ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1895/2025

Ședința publică din data de 10 decembrie 2025

Analizând actele de la dosar și decizia atacată, reține următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Buzău - secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal la 07.01.2020 sub nr. dosar x/2017, reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtele S.C. B. S.R.L., S.C. C. S.A. și S.C. D. S.A., prin administrator special E. și prin administrator judiciar F.., a solicitat instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să constate nulitatea absolută a convenției înregistrată cu încheierea de autentificare nr. x/24.09.2019 la S.P.N. "G.", încheiată între S.C. C. S.A. și S.C. B. S.R.L.

Judecătorul-sindic, prin încheierea din 11.11.2020, a admis excepția necompetenței funcționale și a nelegalei compuneri a completului de judecată; în urma repartizării aleatorii, cauza a fost înregistrată sub nr. x/2017/a123* la unul dintre completurile specializate în materie comercială.

Prin încheierea din 25.03.2021, instanța a stabilit în sarcina reclamantei plata unei taxe judiciare de timbru în cuantum de 1.009.219.605 RON, calculată potrivit art. 3 alin. (1) lit. f) din O.U.G. nr. 80/2013.

Împotriva acestei încheieri, reclamanta a formulat cerere de reexaminare, respinsă prin încheierea din 13.04.2021 pronunțată în dosarul nr. x/2017, iar pârâta S.C. B. S.R.L. a formulat cerere de îndreptare eroare materială, respinsă prin încheierea din 07.04.2021.

Împotriva acestei din urmă încheieri, reclamanta a formulat cerere de reexaminare, admisă prin încheierea din 28.04.2021 pronunțată în dosarul nr. x/2017, fiind stabilită taxa judiciară de timbru în cuantum de 100 de RON.

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Ploiești - secția a II-a Civilă la 18.05.2021 sub nr. dosar x/2021, S.C. B. S.R.L., în contradictoriu cu intimatele S.C. A. S.R.L., S.C. C. S.A. și S.C. D. S.A., prin administrator special E. și prin administrator judiciar F.., în temeiul dispozițiilor art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a solicitat revizuirea încheierii din 28.04.2021 pronunțată de Tribunalul Buzău - secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2017, întrucât încalcă autoritatea de lucru judecat a încheierii din 13.04.2021 pronunțată de aceeași instanță în dosarul nr. x/2017, cu consecința anulării acesteia și obligarea intimatei S.C. A. S.R.L. la plata cheltuielilor de judecată.

Prin decizia nr. 448/16.12.2021, Curtea de Apel Ploiești - secția a II-a Civilă a admis cererea de revizuire, a anulat încheierea atacată și a trimis spre rejudecare cererea de reexaminare formulată împotriva încheierii din 07.04.2021, aceleiași instanțe.

Această decizie a fost atacată cu recurs de către S.C. A. S.R.L.

Prin decizia nr. 133/26.01.2023, Înalta Curte de Casație și Justiție - secția a II-a Civilă a admis recursul, a casat decizia atacată și a trimis cauza spre o nouă judecată aceleiași instanțe.

La termenul de judecată din 27.02.2024, instanța de rejudecare a dispus introducerea în cauză și a Asocierii H. S.R.L. - S.C. I. S.R.L., în calitate de revizuentă, menținând-o în cauză și pe S.C. B. S.R.L., cu aceeași calitate.

Prin decizia nr. 73/27.02.2024, Curtea de Apel Ploiești - secția a II-a Civilă a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire.

Împotriva deciziei menționate, H. S.R.L. - S.C. I. S.R.L. și S.C. B. S.R.L. au promovat recurs, în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5, pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ., solicitând, în principal, casarea și trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe, iar, în subsidiar, rejudecând, admiterea cererii de revizuire și obligarea intimatei S.C. A. S.R.L. la plata cheltuielilor de judecată.

Prin memoriul de recurs, subsumat motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și pct. 6 C. proc. civ., recurentele au susținut că hotărârea nu este motivată, întrucât instanța de revizuire nu a analizat și nu s-a pronunțat cu privire la obiectul cererii prin prisma susținerilor părților, a dispozițiilor legale evocate și a temeiurilor de drept incidente, ci a preluat susținerile intimatei S.C. A. S.R.L.

De asemenea, au afirmat că nu poate fi dedus raționamentul logico-juridic în baza căruia instanța a apreciat că nu sunt incidente dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., respectiv că nu ar fi în ipoteza a două hotărâri definitive potrivnice prin care s-a statuat în mod diferit cu privire la aceeași problematică juridică, respectiv taxa judiciară de timbru datorată de către reclamantă.

Autoarele căii de atac au mai susținut că instanța de revizuire nu a exercitat un rol activ, în sensul dispozițiilor art. 22 C. proc. civ., întrucât a reținut aspecte pe care nu le-a pus în discuția părților, anume că încheierile pretins potrivnice nu ar reprezenta hotărâri prin care s-a soluționat aceeași cauză.

În aceste circumstanțe, au afirmat încălcarea dispozițiile art. 5 și art. 6 C. proc. civ., cele ale art. 6 din Convenția europeană a Drepturilor Omului, respectiv cele ale art. 21 din Constituția României.

În considerarea ultimului motiv de recurs invocat, statuat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentele au susținut încălcarea și aplicarea greșită a dispozițiilor art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., întrucât instanța ar fi apreciat în mod greșit că încheierile pretins potrivnice nu reprezintă hotărâri care soluționează cauza sub aspectul raportului juridic de drept material.

Astfel, au afirmat că, prin încheierea din 13.04.2021, cererea de reexaminare formulată de reclamantă a fost respinsă în totalitate, instanța pronunțându-se inclusiv asupra capătului de cerere subsidiar, prin care s-a susținut că taxa judiciară de timbru datorată ar fi în cuantum de 100 de RON, iar, ulterior, prin încheierea din 28.04.2021, deși reclamanta a susținut că ar datora taxă judiciară de timbru în cuantum de 113.526,63 RON, instanța a admis cererea și a stabilit o taxă judiciară de timbru în cuantum de 100 de RON, încălcând, astfel, autoritatea de lucru judecat a încheierii din 13.04.2021.

Potrivit recurentelor, atât timp cât art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu face distincție după cum autoritatea de lucru judecat vizează dispozitivul sau considerentele hotărârii ori efectul pozitiv sau negativ, autoritatea de lucru judecat se va reține inclusiv față de o chestiune punctuală tranșată într-un alt litigiu, în cauză, cuantumul taxei judiciare de timbru.

Evocând dispozițiile art. 430 C. proc. civ., principiul securității raporturilor juridice și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului - cauzele Brumărescu împotriva României, Ryabykh împotriva Rusiei, Amăriuței împotriva României și Rozalia împotriva României - au conchis că hotărârea atacată este nelegală, întrucât în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., respectiv există două hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri, iar în cel de-al doilea dosar autoritatea de lucru judecat nu a fost invocată și nu s-a discutat.

Prin întâmpinare, intimata S.C. A. S.R.L. a invocat excepția nulității recursului în raport cu dispozițiile art. 486 alin. (1) lit. a) și b) C. proc. civ. - deoarece în cererea de recurs nu a fost menționat sediul recurentei H. S.R.L. - S.C. I. S.R.L., datele de identificare ale recurentei S.C. B. S.R.L. fiind greșite, iar pentru intimata S.C. D. S.A. nu ar fi fost indicat actual administrator special, J. și nici actualul administrator judiciar, K. S.P.R.L. -, iar, pe fond, a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Răspunzând criticilor, în esență, a susținut că instanța a analizat cauza sub toate aspectele deduse judecății, a motivat soluția prin raportare la dispozițiile legale invocate și cu respectarea celor înscrise în art. 501 C. proc. civ. De asemenea, a învederat că, astfel cum rezultă din practicaua hotărârii, condițiile de admisibilitate a cererii de revizuire au fost puse în discuția părților.

A subliniat că instanța nu și-a însușit susținerile acesteia, ci a reținut, în raport cu problema de drept dezlegată prin decizia de casare, faptul că natura juridică a încheierilor pretins potrivnice nu mai poate fi pusă în discuție, precum și că nu sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate a cererii de revizuire, având în vedere că hotărârile judecătorești pretins contradictorii sunt încheieri interlocutorii pronunțate în același dosar.

Ceilalți intimați nu au uzat de dreptul procesual de a a formula întâmpinare.

Prin răspunsul la întâmpinare, recurentele au solicitat respingerea excepției nulității și înlăturarea apărărilor formulate de către intimata S.C. A. S.R.L., reiterând argumentele expuse în memoriului de recurs.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ.

Prin încheierea completului de filtru din 25.09.2024, în temeiul art. 493 alin. (4) C. proc. civ., s-a dispus comunicarea raportului părților, care au fost înștiințate asupra faptului că pot depune punct de vedere la raport; nicio parte nu a formulat punct de vedere.

La termenul din 06.11.2024, Înalta Curte, constituită în complet de filtru, a dispus completarea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului cu punctul de vedere al raportorului asupra excepției nulității.

Prin încheierea completului de filtru din 05.02.2025, în temeiul art. 493 alin. (4) C. proc. civ., s-a dispus comunicarea suplimentului la raportul întocmit în cauză părților, care au fost înștiințate asupra faptului că pot depune punct de vedere la acesta; nicio parte nu a formulat punct de vedere.

La termenul din 09.04.2025, analizând excepția nulității recursului, Înalta Curte, constituită în complet de filtru, a apreciat-o ca fiind neîntemeiată și, constatând că recursul nu poate fi soluționat potrivit art. 493 alin. (5) sau alin. (6) C. proc. civ., l-a admis în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) C. proc. civ. și a dispus citarea părților pentru termenul din 24.09.2025, în vederea judecării.

La acest termen de judecată, constatând că procedura de citare este nelegal îndeplinită cu recurenta S.C. B. S.R.L., cauza a fost amânată la 10.12.2025, termen la care Înalta Curte a rămas în pronunțare.

Examinând decizia recurată prin prisma motivelor de recurs și a dispozițiilor legale invocate, precum și prin raportare la statuările obligatorii din decizia de casare pronunțată în cauză, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele de drept ce urmează să fie expuse.

Cu titlul prealabil, remarcă faptul că, deși, în cuprinsul memoriului de recurs, a fost invocat și motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în expunerea argumentelor încadrate acestui caz de casare, recurentele fac trimitere la pretinsa încălcare și aplicare greșită a dispozițiilor art. 509 alin. (1) pct. 8 și art. 430 C. proc. civ., critici ce se impun a fi analizate din perspectiva motivului de recurs statuat de pct. 5 al textului de lege enunțat, întrucât relevă neregularități de ordin procedural, sancționate cu nulitatea hotărârii și nu încălcarea sau aplicarea greșită a unor norme de drept material.

Pășind la analiza criticilor circumscrise motivelor de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și pct. 6 C. proc. civ., prin care se susține nemotivarea deciziei recurate și, ca o consecință, încălcarea dispozițiilor art. 5 și art. 6 C. proc. civ., art. 6 din Convenția europeană a Drepturilor Omunului și art. 21 din Constituția României, Înalta Curte reține că obligația instanțelor judecătorești de a motiva hotărârile pronunțate, statornicită în cuprinsul art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., presupune indicarea cu suficientă claritate a motivelor pe care se întemeiază soluția adoptată, ceea ce impune stabilirea în considerentele hotărârii a situației de fapt, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părților și a punctului de vedere al instanței față de fiecare argument relevant și prezentarea raționamentului logico-juridic pe care se întemeiază soluția pronunțată, neîndeplinirea acestor condiții atrăgând casarea.

Obligația instanței de motivare a hotărârii se înscrie între garanțiile dreptului la un proces echitabil, astfel că absența motivării sau insuficienta motivare a hotărârilor judecătorești are semnificația juridică a încălcării dreptului la un recurs efectiv și, prin urmare, a dreptului la un proces echitabil, în sensul art. 6 din Convenția europeană a Drepturilor Omului.

Această interpretare nu poate, totuși, să conducă la ideea că instanța ar fi obligată să răspundă separat și detaliat fiecărui argument invocat de părți, măsura în care obligația de motivare se consideră îndeplinită putând varia în funcție de natura deciziei și de circumstanțele concrete ale cauzei, precum și de natura argumentului invocat, de importanța acestuia în soluționarea cauzei.

În aceste repere, verificând hotărârea atacată cu recurs din perspectiva respectării cerințelor legale de indicare a motivelor de fapt și de drept care au format convingerea instanței, Înalta Curte constată că aceasta corespunde standardelor de motivare stabilite prin dispozițiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., întrucât instanța de revizuire a arătat într-o manieră lămuritoare considerentele pentru care a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire, cu referiri exprese la condițiile ce trebuie întrunite pentru ca o astfel de cerere să poată fi admisă, așa cum acestea rezultă din cuprinsul dispozițiilor art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. și la aspectele invocate în susținerea cererii formulate.

Astfel, analizând cererea cu care a fost învestită, în raport cu dezlegările obligatorii date de Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia de casare, instanța de revizuire, în rejudecare, a apreciat că aspectele invocate în susținerea acesteia nu sunt de natură a justifica îndeplinirea condițiilor de admisibilitate a căii extraordinare de atac exercitate, argumentele potrivit cărora încheierile pretins potrivnice nu reprezintă hotărâri prin care cauza a fost soluționată sub aspectul raportului juridic de drept material, respectiv că nu au fost pronunțate în dosare diferite fiind suficiente pentru a motiva înlăturarea susținerilor recurentelor.

Statuând în sensul celor reținute în cuprinsul considerentelor, instanța de revizuire a conferit o bază legală suficientă hotărârii adoptate și a răspuns într-o manieră concentrată, dar adecvată susținerilor formulate, din motivarea hotărârii rezultând că instanța s-a raportat întocmai la argumentele invocate de către revizuente în susținerea cererii, reținând caracterul inadmisibil al acesteia pentru neîndeplinirea cumulativă a condițiilor legale impuse de textul art. 509 alin. (1) pct. 8, coroborat cu art. 513 alin. (3) C. proc. civ.

Prin urmare, Înalta Curte constată că hotărârea recurată întrunește exigențele impuse de textul art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., prezentând cu suficientă claritate argumentele pe care se fundamentează soluția adoptată și răspunzând, explicit și neîndoielnic, tuturor susținerilor titularelor cererii de revizuire, în acord cu dezlegările obligatorii cuprinse în decizia de casare.

Pretinzând, prin motivele de recurs, că instanța de revizuire, în rejudecare, nu a analizat argumentele invocate în susținerea cererii, recurentele își exprimă, de fapt, nemulțumirea față de concluzia la care a ajuns instanța, or, faptul că judecătorul interpretează elementele procesului într-o altă manieră decât cea agreată de părți nu echivalează cu nemotivarea hotărârii sau cu motivarea insuficientă, în sensul avut în vedere de legiuitor prin dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. și nu justifică incidența în cauză a acestui caz de casare.

În consecință, reținând că hotărârea atacată respectă cerințele legale de indicare a argumentelor de fapt și de drept care au fundamentat soluția adoptată în cauză și că instanța de revizuire a analizat și a răspuns susținerilor esențiale formulate în cuprinsul cererii de revizuire, în raport cu cele statuate prin decizia de casare, Înalta Curte constată neîntemeiate criticile subsumate motivului de recurs reglementat de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., acest caz de casare nefiind incident în cauză.

În egală măsură, nu poate fi reținută încălcarea dispozițiilor art. 5 și art. 6 C. proc. civ., ale art. 6 din Convenția europeană a Drepturilor Omunului sau ale art. 21 din Constituția României, cu atât mai mult cu cât susținerile în acest sens au caracter generic, pur enunțiativ.

Analizând în continuare criticile prin care se susține încălcarea dispozițiilor art. 22, art. 430 și art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., circumscrise motivului de nelegalitate prevăzut de pct. 5 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte le va înlătura pentru considerentele ce succed.

Prin decizia de casare nr. 133/26.01.2023, Înalta Curte a reținut, în esență, că prin încheierile din 13.04.2021 și 28.04.2021 instanța nu s-a pronunțat asupra vreunui raport juridic dedus judecății și nici nu a stabilit un drept potrivnic al unei părți față de cealaltă, ci doar a determinat cuantumul taxei judiciare de timbru, în cadrul unui singur dosar înregistrat de instanță. De asemenea, în privința chestiunii legate de timbrajul cererii de chemare în judecată, a statuat în sensul că nu sunt antamate aspecte substanțiale privitoare la dreptul pretins de reclamantă, care să se concretizeze în măsuri dispuse de judecător prin dispozitivul hotărârii și care să fie susceptibile de a fi schimbate pe calea revizuirii.

Finalmente, constatând că decizia recurată a fost pronunțată fără a se avea în vedere natura incidentală a cererii de îndreptare eroare materială, respectiv de reexaminare și, reținând că au fost soluționate în cadrul aceluiași litigiu prin intermediul unor încheieri interlocutorii, ce au analizat în limite prestabilite procedural aspecte premergătoare judecării cauzei, a statuat că nu se poate discuta despre existența premiselor necesare motivului de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., fiind fără relevanță formarea administrativă a unor dosare asociate diferite.

Cauza a fost trimisă spre rejudecare pentru analiza condițiilor de admisibilitate a cererii de revizuire, potrivit art. 513 alin. (3) C. proc. civ.

Cu respectarea statuărilor obligatorii cuprinse în decizia de casare, în rejudecare, astfel cum relevă practicaua deciziei recurate, instanța a pus în discuția părților condițiile de admisibilitate a cererii de revizuirii, iar revizuentele, având cuvântul, prin reprezentant, au apreciat admisibilă cererea, motivat de faptul că au fost pronunțate două hotărâri potrivnice cu privire la același aspect.

În acest context, Înalta Curte, constatând că instanța de rejudecare a pus în discuția părților condițiile de admisibilitate a căii extraordinare de atac exercitate, în coordonatele decise de către instanța de casare, iar revizuentele au formulat concluzii, va înlătura critica prin care se susține încălcarea rolului judecătorului în aflarea adevărului.

Nu se poate susține că instanța de rejudecare era obligată să pună în discuția părților chestiunea referitoare la faptul că încheierile pretins potrivnice nu ar reprezenta hotărâri prin care s-a soluționat aceeași cauză, în condițiile în care acest aspect a fost tranșat prin decizia de casare, natura juridică a celor două încheieri și împrejurarea că atât cererea de reexaminare, cât și cea de îndreptare eroare materială au fost soluționate în cadrul aceluiași litigiu nemaiputând fi contrazise.

În acest sens, Înalta Curte notează, în raport cu dispozițiile art. 501 alin. (1) și alin. (3) C. proc. civ., că modalitatea în care instanța de recurs, prin decizia de casare, a dezlegat un aspect litigios se impune în cu forță obligatorie în cadrul litigiului, fără posibilitatea de a fi contrazisă cu ocazia rejudecării, datorită efectului obligatoriu al deciziei de casare, potrivit căruia dezlegările instanței de casare se impun, deopotrivă, atât părților și cât instanței care rejudecă pricina.

Așadar, instanța de rejudecare era obligată să respecte hotărârea instanței de casare, neavând posibilitatea de a repune în discuție chestiunile tranșate definitiv și, cu atât mai puțin, nu le putea da o altă rezolvare, deoarece ar fi însemnat să încalce efectul obligatoriu al dezlegărilor oferite de instanța de casare.

Raportat la aceste considerații, Înalta Curte reține că instanța de revizuire în mod judicios a conferit eficiență juridică aspectelor dezlegate și, procedând la analiza condițiilor de admisibilitate a cererii de revizuire, a concluzionat în sensul că acestea nu sunt îndeplinite.

Astfel, cu referire la condiția privind existența unor hotărâri judecătorești definitive potrivnice, a reținut că aceasta nu se verifică întrucât încheierile pretins potrivnice nu vizează cererea, obiect al judecății - constatarea nulității absolute a convenției autentificate sub nr. x/24.09.2019 - ci chestiunea legalei timbrări a acțiunii, aspect premergător judecării cauzei. De asemenea, a statuat că, întrucât acestea nu au fost pronunțate ca urmare a învestirii instanței cu aceeași cerere de două ori, ci vizează incidente procedurale diferite, nefiind în prezența unei triple identități de părți, obiect și cauză, nu se poate susține că încheierea din 28.04.2021 încalcă autoritatea de lucru judecat a celei din 13.04.2021.

Aceasta deoarece, prin prima încheiere s-a soluționat cererea de reexaminare întemeiată în drept pe art. 39 din O.U.G. nr. 80/2013 împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru prin încheierea din 25.03.2021, iar prin cea de-a doua s-a soluționat calea de atac - cerere de reexaminare - în procedura de îndreptare eroare materială a încheierii din 25.03.2021, conform art. 442 C. proc. civ.

Totodată, a reținut că nici condiția prin care se cere ca hotărârile pretins potrivnice să fie pronunțate în dosare diferite nu se verifică, având în vedere că cele două încheieri interlocutorii pretins contradictorii au fost pronunțate în cadrul aceleiași pricini, respectiv în dosarul nr. x/2017 al Tribunalului Buzău, fiind fără relevanță juridică formarea administrativă a două dosare asociate distincte pentru soluționarea celor două incidente procedurale referitoare la chestiunea timbrajului.

În contextul procesual arătat și în acord cu cele statuate de către instanța de revizuire, în rejudecare, Înalta Curte constată că în mod corect nu a putut fi primită calea extraordinară de atac a revizuirii, nefiind incidentă situația premisă ca aceeași cerere să fie soluționată prin hotărâri pretins potrivnice, astfel încât să se poată susține existența efectului pozitiv al autorității de lucru judecat al încheierii din 13.04.2021 și care ar fi împiedicat partea să învestească instanța de judecată din nou cu aceeași cerere.

Dat fiind faptul că în revizuire au fost analizate aceleași susțineri, pentru formularea unui veritabil motiv de recurs referitor la același aspect, recurentele trebuiau să se raporteze la modalitatea în care instanța de rejudecare a răspuns în concret criticilor și nu să reia argumentele din cererea de revizuire.

Prin raportare la aceste considerente, Înalta Curte impune concluzia că instanța de revizuire, în rejudecare, a analizat, în sensul dispozițiilor art. 509 alin. (1) pct. 8 și art. 430 C. proc. civ., pretinsa contrarietate dintre încheierea din 28.04.2021 și 13.04.2021, fiind expuse într-o manieră clară, adecvată și suficientă argumentele avute în vedere la pronunțarea soluției.

Împrejurarea că recurentele nu împărtășesc raționamentul logico-juridic care a fundamentat concluzia instanței de revizuire nu poate conduce, însă, la incidența în cauză a motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

În considerarea celor ce preced, întrucât criticile formulate nu reliefează un aspect de nelegalitate a hotărârii atacate și cum, în speță, nu pot fi reținute motive de ordine publică, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează să respingă ca nefondat recursul declarat de recurentele H. S.R.L. - S.C. I. S.R.L. și S.C. B. S.R.L. împotriva deciziei nr. 73/27.02.2024, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești - secția a II-a Civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentele H. S.R.L. - S.C. I. S.R.L. și S.C. B. S.R.L. împotriva deciziei nr. 73/27.02.2024, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești - secția a II-a Civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 10 decembrie 2025.