ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2051/2024

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1.1. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara la data de 14.10.2022, reclamanții A, B, C, D, E, F, G și H, în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, au solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună repararea prejudiciului cauzat prin punerea în aplicare, începând cu data de 1 ianuarie 2022, a dispozițiilor art. XXIV, pct.13 din OUG nr.130/2021 privind unele măsuri fiscal bugetare, prorogarea unor termene, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, din data de 17.12.2021, publicată în M.O. nr.1202/18.12.2021, prin care s-a introdus în Codul fiscal o taxă nouă sub forma contribuțiilor sociale obligatorii constând în asigurări sociale de sănătate datorate de persoanele fizice care realizează venituri din pensii pentru partea care depășește suma lunară de 4.000 lei, pentru fiecare drept de pensie, respectiv:

- obligarea pârâtului la despăgubiri constând în plata către reclamanți a unor sume egale cu sumele reținute începând cu luna ianuarie 2022 din pensiile reclamanților, rețineri făcute cu titlul de contribuții de asigurări sociale de sănătate, cu o bază lunară de calcul a contribuției de 10% din partea ce depășește suma lunară de 4.000 lei pentru fiecare drept de pensie, despăgubirile urmând a fi calculate începând cu prima reținere din pensia fiecărui reclamant și până la acoperirea integrală a prejudiciului, indexate cu rata inflației (art. 9 alin. (1) din Legea nr.554/2004);

- obligarea pârâtului la despăgubiri constând în plata dobânzilor legale aferente sumelor reținute cu titlul de contribuții de asigurări sociale de sănătate, calculate începând cu data primei rețineri din pensia fiecărui reclamant și până la acoperirea integrală a prejudiciului (art. 6 din OG nr. 13/2011);

- obligarea pârâtului să emită un act administrativ prin care să dispună încetarea reținerilor din pensia reclamanției a contribuțiilor sociale de sănătate, de 10% din partea ce depășește suma lunară de 4.000 lei pentru fiecare drept de pensie, începând cu data pronunțării hotărârii (art. 9 alin. (5) din Legea nr.554/2004);

În temeiul art. 29 alin. l și 3 din Legea nr.47/1992, coroborat cu art. 9 alin. (5) din Legea nr.5 54/2004, au solicitat instanței să dispună sesizarea Curții Constituționale a României cu excepția de neconstituționalitate a art. XXIV din OUG nr. 130/2021 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, din data de 17.12.2021, publicată în M.O. nr.1202/18.12.2021, respectiv neconstituționalitatea acelor prevederi din OUG nr.130/2021 prin care s-au introdus contribuțiile sociale obligatorii constând în asigurări sociale de sănătate datorate de persoanele fizice care realizează venituri din pensii, pentru partea care depășește suma lunară de 4.000 lei, pentru fiecare drept de pensie (art.XXIV, pct.11-14, 16-20), respectiv art.XXV din aceeași Ordonanță, prevederile fiind neconstituționale în raport de dispozițiile art.l alin. (3) și 5, art. 16 alin.l, art. 44 alin.l și 2, art. 56 alin. (2) art. 61 alin.l, art. 115 alin. (4) și 6, art. 124 alin. (3) art. 139 alin.l, art. 147 alin. (4) din Constituția României.

Totodată, au solicitat obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

1.2. La data de 07.12.2022 reclamanții au depus o cerere de modificare a cadrului procesual pasiv, solicitând introducerea în cauză, în calitate de pârâți, a Ministerului Finanțelor Publice și a Casei Județene de Pensii Arad (filele 175-176 dosar fond).

1.3. La 12.12.2022 Ministerul Finanțelor Publice a formulat cerere de intervenție accesorie în favoarea pârâtului Guvernul României, arătând că se impune admiterea acesteia, dată fiind calitatea sa de inițiator al OUG nr. 130/2021 (filele178-181 dosar fond).

1..4. Numitul J a depus la dosar o cerere de intervenție în interes propriu (fila 188), menționând că este și el pensionar, afectat de OUG nr. 130/2021. De asemenea, numitul J a formulat o cerere de intervenție în interes propriu (fila 210), cu aceeași argumentație.

2.1. Prin încheierea de ședință din data de 28 februarie 2023, instanța a respins, în principiu, ca inadmisibile, cererile de intervenție în interes propriu formulate de I și J, a respins, în principiu, cererea de intervenție accesorie în interesului pârâtului Guvernul României, formulată de Ministerul Finanțelor Publice, a respins, ca neîntemeiată, excepția inadmisibilității invocată de pârâtului Guvernul României prin întâmpinare, pentru considerentele reținute în cuprinsul încheierii de la acea dată.

2.2 Prin Sentința civilă nr. 106 din data de 14 martie 2023, Curtea de Apel Timișoara - Secția contencios administrativ și fiscal a decis următoarele:

a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice, invocată din oficiu și a respins cererea formulată în contradictoriu cu acesta pentru lipsa calității procesuale pasive;

a admis excepția lipsei parțiale de obiect a acțiunii formulate în contradictoriu cu pârâta Casa de Pensii Arad în ceea ce privește despăgubirile principale, respectiv sumele reținute cu titlul de contribuții de asigurări sociale de sănătate, cu o bază lunară de calcul de 10% din partea care depășește suma lunară de 4000 lei și le-a respins ca atare;

a admis în parte acțiunea formulată de reclamanții A, B, C, D, E, F, G și H, în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României;

a obligat pârâtul Guvernul României la plata către reclamanți a dobânzilor legale penalizatoare și a sumelor cuvenite cu titlul de inflație, aferente sumelor reținute cu titlul de contribuții de asigurări sociale de sănătate, cu o bază lunară de calcul de 10% din partea care depășește suma lunară de 4000 lei, calculate începând cu data primei rețineri și până la acoperirea integrală a prejudiciului;

a respins petitul privind obligarea pârâtului la emiterea unui act administrativ prin care să dispună încetarea reținerilor din pensie;

a respins cererea privind obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată.

Împotriva Încheierii din 28 februarie 2023 și a Sentinței civile nr. 106 din data de 14 martie 2023 pronunțate de Curtea de Apel Timișoara - Secția contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs pârâtul Guvernul României, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. și ale art. 20 din Legea nr. 554/2004, solicitând casarea în parte a sentinței recurate și rejudecarea cauzei cu consecința respingerii în întregime a cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

În dezvoltarea motivului de recurs, recurentul-pârât a susținut că soluția pronunțată de prima instanță, atât în ceea ce privește respingerea excepției inadmisibilității prin încheierea de ședință din data de 28.02.2022, cât și admiterea, în parte a acțiunii, în sensul obligării Guvernului la acordarea de despăgubiri contravine dispozițiilor normative ale art. 9 din Legea nr.554/2004, în sensul ca, o cerere de reparare a prejudiciului, având exclusiv caracter patrimonial, nu putea fi soluționată în absența unei acțiuni specifice contenciosului administrativ, care să vizeze anularea actelor administrative subsecvente ordonanțelor declarate neconstituționale, aflate în directă legătură de cauzalitate cu vătămarea ce se solicită a fi reparată.

Apreciază că în mod eronat s-a dispus obligarea sa la acordarea de despăgubiri pentru prejudiciul invocat de intimații-reclamanți, fără anularea vreunui act administrativ emis în baza ordonanțelor declarate neconstituționale, sau să fie obligate autoritățile pârâte la emiterea unui act administrativ sau la realizarea unei anumite operațiuni administrative, conform art. 9 alin. (5) din lege.

Astfel, arată că dispozițiile art. 9 din Legea nr. 554/2004 nu pot fi interpretate în sensul că acțiunea poate avea un obiect pur patrimonial, fără a fi însoțită de o cerere principală, care să facă dovada unei vătămări concrete a unui drept sau interes legitim, printr-un act administrativ emis în baza ordonanței Guvernului, respectiv cererea de reparare a prejudiciului nu putea fi soluționată în absența unei acțiuni de anulare a unui act administrativ subsecvent, emis în baza ordonanței declarate neconstituționale, aflat în legătură de cauzalitate directă cu vătămarea invocată.

De asemenea, arată că legiuitorul constituant a reglementat prin dispozițiile art. 52 și art. 126 alin. (6) răspunderea patrimonială a autorităților publice pentru pagubele cauzate prin acte administrative sau prin nesoluționarea în termen legal a unei cereri, făcând trimitere la Legea nr. 554/2004, cu prevederi derogatorii de la dreptul comun.

Arată că instanța a făcut abstracție de faptul că sumele pretinse de reclamanți reprezintă o componentă a raportului de asigurări sociale cu entitățile plătitoare ale drepturilor de pensie.

Pe de altă parte, arată că, procedând astfel, prima instanță nu a observat că: de principiu, răspunderea civilă delictuală nu putea fi antrenată decât în subsidiar, după acționarea în judecată a entității care plătește reclamanților drepturile de pensie; dreptului reclamanților la restituirea sumelor reținute nelegal îi corespunde obligația corelativă a entității plătitoare a acestor drepturi de a restitui sumele.

Astfel, susține că, în măsura în care a stabilit că părțile reclamante trebuie să beneficieze de restituirea sumelor reținute din pensie, obligația de plată a acestora nu putea fi stabilită decât în sarcina entităților care plătesc drepturile de pensie, motiv pentru care nu trebuia angajată răspunderea delictuală a Guvernului României.

Instanța de fond a considerat în mod nejustificat că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 9 din Legea nr. 554/2004, iar nu cele cuprinse în Legea nr. 263/2010 privind jurisdicția asigurărilor sociale.

Printr-un alt set de critici, pârâtul susține că prima instanță a dispus în mod greșit în sarcina sa o obligație de plată, atât timp cât Guvernul României nu are capacitate juridică civilă, putând sta în judecată, în calitate de pârât, doar în litigiile de contencios administrativ în care se contestă legalitatea actelor administrative pe care le adoptă, astfel cum rezultă din prevederile art. 102 și 108 din Constituție. Raporturile juridice la care participă Guvernul României nu pot avea natură civilă, ci doar administrativă, prin aceasta înțelegându-se raporturi care se nasc, se modifică sau se sting prin manifestarea unilaterală de voință a acestui organ al administrației publice centrale, realizate în exercitarea atribuțiilor și competențelor stabilite de lege, cu scopul de a produce efecte juridice. Aceste alegații sunt confirmate și de prevederile art. 187 și urm. din Legea nr. 287/2009, dar și de jurisprudența Înaltei Curți în materie. Astfel fiind, Guvernul României, ca organ colegial, nu are capacitate juridică civilă, iar în situația în care ar cădea în pretenții, fiind obligat la plata unor sume de bani către reclamanți, titlul executoriu nu va putea fi dus la îndeplinire.

Susține recurentul-pârât că Guvernul României nu are atribuții în calcularea și reținerea din pensii a contribuției de asigurări sociale de sănătate și nu poate fi obligat să plătească despăgubirile solicitate prin acțiune, câtă vreme sumele au fost calculate și reținute de casele teritoriale de pensii sau de casele de pensii sectoriale. Competența restituirii sumelor reținute este dată prin lege, în mod expres, în sarcina caselor de pensii, conform O.U.G. nr. 4/2023, astfel că Guvernul României nu poate fi obligat nici la restituirea sumelor reținute, nici a accesoriilor constând în actualizarea cu rata inflației și dobânda legală, în condițiile în care, potrivit art. 1 alin. (4) din O.G. nr. 13/2011, debitorului obligației bănești principale îi revine și sarcina îndeplinirii obligației subsecvente.

Mai învederează recurentul-pârât că, odată cu intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 4/2023, cererea reclamanților este lipsită de interesul susținerii sale, care, conform art. 32 alin. (1) C. proc. civ., trebuie să îndeplinească cerința de a fi actual atât la data promovării, cât și pe parcursul soluționării acțiunii. Cererea este lipsită și de obiect, câtă vreme, prin intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 4/2023, legiuitorul a stabilit cadrul normativ pentru transpunerea în practică a efectelor deciziei Curții Constituționale nr. 650/2022, în sensul solicitat de reclamanți.

Arată că, prin O.U.G. nr. 4/2023, a fost stabilită competența caselor de pensii teritoriale și sectoriale de a restitui sumele reținute cu titlu de contribuții de asigurări sociale de sănătate, precum și sursa bugetară necesară implementării acestor măsuri. Consideră că menținerea dispozițiilor hotărârii recurate ar duce la încasarea dublă a acestor sume, deși legiuitorul a stabilit un cadrul normativ special pentru restituirea acestora și în condițiile în care competența restituirii sumelor reținute este dată, prin lege, exclusiv caselor teritoriale/sectoriale de pensii și/sau entităților care plătesc venituri din pensii, Guvernul României neavând atribuții și neputând fi obligat la plata dobânzilor legale penalizatoare și/sau a diferențelor de sume rezultate din actualizarea sumei datorate în raport cu indicele de inflație.

Se invocă jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal constând în decizia nr. 3526/16.06.2011 (dosar nr.x/33/2010) și decizia nr. 3792/28.06.2011 (dosar nr.y/33/2010), hotărâri judecătorești apreciate a fi fost fost pronunțate în litigii similare.

Consideră că, întrucât solicitarea reclamanților vizează operațiuni specifice de calcul și plată/restituire a CASS reținută din pensie, litigiul privește jurisdicția asigurărilor sociale, astfel încât competența de soluționare a cauzei revine instanței specializate în jurisdicția asigurărilor sociale.

Mai arată că, pentru aceleași considerente, este nelegală și soluția instanței privind actualizarea sumelor cu rata inflației și plata dobânzilor legale aferente, respectiv în măsura în care instanța a apreciat că obligația este purtătoare de dobânzi sau impune actualizări ale acesteia în raport cu indicele de inflație, în temeiul prevederilor art. 1 alin. (4) din O.G. nr. 13/2011 privind dobânda legală remuneratorie și penalizatoare pentru obligații bănești, debitorului obligației bănești principale îi revine și sarcina îndeplinirii obligației subsecvente.

Deși legal citați, niciunul dintre intimați nu a formulat întâmpinare.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra cererii de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâtul Guvernul României este nefondat, pentru următoarele considerente:

Pentru a răspunde criticilor formulate de pârâtul Guvernul României, Înalta Curte reține că, prin cererea de chemare în judecată, reclamanții au susținut existența unei vătămări în drepturile și interesele sale legitime prin modificările legislative operate prin O.U.G. nr. 130/2021, pusă în aplicare începând cu data de 01.01.2022, prin care s-a instituit plata obligatorie a contribuțiilor de asigurări sociale de sănătate și în cazul veniturilor din pensii, pentru partea ce depășește suma lunară de 4.000 lei. În acest sens, reclamantții au formulat prezenta acțiune, în condițiile art. 9 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, invocând excepția de neconstituționalitate a prevederilor din cuprinsul O.U.G. nr. 130/2021, pe care le consideră a fi vătămătoare și solicitând restituirea sumelor reținute conform acestui act normativ, actualizate cu rata inflației, precum și plata dobânzii legale penalizatoare aferente acestor sume.

Prin decizia Curții Constituționale nr. 650/15.12.2022, publicată în Monitorul Oficial nr. 1262/28.12.2022, a fost admisă admis excepția de neconstituționalitate a art. XXIV pct.11 [cu referire la art. 153 alin. (1) lit. f2 C. fisc.], pct.12 [cu referire la art. 154 alin. (1) lit. h C. fisc. sintagma „de până la suma de 4.000 lei lunar inclusiv”], pct.13 [cu referire la art. 155 alin. (1) pct. a1) C. fisc.], pct.14 [cu referire la sintagma „venituri din pensii” din cuprinsul titlului secțiunii a 3-a capitolul III al titlului V „Contribuții sociale obligatorii” C. fisc.], pct.16 [cu referire la art. 1573 C. fisc.], pct.17 [cu referire la sintagma „precum și al veniturilor din pensii” din cuprinsul titlului secțiunii a 4-a capitolul III al titlului V „Contribuții sociale obligatorii” C. fisc.], pct.18 [cu referire la art. 168 alin. (1) în privința trimiterii la art. 153 alin. (1) lit. f2 alin. (5) în privința trimiterii la art. 1573 și alin. (7) ind.1 C. fisc.] și pct.19 [cu referire la alin. (1) lit. a în privința trimiterii la art. 153 alin. (1) lit. f2 C. fisc.] și art.XXV alin. (1) lit. c [cu referire la pct. 12, 13, 16, 18 în privința alineatelor (1) și (5) ale art. 168 C. fisc. și pct. 19] din O.U.G. nr. 130/2021 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, dispozițiile mai sus menționate fiind declarate neconstituționale.

Prin O.U.G. nr. 4/2023 privind stabilirea unor măsuri de restituire a unor contribuții de asigurări sociale de sănătate a fost reglementată modalitatea de restituire a sumelor reținute din veniturile din pensii realizate de persoanele fizice cu titlu de contribuții de asigurări sociale de sănătate, de la data de 1 ianuarie 2022 până la data de 27 decembrie 2022 inclusiv.

În raport de această cronologie legislativă, prima instanță a reținut că acțiunea reclamanților a rămas fără obiect în ceea ce privește sumele reținute cu titlu de contribuții de asigurări sociale de sănătate, însă, constatând că O.U.G. nr. 4/2023 nu asigură o reparare integrală a prejudiciului, respectiv nu prevede și actualizarea sumelor restituite cu rata inflației și nici plata dobânzii legale aferente, a admis în parte acțiunea, obligând pârâtul Guvernul României la plata acestor sume.

În recurs, pârâtul Guvernul României a formulat critici care pot fi rezumate ca referindu-se la: a) competența de soluționare a cauzei care, în opinia pârâtului, revenea instanței specializate în soluționarea cauzelor circumscrise jurisdicției speciale a asigurărilor sociale; b) greșita aplicare a prevederilor art. 9 din Legea nr. 554/2004, din perspectiva nedispunerii unei soluții de anulare a unui act administrativ emis în baza ordonanței de urgență a guvernului declarată neconstituțională; c) lipsa capacității juridice civile; d) lipsa atribuțiilor legale de plată a sumelor ce fac obiectul cererii; e) rămânerea cererii fără obiect ori ca lipsită de interes.

În ceea ce privește primul rând de critici, recurentul-pârât a susținut că litigiul privește jurisdicția asigurărilor sociale, astfel încât competența de soluționare a cauzei revine instanței specializate în jurisdicția asigurărilor sociale.

Înalta Curte constată că pârâtul Guvernul României nu a invocat excepția necompetenței materiale a instanței de contencios administrativ în fața primei instanțe, în termenele și condițiile prevăzute de dispozițiile art. 130 alin. (2) C. proc. civ., iar invocarea necompetenței pentru prima dată în calea de atac a recursului nu este permisă de dispozițiile procedurale.

Referitor la critica întemeiată pe necesitatea anulării actului/actelor administrative emise în baza ordonanțelor de urgență a Guvernului declarate neconstituționale, critică ce se îndreaptă atât împotriva soluției de respingere a excepției inadmisibilității prin încheierea recurată, cât și asupra soluției date fondului cauzei, Înalta Curte constată că o astfel de măsură nu este prevăzută de dispozițiile art. 9 din Legea nr. 554/2004, care în alin. (5) statuează că „Acțiunea prevăzută de prezentul art. poate avea ca obiect acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin ordonanțe ale Guvernului, anularea actelor administrative emise în baza acestora, precum și, după caz, obligarea unei autorități publice la emiterea unui act administrativ sau la realizarea unei anumite operațiuni administrative”. Așadar, din formularea textului de lege (acțiunea „poate avea ca obiect...”) rezultă că legiuitorul nu condiționează cererea de acordare de despăgubiri de formularea cumulativă a unei pretenții vizând anularea eventualelor acte administrative emise în baza ordonanțelor Guvernului, ci conținutul acțiunii este determinat, de la caz la caz, de situația specifică fiecărei spețe.

Înalta Curte mai reține că în cauza de față recurentul-pârât nu a indicat acele acte administrative care, în opinia sa, au fost emise în temeiul O.U.G. nr. 130/2021 și ar fi trebuit să fie anulate în prealabil pentru a se recunoaște dreptul reclamanților la despăgubiri, iar din dosarul cauzei nu rezultă existența unor astfel de acte, punerea în executare a ordonanței de urgență a Guvernului fiind efectuată prin reținerea din pensiile reclamanților a contribuției de asigurări sociale de sănătate.

În ceea ce privește pretinsa lipsă a capacității juridice civile, recurentul Guvernul României a susținut, în esență, că nu poate sta în judecată, în calitate de pârât, decât în litigii de drept administrativ în care se contestă legalitatea actelor administrative pe care le adoptă.

Înalta Curte constată că prezentul litigiu este unul de natura contenciosului administrativ, despăgubirile fiind cerute de reclamanți în temeiul art. 9 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, care conferă persoanei care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim prin ordonanțe sau dispoziții din ordonanțe considerate neconstituționale sau declarate ca atare să solicite acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin ordonanțe ale Guvernului.

Cum pretențiile reclamanților nu au natură civilă, ci vizează acoperirea prejudiciului suferit ca urmare a vătămării produse prin emiterea de către Guvernul României a unei ordonanțe de urgență declarate neconstituțională în parte, Înalta Curte constată că acest pârât nu a fost chemat în judecată în virtutea invocatei capacități de drept civil, ci în considerarea capacității de drept administrativ ce-i revine în calitate de autoritate emitentă a actului vătămător.

În consecință, în raport de obiectul cauzei deduse judecății, întemeiat pe prevederile art. 9 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, criticile vizând lipsa capacității juridice civile a pârâtului Guvernul României vor fi respinse, ca nefondate.

Referitor la argumentele recurentului-pârât Guvernul României privind lipsa atribuțiilor legale de plată a pretențiilor ce fac obiectul cererii, Înalta Curte constată că prima instanță a reținut în mod corect calitatea acestei autorități de persoană obligată la plata accesoriilor aferente sumelor reținute cu titlu de contribuții de asigurări sociale de sănătate.

În recurs, pârâtul Guvernul României a reiterat argumentele din fond, prin care a susținut că această obligație ar reveni caselor teritoriale de pensii sau caselor de pensii sectoriale, entități care au reținut din pensia reclamantului sumele în discuție și care, prin efectul O.U.G. nr. 4/2023, au obligația restituirii lor, obligație care se extinde și cu privire la accesoriile constând în actualizarea cu rata inflației și dobânda legală.

Contrar acestor susțineri și în acord cu considerentele primei instanțe, Înalta Curte reține că dispozițiile art. 9 din Legea nr. 554/2004, cu denumirea marginală „Acțiunile împotriva ordonanțelor Guvernului”, oferă posibilitatea promovării unei acțiuni în contencios administrativ, care potrivit alin. (5) „poate avea ca obiect acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin ordonanțe ale Guvernului, anularea actelor administrative emise în baza acestora, precum și, după caz, obligarea unei autorități publice la emiterea unui act administrativ sau la realizarea unei anumite operațiuni administrative”. Cererea de chemare în judecată formulată de reclamanți este întemeiată pe acest text de lege și vizează acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin ordonanța declarată neconstituțională. Or, asemenea despăgubiri nu pot fi solicitate decât de la autorul faptei ilicite, emitent al ordonanței neconstituționale care a prejudiciat în mod direct reclamanții.

Faptul că reținerile din pensie, păgubitoare pentru reclamanți, au fost efectuate de Casa de Pensii Arad, nu exonerează Guvernul României de plata despăgubirilor pentru prejudiciile cauzate prin ordonanța declarată neconstituțională. Acțiunea de față nu are ca obiect plata pensiei ori a unor drepturi de pensie, pentru ca raportul juridic litigios să fie legat între reclamanți și casa sectorială de pensii, în raport de atribuțiile conferite prin lege acestei autorități, ci, după cum s-a arătat anterior, obiectul cauzei de față îl reprezintă acordarea despăgubirilor pentru prejudicii cauzate printr-o ordonanță de urgență declarată neconstituțională, fapta ilicită, temei al angajării răspunderii, constând în emiterea respectivei ordonanțe de către Guvern, în timp ce casele de pensii au efectuat doar operațiunile materiale de aducere la îndeplinire a dispozițiilor actului normativ.

Nici împrejurarea că prin O.U.G. nr. 4/2023 se prevede că restituirea sumelor reținute cu titlu de contribuții de asigurări sociale de sănătate se face prin intermediul acelorași case de pensii nu este de natură a schimba această concluzie, atât timp cât obiectul cauzei nu poartă asupra executării obligațiilor instituite prin actul normativ menționat, ci se solicită repararea unor prejudicii cauzate în mod direct prin ordonanța de urgență declarată neconstituțională în parte.

Înalta Curte mai reține că pretențiile rămase în litigiu, după adoptarea O.U.G. nr. 4/2023, vizează doar despăgubirile solicitate în temeiul art. 9 din Legea nr. 554/2004, sub forma dobânzii legale și a actualizării sumelor restituite cu indicele de inflație (prima instanță constatând rămânerea fără obiect a pretențiilor vizând restituirea sumelor reținute). Astfel fiind, obligația de plată a despăgubirii nu poate fi imputată caselor de pensii, răspunderea pentru prejudiciul constând, pe de-o parte, în devalorizarea monedei în urma inflației și, pe de altă parte, în lipsirea reclamanților de folosința sumei solicitate (dobânda legală), aparținând Guvernului României, care a generat acest prejudiciu prin impunerea în sarcina reclamanților, printr-un act normativ neconstituțional, a obligației de plată a unei contribuții.

În concluzie, față de cauza juridică a acțiunii și față de dispozițiile art. 9 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, în temeiul cărora au fost solicitate despăgubirile ce fac obiectul cauzei de față, Înalta Curte constată că există identitate între debitorul raportului juridic dedus judecății și Guvernul României, emitent al actului vătămător, respectiv al ordonanței de urgență declarate în parte ca fiind neconstituțională.

Înalta Curte nu va primi nici criticile potrivit cărora, prin adoptarea O.U.G. nr. 4/2023, cererea pendinte a rămas fără obiect și nu mai subzistă interesul intimaților-reclamanți de a acționa, câtă vreme prin această ordonanță s-a dispus doar restituirea sumelor reținute cu titlu de contribuții de asigurări sociale de sănătate, fără a se dispune repararea integrală a prejudiciului suportat de reclamanți prin reținerile nelegale din pensie, în sensul indexării cu rata inflației a sumelor ce vor fi restituite potrivit O.U.G. nr. 4/15.02.2023 și plății dobânzilor legale aferente acestor sume, reținute începând cu luna ianuarie 2022.

Pentru considerentele expuse, constatând că nu este incident cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de recurentul-pârât Guvernul României, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E :

Respinge recursul declarat de pârâtul Guvernul României împotriva Încheierii din 28 februarie 2023 și a Sentinței civile nr. 106 din data de 14 martie 2023 pronunțate de Curtea de Apel Timișoara - Secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 10 aprilie 2024, prin punerea soluției la dispoziția părților prin intermediul grefei instanței.