- Dosarul nr.
- 229/1/2025
- Instanța
- Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Alte secții / complete
- Data
- 19 mai 2025
Decizia nr. 186/2025 — ÎCCJ, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept · Dosar nr. 229/1/2025 — chestiunea de drept: dacă în interpretarea și aplicarea art. 5 din Legea nr. 104/2003 privind manipularea cadavrelor umane și prelevarea organelor și țesuturilor de la cadavre în vederea transplantului, republicată, cu modificările…
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE
Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept Minuta deciziei nr. 186 Dosar nr. 229/1/2025 Ședința din 19 mai 2025
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE: Respinge, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Curtea de Apel Constanța - Secția I civilă în dosarul nr. 7066/118/2023, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarele chestiuni de drept: Dacă în interpretarea și aplicarea art. 5 din Legea nr. 104/2003 privind manipularea cadavrelor umane și prelevarea organelor și țesuturilor de la cadavre în vederea transplantului, republicată, cu modificările ulterioare, respectiv art. 1 din Ordonanța Guvernului nr. 1/2000 privind organizarea activității și funcționarea instituțiilor de medicină legală, republicată, cu modificările ulterioare, personalul din Laboratorul Toxicologie și Serologie din cadrul Serviciului de Medicină Legală se încadrează de drept în condiții deosebite, conform interpretării date de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept prin decizia nr. 24 din 14 octombrie 2019, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 1001 din 12 decembrie 2019? Obligatorie, potrivit art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 19 mai 2025.