ÎCCJ, decizie (scj.ro #225811)
ÎCCJ, decizie (scj.ro #225811) (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2025)
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE
Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept
Minuta deciziei nr. 145 Dosar nr. 2655/1/2024
Ședința din 5 mai 2025
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Curtea de Apel Alba Iulia – Secția I civilă, în dosarul nr. 1870/85/2023, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile privind următoarea chestiune de drept:
Dacă dispozițiile art. 56 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările și completările ulterioare, se interpretează în sensul că dansatorii care au realizat un stagiu de cotizare de cel puțin 20 de ani în locurile de muncă prevăzute la art. 30 alin (1) lit. f) din Legea nr. 263/2010 pot beneficia de pensie pentru limită de vârstă la împlinirea vârstei de 40 de ani - femeile, respectiv 45 de ani - bărbații, sau reducerea vârstei standard de pensionare în cazul acestora nu poate depăși 15 ani, potrivit art. 56 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 263/2010.
Obligatorie, potrivit dispozițiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 5 mai 2025.