- Dosarul nr.
- 2477/1/2024
- Instanța
- Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Alte secții / complete
- Data
- 7 aprilie 2025
Decizia nr. 125/2025 — ÎCCJ, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept · Dosar nr. 2477/1/2024
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE
Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept Minuta deciziei nr. 125 Dosar nr. 2477/1/2024 Ședința din 7 aprilie 2025
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE: Respinge, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Tribunalul Bihor – Secția a III-a contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. 2462/111/2024, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile privind următoarea chestiune de drept: Dacă, în interpretarea dispozițiilor art. 6 lit. b) și c) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, și având în vedere Decizia nr. 80 din 11 decembrie 2023 a Înaltei Curți de Casație și Justiție – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 84 din 30 ianuarie 2024 , egalizarea salariului de bază la nivelul maxim în plată pentru funcții similare existente în cadrul categoriilor profesionale din F amilia ocupațională de funcții bugetare "Administrație" (anexa nr. VIII cap. I lit. A pct. I din Legea-cadru nr. 153/2017) cu luarea în considerare a majorărilor recunoscute prin hotărâri judecătorești definitive presupune includerea și păstrarea în salariul de bază brut a suplimentului postului în procent de 25% din salariul de bază și a suplimentului treptei de salarizare în procent de 25% din salariul de bază, prevăzute de art. 31 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată, cu modificările și completările ulterioare,
și recunoscute prin hotărâri judecătorești pronunțate anterior intrării în vigoare a Legii-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările ulterioare? Obligatorie, potrivit dispozițiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 7 aprilie 2025.