ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 569/2025

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 19.02.2024 pe rolul Curții de Apel Craiova - Secția contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/54/2024, reclamanta A a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Guvernul României, Ministerul Sănătății și Casa Națională de Asigurări de Sănătate, obligarea acestora la includerea în Lista cuprinzând denumirile comune internaționale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asigurații, cu sau fără contribuție personală, pe bază de prescripție medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 720/2008, în regim de compensare 100%, a medicamentului Selpercatinibum (denumire comercială Retsevmo) pentru indicația terapeutică tratamentul adulților cu cancer pulmonar fără celule mici (non-small cell lung cancer, nsclc) în stadiu avansat, cu fuziunea genei ret, care necesită terapie sistemică după tratamentul anterior cu imunoterapie și/sau chimioterapie pe bază de săruri de platină.

Hotărârea instanței de fond Prin sentința nr. 165 din 24 aprilie 2024, Curtea de Apel Craiova – Secția contencios administrativ și fiscal a respins excepțiile; A admis acțiunea formulată de reclamanta A, în contradictoriu cu pârâții Guvernul României, Ministerul Sănătății și Casa Națională de Asigurări de Sănătate; A obligat pârâții să includă medicamentul Selpercatinibum în Lista aprobată prin HG 720/2008, în regim de compensare 100%.

Căile de atac exercitate în cauză Împotriva sentinței nr. 165 din 24 aprilie 2024, pronunțate de Curtea de Apel Craiova – Secția contencios administrativ și fiscal au declarat recursuri recurenții-pârâți Guvernul României, Ministerul Sănătății și Casa Națională de Asigurări de Sănătate. 3.1. Prin recursul declarat, recurenta-pârâtă Casa Națională de Asigurări de Sănătate solicită, în temeiul motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., admiterea recursului, casarea sentinței recurate și rejudecarea cauzei, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată. În motivarea recursului arată că prin încheierea din data de 22.04.2024, instanța de fond a respins cerere de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor, ca neîntemeiată. O primă critică vizează faptul că prin încheierea din 22.04.2024, prima instanță a respins în mod neîntemeiat cererea de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor, reținând că argumentul că această instituție este ordonator principal de credite, nu constituie un temei suficient pentru atragerea acestuia în litigiu. În acest sens, invocă dispozițiile art. 276 alin. (1) din Legea nr. 95/2006 și arată că este autorizată să negocieze și să încheie contractele cost-volum/cost-volum-rezultat în limita maximă prevăzută de legile bugetare anuale, potrivit art. 243 alin. (3) și (4) din Legea nr. 95/2006, respectiv potrivit art. 10 alin. (2) din 421/2023 din Legea bugetului de stat pentru anul 2024, s-a prevăzut explicit faptul că în anul 2024 se autorizează Casa Națională de Asigurări de Sănătate să negocieze și să încheie contracte cost-volum/cost-volum-rezultat în limita sumei de 4.300.000 mii lei. De asemenea, potrivit art. 3 alin. (1) din Ordinul ministrului sănătății și al președintelui CNAS nr. 735/976/2018: „(1) Contractele cost-volum/cost-volum-rezultat se negociază și se încheie în limita maximă a sumei aprobate prin legile bugetare anuale până la care CNAS este autorizată să negocieze și să încheie aceste contracte.” Mai invocă și dispozițiile art. 243 alin. (3) și (4) din Legea nr. 95/2006. Menționează că elaborarea proiectelor legilor bugetare anuale și ale bugetelor revine Guvernului prin Ministerul Finanțelor, astfel cum prevede art. 28 din Legea nr. 500/2002. Sub acest aspect, invocă și prevederile art. 138 alin. (1) și (2) din Constituția României, art. 274 alin. (1) din Legea nr. 95/2006, art. 1 alin. (1) și art. 2 alin. (1) din HG nr. 34/2009, în raport cu care susține că Ministerul Finanțelor are rol de sinteză și îndeplinește în principal următoarele funcții: de strategie, de reglementare și sinteză, de concepție bugetară și fiscală, de administrare a veniturilor statului și de administrare a resurselor derulate prin Trezoreria Statului. Referitor la atribuțiile Ministerului Finanțelor, invocă și prevederile art. 3 din HG nr. 34/2009, precum și pe cele ale art. 19 din Legea nr. 500/2002, din a căror interpretare reiese că Ministerul Finanțelor coordonează acțiunile care sunt responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar prin elaborarea proiectului Legii bugetului de stat, pe baza proiectelor ordonatorilor principali de credite, a proiectelor legilor de rectificare a acestor bugete, precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție. Astfel, art. 48 alin. (1) și (2) lit. a din Legea nr. 500/2002 prevede că veniturile și cheltuielile aprobate prin bugetele fondurilor speciale (inclusiv bugetul Fondului unic național de asigurări de sănătate) se repartizează de către Ministerul Finanțelor pe trimestre, în funcție de termenele legale de încasare a veniturilor, de termenele și posibilitățile de asigurare a surselor de finanțare a deficitului bugetar și de perioada în care este necesară efectuarea cheltuielilor. Prin urmare, Ministerul Finanțelor deține principalele atribuții în materia fondurilor publice, monitorizează întreaga execuție bugetară și administrează resursele derulate prin Trezoreria Statului. Pe de altă parte, Legea finanțelor publice definește și detaliază activitățile și acțiunile bugetare, precum și regulile de utilizare a creditelor de angajament și creditelor bugetare. Art. 4 alin. (1) - (3) din Legea nr. 500/2002 prevede că sumele aprobate prin legile bugetare anuale reprezintă limite maxime care nu pot fi depășite. Precizează că întrucât în anul 2024, limita maximă a sumei prevăzută în Legea nr. 421/2023, Legea bugetului de stat pe anul 2024 (art. 10 alin. (2) până la care Casa Națională de Asigurări de Sănătate este autorizată să negocieze și să încheie contracte de tip cost-volum/cost-volum-rezultat este la același nivel ca în anul 2022 și 2023, această sumă nu permite inițierea unor noi procese de negociere pentru încheierea unor contracte de tip cost-volum/cost-volum/rezultat. Susține că a făcut demersuri pentru suplimentarea sumei limite maxime prevăzută de art. 10 alin. (2) din Legea nr. 368/2022 - Legea bugetului de stat pentru anul 2023 și Legea bugetului de stat pentru anul 2024, sens în care a emis adresele nr. AB 77778/08.09.2023 și AB 8953/01.11.2023, prin care a solicitat Ministerului Finanțelor suplimentarea sumei limite maxime pentru anul 2023, cu suma de 1.700.000 mii lei. Aceleași demersuri au fost efectuate de către Casa Națională de Asigurări de Sănătate și în anul 2024, iar urmare a demersurilor efectuate, Ministerul Finanțelor, prin adresa nr. 1014957.477181/13.05.2024 înregistrată la Casa Națională de Asigurări de Sănătate sub nr. VH 2654/21.05.2024 i-a comunicat faptul că la prima rectificare bugetară va analiza solicitările CNAS de majorare a sumei prevăzute la alin. (2) al art. 10 din Legea nr. 421/2023. Consideră că rolul Ministerului Finanțelor de administrator al bugetului general consolidat, funcțiile și atribuțiile Ministerului Finanțelor o îndreptățesc la formularea cererii de chemare în garanție, apreciind că o asemenea cerere se impune și pentru asigurarea opozabilității hotărârii, întrucât în ipoteza în care CNAS ar pierde procesul, s-ar putea îndrepta împotriva chematului în garanție, propunând acestui minister un proiect de rectificare bugetară și solicitându-i suplimentarea sumei prevăzute de art. 10 alin. (2) din Legea nr, 421/2023 - Legea bugetului de stat pentru anul 2024. Susține că între Ministerul Finanțelor și CNAS s-a născut un raport juridic bugetar, având ca obiect o obligație legală, de garantare a sumelor necesare pentru derularea în bune condiții a proceselor de negociere/renegociere. A doua critică, circumscrisă motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., vizează faptul că prima instanță nu a analizat prevederile 243 alin. (3) și (4) din Legea nr. 95/2006, art. 3 alin. (1) și art. 4 din Ordinul nr. 735/976/2018 și, în mod neîntemeiat, a admis cererea de chemare în judecată, cu încălcarea acestor dispoziții. În acest sens, arată că parcursul unui medicament începând de la autorizarea acestuia de punere pe piața farmaceutică până la includerea în Lista medicamentelor compensate, aprobată prin HG nr. 720/2008 și până la elaborarea protocolului terapeutic de administrare a medicamentului, cuprinde mai multe etape prevăzute de Legea nr. 95/2006, Ordinul ministrului sănătății nr. 861/2014 și Ordinul ministrului sănătății și al președintelui CNAS nr. 735/976/2018. Arată că medicamentul DCI Selpercatinibum (denumire comercială Retsevmo) nu este inclus în Lista medicamentelor compensate. De asemenea, arată că întâi medicamentul este evaluat de către ANMDMR și se emite decizia de includere în Listă, apoi se negociază contractul cost-volum/cost-volum-rezultat potrivit alin. (1) și (2) al art. 4 din Ordinul ministrului sănătății și al președintelui CNAS nr. 735/976/2018, după care este inclus în Lista aprobată prin actualizarea Hotărârii Guvernului nr. 720/2008 și ulterior, se elaborează protocolul terapeutic la solicitarea A.N.M.D.M.R. adresată Ministerului Sănătății, conform art. 3 din Anexa 1 la Ordinul nr.861/2014. Astfel, medicamentul în discuție va putea fi inclus în Lista medicamentelor compensate numai după negocierea finalizată prin încheierea unui contract cost-volum, procedură ce se poate iniția numai în limita maximă a sumei prevăzută prin legile bugetare anuale până la care Casa Națională de Asigurări de Sănătate este autorizată să negocieze și să încheie contracte cost-volum/cost-volum-rezultat. În acest context, susține că în cauză nu există un refuz nejustificat al CNAS în raport de obiectul cauzei, cum în mod neîntemeiat a reținut instanța de fond. Precizează că pentru afecțiunea reclamantei există alternative de tratament fără contribuție personală, astfel că sunt respectate dispozițiile constituționale și cele europene în ceea ce privește sănătatea populației. Mai arată că potrivit art. 22 alin. (1) din Legea nr. 500/2002, ordonatorii de credite au obligația de a angaja și de a utiliza creditele bugetare numai în limita prevederilor și destinațiilor aprobate, pentru cheltuieli strict legate de activitatea instituțiilor publice respective și cu respectarea dispozițiilor legale. Totodată, invocă jurisprudența C.E.D.O., respectiv Hotărârea pronunțată în cauza Nitecki împotriva Poloniei. 3.2. Prin recursul declarat împotriva aceleiași sentințe, recurentul-pârât Guvernul României, prin Secretariatul General al Guvernului, a solicitat, în baza motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței recurate, admiterea excepției inadmisibilității și respingerea ca atare a acțiunii față de Guvernul României. În motivarea recursului critică faptul că instanța de fond a respins excepția inadmisibilității față de Guvernul României și a admis acțiunea față de această autoritate. Susține că este un organ colegial, care are în structura sa autorități de specialitate/de resort, în speță Ministerul Sănătății, care la rândul său are în subordine Casa Națională de Asigurări de Sănătate, autorități ce dispun, în exercitarea prerogativelor legale, de atribuții și competențe în sensul celor solicitate prin acțiune, astfel cum prevăd dispozițiile art. 4 din Hotărârea Guvernului nr.720/2008 pentru aprobarea Listei medicamentelor compensate, art. 219 alin. (7) din Legea nr.95/2006, art. 2 din Hotărârea Guvernului nr. 144/2010 și art. 220 alin. (3) și art. 280 lit. i Legea nr.95/2006. Consideră că din interpretarea acestor dispoziții reiese că o eventuală măsură cu privire la obligarea elaborării Listei și a inițierii unui proiect de act administrativ privind reglementarea situației litigioase nu poate fi atribuită Guvernului României, în integralitatea sa, ca organism colegial. În acest sens, arată că potrivit art. 1 din Hotărârea Guvernului nr.561/2009 pentru aprobarea Regulamentului privind procedurile, la nivelul Guvernului, pentru elaborarea, avizarea și prezentarea proiectelor de documente de politici publice, a proiectelor de acte normative, precum și a altor documente, în vederea adoptării/aprobării: „Au dreptul să inițieze proiecte de documente de politici publice și proiecte de acte normative, în vederea adoptării/aprobării de către Guvern, conform atribuțiilor și domeniului lor de activitate, următoarele autorități publice: a) ministerele și celelalte organe de specialitate ale administrației publice centrale, aflate în subordinea Guvernului, precum și autoritățile administrative autonome; b) organele de specialitate ale administrației publice centrale aflate în subordinea sau în coordonarea ministerelor, prin ministerele în a căror subordine sau coordonare se află.” Astfel, arată că în vederea adoptării/aprobării de către Guvern, actele se inițiază de către autoritățile de specialitate, potrivit domeniului de activitate. Critică faptul că instanța de fond a constatat că în procedura de introducere pe listă a medicamentelor compensate sunt implicate mai multe autorități publice, printre care și Guvernul României, deși CNAS este autoritatea care gestionează sistemul de asigurări sociale de sănătate, iar Ministerul Sănătății are obligația aprobării criteriilor de evaluare a tehnologiilor medicale, a documentației care trebuie depusă de solicitanți, a instrumentelor utilizate în procesul de evaluare privind includerea pe listă a unor noi medicamente, cu sau fără contribuție personală. Susține că, întrucât pârâții au competențe partajate prin raportare procedura includerii în Listă a medicamentelor, nu se poate dispune obligarea lor în mod direct la includerea medicamentului prescris pentru indicația terapeutică indicată. În acest sens, invocă dispozițiile art. 6 din Ordinul nr.861/2014, referitoare la procedura includerii în Listă și arată că atât timp cât procesul de evaluare a tehnologiilor medicale trebuie să fie unul continuu, iar Ministerul Sănătății a recunoscut necesitatea decontării medicamentelor pentru indicații terapeutice neincluse în rezumatul caracteristicilor produsului, prin elaborarea unui proiect de ordin în acest sens, rezultatul terapiei cu medicamentul menționat confirmând evoluția pozitivă a stării bolnavilor, Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale avea obligația de a iniția, din oficiu procedura de evaluare. 3.3. Prin cererea de recurs, recurentul-pârât Ministerul Sănătății a solicitat, în temeiul motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 4, 5 și 8 C. proc. civ., admiterea recursului, casarea hotărârii recurate și în rejudecare, respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată. În motivarea recursului arată, în ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., că hotărârea a fost dată cu depășirea puterii judecătorești, în condițiile în care instanțele judecătorești nu pot proceda la modificarea și completarea legilor și nu au nici competența de a stabili ca o lege în vigoare să nu se aplice, după cum nu pot impune celor cărora le aparține inițiativa legislativă să și-o exercite. Prin urmare, consideră că instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești prin obligarea pârâților la includerea în Lista medicamentelor compensate a medicamentului Selpercatinibum (denumire comercială Retsevmo) pentru indicația terapeutică tratamentul adulților cu cancer pulmonar fără celule mici (non-small cell lung cancer, nsclc) în stadiu avansat, cu fuziunea genei ret, care necesită terapie sistemică după tratamentul anterior cu imunoterapie și/sau chimioterapie pe bază de săruri de platină, săvârșind un act pe care numai un organ al puterii legislative sau al puterii executive îl poate face. Consideră că instanța de fond era obligată să rețină faptul că dispozițiile legale stabilesc obligativitatea parcurgerii unei anumite proceduri în vederea includerii unui medicament pentru o nouă indicație terapeutică în lista medicamentelor compensate, or, această procedură nu a fost parcursă în prezenta cauză. De asemenea, arată că nu se poate dispune obligarea pârâților la includerea medicamentului în listă, întrucât acest demers aparține doar sferei legislativului. În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., arată că procedura prealabilă prevăzută de Legea nr. 554/2004 constituie o condiție de admisibilitate a acțiunii în contencios administrativ, criticând faptul că instanța de fond a respins excepția inadmisibilității. Sub acest aspect, arată că în cauză nu este vorba de un refuz nejustificat și că acesta ar fi presupus ca intimata-reclamantă să se fi adresat în prealabil autorității pârâte cu o cerere, a cărei soluționare să fi fost refuzată cu exces de putere. Aceleași considerente sunt valabile și pentru nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, ipoteză care presupune cu necesitate formularea unei cereri adresate unei autorități sau instituții publice. În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., arată că soluția pronunțată de către instanța de fond obligă pârâții să încalce prevederile legale în materie, respectiv Ordinul Ministrului Sănătății nr.861/2014 ce transpune art. 6 din Directiva Consiliului 89/105/CEE din 21 decembrie 1988, ce prevede că unică persoană ce poate solicita demararea procedurii de evaluare a tehnologiilor medicale este deținătorul autorizației de punere pe piață a medicamentului în România, în același sens fiind și dispozițiile Anexei 3 din OMS nr.861/2014. Consideră că analiza fondului raportului juridic dedus judecății presupune verificarea în prealabil, a cel puțin două condiții, respectiv: dacă medicamentul este în Lista de decontare și dacă are protocol terapeutic aprobat, protocolul terapeutic fiind obligatoriu pentru medicii aflați în relație contractuală cu casele de asigurări de sănătate. În acest sens, invocă dispozițiile art. 243 art. 243 ind. 2 din Legea nr.95/2006, în aplicarea cărora a fost aprobat Ordinul MS nr. 861/2014, fiind transpuse în legislația națională aspectele privind întocmirea listelor de medicamente de uz uman care se acordă cu și fără contribuția personală a asiguraților, reglementate de art. 6 din Directiva Consiliului 89/105/CEE din 21 decembrie 1988 privind transparența măsurilor care reglementează stabilirea prețurilor medicamentelor de uz uman și includerea acestora în domeniul de aplicare a sistemelor naționale de asigurări de sănătate, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene seria L nr. 40 din 11 februarie 1989. Precizează că potrivit Ordinului MS nr. 861/2014, autoritatea competentă ce implementează mecanismul de evaluare a tehnologiilor medicale în vederea luării deciziei și care propune Ministerului Sănătății Lista care se aprobă prin Hotărâre a Guvernului, este Agenția Națională a Medicamentului și Dispozitivelor Medicale din România, iar Ministerul Sănătății are competența de a realiza actualizarea Listei doar după ce aceasta este prezentată de către ANMDMR după parcurgerea etapelor legale ale procesului de evaluare a medicamentelor pentru care deținătorii autorizațiilor de punere pe piață au formulat solicitări în acest sens. Pentru ca un medicament să poată fi inclus cu o extindere de indicație în Lista medicamentelor compensate, acesta trebuie supus mecanismului de evaluare a tehnologiilor medicale de către deținătorul autorizației de punere pe piață sau reprezentantul legal al acestuia, conform OMS nr. 861/2014. În acest context, apreciază că sunt incidente prevederile art. 4 din OMS/CNAS nr. 564/499/2021, potrivit cărora protocoalele terapeutice constituie baza de prescriere și monitorizare a tratamentului cu medicamente compensate, respectarea schemelor terapeutice stabilite conform protocoalelor terapeutice prevăzute în anexele nr. 1 și 2 fiind obligatorie pentru medicii aflați în relație contractuală cu casele de asigurări de sănătate. Or, un medic aflat în relație contractuală cu casa de asigurări de sănătate nu are posibilitatea legală de a prescrie un medicament off-label, iar un medic care nu se află în relație contractuală cu casa de asigurări de sănătate, chiar dacă poate prescrie un medicament în aceste condiții, acesta nu se poate deconta de către casa de asigurări de sănătate, acest lucru fiind interzis de art. 53 alin. (2) din Legea nr. 95/2006.

Apărările formulate în recurs Deși a fost legal citată, intimata-reclamantă nu a formulat întâmpinare.

Procedura de soluționare a recursurilor În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererilor de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2) art. 4711 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013. În temeiul art. 490 alin. (2) coroborat cu art. 4711 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 2 septembrie 2024, s-a fixat termen de judecată pentru soluționarea cererii de recurs la data de 5 februarie 2025, în ședință publică, cu citarea părților.

Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând legalitatea sentinței recurate prin prisma criticilor formulate prin cererea de recurs și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursurile sunt fondate pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare. În cauză, reclamanta A a învestit instanța de contencios administrativ și fiscal cu o acțiune prin care a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Guvernul României, Ministerul Sănătății și Casa Națională de Asigurări de Sănătate, obligarea acestora la includerea în Lista cuprinzând denumirile comune internaționale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asigurații, cu sau fară contribuție personală, pe bază de prescripție medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 720/2008, în regim de compensare 100%, a medicamentului Selpercatinibum (denumire comercială Retsevmo) pentru indicația terapeutică tratamentul adulților cu cancer pulmonar fără celule mici (non-small cell lung cancer, nsclc) în stadiu avansat, cu fuziunea genei ret, care necesită terapie sistemică după tratamentul anterior cu imunoterapie și/sau chimioterapie pe bază de săruri de platină. Instanța de fond a respins excepțiile prematurității acțiunii, inadmisibilității, lipsei calității procesuale active a reclamantei și lipsei calității procesuale pasive a Casei Naționale de Asigurări de Sănătate și a admis acțiunea formulată de reclamanta A, în contradictoriu cu pârâții Guvernul României, Ministerul Sănătății și Casa Națională de Asigurări de Sănătate; a obligat pârâții să includă medicamentul Selpercatinibum în Lista aprobată prin HG 720/2008, în regim de compensare 100%. Împotriva sentinței instanței de fond au declarat recursuri recurenții-pârâți Guvernul României, Ministerul Sănătății și Casa Națională de Asigurări de Sănătate. În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., invocat de către recurentul-pârât Ministerul Sănătății, Înalta Curte constată că în susținea acestuia, a învederat că prin admiterea cererii de chemare în judecată, instanța de fond a depășit competența conferită puterii judecătorești. Înalta Curte reține că motivul de casare referitor la depășirea atribuțiilor puterii judecătorești privește nerespectarea unor competențe jurisdicționale în cadrul organizării statale, potrivit principiului separației și echilibrului puterilor, respectiv săvârșirea, de către instanța de judecată, a unor acte aflate în sfera de competență a organelor puterii executive sau legislative, situație care nu se regăsește în speță. Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ. se întemeiază pe conceptul de ,,exces de putere” ce derivă din principiul constituțional al separației puterilor în stat și vizează imixtiunea instanțelor judecătorești în domeniul atribuțiilor puterii legislative sau executive, respectiv încălcarea principiului separației puterilor în stat, ceea ce în speță nu se constată. Astfel, în cauză, prin obligația stabilită în sarcina pârâților prin sentința recurată, nu poate fi decelat un caz de depășire a atribuțiilor puterii judecătorești, respectiv de imixtiune în atribuțiile puterii legislative ori executive. Prin urmare, acest prim motiv de casare este nefondat. Referitor la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., invocat de recurentul-pârât Ministerul Sănătății, Înalta Curte constată că subsumat acestuia s-a invocat neparcurgerea procedurii prealabile de către intimata-reclamantă anterior introducerii cererii de chemare în judecată. Înalta Curte constată că instanța de fond a respins excepția inadmisibilității acțiunii, invocate de către pârâtul Guvernul României, însă cu privire la lipsa atribuțiilor în raport cu pretențiile formulate, respectiv cu privire la lipsa calității procesuale pasive a acestui pârât. Înalta Curte constată că excepția inadmisibilității pentru neîndeplinirea procedurii prealabile nu a fost invocată în fața instanței de fond, ci a fost invocată pentru prima dată în recurs, astfel că instanța de fond nu s-a pronunțat cu privire la aceasta. Înalta Curte constată că această excepție nu poate fi cercetată pentru prima dată în recurs, al cărui obiect îl reprezintă, conform art. 483 alin. (3) C. proc. civ., verificarea legalității sentinței recurate. Potrivit art. 478 alin. (3) C. proc. civ.: „În apel nu se poate schimba calitatea părților, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată și nu se pot formula pretenții noi”, iar potrivit art. 494 din același act normativ: „Dispozițiile de procedură privind judecata în primă instanță în apel se aplică și în instanța de recurs, în măsura în care nu sunt potrivnice celor cuprinse în prezenta secțiune”. Prin urmare, instanța de control judiciar nu poate proceda la analiza unui aspect ce nu a fost invocat în fața instanței de fond, obiectul căii extraordinare de atac a recursului fiind limitat la examinarea legalității hotărârii de fond, în raport de pretențiile din cererea de chemare în judecată și de argumentele și apărările formulate de părți în faza procesuală a fondului. Astfel fiind, și acest motiv de casare este nefondat. În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată și reține cele ce succed. Înalta Curte constată că un prim aspect criticat de către recurenta-pârâtă Casa Națională de Asigurări de Sănătate prin cererea de recurs vizează faptul că prin încheierea din 22.04.2024, de amânare a pronunțării, prima instanță a respins în mod neîntemeiat cererea de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor, reținând că faptul că este ordonator principal de credite, nu constituie un temei suficient pentru atragerea acestuia în litigiu. Argumentul pentru care a solicitat introducerea acestuia în cauză este acela că recurenta-pârâtă este autorizată să negocieze și să încheie contractele cost-volum/cost-volum-rezultat în limita maximă prevăzută de legile bugetare anuale, potrivit art. 276 alin. (1) art. 243 alin. (3) și (4) din Legea nr. 95/2006, art. 10 alin. (2) din 421/2023 din Legea bugetului de stat pentru anul 2024 și că elaborarea proiectelor legilor bugetare anuale și ale bugetelor revine Guvernului prin Ministerul Finanțelor, astfel cum prevede art. 28 din Legea nr. 500/2002. Instanța de recurs constată că o asemenea critică nu poate fi primită, în condițiile în care calitatea de ordonator principal de credite nu îi conferă automat și calitatea de parte în proces. Pe de altă parte, în ipoteza invocată de către recurenta-pârâtă s-ar ajunge la situația în care Ministerul Finanțelor ar trebui chemat în judecată în toate litigiile în care este vorba de sume de bani primite de la buget, or, o asemenea împrejurare nu poate fi reținută. Or, în atragerea fondurilor de la bugetul de stat, autoritățile publice sunt ținute să urmeze procedurile stabilite prin Legea finanțelor publice și prin celelalte norme aferente acesteia, însă acest aspect nu este de natură să atragă calitatea lor într-un proces purtat între alte părți. Pe fond, Înalta Curte constată că recurenții au criticat obligarea lor la includerea medicamentului Selpercatinibum în Lista medicamentelor compensate, aprobată prin H.G. nr. 720/2008. Înalta Curte constată că această critică este fondată, fiind incident, din această perspectivă, motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. În fapt, reclamanta a fost diagnosticată cancer pulmonar fără celule mici (non-small cell lung cancer, nsclc) în stadiu avansat, cu fuziunea genei ret, care necesită terapie sistemică după tratamentul anterior cu imunoterapie și/sau chimioterapie pe bază de săruri de platină, iar medicul oncolog curant i-a recomandat tratament cu medicamentul Selpercatinibum (denumire comercială Retsevmo). Ca urmare a cererii formulate de către deținătorul autorizației de punere pe piață, Agenția Națională a Medicamentului și Dispozitivelor Medicale din România a procedat la evaluarea medicamentului DCI Selpercatinibum (denumire comercială Retsevmo), sens în care a emis Decizia nr. 969/01.11.2023, de includere condiționată în Lista cuprinzând denumirile comune internaționale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asigurații, cu sau fără contribuție personală, pe bază de prescripție medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate, precum și denumirile comune internaționale corespunzătoare medicamentelor care se acordă în cadrul programelor naționale de sănătate, pentru afecțiunea de care suferă intimata-reclamantă. Înalta Curte constată că în această etapă sunt incidente următoarele prevederi legale: Art. 243 alin. (3) din Legea nr. 95/2006: „(3) Pentru medicamentele pentru care în urma evaluării efectuate de Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România sunt emise decizii de includere condiționată în lista de medicamente prevăzută la art. 242 se pot negocia și încheia contracte cost-volum/cost-volum-rezultat, în condițiile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 77/2011 privind stabilirea unor contribuții pentru finanțarea unor cheltuieli în domeniul sănătății, aprobată prin Legea nr. 184/2015.” Art. 12 din OUG nr. 77/2011: „(1) Pentru medicamentele pentru care în urma evaluării efectuate potrivit legii de Agenția Națională a Medicamentului și Dispozitivelor Medicale au fost emise decizii de intrare condiționată în Lista cuprinzând denumirile comune internaționale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asigurații, cu sau fără contribuție personală, pe bază de prescripție medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate, precum și denumirile comune internaționale corespunzătoare medicamentelor care se acordă în cadrul programelor naționale de sănătate, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 720/2008, cu modificările și completările ulterioare, se pot negocia și încheia contracte cost-volum/ cost volum-rezultat până la limita maximă a sumei aprobate prin legile bugetare anuale până la care Casa Națională de Asigurări de Sănătate este autorizată să negocieze și să încheie aceste contracte. În condițiile neîncheierii contractelor cost-volum/ cost volum-rezultat, medicamentele nu vor fi incluse în lista de medicamente aprobată potrivit legii prin hotărâre a Guvernului.” Art. 3 alin. (1) din Ordinul Ministrului Sănătății și al Președintelui Casei Naționale de Asigurări de Sănătate nr. 735/976/2018: „(1) Contractele cost-volum/cost-volum-rezultat se negociază și se încheie în limita maximă a sumei aprobate prin legile bugetare anuale până la care CNAS este autorizată să negocieze și să încheie aceste contracte”. Date fiind acest aspecte, conform prevederilor actelor normative anterior menționate, în cazul deciziilor ANMDMR de includere condiționată a unor medicamente în Lista medicamentelor compensate, între CNAS și deținătorul de autorizație de punere pe piață se pot negocia și încheia contracte cost-volum/cost-volum-rezultat. În speță, Înalta Curte constată că, urmare a emiterii de către ANMDMR a Deciziei nr. 969/01.11.2023 de includere condiționată în Listă a medicamentului cu DCI Selpercatinibum (denumire comercială Retsevmo), deținătorul de autorizație de punere pe piață al acestui medicament și-a exprimat disponibilitatea pentru începerea procesului de negociere. Cu toate acestea, până în prezent, negocierile pentru încheierea contractului cost-volum aferent medicamentului din litigiu nu au fost finalizate, astfel că procedura legală de includere în Lista aprobată prin H.G. nr. 720/2008 a medicamentului în discuție nu poate fi continuată de către celelalte organe administrative implicate. Astfel, imposibilitatea reclamantei de a beneficia în prezent de decontarea acelui medicament din sistemul public de asigurări sociale de sănătate își are cauza în desfășurarea cu întârziere a procedurilor administrative de către pârâta CNAS, aceasta motivând întârzierea prin nealocarea de la buget a sumelor necesare. Din perspectiva dreptului la viață protejat de art. 2 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și de art. 22 și art. 34 din Constituția României, autoritățile statului au obligația pozitivă de a lua toate măsurile necesare ocrotirii vieții și sănătății persoanelor, protejându-le de riscurile care le-ar putea amenința viața. Acest drept fundamental este unul absolut și se impune ca atare să fie respectat, în orice condiții, iar orice limitare arbitrară a dreptului la ocrotirea sănătății trebuie să fie sancționată și înlăturată imediat. Instanța consideră că, atât timp cât reclamanta este asigurată în sistemul public de sănătate și a dovedit că suferă de o afecțiune gravă, confirmată medical și de natură să îi pună în pericol viața, autorităților statului le incumbă obligația de a înlătura riscul care îi amenință sănătatea reclamantei. Or, în speță, pârâta CNAS a fost sesizată în vederea continuării procedurii de includere în Lista aprobată prin H.G. nr. 720/2008 a medicamentului Selpercatinibum, însă nu a respectat prevederile art. 243 alin. (3) din Legea nr. 95/2006, ale art. 12 din OUG nr. 77/2011 și ale art. 3 alin. (1) din Ordinul Ministrului Sănătății și al Președintelui Casei Naționale de Asigurări de Sănătate nr. 735/976/2018, care prevăd obligația acesteia de a negocia contractele cost-volum/ cost volum-rezultat aferente medicamentului respectiv. Prin urmare, constatând incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursurile; va casa, în parte, sentința recurată și, în rejudecare, va admite în parte cererea de chemare în judecată și va obliga Casa Națională de Asigurări de Sănătate la finalizarea procedurii de negociere privind contractele cost-volum/cost-volum-rezultat aferente medicamentului Selpercatinibum (denumire comercială Retsevmo), în vederea includerii în Lista medicamentelor compensate.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 din Legea nr.554/2004 coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va admite recursurile declarate de recurenții-pârâți Guvernul României, Ministerul Sănătății și Casa Națională de Asigurări de Sănătate; va casa, în parte, sentința recurată și, în rejudecare: va admite în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A, în contradictoriu cu pârâta Casa Națională de Asigurări de Sănătate și va obliga Casa Națională de Asigurări de Sănătate la finalizarea procedurii de negociere privind contractele cost-volum/cost-volum-rezultat aferente medicamentului Selpercatinibum (denumire comercială Retsevmo), în vederea includerii în Lista medicamentelor compensate. De asemenea, va respinge, în rest, cererea, ca neîntemeiată, și va menține, în rest, dispozițiile sentinței. PENTRU ACESTE MOTIVE,