Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Dosarul nr.
677/1/2025
Instanța
Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Alte secții / complete
Data
26 ianuarie 2026

Decizia nr. 24/2026 — ÎCCJ, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept · Dosar nr. 677/1/2025 — chestiunea de drept: următoarea chestiune de drept: Dacă dispozițiile art. 663 alin. (4) din Codul de procedură civilă raportate la prevederile art. 781 alin. (4) și art. 784 alin. (2) din Codul de procedură civilă corelate cu dispozițiile…

ROMÂNIA

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept Minuta deciziei nr. 24 Dosar nr. 677/1/2025 Ședința din 26 ianuarie 2026

DECIDE: Respinge, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de către Tribunalul Mureș - Secția civilă în dosarul nr. 8.082/320/2024, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept: Dacă dispozițiile art. 663 alin. (4) din Codul de procedură civilă raportate la prevederile art. 781 alin. (4) și art. 784 alin. (2) din Codul de procedură civilă corelate cu dispozițiile art. 2 alin. (1)-(3) și alin. (6) lit. a) din Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, republicată, cu modificările și completările ulterioare, se interpretează în sensul că, în cazul încuviințării executării silite a unei hotărâri judecătorești prin care debitorul a fost obligat la plata pensiei de întreținere în favoarea minorului până la împlinirea vârstei de 18 ani, încuviințarea executării silite se poate dispune strict în raport de pensia de întreținere scadentă la momentul depunerii cererii de executare silită sau inclusiv în privința sumelor viitoare datorate cu titlu de pensie de întreținere și nescadente la momentul depunerii cererii de executare silită?

Obligatorie, potrivit art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă. Pronunțată în ședință publică astăzi, 26 ianuarie 2026.

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.