hotărâre care, pe de o parte, a intrat în puterea lucrului judecat, iar o eventuală cerere de revizuire poate fi admisă doar în cazurile strict și limitativ prevăzute de dispozițiile art. 453 C. proc. pen., iar pe de altă parte, această hotărâre a mai fost supusă căii extraordinare de atac a revizuirii așa cum s-a arătat în cele ce preced.
În aceste condiții, Curtea a analizat în calea de atac împrejurarea dacă revizuentul a reiterat aceleași aspecte și în cererile anterioare, așa cum a motivat prima instanță, precum și împrejurarea dacă unele dintre motivele arătate în cerere sunt noi și, în această situație, dacă se încadrează în vreunul dintre cazurile de revizuire prev. de art. 453 alin. (1) lit. a)-f) C. proc. pen.. A subliniat că, dacă s-ar aplica extensiv cazurile în care poate fi rejudecată o cauză soluționată definitiv ar exista riscul încălcării principiului securității raporturilor juridice, întrucât s-ar ajunge ca hotărârile definitive să poată fi puse în discuție ori de câte ori ar exista alte argumente în susținerea unei soluții contrare celei pronunțate.
Totodată, Curtea a precizat că situația juridică stabilită prin soluționarea definitivă a unei cauze penale deduse judecății reflectă adevărul impus de recunoașterea principiului de drept res judicata pro veritate habetur - lucrul judecat este considerat că exprimă adevărul (Înalta Curte de Casație și Justiție, Secțiile Unite, Decizia nr. 36/2009). Acesta este și unul dintre motivele pentru care, în soluționarea cererilor de revizuire, nu sunt aplicabile aceleași principii ca în cazul soluționării pe fond a cauzelor. În acest sens, Curtea Constituțională a României, în Decizia nr. 126/2016 a făcut referire la jurisprudența instanței de la Strasbourg, amintind, printre altele, Decizia din 6 mai 2003, pronunțată în Cauza Franz Fischer împotriva Austriei, Cererea nr. 27.569/02, potrivit căreia art. 6 din Convenție nu se aplică unei proceduri care urmărește redeschiderea unei proceduri penale, întrucât persoana a cărei condamnare a intrat în puterea lucrului judecat și care solicită o asemenea redeschidere nu este "acuzată de o infracțiune", în sensul art. 6 din Convenție, ceea ce înseamnă că nu face obiectul unei "acuzații în materie penală".
Față de aceste aspecte, în cauză, Curtea a reținut că, în soluționarea cererii de revizuire formulată de petentul A. împotriva hotărârii definitive pronunțate de Judecătoria Săveni, nu poate avea loc o nouă judecare pe fond a cauzei, deoarece aceasta ar transforma calea extraordinară de atac a revizuirii într-o cale de atac ordinară, ceea ce nu poate fi admis.
Făcând o analiză a condițiilor privind admisibilitatea în principiu a cererii de revizuire, conform art. 459 alin. (3) C. proc. pen., cu privire la îndeplinirea condițiilor referitoare la termenul de introducere, la titularii cererii, forma scrisă a cererii, indicarea unuia dintre temeiurile de la art. 453 din C. proc. pen., dar și a împrejurării potrivit căreia faptele și mijloacele de probă în baza cărora este formulată cererea să nu fi fost prezentate într-o cerere anterioară de revizuire care a fost judecată definitiv (art. 459 lit. d) C. proc. pen.), Curtea a constatat că, în mod corect, prima instanță a apreciat că motivele prezentate de revizuent în prezenta cerere au fost invocate și în cererile de revizuire anterioare, soluționate prin sentințele penale nr. 652 din 04 noiembrie 2013 pronunțată de Judecătoria Săveni, definitivă prin decizia penală nr. 188 din 27 martie 2014 a Tribunalului Botoșani, precum și nr. 58 din 22 martie 2021 pronunțată de Judecătoria Săveni, definitivă prin decizia penală nr. 512 din 02 iulie 2021 a Curții de Apel Suceava (dosarul nr. x/2020).
Astfel, s-a observat că, în toate cele trei cereri de revizuire, revizuentul a invocat nevinovăția sa și a solicitat reaprecierea probelor, iar, în dosarul nr. x/2020, ca și în prezenta cauză, a solicitat restituirea dosarului pentru refacerea urmăririi penale pe considerentul că procurorul care a dispus rezoluția de începere a urmăririi penale a fost condamnat pentru fapte de corupție, iar confirmarea rezoluției de începere a urmăririi penale a fost realizată în temeiul art. 228 alin. (3)1 C. proc. pen., care era abrogat din anul 2006, rechizitoriul este fals, întrucât cu bună-știință nu au fost administrate corect probele, plângerea penală a fost scrisă de fiul persoanei vătămate B., respectiv de C., fără să aibă procură în acest sens, plângerea fiind eliptică în privința datelor prevăzute de C. proc. pen., a fost formulată pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe, dispunându-se schimbarea încadrării juridice în vătămare corporală, prevăzută de art. 181 C. pen. din 1969, cu încălcarea dispozițiilor legale, aducându-i-se o vătămare intereselor sale legitime. Deopotrivă, revizuentul a invocat faptul că martorii nu au fost audiați în prezența a cel puțin doi martori asistenți, că persoana vătămată a dat declarații contradictorii și s-a folosit doar de biletul de ieșire din spital și certificatul medico-legal ca mijloace de probă.
Față de aceste aspecte, Curtea a reținut că în mod corect prima instanță a apreciat că prezenta cerere de revizuire este întemeiată pe aceleași motive care, chiar dacă sunt mai amplu dezvoltate, în esență, urmăresc reanalizarea situației de fapt prin reinterpretarea probelor și a mijloacelor de probă aflate la dosar, sau prin constatarea nulității unor mijloace de probă.
În același sens, a invocat și decizia Curții Constituționale nr. 188 din 31 martie 2015, publicată în Monitorul Oficial nr. 420/12.06.2015 (paragrafele 15,16), în considerentele căreia s-a arătat, printre altele, că "regula instituită de art. 464 din C. proc. pen. - potrivit căreia, în cazul respingerii cererii de revizuire ca inadmisibilă sau ca neîntemeiată, nu va putea fi formulată o nouă cerere pentru aceleași motive - rezultă și din interpretarea dispozițiilor art. 459 alin. (3) lit. d) și alin. (5) din C. proc. pen., fiind un efect al autorității de lucru judecat."
În ceea ce privește aspectele dezvoltate suplimentar în cererea de revizuire, respectiv dacă plângerea penală a fost formulată de persoana vătămată sau de fiul acesteia, dacă a fost formulată în termenul prevăzut de lege sau dacă avea toate elementele de procedibilitate, faptul că nu a fost menționat în cuprinsul rechizitoriului procesul-verbal de examinare criminalistică întocmit la data de 02.11.2007 (dar care se regăsește la dosarul de urmărire penală, la fila x și este menționat în opisul actelor de urmărire penală), Curtea a reținut că acestea sunt aspecte care nu pot fi analizate în calea de atac a revizuirii deoarece ele nu dovedesc netemeinicia hotărârii de condamnare pronunțate în cauză. Relativ la schimbarea încadrării juridice, deși acest aspect nu poate fi încadrat în niciunul dintre cazurile de revizuire prevăzut de art. 453 C. proc. pen., Curtea a constatat că împotriva inculpatului a fost începută urmărirea penală (pe vechiul C. proc. pen.) pentru infracțiunea prevăzută de art. 181 C. pen. (1969), după eliberarea certificatului medico-legal pentru persoana vătămată în care s-a menționat că a avut nevoie de 28-30 zile de îngrijiri medicale și în niciun moment nu s-a pus problema schimbării încadrării juridice.
A subliniat că, pentru a putea fi admisă o cerere de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 453 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. (s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute la soluționarea cauzei și care dovedesc netemeinicia hotărârii pronunțate în cauză), ar trebui ca faptele sau împrejurările noi să se refere la elementele constitutive ale infracțiunii pentru care revizuentul a fost condamnat, iar nu la aspecte legate de procedura de formulare a plângerii prealabile, sau modalitatea în care s-a dispus sau nu o eventuală schimbare a încadrării juridice. Aceste aspecte puteau fi invocate de către inculpat la judecarea cauzei pe fond.
Deopotrivă, pentru a fi incident cazul de revizuire prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., procurorul ori persoana care a efectuat acte de urmărire penală trebuia să fi comis o infracțiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere, și nu în legătură cu orice altă cauză, iar această împrejurare trebuia să fi influențat soluția pronunțată în cauză. Or, acest motiv, invocat de altfel și în cea de-a doua cerere de revizuire, dincolo de faptul că nu mai poate fi analizat și atrage inadmisibilitatea cererii sub acest, nici nu are incidență în cauză întrucât procurorul (D.) care a dispus prin rezoluția din data de 04.09.2007 confirmarea începerii urmăririi penale față de A. și E. nu a fost condamnat pentru o infracțiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere, ci în legătură cu alte fapte care nu îl privesc pe revizuent.
S-a mai arătat că în procedura revizuirii nu poate fi analizat caracterul viciat, în opinia revizuentului, a unor probe care au stat la baza condamnării sale, întrucât nu reprezintă temei care poate determina revizuirea, neputând fi încadrat în categoria unor fapte sau împrejurări noi ce nu au fost cunoscute la soluționarea cauzei. De asemenea, s-a menționat că aspectele învederate de revizuent, în sensul că persoana vătămată ar fi dat declarații contradictorii sau că martorii nu au fost audiați în prezența unor martori asistenți, nu constituie elemente de fapt noi și nici nu se circumscriu vreunui motiv de revizuire.
Pe de altă parte, Curtea a precizat că indicarea unui temei legal greșit privind confirmarea începerii urmăririi penale într-o rezoluție nu poate conduce la admisibilitatea unei cereri de revizuire; de altfel, în cauză revizuentul este și în eroare întrucât prin Legea nr. 356/2006 pentru modificarea și completarea C. proc. pen., la punctul 128. s-a menționat că articolul 228, alin. (3) se abrogă, iar la punctul 129. s-a menționat că s-a modificat articolul 228, alin. (3)1 și 6 C. proc. pen.. Prin urmare, la data emiterii rezoluției invocată de revizuent, dispozițiile art. 228 alin. (3)1 erau în vigoare, fiind abrogate doar cele ale art. 228 alin. (3) care nu au fost invocate în rezoluție.
Pentru aspectele ce preced, Curtea a reținut că determinarea precisă a ipotezelor și a condițiilor în care poate fi utilizată revizuirea constituie o garanție că această cale extraordinară de atac nu va conduce, prin exercitarea ei, la parcurgerea unei noi faze a judecății și nu o va transforma într-o posibilitate de anihilare, în orice moment, a efectelor principiului lucrului judecat și a stabilității hotărârilor definitive.
S-a subliniat că situațiile în care o astfel de cerere poate fi formulată sunt în mod expres și limitativ prevăzute de lege, în cuprinsul dispozițiilor art. 453 alin. (1) lit. a) - f) C. proc. pen., respectiv art. 465 C. proc. pen. Cum în cauză, revizuentul a reiterat aceleași fapte și mijloace de probă invocate și în cererile de revizuire anterioare, care au făcut obiectul dosarelor nr. x/2020 și nr. y/2013, în temeiul art. 464 C. proc. pen., în mod corect s-a apreciat că o nouă analiză a acestora excede dispozițiilor procesual penale care reglementează revizuirea unor hotărâri judecătorești.
Curtea a precizat că atunci când părțile implicate în proces efectuează un act pe care legea nu îl prevede sau îl exclude, precum și în situația când încearcă exercitarea unui drept epuizat pe o altă cale procesuală, intervine sancțiunea procedurală a inadmisibilității, reținută în mod corect de către prima instanță.
În plus, s-a observat că, deși revizuentul a mai arătat că în privința sa au fost pronunțate două hotărâri judecătorești care nu se pot concilia, cu mențiunea că a fost condamnat de instanța de fond pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 181 C. pen. (1969), iar în recurs a fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 180 C. pen. (1969) prin schimbarea încadrării juridice, situație care, formal, se încadrează în dispozițiile art. 453 alin. (1) lit. e) C. proc. pen. (când două sau mai multe hotărâri judecătorești definitive nu se pot concilia), acesta nu a indicat care sunt cele două hotărâri judecătorești contradictorii.
De altfel, examinând dosarele atașate în vederea soluționării cererii de revizuire, Curtea a constatat că sentința nr. 151/19.03.2009 pronunțată de Judecătoria Săveni, în dosarul nr. x/2008 a Judecătoriei Săveni, și decizia nr. 2113R din 13.10.2009 pronunțată de Tribunalul Botoșani nu întrunesc condiția de a fi hotărâri care nu se pot concilia, întrucât prima a fost pronunțată pe fondul cauzei, iar cea de a doua în recursul declarat împotriva celei dintâi (prin respingerea căii de atac).
În plus, s-a arătat că dosarul în care s-a pronunțat sentința nr. 151/19.03.2009 a Judecătoriei Săveni vizează situații juridice diferite de cele avute în vedere la emiterea ordonanței nr. 887/P/2007 din 11.10.2007 a Parchetul de pe lângă Judecătoria Săveni, la care a făcut referire revizuentul, cele două dosare referindu-se la fapte distincte și la făptuitori diferiți, astfel încât hotărârile date în cele două cauze nu se circumscriu dispozițiilor de art. 453 alin. (1) lit. e) C. proc. pen.
Pe de altă parte, Curtea a apreciat că, în procedura de revizuire nu sunt incidente dispozițiile art. 18 și art. 319 C. proc. pen., invocate de apelantul revizuent, de vreme ce acestea vizează situații ce pot interveni în cursul urmăririi penale și al judecății, iar revizuentul a fost condamnat definitiv prin sentința penală nr. 151/2009 pronunțată de Judecătoria Săveni, definitivă prin decizia nr. 2113R/2009 a Tribunalului Botoșani, a cărei revizuire se solicită.
În ceea ce privește obligarea revizuentului la plata cheltuielilor judiciare către stat, Curtea a constatat că suma de 50 RON la care a fost obligat prin sentința apelată este proporțională cu cheltuielile ocazionate de acordarea celor patru termene de judecată în cauză, iar cheltuielile la care a fost obligat revizuentul în celelalte dosare exced unei analize în prezenta cale de atac.
Împotriva acestei decizii, la data de 09 iunie 2023, a declarat o cale de atac intitulată "contestație" apelantul A., criticând-o sub aspectul nelegalității și netemeiniciei și învederând, în esență, aceleași aspecte invocate prin cererea inițială de revizuire și în cererea de apel cu care a învestit Curtea de Apel Suceava.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, fiind repartizată aleatoriu, în sistem informatizat, Completului nr. 7, pentru termenul de judecată din 26 septembrie 2023, când reprezentantul Ministerului Public a invocat excepția inadmisibilității căii de atac.
Examinând calea de atac formulată de apelantul A. prin prisma excepției invocate de reprezentantul Ministerului Public, Înalta Curte constată că aceasta este inadmisibilă, pentru motivele arătate în continuare.
Dând eficiență principiilor legalității căilor de atac și liberului acces la justiție, reglementate de dispozițiile art. 129 și art. 21 din Constituția României, revizuită, precum și exigențelor determinate prin art. 3 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, legea procesual penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, admisibilitatea acestora fiind condiționată de exercitarea lor potrivit legii, în termenele și pentru motivele reglementate de normele incidente în materie.
Așadar, revine părții interesate obligația sesizării instanțelor de judecată în condițiile legii procesual penale, prin exercitarea căilor de atac apte a provoca un control judiciar al hotărârii atacate.
În prezenta cauză, Înalta Curte constată că a fost sesizată cu o cale de atac intitulată "contestație" formulată de apelantul A. împotriva unei hotărâri definitive date în apel, respectiv decizia penală nr. 444 din 15 martie 2023 pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2022, care, potrivit legii procesual penale, nu este supusă niciunei căi ordinare de atac.
Astfel, din interpretarea sistematică a dispozițiilor art. 551 și art. 552 C. proc. pen., rezultă că decizia instanței de apel rămâne definitivă la data pronunțării acesteia, când apelul a fost admis și procesul a luat sfârșit în fața acestui organ judiciar.
Pe de altă parte, în conformitate cu dispozițiile art. 4251 alin. (1) C. proc. pen., calea de atac a contestației se poate exercita numai atunci când legea o prevede expres.
Deopotrivă, din examinarea prevederilor art. 408 C. proc. pen. se constată că doar sentințele nedefinitive sunt susceptibile de reformare prin calea de atac a apelului, iar nu și deciziile pronunțate în procedura specifică unei căi de atac, care, așa cum s-a arătat anterior rămân definitive la data pronunțării și, ca atare, nu pot fi atacate cu apel.
În aceste condiții, raportat la dispozițiile legale anterior menționate, se constată că apelantul A. a promovat o cale de atac împotriva unei hotărâri pronunțată în calea de atac a apelului, în temeiul art. 408 și urm. C. proc. pen., învestind Înalta Curte de Casație și Justiție cu soluționarea acesteia, deși nu întrunește cerințele legale.
Or, atâta timp cât prin lege nu este reglementată posibilitatea exercitării contestației ori apelului și împotriva hotărârilor definitive pronunțate în apel, un astfel de demers judiciar nu este admisibil, întrucât în situația contrară s-ar încălca principiul instituit prin art. 129 din Constituția României, potrivit căruia "împotriva hotărârilor judecătorești, părțile… pot exercita căile de atac, în condițiile legii". În consecință, recunoașterea unei căi de atac în situații neprevăzute de legea procesuală penală constituie o încălcare a principiului legalității căilor de atac și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.
Având în vedere considerentele expuse mai sus, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, calea de atac formulată de apelantul A. împotriva deciziei penale nr. 444 din 15 martie 2023 pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2022.
Conform art. 275 alin. (2) C. proc. pen., față de culpa sa procesuală, apelantul va fi obligat la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibilă, calea de atac formulată de apelantul A. împotriva deciziei penale nr. 444 din 15 martie 2023 pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, în dosarul nr. x/2022.
Obligă apelantul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 26 septembrie 2023.