ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 133/2023

Ședința publică din data de 26 ianuarie 2023

Asupra recursului de față, reține următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Buzău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal la 07.01.2020 sub nr. x/2017/a123, reclamanta A. S.R.L. a chemat în judecată pârâtele B. S.R.L., C. S.A. și D. S.A., prin administrator special E. și administrator judiciar F. S.P.R.L., solicitând instanței ca, prin hotărârea care o va pronunța, să constate nulitatea absolută a convenției încheiată între C. S.A. și B. S.R.L. autentificată sub nr. x/24.09.2019 la Societatea Profesională Notarială "G.".

Prin încheierea din 11.11.2020, Tribunalul Buzău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței sale funcționale a judecătorului-sindic și a nelegalei compuneri a completului de judecată, a scos cauza de pe rolul completului S2 și a înaintat-o compartimentului registratura în vederea repartizării aleatorii către unul dintre completurile specializate în materie comercială; dosarul a fost repartizat completului C5 și înregistrat sub nr. x/2017/a123*.

Prin încheierea din 25.03.2021, Tribunalul Buzău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a stabilit că reclamanta datorează o taxă judiciară de timbru în cuantum de 1.009.219.605 RON, în raport cu art. 3 alin. (1) lit. f) din O.U.G. nr. 80/2013.

La 01.04.2021 pârâta B. S.R.L. a formulat o cerere de îndreptare a erorii materiale strecurate în încheierea din 25.03.2021, în privința calcului taxei, care a fost respinsă prin încheierea din 07.04.2021, pronunțată în dosarul nr. x/2017.

La 09.04.2021 reclamanta a formulat o cerere de reexaminare împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru, în raport cu art. 39 din O.U.G. nr. 80/2013, care a fost respinsă, prin încheierea din 13.04.2021, pronunțată în dosarul nr. x/2017.

Împotriva încheierii din 07.04.2021, reclamanta a promovat calea de atac reprezentată de cerere de reexaminare.

Prin încheierea din 28.04.2021, pronunțată în dosarul nr. x/2017, Tribunalul Buzău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis cererea de reexaminare și a stabilit că taxa judiciară de timbru datorată de reclamantă este de 100 RON, în raport cu art. 8 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 80/2013.

La 18.05.2021, pe rolul Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă a fost înregistrată sub nr. x/2021 cererea de revizuire promovată de B. S.R.L. împotriva încheierii din 28.04.2021, pronunțată de Tribunalul Buzău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2017, întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., pe motiv că încalcă autoritatea de lucru judecat a încheierii din 13.04.2021, pronunțată de aceeași instanță în dosarul nr. x/2017.

Prin decizia nr. 448/16.12.2021, Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă a admis cererea de revizuire, a anulat încheierea atacată și a trimis spre rejudecare cererea de reexaminare formulată împotriva încheierii din 07.04.2021, aceleiași instanțe.

Împotriva acestei decizii, a declarat recurs A. S.R.L., solicitând casarea ei și trimiterea cauzei, spre rejudecare, aceleiași curți de apel.

Circumscris motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta a afirmat că, prin hotărârea atacată nu au fost arătate motivele de fapt și de drept pentru care instanța de revizuire a respins apărările sale, referitoare la faptul că nu poate fi reținută autoritatea de lucru judecat a încheierii din 13.04.2021, prin care a fost respinsă cererea de reexaminare fundamentată pe art. 39 din O.U.G. nr. 80/2013, de vreme ce încheierea din 25.03.2021, prin care a fost stabilit cuantumul taxei, a fost îndreptată printr-o altă încheiere, cea din 28.04.2021, în care a fost reținută eroarea de calcul a taxei.

Astfel, a reiterat argumentele prezentate, în sensul că, în cazul în care dosarul nr. x/2017, având ca obiect cererea de reexaminare a încheierii din 07.04.2021, prin care a fost respinsă cererea de îndreptare eroare materială, ar fi fost soluționat pe axa timpului înainte de dosarul nr. x/2017, ce a avut ca obiect cererea de reexaminare împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru (fixată prin încheierea din 25.03.2021), tribunalul ar fi constatat ca rămasă fără obiect această cerere din urmă.

Subliniind natura juridică a cererii de îndreptare a erorii materiale, respectiv aceea de cerere incidentală ce are ca efect modificarea încheierii vizate, în cauză cea din 25.03.2021, recurenta a afirmat că este evident că încheierea pronunțată în cererea de reexaminare întemeiată pe art. 39 din O.U.G. nr. 80/2013, la 13.04.2021, nu poate avea autoritate de lucru judecat în fața celei date în procedura instituită de art. 442-446 C. proc. civ.

În continuare, a mai afirmat că, instanța nu a expus raționamentul cu privire la aplicarea în timp a legii de procedură, respectiv a dispozițiilor art. 513 alin. (4) C. proc. civ., în forma modificată prin Legea nr. 310/2018, în condițiile în care acțiunea introductivă a fost promovată în cadrul procedurii insolvenței deschise împotriva debitoarei D. S.A. la 27.04.2017; de altfel, a evidențiat faptul că dosarul asociat nr. x/2017 a fost constituit de judecătorul-sindic.

În acest context, a relevat că sunt aplicabile dispozițiile art. 513 alin. (4) C. proc. civ. în vigoare la 27.04.2017, nicidecum în forma modificată la 21.12.2018.

Subsumat motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a arătat că hotărârea recurată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, respectiv a art. 509 alin. (1) pct. 8 și a art. 430 C. proc. civ.

Sub acest aspect, a relevat că în mod eronat a fost reținută autoritatea de lucru judecat a încheierii din 13.04.2021, fapt ce a condus la anularea încheierii din 28.04.2021, deoarece cele două incidente procedurale soluționate nu au același obiect, cauză și părți.

Astfel, prin încheierea din 13.04.2021 a fost soluționată o cerere de reexaminare întemeiată pe art. 39 din O.U.G. nr. 80/2013, iar prin încheierea din 28.04.2021 a fost soluționată definitiv o cerere de îndreptare eroare materială fundamentată pe art. 442 și art. 446 C. proc. civ. așadar, cauza celor două cereri este diferită.

Potrivit recurentei, dacă s-ar admite că încheierea din 13.04.2021 ar avea autoritate de lucru judecat față de încheierea din 28.04.2021, înseamnă că o hotărâre nu ar mai putea fi îndreptată în procedura instituită de art. 442 C. proc. civ.

Conchizând, a afirmat că, instanța de revizuire i-a îngrădit dreptul de acces la justiție, în condițiile în care în sarcina sa a fost stabilită o taxă de timbru în cuantum de 1.009.219.605 RON, echivalentul sumei de 211.169.150 euro, în condițiile în care și dacă s-ar aprecia că litigiul este evaluabil în bani, valoarea patrimonială este de 2.300.000 euro.

La 20.06.2022, intimata B. S.R.L. a depus la dosar întâmpinare, prin care a invocat excepția nulității recursului, în raport cu art. 489 alin. (2) C. proc. civ., iar în subsidiar a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

În temeiul art. 493 C. proc. civ., Înalta Curte a dispus întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului; acesta a fost depus la dosar și, în urma analizării lui de către completul de filtru, a fost comunicat părților, care au fost înștiințate asupra faptului că în termen de 10 zile de la comunicare puteau să depună puncte de vedere la raport; nicio parte nu și-a prezentat punctul de vedere.

Prin încheierea din 10.11.2022 a fost respinsă excepția nulității recursului și admis în principiu recursul, stabilindu-se termen pentru soluționare în ședință publică, în raport cu art. 493 alin. (7) C. proc. civ.

Analizând actele dosarului, precum și decizia atacată, prin prisma criticilor de nelegalitate invocate, Înalta Curte reține următoarele:

Instanța supremă consideră util ca, pentru facilitarea deplinei înțelegeri a prezentelor considerente, să noteze că, așa cum s-a reținut în etapele anterioare, prin încheierea din 25.03.2021, prima instanță a stabilit în sarcina reclamantei, (acum recurentă), o taxă judiciară de timbru în valoare de 1.009.219.605 RON, calculată în baza art. 3 alin. (1) lit. f) din O.U.G. nr. 80/2013, raportat la suma de 2.300.000 euro, în echivalent în RON la cursul B.N.R. din 17.01.2020, de 1 euro/4,7792 RON.

Față de calcul efectuat, la 01.04.2021 pârâta B. S.R.L. a formulat o cerere de îndreptare a erorii materiale strecurate în încheierea din 25.03.2021, în baza art. 442 C. proc. civ., cerere care a fost admisă definitiv prin încheierea din 28.04.2021, pronunțată în dosarul nr. x/2017, și îndreptată încheierea din 25.03.2021, stabilindu-se că taxa de timbru datorată este de 100 RON, conform art. 8 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 80/2013,

Totodată, la 09.04.2021 reclamanta a formulat o cerere de reexaminare împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru, în baza art. 39 din O.U.G. nr. 80/2013, care a fost respinsă prin încheierea din 13.04.2021, pronunțată în dosarul nr. x/2017

În aceste circumstanțe factuale, a fost promovată o cerere de revizuire împotriva încheierii din 28.04.2021, fundamentată pe art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., care a fost admisă, iar încheierea atacată anulată și trimisă cauza, spre rejudecare, aceleiași instanțe, prin decizia care formează obiect al recursului de față, fundamentat de titularul său pe art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., potrivit cărora casarea unei hotărâri se poate cere când nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei sau când a fost dată cu încălcarea ori greșita aplicare a normelor de drept material.

Examenul deciziei recurate relevă faptul că instanța învestită cu cererea de revizuire a plecat de la premisa că în cauză erau îndeplinite condițiile de admisibilitate, din perspectiva art. 509 alin. (2) C. proc. civ., subliniind că în cauză există două hotărâri definitive potrivnice, prin care s-a statuat în mod diferit asupra cuantumului taxei judiciare de timbru, motiv pentru care a reținut efectul pozitiv al dezlegărilor date prin încheierea anterioară.

Prin memoriul de recurs, recurenta critică decizia atacată din perspectiva încălcării de către instanța de revizuire a dispozițiilor art. 430 C. proc. civ., apreciind că, prin prisma acestui text de lege, coroborat cu art. 508 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în cauză nu putea fi reținută autoritatea de lucru judecat a încheierii din 13.04.2021 pentru a se dispune anularea încheierii din 28.04.2021.

În acest sens, a argumentat că cele două cereri incidentale formulate în fața tribunalului, fundamentate pe art. 39 din O.U.G. nr. 80/2013 și art. 442 C. proc. civ., au cauze diferite, subliniind că în situația soluționării definitive a cererii de îndreptare eroare materială strecurată în cuprinsul încheierii din 25.03.2021 anterior celei de reexaminare împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru, această cerere din urmă ar fi rămas fără efect.

Înalta Curte constată că, deși criticile vizând încălcarea dispozițiilor legale referitoare la revizuire și a celor ale autorității de lucru judecat au fost subsumate motivului de recurs de la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., acestea se circumscriu ipotezei de la pct. 5 a aceluiași text de lege, normele legale evocate fiind de procedură și nu de drept material pentru a atrage incidența cazului de casare indicat de autoarea căii de atac.

Raționamentul prezentat de curtea de apel a fost plasat pe o premisă eronată, cu aplicarea greșită a art. 509 alin. (2), raportat la art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în condițiile în care prin încheierile din 13.04.2021 și 28.04.2021 instanța nu s-a pronunțat asupra vreunui raport juridic dedus judecății și nici nu a stabilit un drept potrivnic al unei părți față de cealaltă parte, ci doar a determinat cuantumul taxei judiciare de timbru, în acord cu prevederile art. 31 din O.U.G. nr. 80/2013, raportat la art. 8 alin. (1) lit. b) din același act normativ, într-o succesiune de încheieri pronunțate în cererile formulate de părți, în baza art. 39 din O.U.G. nr. 80/2013 și art. 442 C. proc. civ., în cadrul unui singur dosar înregistrat de instanță.

Revizuirea este o cale de atac nedevolutivă care vizează remedierea procesuală a erorilor de judecată care au condus la stabilirea greșită a situației de fapt prin hotărârea atacată.

În ceea ce privește categoriile de hotărâri care pot fi supuse revizuirii, legiuitorul a stabilit, în principal, că acestea sunt reprezentate de hotărârile judecătorești prin care instanțele judecătorești s-au pronunțat cu privire la caracterul fondat sau nefondat al cererii, obiectul revizuirii constituindu-l hotărârile pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul și doar cu titlu de excepție și pentru motivele limitativ prevăzute de alin. (2) al art. 509 C. proc. civ. pot face obiect al revizuirii și hotărârile care nu evocă fondul.

Chiar dacă motivul prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. poate fi invocat și în cazul unei hotărâri care nu evocă fondul potrivit art. 509 alin. (2), calea extraordinară de atac rămâne a fi destinată retractării unor hotărâri judecătorești prin care se soluționează o cauză, fie și fără a intra în cercetarea fondului litigios.

Înalta Curte notează că, în privința chestiunii legate de timbrajul cererii de chemare în judecată nu sunt antamate aspecte substanțiale privitoare la dreptul pretins de reclamantă, care să se concretizeze în măsuri dispuse de judecător prin dispozitivul hotărârii și care să fie susceptibile de a fi schimbate pe calea revizuirii. Exercitarea revizuirii împotriva unor astfel de încheieri lipsește finalitatea esențială a revizuirii, aceea de retractare, totală sau parțială, a unei hotărâri judecătorești care dezleagă o situație conflictuală, oferind o soluție juridică și dispunând, în consecință, în spiritul și litera legii, cu privire la drepturile și obligațiile izvorâte din raporturile juridice deduse judecății.

Decizia recurată, după ce prezintă succesiunea încheierilor pronunțate în legătură cu chestiunea timbrajului și invocă formal prevederile art. 509 alin. (1) pct. 8 și alin. (2) și art. 430 alin. (1) și (2) C. proc. civ., ajunge la concluzia că încheierea din 28.04.2021, prin care a fost soluționată definitiv cererea de îndreptare eroare materială întemeiată pe art. 442 C. proc. civ., încalcă autoritatea de lucru judecat a încheierii din 13.04.2021, prin care s-a respins cererea de reexaminare fundamentată pe art. 39 din O.U.G. nr. 80/2013, fără a ține cont de natura incidentală a cererilor.

Câtă vreme ambele cereri au fost soluționate în cadrul aceluiași litigiu prin intermediul unor încheieri interlocutorii, ce au analizat în limite prestabilite procedural aspecte premergătoare judecării cauzei, nu se poate vorbi de existența premiselor necesare motivului de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., neavând relevanță formarea administrativă a unor dosare asociate diferite.

Pentru aceste considerente, reținem incidența motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., ceea ce justifică, în temeiul art. 497 C. proc. civ., admiterea recursului, casarea deciziei și trimiterea cauzei spre o nouă judecată curții de apel care, ținând cont de considerentele obligatorii prezentate, va trebui să analizeze condițiile de admisibilitate ale revizuirii, potrivit art. 513 alin. (3) C. proc. civ.

Din acest punct de vedere, analiza celorlalte critici din cadrul motivelor de recurs devine de prisos, întrucât acestea vizează exclusiv condițiile de fond, de admisibilitate a cererii de revizuire din perspectiva art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 448/16.12.2021, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, în contradictoriu cu intimatele B. S.R.L., C. S.A. și D. S.A., prin administrator special H. și administrator judiciar F. S.P.R.L.

Casează decizia atacată și trimite cauza spre o nouă judecată aceleiași instanțe.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 ianuarie 2023.