ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1354/2021

Ședința publică din data de 27 mai 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Potrivit art. 499 teza I C. proc. civ.., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanței de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate și analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins.".

I. Circumstanțele cauzei. Cadrul procesual.

Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă, sub nr. x/2018, reclamanta ADMINISTRAȚIA BAZINALĂ DE APĂ ARGEȘ - VEDEA, a solicitat obligarea pârâtei S.C. A. S.R.L. la plata sumei de 248.730,78 RON reprezentând contravaloarea serviciilor comune de gospodărire a apelor prestate în baza contractului de închiriere nr. x/2011, pentru perioada aprilie 2014 - martie 2017, astfel cum a stabilit Curtea de Conturi prin Decizia nr. 8/2017.

Soluția instanței de fond

Prin sentința civilă nr. 1334 din 15.05.2019, pronunțată în dosarul nr. x/2018, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a respins ca neîntemeiată excepția prescripției dreptului la acțiune; a admis cererea formulată de reclamanta Administrația Bazinală de Apă Argeș - Vedea, în contradictoriu cu pârâta S.C. A. S.R.L., a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 248.730,78 RON, reprezentând contravaloare factură nr. x/2.10.2017.

Hotărârea atacată

Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, prin decizia civilă nr. 153 din 02 martie 2020, pronunțată în dosarul nr. x/2018, a admis apelul formulat de apelanta-pârâtă S.C. A. S.R.L., împotriva sentinței civile nr. 1334 din 15.05.2019, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2018, în contradictoriu cu intimata-reclamantă Administrația Națională "Apele Române" - Administrația Bazinală de Apă Argeș-Vedea; a schimbat în tot sentința apelată, în sensul că, a respins pretențiile solicitate pentru perioada 2014 și până în decembrie 2015, ca prescrise; a respins în rest acțiunea ca nefondată și a obligat intimata - reclamantă la plata către apelanta - pârâtă a cheltuielilor de judecată în sumă de 3.020,5 RON taxă judiciară.

II. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva acestei decizii, a declarat recurs, în termen, reclamanta ADMINISTRAȚIA BAZINALĂ DE APĂ ARGEȘ VEDEA, solicitând admiterea recursului, iar, în consecință, schimbarea în tot a deciziei recurate, în sensul admiterii cererii, așa cum a fost formulată.

Întemeindu-și calea de atac pe prevederile pct. 8 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., recurenta- reclamantă a criticat soluția instanței de apel ca nelegală, sens în care, a invocat, în esență, următoarele motive de recurs:

În ceea ce privește excepția prescripției extinctive a dreptului material la acțiune pentru pretențiile aferente perioadei 2014-2015, în mod injust instanța a reținut ca acest drept este prescris, întrucât prescripția începe să curgă de la data la care titularul dreptului la acțiune a cunoscut ori, după împrejurări trebuia să cunoască nașterea acestui drept.

Recurenta - reclamantă susține că în prezenta cauză întinderea debitului a fost cunoscută de reclamantă de la data de 24.04.2017 data emiterii deciziei nr. 8 de către Curtea de Conturi, astfel că de la această dată a început să curgă termenul de prescripție, termen ce nu a fost împlinit la data introducerii cererii de chemare în judecată, ceea ce înseamnă că excepția prescripției dreptului material la acțiune este neîntemeiată.

Pe fondul cauzei, recurent-reclamantă consideră că nu se poate reține culpa reclamantei întrucât dispozițiile Curții de Conturi sunt imperative și executorii, iar măsurile impuse trebuie duse la îndeplinire, motiv pentru care a fost emisă factura nr. x/02.10.2017 în cuantum de 248.730,78 RON reprezentând calculul pentru perioada aprilie 2014 - martie 2017.

În fine, cât privește obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată, recurenta- reclamantă apreciază că este o dispoziție injustă, neputându-se reține în sarcina ei o culpă procesuală, singurul demers fiind acela de a duce la îndeplinire dispozițiile Curții de Conturi, care sunt obligatorii și imperative, neîndeplinirea acestora atrăgând sancțiuni în consecință.

Apărarea formulată în cauză

Intimața- pârâtă S.C. A. S.R.L. a formulat întâmpinare în recurs, înregistrată la data de 23 iulie 2020, prin care a invocat excepția nulității recursului, în raport de dispozițiile art. 486 lit. d), solicitând constatarea nulității recursului, iar, pe fond, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, și, pe cale de consecință, menținerea deciziei recurate, ca fiind temeinică și legală.

III. Aplicabilitatea dispozițiilor art. 493 din C. proc. civ., în forma anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 310/2018

În cauză, este aplicabilă procedura de filtrare a recursului reglementată de art. 493 din C. proc. civ., deoarece procesul a început anterior intrării în vigoare a Legii nr. 310/2018, nefiind astfel incident art. I pct. 56 din Legea nr. 310/2018 care prevede că art. 493 se abrogă, față de conținutul art. 24 din C. proc. civ., conform căruia, "dispozițiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare".

Procedura de filtrare a recursului

În temeiul art. 493 din C. proc. civ., a fost întocmit raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, iar prin încheierea din 19 noiembrie 2020, Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus comunicarea raportului către părți. Intimata- pârâtă a depus punct de vedere, în scris, la raport.

Prin încheierea de la 18 martie 2021, s-a respins excepția nulității recursului și, constatând că recursul este admisibil în principiu și că sunt întrunite dispozițiile art. 493 alin. (7) C. proc. civ.., recursul a fost admis în principiu, fiind acordat termen la 27 mai 2021, în ședință publică, cu citarea părților.

IV. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului declarat în cauză

1 Argumente de fapt și de drept relevante

Analizând recursul formulat, prin prisma motivelor invocate și a temeiului de drept indicat, precum și din perspectiva obiectului și a normelor legale incidente, dar și a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatei-pârâte, Înalta Curte constată că acesta este nefondat, urmând a fi respins, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Contrar susținerilor recurentei- reclamante, în mod corect instanța de apel a apreciat că dreptul său la acțiune pentru recuperarea pagubei aferente perioadei 2014 și până în decembrie 2015, este prescris, stabilind în mod legal și temeinic data când a început să curgă termenul de prescripție de trei ani, ca fiind data diminuării patrimoniului său; la acel moment, recurenta- reclamantă a cunoscut producerea pagubei și putea sau trebuia să cunoască și autorul pagubei.

Faptul că nu a inițiat nicio măsură în acest sens decât după decizia Curții de Conturi nr. 8/24.04.2017 nu poate fi imputat intimatei- pârâte A. S.R.L., București, ci dă expresie rolului sancționator al instituției prescripției dreptului material la acțiune pentru lipsa de diligență a titularului dreptului.

Instanța de apel a identificat corect și dispozițiile legale aplicabile situației de fapt reținute, dând eficiență inclusiv celor statuate de I. C. civ..J. prin Decizia de Recurs în interesul legii nr. 19/2019.

Momentul de început al prescripției nu poate fi decât data când păgubitul a cunoscut de existența pagubei, dar, în același timp, putea sau trebuia să cunoască și autorul faptei ilicite în sensul art. 8 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă (aplicabil în cauză în raport de data producerii pagubei):

"Prescriptia dreptului la actiune in repararea pagubei pricinuite prin fapta ilicita, incepe sa curga de la data cind pagubitul a cunoscut sau trebuia sa cunoasca, atit paguba cit si pe cel care raspunde de ea."

Fiind dovedit acest moment al producerii pagubei prin neîncheierea unor abonamente de utilizare/exploatare și prin neîncasarea contribuției specifice de gospodărire a apelor, în acord cu mecanismul economic stabilit prin O.U.G. nr. 107/2002, precum și faptul că recurenta- reclamantă a avut posibilitatea și obligația să stabilească încă de la acel moment persoanele responsabile de producerea pagubei, nu mai pot fi primite susținerile acesteia cu privire la un alt moment de început al curgerii termenului de prescripție, cum eronat încearcă că pretindă în recurs, respectiv, data emiterii Deciziei nr. 8 de către Curtea de Conturi.

Prejudiciul nu este stabilit prin decizia Curții de Conturi, ci doar constatat de aceasta, cu dispoziția să se procedeze la recuperarea lui, desigur, în măsura în care mai este în termenul de prescripție al dreptului material la acțiune, ceea ce în speță nu mai posibil.

Faptul că prin decizia nr. 8/24.04.2017, Curtea de Conturi a României a dispus ca Ordonatorul de credite al Administrației Bazinale de Apă Argeș- Vedea să ia toate măsurile pentru recuperarea prejudiciului, astfel cu s-a dispus prin măsurile de la pct. I și pct. II din Decizie, nu mută data de început a curgerii prescripției, și nici nu reprezintă o cauză de întrerupere a cursului prescripției.

Recurenta- reclamantă avea obligația de a lua aceste măsuri, ce îi incumbau prin lege, încă de la data producerii prejudiciului și până la data împlinirii termenului de prescripției, controlul realizat de Curtea de Conturi neavând nicio relevanță din perspectiva elementelor prescripției dreptului material la acțiune.

Față de considerentele mai sus- arătate, Înalta Curte găsește că este nu este întemeiată nici susținerea recurentei în sensul că, pe fond, nu se poate reține sub niciun motiv culpa sa, revenind, în continuare, la Decizia Curții de Conturi și caracterul imperativ și executoriu al dispozițiilor acesteia.

Faptul că recurenta-reclamantă nu a luat măsurile necesare la timp, și nu și-a îndeplinit îndatoririle legale anterior controlului efectuat de Curtea de Conturi nu poate constitui temei de admitere al acțiunii sale.

Mai mult, așa cum corect a reținut și instanța de apel, și cu aplicarea legală a art. 1270 și 1516 C. civ., factura nr. x/02.10.2017, ce constituie temei al acțiunii sale, a fost emisă în mod abuziv, și fără un temei legal, ori contractual, câtă vreme între părți nu există încheiat un contract de prestări- servicii sau de abonament, în sensul prevederilor O.U.G. nr. 107/2002.

La momentul emiterii respectivei facturi, care este și ulterioară controlului efectuat de Curtea de Conturi, contractul de închiriere nr. x/01.06.2011 dintre părți, era demult expirat, factura fiind emisă, așadar, în mod retroactiv, și fără a avea corespondent în servicii prestate de gospodărire a apei.

Cât privește susținerea recurentei- reclamante, că resursa de apă pe care intimata- pârâtă o utilizează este interdependentă cu suprafața de teren pe care aceasta se găsește, folosind, de fapt, luciul apei și, implicit, terenul ce se află indisponibilizat sub acesta, pe de o parte, Înalta Curte constată că este formulată în afara limitelor cauzei, câtă vreme, așa cum s-a arătat mai sus, între părți nu există nicio convenție încheiată, iar, pe de altă parte, așa cum se arată și de către intimata-pârâtă, aceasta din urmă nu se încadrează în categoria utilizatorilor care ar trebui să încheie acest tip de contract cu recurenta, distincții, de altfel, observate și de către Curtea de Conturi, și menționate în raportul de control și, implicit, în Decizie.

În fine, culpa procesuală ce a stat la baza obligării sale la plata cheltuielilor de judecată în apel, își are temeiul în prevederile C. proc. civ.- art. 453 alin. (1) "Partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată", dispoziții corect și legal aplicate de către instanța de apel.

Culpa procesuală aparține reclamantului atunci când cererea sa a fost respinsă, în tot sau în parte, pe fondul pretențiilor formulate ori pe calea unei excepții procesuale de fond, - cum este cazul în speță, și, contrar tezei avansate de recurentă, aceasta nu se identifică cu "singurul său demers... de a duce la îndeplinire dispozițiile Curții de Conturi", care este cu totul altceva, cauza demersului său judiciar, această ultimă critică fiind, de asemenea, nefondată.

Prin urmare, Înalta Curte reține că argumentele recurentei-reclamante întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. nu pot fi primite, având în vedere că instanța de apel a aplicat corect prevederile incidente, motiv pentru care urmează a fi înlăturate.

Pentru considerentele expuse, constatând că în cauză nu este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.., în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) și (2) și art. 497 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta ADMINISTRAȚIA BAZINALĂ DE APĂ ARGEȘ VEDEA împotriva deciziei civile nr. 153 din 02 martie 2020, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 mai 2021.