ÎCCJ, decizie (scj.ro #237630)

Accident aviatic. Acțiune în despăgubiri formulată de moștenitorii pasagerilor decedați. Norme de drept european invocate pentru prima dată în recurs. Admisibilitate din perspectiva dispozițiilor art. 488 alin. (2) din Codul de procedură civilă

Cuprins pe materii: Drept procesual civil. Procedura contencioasă. Căile extraordinare de atac. Recursul/ Drept comercial. Codul civil. Obligații. Izvoarele obligațiilor. Răspunderea civilă

Index alfabetic: Acțiune în despăgubiri

Accident aviatic

Principiul supremației dreptului Uniunii Europene

Recurs

Motiv de ordine publică

C. civ., art. 2.199, art. 2.227

Regulamentul (CE) nr. 2027/1997

Regulamentul (CE) nr. 889/2002, art. 1

Regulamentul (CE) nr. 785/2004, art. 4, art. 6

Convenția de la Montreal, art. 17 pct. 1, art. 20, art. 21

Convenția EDO, art. 6 par. 1

TFUE, art. 288

C. proc. civ., art. 488 alin. (2)

Dreptul Uniunii Europene beneficiază de supremație față de dreptul național, iar normele sale produc efect direct, conferind drepturi și obligații justițiabililor și autorităților naționale, inclusiv instanțelor judecătorești.

Normele din Regulamentele (CE) nr. 2027/1997 și nr. 889/2002, coroborate cu Convenția de la Montreal, conferă protecție unor interese generale la nivelul Uniunii Europene, respectiv siguranța transporturilor aeriene și despăgubirea victimelor accidentelor aviatice, având caracter obligatoriu în toate elementele lor și aplicabilitate directă în ordinea juridică a statelor membre.

Aceste norme de drept substanțial ale Uniunii Europene,

adoptate în temeiul art. 288 alin. (2) din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene, au caracter de ordine publică în sensul art. 488 alin. (2) C. proc. civ., astfel încât este admisibilă invocarea lor pentru prima dată în recurs.

I.C.C.J., Secția a II-a civilă, decizia nr. 422 din 19 martie 2026

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 25 martie 2015 pe rolul Tribunalului București, Secția a VI-a civilă, sub nr. x/3/2015, reclamanții A., B. și C. au solicitat obligarea în solidar a pârâtelor D. S.A. și E. Societate de Asigurare și Reasigurare S.A. la plata sumei de 1.500.000 euro pentru A. și a sumei de 1.000.000 pentru fiecare dintre ceilalți doi reclamanți, cu titlu de daune morale ca urmare a accidentului aviatic din 29 iulie 2013.

În drept, reclamanții au invocat dispozițiile art. 194 și art. 453 C. proc. civ., art. 148 alin. (2) din Constituția României, art. 4, art. 2199 și art. 2227 C. civ., precum și Regulamentul CE nr. 785/2004.

La data de 23 iulie 2015, F., în calitate de custode succesoral desemnat pentru defuncții G. și H., a formulat cerere de intervenție în interes propriu, solicitând obligarea pârâtelor la plata de despăgubiri în cuantum de 56.973,21 euro și de 38.514,30 CHF, precum și a dobânzilor aferente, în sumă de 1.247,04 euro și 1.097,49 CHF.

Prin sentința civilă nr. 6775 din 02.12.2015, pronunțată de Tribunalul București, Secția a VI-a civilă, în dosarul nr. x/3/2015, a fost respinsă, ca nefondată, acțiunea și a fost anulată cererea de intervenție în interes propriu; reclamanții au fost obligați la plata către pârâta D. S.A. a sumei de 14.880 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe, reclamanții A., B. și C. și intervenienta F. au declarat apel, înregistrat pe rolul Curții de Apel București, Secția a VI-a civilă, sub nr. x/3/2015, la data de 18 martie 2016.

Curtea de Apel București, Secția a VI-a civilă, prin decizia civilă nr. 628 A din 28 martie 2017, a respins apelul formulat de reclamanții A., B. și C.; a admis apelul formulat de intervenienta F., cu consecința anulării în parte a sentinței atacate și trimiterii cauzei spre rejudecare în ceea ce privește cererea de intervenție în interes propriu.

Împotriva acestei decizii, au declarat recurs reclamanții și pârâtele.

Prin decizia nr. 2557 din 20 iunie 2018, Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția I civilă a admis recursurile declarate de reclamanți și pârâte, a fost casată decizia atacată și trimisă cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București, Secția a VI-a civilă, în vederea rejudecării, la data de 31 august 2018, sub nr. x/3/2015*.

Prin decizia civilă nr. 2556/A din 18.12.2018, pronunțată de Curtea de Apel București, Secția a VI-a civilă, în dosarul nr. x/3/2015*, s-a respins apelul reclamanților ca nefondat și s-a admis apelul formulat de intervenienta F., s-a anulat în parte sentința apelată și s-a trimis cauza spre rejudecare primei instanțe în ceea ce privește cererea de intervenție în interes propriu.

Reclamanții și pârâtele au declarat recurs împotriva acestei decizii, înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, Secția a II-a civilă, sub nr. x/3/2015*, la data de 22 august 2019.

Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția a II-a civilă, prin decizia nr. 2511 din 9 decembrie 2020, a admis recursul declarat de reclamanți, a casat în parte decizia atacată și a trimis cauza aceleiași curți de apel spre o nouă judecată a apelului declarat de reclamanți.

În motivare, s-a reținut faptul că instanța de apel a apreciat greșit că prejudiciile pretinse de reclamanți, reglementate de Secțiunea III a contractului de asigurare, nu sunt acoperite de această secțiune a contractului, întrucât în cazul de

accidentare fatală

este exclusă acordarea despăgubirilor chiar în persoana pasagerului, pentru simplul motiv că acesta se află în ipoteza unei persoane decedate.

În continuare, s-a subliniat faptul că din interpretarea logico-sistematică a clauzei contractuale făcută în condițiile art. 1266-1268 C. civ. rezultă că în situația decesului pasagerilor trebuie evaluate condițiile de acordare a despăgubirilor în persoana moștenitorilor acestora.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București, Secția a VI-a civilă, în vederea rejudecării, sub nr. x/3/2015**.

Prin decizia civilă nr. 1832A din 28 noiembrie 2023, pronunțată de Curtea de Apel București, Secția a VI-a civilă, în dosarul nr. x/3/2015**, s-a constatat încetată acțiunea judiciară față de intimata-pârâtă E. - Societate de Asigurare și Reasigurare S.A. Totodată, a fost respins apelul reclamanților, ca nefondat.

Împotriva acestei decizii, reclamanții A., B. și C. au declarat recurs, în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., prin care au solicitat casarea deciziei atacate și retrimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

Recurenții au indicat cadrul normativ aplicabil, respectiv Regulamentul CE nr. 2027/97 al Consiliului, astfel cum a fost amendat prin Regulamentul CE nr. 889/2002 al Parlamentului European și al Consiliului, Regulamentul CE nr. 785/2004 al Parlamentului European și al Consiliului, Convenția de la Montreal, Legea nr. 234/2007.

În opinia recurenților, din prevederile art. 1 al Regulamentului CE nr. 889/2002 al Parlamentului European și al Consiliului, art. 4 și art. 6 din Regulamentul CE nr. 785/2004 al Parlamentului European și al Consiliului, art. 17 pct. 1, art. 20 și art. 21 din Convenția de la Montreal rezultă că transportatorul este răspunzător de daunele cauzate urmare a unui accident produs la bordul sau în timpul operațiunilor de îmbarcare sau debarcare, acesta fiind exonerat de răspundere doar dacă face dovada că dauna a fost provocată sau favorizată de acțiunea sau neglijența persoanei care solicită despăgubirea.

În acest sens, recurenții au evocat și Hotărârea Curții de Justiție a Uniunii Europene din 26 februarie 2015 pronunțată în Cauza C-6/14, prin care s-a constatat incidența Regulamentului CE nr. 785/2004 și Convenției de la Montreal, în cazul unui accident aviatic de elicopter care a avut loc pe teritoriul unui stat membru UE.

Potrivit recurenților, considerentele reținute de instanța de apel, în sensul că nu au putut fi determinate, cu certitudine, cauzele accidentului de elicopter, iar apelanții-reclamanți, cărora le revenea sarcina probei, în virtutea art. 10 alin. (1) și art. 249 C. proc. civ., nu au dovedit că pilotul sau vreunul dintre asigurați ar fi săvârșit, în mod culpabil, vreo faptă ilicită și că între această faptă și prejudiciul reclamat ar exista o legătură directă de cauzalitate, astfel încât să poată fi angajată, subsecvent, răspunderea contractuală a asigurătorului, sunt în contradicție cu reglementările mai sus menționate, potrivit cărora sarcina probei revine transportatorului (asiguratului) pentru a fi exonerat de răspundere.

Au mai susținut faptul că, prin reglementările evocate, se instituie o răspundere obiectivă a transportatorului, în calitatea sa de asigurat, contrar celor reținute în hotărârea atacată, transportatorul fiind cel care trebuia să facă dovada îndeplinirii condițiilor necesare care să îl exonereze de răspundere sau să îi limiteze răspunderea pentru daunele cauzate în urma unui accident de aviație.

Prin urmare, societatea de asigurare este obligată să repare prejudiciul produs prin avarierea aparatului de zbor, iar în ceea ce privește pasagerii va răspunde pentru orice prejudiciu creat acestora care rezultă din deținerea sau operarea aparatului de zbor.

În situația producerii unei vătămări corporale (fatale) a pasagerilor, aceștia vor fi îndreptățiți să solicite despăgubiri de la societatea de asigurare în temeiul contractului de asigurare încheiat cu aceasta. Iar, în situația în care riscul asigurat produs constă în decesul pasagerilor, contractul va produce efecte asemănătoare celor produse de polițele de asigurare de viață, respectiv titularii dreptului de a obține despăgubirea vor fi succesorii persoanei decedate, o interpretare contrară ar lăsa fără efecte convenția încheiată între părți.

Printr-o altă critică, recurenții au invocat faptul că instanța de apel a interpretat în mod greșit contractul de asigurare cu încălcarea art. 1268 alin. (3) C. civ. excluzându-i pe recurenți de la beneficiul despăgubirilor, deoarece prevederile contractului se completează cu art. 14 din Regulamentul CE nr. 785/2004 al Parlamentului European și al Consiliului.

Mai mult, au relevat faptul că raportat la aceeași stare de fapt și decurgând din același raport juridic există două soluții diferite, respectiv decizia civilă nr.  1832A din 28 noiembrie 2023, pronunțată de Curtea de Apel București, Secția a VI-a civilă, în dosarul nr. x/3/2015**, prin care s-a menținut soluția de respingere a acțiunii reclamanților din prezenta cauză, în calitate de moștenitori ai pasagerilor decedați în accidentul aviatic produs la data de 29 iulie 2013 și dosarul nr. x/1371/2015, în care a fost admisă acțiunea formulată de alte persoane având ca obiect solicitarea acestora de despăgubire de pe urma aceluiași accident aviatic.

Intimata D. S.A. a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului.

Recurenții-reclamanți au depus răspuns la întâmpinare.

Conform art. 493 alin. (2) - (4) C. proc. civ., în forma în vigoare la data începerii procesului, deci, anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 310/2018, a fost întocmit un raport asupra admisibilității în principiu a recursului, raport care, după analiza în completul de filtru, a fost comunicat părților, cu mențiunea că acestea pot depune punct de vedere la raport în termen de 10 zile de la comunicare.

Părțile nu au înțeles să uzeze de acest drept.

Prin încheierea din 4 decembrie 2025 s-a admis, în principiu, recursul declarat de recurenții-reclamanți A., C. și B., stabilindu-se termen pentru judecata pe fond a căii extraordinare de atac la data de 19 martie 2026, cu citarea părților, când s-a pronunțat prezenta decizie.

Analizând decizia recurată, în limitele controlului de legalitate, prin raportare la criticile formulate și la temeiurile de drept incidente, Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Din înscrisurile aflate la dosar rezultă că, în data de 29.07.2013, ora 20:45, pe raza localității X, județul Mureș, s-a produs un accident în care a fost implicat elicopterul Y cu nr. de înmatriculare (...), accident în urma căruia aeronava s-a prăbușit, soldat cu decesul a 5 din cele 6 persoane aflate la bord, anume: pilotul J., pasagerii K., G.și H., soți și fiul lor, L.

Prin acțiunea formulată și înregistrată pe rolul Tribunalului Specializat Mureș, sub nr. x/1371/2015, în data de 11.06.2015, reclamanta M., în calitate de moștenitoare în linie colaterală de gradul al doilea (soră) a pasagerei decedate H., a chemat în judecată pe pârâtele D. și E. - Societate de Asigurare și Reasigurare SA, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtelor la plata sumei de 1.000.000 euro, cu titlu de daune morale, ca urmare a accidentului în care a fost implicat elicopterul Y cu nr. de înmatriculare (...) din data de 29.07.2013, pe raza localității X, județul Mureș.

Prin acțiunea formulată și înregistrată pe rolul aceleiași instanțe sub nr. y/1371/2015, reclamanta N. a chemat în judecată pe pârâtele D. și E. - Societate de Asigurare și Reasigurare SA, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtelor la plata sumei de 1.000.000 euro, cu titlu de daune morale, ca urmare a accidentului în care a fost implicat elicopterul Y cu nr. de înmatriculare (...) din data de 29.07.2013, pe raza localității X, județul Mureș.

Prin acțiunea formulată și înregistrată pe rolul Tribunalului Specializat Mureș, sub nr. z/1371/2015, în data de 29.07.2015, reclamantul O. a chemat în judecată pe pârâtele D. și E. - Societate de Asigurare și Reasigurare SA, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtelor la plata sumei de 150.000 euro, cu titlu de daune morale, ca urmare a accidentului în care a fost implicat elicopterul Y cu nr. de înmatriculare (...) din data de 29.07.2013, pe raza localității X, județul Mureș.

La data de 30.07.2015, sub nr. w/1371/2015, reclamanta M. a chemat în judecată pe pârâtele D. și E. - Societate de Asigurare și Reasigurare SA, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtelor la plata sumei de 500.000 euro, cu titlu de daune morale, ca urmare a accidentului în care a fost implicat elicopterul Y cu nr. de înmatriculare (...) din data de 29.07.2013, pe raza localității X, județul Mureș.

Prin sentința civilă nr. 1424/22.12.2017 Tribunalul Brașov a admis în parte cererea formulată de reclamanta M., în dosarul nr. x/1371/2015 și respectiv, în cele din dosarele conexate: în dosarul nr. y/1371/2015, cererea formulată de reclamanta N.; în dosarul nr. z/1371/2015, cererea formulată de reclamantul O., în contradictoriu cu pârâtele D. și E. - Societate de Asigurare și Reasigurare SA. A obligat pârâtele D. și E. - Societate de Asigurare și Reasigurare S.A. să plătească reclamanților următoarele sume, cu titlu de daune morale, astfel: reclamantei N., suma de 100.000 euro în lei, la cursul din ziua plății; reclamantei M., suma de 80.000 euro în lei, la cursul din ziua plății; reclamantului O., suma de 30.000 euro în lei, la cursul din ziua plății. A respins restul pretențiilor formulate. A luat act de renunțarea la judecata cererii formulată de reclamanta M., în dosarul nr. w/1371/2015. A obligat pârâtele să plătească reclamanților cheltuieli de judecată parțiale, astfel: reclamantelor M. și N., câte 10.000 lei, iar reclamantului O., suma de 4.000 lei.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel D. SA și E. - Societate de Asigurare și Reasigurare S.A. și reclamanții M., O. și N.

Prin decizia civilă nr. 1958Ap din 19 decembrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, Secția civilă a fost admis în parte apelul declarat de pârâtele D. și E. - Societate de Asigurare și Reasigurare S.A. împotriva sentinței civile nr. 1424/ 22.12.2017, pronunțate de Tribunalul Brașov, care a fost schimbată în parte în sensul că au fost obligate pârâtele D. și E. - Societate de Asigurare și Reasigurare S.A. în proporție de 90%, D. și 10% E. să plătească reclamanților următoarele sume, cu titlu de daune morale, astfel: reclamantei N., suma de 100.000 euro în lei, la cursul din ziua plății; reclamantei M., suma de 80.000 euro în lei, la cursul din ziua plății; reclamantului O., suma de 30.000 euro în lei, la cursul din ziua plății. Au fost păstrate restul dispozițiilor sentințe apelate. A fost respins apelul declarat de reclamanții M., O. și N. împotriva sentinței civile nr. 1424/22.12.2017 pronunțate de Tribunalul Brașov. Această decizie a rămas definitivă prin respingerea recursului declarat de recurentele-pârâte D. S.A. și E. - Societate de Asigurare Reasigurare S.A. de către Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr. 282/10.02.2021.

În cauza pendinte, recurenții-reclamanți A., B. și C. sunt mama, sora, respectiv fratele lui G. și moștenitorii legali ai acestuia și au solicitat obligarea asigurătorului D. S.A. la plata sumei de 1.500.000 euro pentru A. și a sumei de 1.000.000 pentru fiecare dintre ceilalți doi reclamanți, cu titlu de daune morale ca urmare a accidentului aviatic din 29 iulie 2013.

Într-adevăr, pornind de la aceeași stare de fapt, decurgând din același raport juridic există două soluții diferite, respectiv decizia civilă nr. 1832A din 28 noiembrie 2023, pronunțată de Curtea de Apel București, Secția a VI-a civilă, în dosarul nr. x/3/2015**, prin care s-a menținut soluția de respingere a acțiunii reclamanților din prezenta cauză, în calitate de moștenitori ai pasagerilor decedați în accidentul aviatic produs la data de 29 iulie 2013 și dosarul nr. x/1371/2015, în care a fost admisă acțiunea formulată de alte persoane având ca obiect solicitarea acestora de despăgubire de pe urma aceluiași accident aviatic.

Raportat la criticile formulate, Înalta Curte reține că acestea sunt întemeiate sub aspectul încălcării exigențelor impuse de jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în materia obligației de motivare și a asigurării coerenței jurisprudențiale, astfel cum acestea au fost dezvoltate, între altele, în cauza

SC IMH Suceava SRL împotriva României

.

Astfel, Curtea europeană a statuat că, atunci când instanțele naționale sunt chemate să aprecieze asupra aceleiași situații de fapt, întemeiate pe aceleași mijloace de probă decisive, acestea nu pot ajunge la soluții diametral opuse fără a furniza o justificare explicită și coerentă, de natură să înlăture aparența de arbitrar. În absența unei asemenea justificări, se creează o contradicție jurisprudențială incompatibilă cu exigențele unui proces echitabil, întrucât partea nu poate înțelege rațiunea pentru care, în condiții identice, instanțele ajung la concluzii diferite.

Or, în speța de față, Înalta Curte constată că situația dedusă judecății se circumscrie, sub aspect factual și juridic, aceleiași împrejurări generatoare de prejudiciu - accidentul aviatic în care a fost implicat elicopterul Y cu nr. de înmatriculare (...) din data de 29.07.2013, ora 20.45, pe raza localității X, județul Mureș - în baza căruia, printr-o hotărâre definitivă pronunțată anterior de Înalta Curte de Casație și Justiție, un alt moștenitor al unei persoane decedate în același eveniment a obținut despăgubiri, în temeiul acelorași norme speciale incidente în materia transportului aerian.

În aceste coordonate, instanța de apel era ținută să se raporteze la această dezlegare anterioară, cel puțin sub aspectul exigențelor de coerență și previzibilitate a actului de justiție, fiind necesar fie să urmeze aceeași interpretare, fie, în ipoteza unei îndepărtări, să ofere o motivare riguroasă, aptă să justifice diferența de tratament juridic.

Or, decizia recurată nu conține nicio analiză în acest sens, instanța de apel ignorând atât existența unei hotărâri definitive pronunțate în aceeași materie și în raport de aceeași situație de fapt, cât și argumentele părții întemeiate pe această jurisprudență, fără a explica motivele pentru care apreciază diferit asupra incidenței și aplicării normelor legale.

În mod similar situației analizate de Curtea europeană în cauza

IMH Suceava SRL împotriva României

, unde validitatea aceleiași probe decisive a fost apreciată diferit în două proceduri fără o justificare adecvată, și în prezenta cauză instanța de apel a ajuns la o concluzie contrară celei statuate anterior de instanța supremă, în raport de o situație de fapt identică, fără a furniza un răspuns specific și explicit argumentelor invocate.

O asemenea manieră de soluționare este de natură să afecteze echitatea procedurii în ansamblul său, întrucât creează o incertitudine juridică și o lipsă de previzibilitate incompatibile cu exigențele art. 6 § 1 din Convenție.

În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenții-reclamanți au precizat cadrul normativ aplicabil, respectiv Regulamentul CE nr. 2027/97 al Consiliului, astfel cum a fost amendat prin Regulamentul CE nr. 889/2002 al Parlamentului European și al Consiliului, Regulamentul CE nr. 785/2004 al Parlamentului European și al Consiliului, Convenția de la Montreal, Legea nr. 234/2007. În opinia recurenților, din prevederile art. 1 al Regulamentului CE nr. 889/2002 al Parlamentului European și al Consiliului, art. 4 și art. 6 din Regulamentul CE nr. 785/2004 al Parlamentului European și al Consiliului, art. 17 pct. 1, art. 20 și art. 21 din Convenția de la Montreal rezultă că transportatorul este răspunzător de daunele cauzate urmare a unui accident produs la bordul sau în timpul operațiunilor de îmbarcare sau debarcare, acesta fiind exonerat de răspundere doar dacă face dovada că dauna a fost provocată sau favorizată de acțiunea sau neglijența persoanei care solicită despăgubirea.

Raportat la aceste susțineri, intimata-pârâtă a subliniat că este pentru prima dată în acest litigiu când se invocă drept temei al cererii dispozițiile Regulamentului CE nr. 889/2002 și ale Convenției de la Montreal. A menționat că cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe art. 2.199 si art. 2.227 NCC, Regulamentul CE 785/2004 al Parlamentului European și Regulamentul UE 285/2010 al Comisiei, aceleași temeiuri de drept fiind menționate și în apelul formulat împotriva hotărârii de la fond, temeiuri în baza cărora instanța de apel a analizat hotărârea apelată și a pronunțat decizia care face obiectul prezentului recurs.

În opinia intimatei-pârâte, prin recursul formulat se aduc în discuție norme de drept noi, care nu au fost avute în vedere nici la fond și nici în apel, întrucât nu au fost invocate de recurenții-reclamanți în susținerea cererii de chemare în judecată și a apelului. În argumentarea acestei idei, au invocat prevederile art. 483 alin. (3) C. proc. civ., potrivit cărora recursul urmărește să supună examinarea conformității hotărârii cu regulile de drept aplicabile, iar potrivit art. 488 alin. (2) C. proc. civ., motivele de recurs nu pot fi primite decât dacă ele nu au putut fi invocate pe calea apelului sau în cursul judecării apelului ori, deși au fost invocate în termen, au fost respinse sau instanța a omis să se pronunțe asupra lor.

În analizarea acestui motiv, Înalta Curte va avea în vedere motivarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, Secția I civilă din Decizia nr. 2006/11.10.2022 din dosarul nr. x/3/2016*, având ca obiect recursul declarat de F., custode al succesiunii defunctului G., împotriva deciziei nr. l057Ap din 9 noiembrie 2020 a Curții de Apel Brașov, Secția civilă, pronunțate în dosarul nr. x/3/2016*.

În raport de considerentele reținute de Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. 2006/11.10.2022, rezultă că susținerea intimatei-pârâte, potrivit căreia dispozițiile Regulamentului (CE) nr. 889/2002 și ale Convenției de la Montreal ar constitui temeiuri juridice noi, inadmisibile în recurs, nu poate fi primită. Înalta Curte a statuat, deja, în mod explicit, că normele cuprinse în Regulamentele (CE) nr. 2027/1997 și nr. 889/2002 reprezintă norme de drept substanțial ale Uniunii Europene, adoptate în temeiul art. 288 alin. (2) TFUE, având caracter obligatoriu în toate elementele lor și aplicabilitate directă în ordinea juridică a statelor membre.

În acest context, instanța supremă a reținut, în acord cu jurisprudența constantă a Curții de Justiție a Uniunii Europene (Hotărârile pronunțate în cauzele 26/62 Van Gend en Loos, 6/64 Costa/ENEL, C-106/77 Simmenthal, C-213/89 Factortame), că dreptul Uniunii Europene beneficiază de supremație față de dreptul național, iar normele sale produc efect direct, conferind drepturi și obligații justițiabililor și autorităților naționale, inclusiv instanțelor judecătorești.

De asemenea, potrivit jurisprudenței CJUE, instanța națională are obligația de a asigura aplicarea deplină a dreptului Uniunii Europene și de a înlătura, din oficiu, orice dispoziție contrară din dreptul intern (a se vedea, în acest sens, cauza C-106/77 Simmenthal, precum și cauza C-258/98), fără a fi necesară intervenția legiuitorului național. Totodată, instanța este ținută să interpreteze dreptul intern în conformitate cu dreptul Uniunii, iar în cazul în care o astfel de interpretare nu este posibilă, să acorde prioritate normelor europene (cauza C-115/08).

În același sens, Curtea de Justiție a statuat că, în domenii în care normele Uniunii protejează interese generale, instanțele naționale au obligația de a invoca din oficiu aceste norme, chiar dacă nu au fost invocate de părți, pentru a asigura efectivitatea dreptului Uniunii (a se vedea cauzele C-72/95, C-126/97 Eco Swiss, precum și cauzele reunite C-430/93 și C-431/93 Van Schijndel și Van Veen).

Raportat la aceste principii, Înalta Curte a reținut că normele din Regulamentele (CE) nr. 2027/1997 și nr. 889/2002, coroborate cu Convenția de la Montreal, conferă protecție unor interese generale la nivelul Uniunii Europene, respectiv siguranța transporturilor aeriene și despăgubirea victimelor accidentelor aviatice, astfel cum rezultă și din considerentele preambulului acestor reglementări. Prin urmare, aceste norme au caracter de ordine publică în sensul art. 488 alin. (2) C. proc. civ.

În consecință, invocarea acestor dispoziții pentru prima dată în recurs este admisibilă, instanța de control judiciar fiind îndreptățită și obligată să examineze legalitatea hotărârii atacate prin raportare la normele de drept substanțial aplicabile, inclusiv cele de drept unional, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În acest cadru, omisiunea instanței de apel de a analiza incidența Regulamentelor (CE) nr. 2027/1997 și nr. 889/2002 și a Convenției de la Montreal echivalează cu o aplicare greșită a legii, întrucât a fost ignorat regimul juridic special, de drept unional, care guvernează răspunderea în materia transportului aerian.

Prin urmare, argumentele intimatei-pârâte întemeiate pe dispozițiile art. 483 alin. (3) și art. 488 alin. (2) C. proc. civ. nu pot conduce la respingerea motivelor de recurs, întrucât acestea vizează norme de ordine publică, a căror aplicare se impune cu prioritate, independent de momentul procesual al invocării lor.

În consecință, recursul este întemeiat atât sub acest aspect, cât și sub aspectul ignorării efectelor deciziei nr. 282/10.02.2021 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. x/1371/2015, urmând a fi admis, și să se dispună casarea deciziei recurate, în ceea ce privește soluția de respingere a apelului formulat de reclamanți.

Urmează a se da eficiență celor stabilite prin decizia nr. 79 din 5 decembrie 2022 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept și, consecință a casării, se va trimite cauza spre rejudecare instanței de apel, având în vedere faptul că aceasta va proceda la analizarea stării de fapt, valorificând normele europene incidente.

Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 496 alin. (1) și (2) C. proc. civ., a admis recursul declarat de recurenții-reclamanți, a casat decizia civilă nr. 1832A/28.11.2023 pronunțată de Curtea de Apel București cu privire la respingerea apelului formulat de reclamanți și a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe, cu obligarea acesteia de a analiza incidența și aplicabilitatea normelor europene relevante [Regulamentul (CE) nr. 889/2002, Regulamentul (CE) nr. 785/2004 și Convenția de la Montreal], precum și respectarea exigențelor art. 6 § 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului în raport de soluția definitivă pronunțată în decizia nr. 282/10.02.2021.

Prezenta decizie este definitivă, în acord cu prevederile art. 634 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.