ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 59/2026

Pretenția dedusă judecății Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă la data de 07.08.2023, sub nr. x/2023, reclamatul A. S.R.L. a chemat în judecată pârâta Administrația Națională Apele Române-Administrația Bazinală de Apă Argeș Vedea, solicitând instanței obligarea pârâtei la plata sumei de 210.000 RON reprezentând prejudiciul cauzat de refuzul abuziv al acesteia de a semna prelungirea Contractului de închiriere nr. x/01.06.2011, împreună cu contravaloarea lucrărilor realizate de reclamantă la amenajarea piscicolă Mihailesti, cu cheltuieli de judecată.

Hotărârea pronunțată în primă instanță Prin sentința civilă nr. 57 pronunțată în ședința publică din data de 17 ianuarie 2025, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a admis excepția autorității de lucru judecat. A respins acțiunea formulată de A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta Administrația Națională Apele Române - Administrația Bazinală de Apă Arges-Vedea, ca inadmisibilă.

Hotărârea pronunțată în apel Împotriva acestei sentințe civile a promovat apel reclamanta A. S.R.L.. Prin decizia civilă nr. 1214 din 01 iulie 2025, Curtea de Apel București, secția a V-a civilă a respins apelul formulat împotriva sentinței civile nr. 57 din 17 ianuarie 2025, pronunțate de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, ca nefondat.

Recursul formulat în cauză Împotriva acestei decizii civile, la data de 12 septembrie 2025 a declarat recurs reclamantul A. S.R.L. solicitând solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța, în principal, să fie admis recursul, cu consecința casării deciziei și trimiterii cauzei spre rejudecare primei instanțe, având în vedere dispozițiile art. 480 alin. (3) C. proc. civ., cu consecința casării și a sentinței civile nr. 57/17.01.2025, pronunțate de Tribunalul București în dosarul nr. x/2023, iar în subsidiar, a solicitat admiterea recursului, cu consecința casării deciziei civile și schimbarea în tot a hotărârii Curții de Apel București și trimiterea spre rejudecare instanței de apel. Un prim motiv de recurs invocat, raportat la art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., se referă la încălcarea de către instanța de apel a regulilor de procedură prevăzute de art. 476 și art. 477 C. proc. civ. Astfel, recurenta a precizat obiectul acțiunii inițiale și motivele de apel formulate, arătând că instanța de apel a reținut incidența art. 477 alin. (1) C. proc. civ., prin raportare doar la primul petit din cererea de apel și la motivele invocate cu privire la acesta, prin acțiunea introductivă fiind menționat, în principal, temeiul răspunderii civile delictuale, iar în subsidiar, temeiul îmbogățirii fără justă cauză, fără a analiza al doilea petit, prin care se urmărea o nouă judecată asupra fondului. A arătat recurenta că dispozițiile cuprinse în art. 476 alin. (2) C. proc. civ. sunt prevederi de ordine publică, care tind la asigurarea unei căi de atac efective, apelantul neputând fi sancționat pentru lipsa motivării apelului. În situația în care apelantul este nemulțumit de soluția primei instanțe, instanța de apel are obligația de a soluționa apelul pe baza celor invocate în prima instanță, hotărârea pronunțată prin nesocotirea dispozițiilor cuprinse în art. 476 alin2 C. proc. civ., atrăgând nulitatea absolută a acesteia. Recurenta a apreciat decizia civilă ca fiind afectată de nulitate absolută, întrucât instanța de apel a omis să se pronunțe asupra celui de-al doilea petit al apelului, ignorând dispozițiile imperative ale art. 476 alin. (2) C. proc. civ., ceea ce impune admiterea recursului, casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe, având în vedere art. 497 și art. 480 alin. (3) C. proc. civ. Al doilea motiv de recurs invocat, raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., vizează aceeași soluție dată de instanța de apel cu privire la excepția autorității de lucru judecat. A susținut recurenta că instanța de apel a ignorat faptul că prejudiciul invocat s-a produs ulterior rămânerii definitive a deciziei nr. 387 din 23.03.2023, pronunțate de Curtea de Apel Pitești, ceea ce înseamnă că nu putea exista autoritate de lucru judecat asupra unui fapt și a unui prejudiciu care nu erau încă existente. Prin măsura provizorie ordonată de Tribunalul Argeș în dosarul nr. x/2016, prin sentința civilă nr. 1169/06.12.2016, A. a avut dreptul de a exploata în continuare lacul Mihăilești, până la soluționarea definitivă a dosarului nr. x/2016 Prejudiciul care a fost calculat cu privire la cererea în despăgubire formulată în dosarul nr. x/2016 a fost un prejudiciu determinat la momentul întocmirii expertizei tehnice judiciare aprobate de instanță. Raportul de expertiză a fost depus la instanță la termenul din data de 19.04.2021, iar litigiul dintre părți a durat aproape 7 ani, timp în care A. a plătit în continuare chiria aferentă și a exploatat în continuare lacul, făcând repopulări și investiții pentru asigurarea continuității activității societății. Instanța de apel nu a analizat considerentele recurentei cu privire la identitatea de obiect, raportat la mențiunile privind momentul la care A. a predat lacul. Dacă anterior predării lacului, pierderea era una eventuală ce urma să se producă prin efectul pierderii dreptului de exploatare, prejudiciul reclamant în prezenta cauză este un prejudiciu materializat, pentru aflarea întinderii acestuia fiind necesară efectuarea unei noi expertize. În al doilea rând, recurenta a apreciat că instanța de apel a confundat obiectul material cu dreptul subiectiv pe care acesta se sprijină, ignorând diferența esențială dintre prejudiciul contractual anterior și prejudiciul delictual nou. Prin urmare, a considerat recurenta că deși instanța de apel a confirmat soluția primei instanțe, aceasta a aplicat eronat normele de drept material și nu a efectuat o analiză completă a triplei identități necesare pentru aplicarea autorității de lucru judecat. În continuare, recurentul a invocat aplicarea greșită a art. 431 C. proc. civ., inexistența identității de obiect și de cauză. A precizat recurenta că obiectul acțiunii prezente îl constituie repararea prejudiciului efectiv cauzat prin pierderea investițiilor și predarea efectivă a bunului către B., în luna iunie 2023. În dosarul nr. x/2016 obiectul a fost obligarea intimatei la prelungirea contractului și, în subsidiar, acordarea despăgubirilor. Totodată, a arătat că și cauza acțiunii este diferită, în primul dosar fiind analizat raportul dintre părți în contextul derulării și neprelungirii contractului, în prezenta cauză fiind invocat un fapt ilicit, ce a intrat în autoritate de lucru judecat, faptă ilicită ce a generat materializarea prejudiciului în anul 2023, prin pierdera posesiei bunului ce a făcut obiectul contractului administrativ și a investițiilor avansate pentru amenajarea lacului, doar o parte din investiții putând fi recuperate prin ridicarea bunurilor amplasate pe lac.

Apărările formulate în cauză Prin întâmpinarea formulată, intimata Administrația Bazinală de Apă Argeș - Vedea a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Procedura în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la 25.09.2025 și a fost repartizat aleatoriu Completului nr. 3, astfel cum reiese din fișa Ecris. În cauză, a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471 1 și art. 201 C. proc. civ., iar prin rezoluția din data de 24.11.2025, s-a fixat termen de judecată la data de 22.01.2026, în ședință publică, cu citarea părților. La termenul din 15.10.2024, după dezbateri contradictorii, instanța a reținut cauza în pronunțare asupra recursului declarat. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Examinând decizia recurată prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 și pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul declarat de recurenta reclamantă A. S.R.L. este nefondat, pentru următoarele considerente: Prin decizia recurată a fost respins apelul declarat de reclamanta A. S.R.L., fiind menținută soluția dispusă de prima instanță, în sensul respingerii acțiunii privind obligarea pârâtei Administrația Națională Apele Române - Administrația Bazinală de Apă Argeș Vedea la plata sumei de 210.000 RON, reprezentând prejudiciu cauzat de refuzul de a semna prelungirea Contractului de închiriere nr. x/01.06.2011, împreună cu contravaloarea lucrărilor realizate de reclamantă la amenajarea piscicolă Mihăilești. În esență, instanța de apel a reținut existența autorității de lucru judecat, constatându-se îndeplinirea în cauză a triplei identități cerute de dispozițiile art. 431 C. proc. civ., prin raportare la decizia civilă pronunțată de Curtea de Apel Pitești în dosarul x/2016 prin care instanța s-a pronunțat deja asupra contravalorii investițiilor și culturii de pește neexploatată, în temeiul răspunderii civile delictuale. Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta A. S.R.L.., invocând încălcarea unor dispoziții de drept procesual și a unor dispoziții de drept material, urmărind să obțină casarea hotărârii atacate și constatarea temeiniciei pretențiilor deduse judecății. Cu titlu prealabil, trebuie subliniat că decizia instanței de apel poate fi atacată cu recurs numai pentru motivele de nelegalitate expres și limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ., nefiind posibilă reaprecierea probatoriului sau reformarea hotărârii pentru alte argumente decât cele care privesc legalitatea deciziei recurate. Motivele de recurs invocate de recurenta reclamantă, încadrate în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5 și pct. 8 C. proc. civ., sunt nefondate și nu pot conduce la admiterea prezentei căi de atac, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare. Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. vizează neregularități de ordin procedural ce sunt sancționate cu nulitatea de dispozițiile art. 174 C. proc. civ., dispoziții ce constituie dreptul comun în materia actelor de procedură și care vizează o singură ipoteză de nulitate, respectiv încălcarea formelor procedurale. Recurenta a invocat încălcarea dispozițiilor art. 476 alin. (2) C. proc. civ., susținând că instanța de apel a omis să se pronunțe asupra celui de-al doilea petit al apelului. Critica astfel expusă nu poate fi primită ca fondată de către instanța de recurs, pentru următoarele argumente. Potrivit art. 476 alin. (2) C. proc. civ., "În cazul în care apelul nu se motivează ori motivarea apelului sau întâmpinarea nu cuprinde motive, mijloace de apărare sau dovezi noi, instanța de apel se va pronunța, în fond, numai pe baza celor invocate la prima instanță". În conformitate cu prevederile art. 477 alin. (1) C. proc. civ., "instanța de apel va proceda la rejudecarea fondului în limitele stabilite, expres sau implicit, de către apelant, precum și cu privire la soluțiile care sunt dependente de partea din hotărâre care a fost atacată". Regula tantum devolutum quantum apellatum este așadar, o expresie a principiului disponibilității, prevăzut de art. 9 C. proc. civ., astfel că, deși apelul este o cale de atac devolutivă, totuși instanța de apel este ținută a proceda la examinarea cauzei în limita criticilor formulate prin cererea de apel, reluând judecata asupra fondului, dar nu asupra tuturor problemelor de fapt și de drept care au fost invocate în fața primei instanțe sau care ar putea fi invocate în cauză, ci doar cu privire la acelea criticate de către partea care a declarat apel. Recurenta-reclamantă a susținut că instanța de apel ar fi încălcat dispozițiile art. 476 și art. 477 C. proc. civ., întrucât nu s-a pronunțat asupra celui de-al doilea petit al cererii de apel, prin care aceasta a solicitat, în subsidiar, obligarea pârâtei la plata sumei pretinse în temeiul îmbogățirii fără justă cauză. În dreptul civil român, acțiunea întemeiată pe îmbogățirea fără justă cauză, reglementată de art. 1345 și urm. C. civ., are caracter subsidiar, fiind admisibilă numai în situația în care persoana pretins prejudiciată nu dispune de o altă acțiune juridică pentru valorificarea dreptului său. Art. 1348 C. civ. statuează că cererea de restituire nu poate fi admisă, dacă cel prejudiciat are dreptul la o altă acțiune pentru a obține ceea ce îi este datorat. Prin urmare, condiția specifică de exercitare a actio de in rem verso, cerută pentru ca persoana păgubită să fie îndreptățită să solicite restituirea, constă în inexistența unei alte acțiuni pentru a obține restituirea (cerință care exprimă caracterul subsidiar al acțiunii, ce presupune absența, în sens obiectiv, a oricărui alt mijloc juridic pentru recuperarea pierderii suferite). Acțiunea întemeiată pe îmbogățirea fără justă cauză nu poate fi exercitată atunci când reclamantul dispune de o altă acțiune juridică pentru repararea prejudiciului pretins, întrucât aceasta nu poate fi utilizată pentru a eluda regimul juridic al altor instituții sau efectele hotărârilor judecătorești definitive. Acest principiu consacrat legal în articolul anterior redat este subliniat constant în doctrină și jurisprudența națională, învederându-se, în mod constant, că acțiunea în îmbogățire fără justă cauză reprezintă un remediu juridic de ultimă instanță, utilizabil exclusiv atunci când reclamantul nu are la dispoziție o altă acțiune specifică derivată dintr-un raport juridic determinat Or, în speță, pretențiile recurentei-reclamante derivă din aceleași împrejurări de fapt referitoare la refuzul pretins abuziv al pârâtei de a prelungi contractul de închiriere și la investițiile realizate de reclamantă în amenajarea piscicolă Mihăilești, aspecte ce au făcut obiectul unui litigiu anterior între aceleași părți. Din analiza actelor dosarului rezultă că reclamanta a încercat valorificarea acestor pretenții în cadrul unor acțiuni întemeiate pe răspunderea civilă, respectiv delictuală, litigii care au fost soluționate definitiv de instanțele judecătorești fără a se ajunge la concluzia că acțiunea pe aceste temeiuri ar fi fost inadmisibilă. În aceste condiții, reclamanta a avut la dispoziție o acțiune juridică specifică pentru valorificarea drepturilor pretinse, astfel încât condiția subsidiarității acțiunii întemeiate pe îmbogățirea fără justă cauză nu mai este îndeplinită. De altfel, invocarea acestui temei juridic nu poate constitui un mijloc de a repune în discuție aceleași pretenții deja analizate în cadrul unor litigii anterioare sau de a eluda efectele autorității de lucru judecat. Or, instanța de apel a reținut în mod corect existența autorității de lucru judecat, împrejurare care împiedică reluarea judecății asupra pretențiilor deduse judecății. În acest context, împrejurarea că instanța de apel nu a procedat la o analiză distinctă a temeiului subsidiar invocat de reclamantă nu echivalează cu o omisiune de pronunțare și nu constituie o încălcare a dispozițiilor art. 476 și art. 477 C. proc. civ., cât timp acțiunea întemeiată pe îmbogățirea fără justă cauză este inadmisibilă în prezența unui alt temei juridic care a fost deja valorificat. Prin urmare, motivul de recurs invocat sub acest aspect nu poate fi primit. În ceea ce privește critica întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în sensul că instanța de apel nu a efectuat o analiză completă a triplei identități necesare pentru aplicarea autorității de lucru judecat, aplicând greșit prevederile art. 431 C. proc. civ., Înalta Curte reține că, deși a fost invocat art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., este incident tot pct. 5 C. proc. civ., întrucât art. 431 C. proc. civ. este o normă de procedură. Astfel, din perspectiva autorității de lucru judecat, instanța supremă reține că, potrivit art. 430 alin. (1) C. proc. civ., "hotărârea judecătorească ce soluționează în tot sau în parte fondul procesului sau statuează asupra unei excepții procesuale ori asupra oricărui alt incident are, de la pronunțare, autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranșată". Totodată, art. 431 C. proc. civ., prevede că "(1) Nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeași calitate, în temeiul aceleiași cauze și pentru același obiect. (2) Oricare dintre părți poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluționarea acestuia din urmă". Autoritatea de lucru judecat cunoaște, așadar, două manifestări: prima corespunde unui efect negativ, de natură să oprească o a doua judecată și presupune tripla identitate de părți, obiect și cauză; cea de-a doua operează când efectul hotărârii se manifestă pozitiv și relevă modalitatea în care au fost dezlegate anterior anumite aspecte litigioase în raporturile dintre părți, fără posibilitatea ca dezlegarea dată să mai fie contrazisă. În cauză, instanța de apel, confirmand soluția primei instanțe, a dat eficiență efectului pozitiv al autorității de lucru judecat a deciziei civile pronunțate în dosarul x/2016 constatând că se aduce din nou în discuție răspunderea civilă delictuală a intimatei pârâte Administrația Națională Apele Române - Administrația Bazinală Apă Argeș Vedea și constatând îndeplinite dispozițiile art. 431 C. proc. civ. Nu pot fi primite susținerile recurentei reclamante în sensul că nu s-a efectuat o analiză completă a triplei identități necesare pentru aplicarea autorității de lucru judecat, întrucât din analiza deciziei recurate rezultă analiza acestor condiții în mod coerent și detaliat, fiind înlăturate motivat susținerile privind neîndeplinirea condiții art. 431 C. proc. civ. Nu pot fi primite nici susținerile recurentei reclamante în sensul că instanța de apel nu a analizat considerentele acesteia cu privire la prejudiciu și necesitatea efectuării unei noi expertize, criticile vizând în realitate modalitatea de interpretare a mijloacelor de probă administrate în cauză. Or, faptele sunt stabilite, în mod suveran, de către instanțele de fond, în timp ce instanța de recurs judecă hotărârea, iar nu procesul, în sensul că nu rejudecă tot dosarul, ci verifică modalitatea în care au fost aplicate, de către instanța de apel, normele de drept procesual și/sau de drept material situației de fapt deja stabilite. Scopul recursului transcede interesului particular și constă în asigurarea unui cadru juridic coerent și unitar, printr-o interpretare și aplicare uniformă a legii materiale și/sau procesuale, în timp ce interpretarea mijloacelor de probă este de resortul convingerii judecătorilor de fond. În consecință, nu se poate pretinde instanței de recurs o nouă apreciere a probatoriului, cu scopul de a se reevalua prejudiciul, astfel cum urmărește, în realitate, recurenta, prin invocarea unor chestiuni de fapt, care privesc temeinicia deciziei recurate, nu legalitatea sa. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a arătat că "dreptul la un proces echitabil, garantat de art. 6 alin. (1), trebuie interpretat conform părții introductive a Convenției, care enunță supremația dreptului drept element al patrimoniului comun al statelor contractante, iar unul din elementele fundamentale ale supremației dreptului este principiul securității raporturilor juridice, care dorește, între altele, ca soluția definitivă pronunțată de instanțe la orice controversă să nu mai fie rejudecată" (cauza Brumărescu c. României). De asemenea, Curtea Europeană a subliniat că "statele au obligația de a se înzestra cu un sistem juridic capabil să identifice procedurile conexe și să interzică deschiderea de noi proceduri asupra aceluiași subiect (Gjonbocari c. Albaniei). Toate argumentele recurentei sunt insuficiente pentru a reține caracterul fondat al motivului de casare invocat, Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 1214 din 1 iulie 2025, pronunțate de Curtea de Apel București - secția a V-a civilă.