ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5293/2024

Ședința publică din data de 14 noiembrie 2024

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată sub nr. x/2023 la Curtea de Apel Galați, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Guvernul României, Ministerul Sănătății, Casa Națională de Asigurări de Sănătate și Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale în principal obligarea pârâților la includerea în Lista cuprinzând denumirile comune internaționale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asigurații, cu sau fără contribuție personală, pe bază de prescripție medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate, aprobată prin H.G. nr. 720/2008, în regim de compensare 100% a combinației de medicamente PAZOPANIB (denumire VOTRIENT) + PALBOCICLIB (denumire comercială IBRANCE) pentru indicația terapeutică SARCOM PLEOMORF NEDIFERENȚIAT și, în subsidiar, obligarea pârâtului MINISTERUL SĂNĂTĂȚII la adoptarea Ordinului privind constituirea Comisiei pentru aprobarea decontării medicamentelor pentru indicațiile terapeutice neincluse in rezumatul caracteristicilor produsului, publicat in transparență decizională pe site-ul www.x.ro la data de 04.09.2018.

Hotărârea instanței de fond

Prin sentința nr. 239 din 12 octombrie 2023, Curtea de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților Guvernul României prin Secretariatul General, Ministerul Sănătății și Casa Națională de Asigurări de Sănătate pentru capătul de cerere privind includerea în Lista cuprinzând denumirile comune internaționale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asigurații, cu sau fără contribuție personală, pe bază de prescripție medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate, aprobată prin H.G. nr. 720/2008, în regim de compensare 100%, a combinației de medicamente PAZOPANIB (denumire comercială VOTRIENT) + PALBOCICLIB (denumire comercială IBRANCE) pentru indicația terapeutică SARCOM PLEOMORF NEDIFERENTIAT și respinge acest capăt de cerere, față de acești pârâți, ca fiind formulat împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă.

A admis excepția inadmisibilității acțiunii din perspectiva stabilirii răspunderii civile solidare în sarcina pârâților .

A respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale pentru capătul de cerere privind includerea în Lista cuprinzând denumirile comune internaționale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asigurații, cu sau fără contribuție personală, pe bază de prescripție medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate, aprobată prin H.G. nr. 720/2008, în regim de compensare 100%, a combinației de medicamente PAZOPANIB (denumire comercială VOTRIENT) + PALBOCICLIB (denumire comercială IBRANCE) pentru indicația terapeutică SARCOM PLEOMORF NEDIFERENTIAT.

A respins excepțiile lipsei calității procesuale active a reclamantei și a inadmisibilității acțiunii pentru lipsa plângerii prealabile.

A respins ca nefondat capătul de cerere privind includerea în Lista cuprinzând denumirile comune internaționale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asigurații, cu sau fără contribuție personală, pe bază de prescripție medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate, aprobată prin H.G. nr. 720/2008, în regim de compensare 100%, a combinației de medicamente PAZOPANIB (denumire comercială VOTRIENT) + PALBOCICLIB (denumire comercială IBRANCE) pentru indicația terapeutică SARCOM PLEOMORF NEDIFERENTIAT, formulat de reclamantă în contradictoriu cu Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale.

A admis în parte acțiunea formulată de reclamanta A. cu domiciliul ales prin avocat B. din București, în contradictoriu cu pârâtele Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale București, Casa Națională de Asigurări de Sănătate București cu sediul în București, Calea x, Guvernul României București cu sediul în sector 1 Piața Victoriei nr. 1, Ministerul Sănătății București, Intr. Cristian Popoșteanu, nr. 1 - 3.

A respins excepția inadmisibilității capătului de cerere privind obligarea pârâtului Ministerul Sănătății la adoptarea Ordinului privind constituirea Comisiei pentru aprobarea decontării medicamentelor pentru indicațiile terapeutice neincluse în rezumatul caracteristicilor produsului și excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Sănătății în raport de acest capăt de cerere.

A obligat pârâtul Ministerul Sănătății la adoptarea Ordinului privind constituirea Comisiei pentru aprobarea decontării medicamentelor pentru indicațiile terapeutice neincluse în rezumatul caracteristicilor produsului.

Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinței civile nr. 80 din 13 martie 2023 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal a declarat recurs recurentul-pârât Ministerul Sănătății susținând, în esență, următoarele:

Hotărârea Curții de Apel Galați este nelegală și netemeinică întrucât a fost pronunțată cu depășirea puterii judecătorești, a încălcat reguli procedurale esențiale și normele substanțiale aplicabile, încălcări care atrag sancțiunea nulității hotărârii conform art. 488 alin. (1) pct. 4, pct. 5 și pct. 8 C. proc. civ.

Excesul atribuțiilor puterii judecătorești (art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ.)

Instanța de fond a obligat Ministerul Sănătății la adoptarea unui ordin cu caracter normativ privind constituirea unei comisii pentru aprobarea decontării medicamentelor utilizate pentru indicații neincluse în rezumatul caracteristicilor produsului. Prin această conduită, instanța a depășit sfera atribuțiilor sale de putere judecătorească și a intrat în sfera atribuțiilor executive.

Instanța judecătorească nu poate obliga autoritatea publică la elaborarea sau adoptarea unui act normativ; competența de a elabora, adopta și sancționa actele normative aparține autorității executive și, la un nivel superior, autorității legislative, în condițiile separației puterilor consacrate de art. 1 alin. (4) din Constituția României. Jurisprudența constituțională și practică judiciară rețin că instanțele nu pot "crea drept" prin obligarea organelor executive de a adopta reglementări cu caracter normativ, întrucât aceasta ar echivala cu substituirea voinței legiuitorului/guvernului și ar încălca echilibrul constituțional dintre puteri. În speță, obligarea la emiterea unui ordin ministerial constituie o ingerință în aprecierea oportunității și în prerogativele factorului decizional în materie de politici publice în domeniul sănătății, activitate care implică evaluări de natură tehnică, bugetară și de politică publică, ce nu pot fi dispuse de instanță.

Instanța a făcut uz de un remediu neadecvat pentru a corecta presupusa omisiune administrativă, confundând puterea sa jurisdicțională cu atribuții normative. Prin decizia de obligare a Ministerului Sănătății la emiterea unui ordin s-a produs o modificare a echilibrului competențelor constituționale, fapt ce înlătură limitele puterii judecătorești și încalcă art. 1 alin. (4) Constituție, precum și principiul separației puterilor.

Nerespectarea procedurii prealabile obligatorii (art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.)

Procedura prealabilă prevăzută de Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 reprezintă o condiție de admisibilitate a acțiunii în contencios administrativ. Potrivit art. 7 din Legea nr. 554/2004, reclamantul are obligația de a formula o plângere prealabilă față de actul administrativ sau față de fapta asimilată actului administrativ, conferind autorității posibilitatea remedierii directe a situației. Această etapă are caracter procedural obligatoriu, urmărind, între altele, celeritatea soluționării și evitarea intervenției judiciare atunci când autoritatea publică poate remedia situația.

În cauză, reclamanta nu a respectat cerința de a aștepta soluționarea plângerii sau expirarea termenului de soluționare prevăzut de lege înainte de a introduce acțiunea în instanță. Cererea de chemare în judecată a fost depusă în aceeași zi cu înregistrarea cererii administrative (data de 23.05.2023), astfel că nu poate fi reținut un refuz nejustificat sau tăcere administrativă aptă să justifice sesizarea instanței. Lipsa unei cereri prealabile și a unui refuz exprimat sau tacit atrage inadmisibilitatea acțiunii, pentru că nu a fost creată situația de fapt necesară pentru angajarea răspunderii autorității și pentru pronunțarea unei măsuri juridice coercitive.

Instanța de fond a omis să verifice exigențele de fond și procedurale ale contenciosului administrativ și a trecut peste această etapă de filtrare, acordând reclamantei un tratament juridic eronat, ceea ce constituie încălcare procedurală sancționabilă conform art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Încălcarea dispozițiilor legale substanțiale aplicabile (art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.)

Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății stabilește condițiile și procedurile prin care pot fi incluse medicamentele în lista de decontare din bugetul Fondului Național Unic de Asigurări Sociale de Sănătate. Principiul fundamental stabilit de art. 241 și art. 242 din Legea nr. 95/2006 este acela că decontarea medicamentelor din bugetul asigurărilor sociale se realizează pentru indicațiile terapeutice autorizate și incluse în rezumatul caracteristicilor produsului, iar criteriile și metodologia de evaluare privind includerea/extinderea indicațiilor sau excluderea medicamentelor în/din listă se aprobă prin ordin al ministrului sănătății, la propunerea Agenției Naționale a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România (ANMDMR).

Normele legale în vigoare restrâng aria de decontare la indicații autorizate și prevăd proceduri clare, cu rolul de a asigura siguranța pacientului și predictibilitate bugetară. În conformitate cu art. 243 și art. 243

1

din Legea nr. 95/2006, evaluarea pentru includerea sau extinderea indicațiilor poate fi inițiată doar pentru indicații aprobate de EMA sau ANMDMR și care figurează în rezumatul caracteristicilor produsului; Agenția poate iniția procedura de evaluare doar pentru indicațiile din prospect.

În speță, combinația Pazopanib + Palbociclib nu are indicație aprobată pentru "sarcom pleomorf nediferențiat" înscrisă în rezumatul caracteristicilor produselor respective și nu există o solicitare din partea deținătorului autorizației de punere pe piață în acest sens. Utilizarea este, prin urmare, off-label. Decontarea unor tratamente off-label contravine textului și spiritului Legii nr. 95/2006, întrucât legea condiționează plata din bugetul asigurărilor sociale numai pentru indicațiile autorizate și prevăzute în prospect.

Adoptarea ordinului impus prin hotărârea atacată ar conduce la încălcarea legii organice, întrucât ordinul ar trebui să se încadreze în limitele competenței conferite prin lege și să fie corelat cu cadrul legal primar și cu principiile tehnicii legislative (Legea nr. 24/2000). Proiectul de ordin publicat în transparență decizională nu poate reprezenta temeiul legal pentru adoptare în forma respectivă, iar obligația instanței de a impune emiterea unui act normativ în contradicție cu legea primară încalcă art. 241-243 Legea nr. 95/2006 și principiile ordinii constituționale privind ierarhia actelor normative.

Interpretarea eronată a transparenței decizionale

Publicarea unui proiect de ordin în rubrica "transparență decizională" a Ministerului Sănătății are caracter consultativ și nu creează o obligație de adoptare. Transparența decizională servește scopului consultării publicului și nu instaurează un drept al particularilor de a pretinde adoptarea proiectului în varianta propusă. Instanța de fond a interpretat greșit publicarea proiectului ca fiind echivalentă cu asumarea unui angajament juridic de adoptare, fapt neîntemeiat juridic.

Raportul dintre competența de reglementare și limitele tehnicii legislative

Conform prevederilor art. 13 și art. 77 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă, un act normativ subordonat nu poate depăși limitele competenței actului de nivel superior și trebuie să fie emis numai pe baza și în executarea legilor, hotărârilor și ordonanțelor Guvernului. Proiectul ordonului contestat nu respectă limitele și temeiurile legale impuse de Legea nr. 95/2006. Emiterea unor ordine cu caracter normativ care contravin sau depășesc cadrul legii este nepermisă. În consecință, instanța nu poate obliga adoptarea unui act normativ ce nu își găsește temeiul în lege.

Argumente de oportunitate și bugetare

Adoptarea unui act normativ care ar permite decontarea de tratamente off-label implică evaluări de oportunitate bugetară, negociere cu CNAS și posibile impacturi asupra bugetului Fondului Național Unic de Asigurări Sociale de Sănătate. Astfel de aprecieri și corelări bugetare țin de competența autorităților executive și a legiuitorului bugetar și nu pot fi impuse din oficiu de instanță.

Ministerul Sănătății solicită admiterea recursului, casarea în parte a sentinței civile nr. 239/12.10.2023 pronunțate de Curtea de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal, și, în rejudecare, respingerea, ca inadmisibil sau neîntemeiat, a capătului de cerere prin care s-a obligat Ministerul Sănătății la emiterea Ordinului privind constituirea Comisiei pentru aprobarea decontării medicamentelor pentru indicații neincluse în rezumatul caracteristicilor produsului.

Apărările formulate în cauză

În cauză nu s-au formulat întâmpinări.

Soluția instanței de recurs

În ceea ce privește recursul declarat de recurentul-pârât Ministerul Sănătății, analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că acesta este fondat, în limitele și pentru următoarele considerente:

Criticile referitoare la inadmisibilitatea acțiunii pentru neîndeplinirea procedurii prealabile prevăzute de art. 7 din Legea nr. 554/2004, subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., sunt nefondate.

Astfel, în speță nu se poate vorbi de parcurgerea procedurii prealabile constând în solicitarea adresată autorității pârâte de revocare a actului administrativ vătămător, întrucât această procedură vizează un act administrativ tipic, astfel cum este definit de art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, pe când în speță se află în discuție un act administrativ asimilat, constând în refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri, definit de art. 2 alin. (1) lit. i) și alin. (2) din Legea nr. 554/2004. În acest din urmă caz, procedura prealabilă se referă la depunerea cererii administrative care să conțină solicitarea persoanei interesate adresate autorității competente, iar nu la recursul grațios formulat împotriva unui act administrativ considerat nelegal.

Or, așa cum rezultă din dovezile de comunicare depuse în fața instanței de fond, reclamanta s-a adresat pârâților concomitent cu formularea cererii de chemare în judecată, fără să mai aștepte expirarea termenului de 30 de zile de soluționare, motivat de starea sa de sănătate.

Cu toate acestea, instanța de control judiciar constată că termenul legal de soluționare a cererii formulate în acest mod a fost depășit la momentul soluționării prezentei acțiuni, fără ca autoritățile publice pârâte să transmită un răspuns.

Totodată, se are în vedere că prezenta cauză nu poate fi analizată strict din perspectiva normelor de drept interne invocate de recurentul-pârât. Aceasta întrucât cauza se situează și în sfera de aplicare a Convenției Europene a Drepturilor Omului, atât a respectării dreptului la viață, garantat de art. 2 al Convenției EDO, cât și a art. 6 paragraful 1 din Convenția EDO, care garantează accesul efectiv la o instanță.

Astfel, prin Hotărârea din 21 februarie 1975, pronunțată în Cauza Golder contra Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a subliniat importanța deosebită pe care o atribuie principiului liberului acces la justiție pentru însăși existența unei societăți democratice. Acestei hotărâri îi poate fi atribuit un dublu merit: pe de o parte, acela de a fi tranșat problema privind sfera de aplicabilitate a art. 6 paragraful 1 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, în sensul în care acesta reglementează nu numai condițiile necesare desfășurării unui proces echitabil, ci și dreptul de a accede la un astfel de proces pentru apărarea drepturilor prevăzute de lege, în acest caz a dreptului la viață, iar, pe de altă parte, acela de a fi subliniat importanța exercitării unui asemenea drept în contextul unei societăți democratice și al unui stat de drept.

În sensul considerentelor expuse anterior, în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului s-a statuat că scopul Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale este "să apere nu drepturi teoretice sau iluzorii, ci concrete și efective", în acest sens fiind Hotărârea din 12 iulie 2001, pronunțată în Cauza Prințul Hans-Adam II de Liechtenstein împotriva Germaniei, și Hotărârea-pilot din 12 octombrie 2010, pronunțată în Cauza Maria Atanasiu și alții împotriva României.

Tot în lumina celor statuate în jurisprudența Curții de la Strasbourg, instanța de recurs reține că asigurarea unui drept de acces efectiv la justiție trebuie analizată și prin prisma efectelor pe care hotărârea judecătorească le are asupra drepturilor persoanei care s-a adresat justiției. În acest sens, prin Decizia Curții Constituționale nr. 17 din 17 ianuarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 261 din 13 aprilie 2017, paragraful 42, s-a reținut că un drept de acces la justiție efectiv "nu se caracterizează doar prin posibilitatea instanței de judecată de a examina ansamblul mijloacelor, argumentelor și probelor prezentate și de a pronunța o soluție, ci și prin faptul că soluția pronunțată determină înlăturarea încălcării denunțate și a consecințelor sale pentru titularul dreptului încălcat".

În aceste condiții, instanța de control judiciar constată că o eventuală admitere a excepției inadmisibilității ar avea un caracter exclusiv dilatoriu pentru reclamant, raportat la natura specială a situației factuale care a determinat conduita reclamantului de a acționa cu celeritate pentru prezervarea drepturilor garantate de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, respectiv dreptul la viață și accesul efectiv la o instanță, astfel că se impunea respingerea acestei excepții.

În consecință, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, motivul de recurs formulat de Ministerul Sănătății cu privire la excepția inadmisibilității acțiunii pentru lipsa procedurii prealabile, nefiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

În ceea ce privește fondul cauzei, Înalta Curte constată că recurentul-pârât critică soluția instanței de fond prin care a fost obligat la adoptarea ordinului privind constituirea Comisiei pentru aprobarea decontării medicamentelor pentru indicațiile terapeutice ce nu sunt incluse în rezumatul caracteristicilor produsului, iar criticile formulate prin cererea de recurs pot fi încadrate în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., respectiv atunci când instanța a aplicat sau interpretat greșit normele de drept material.

Prima instanță a obligat pârâtul Ministerul Sănătății la adoptarea Ordinului privind constituirea Comisiei pentru aprobarea decontării medicamentelor pentru indicațiile terapeutice ce nu sunt incluse în rezumatul caracteristicilor produsului.

Instanța de control judiciar nu împărtășește acest raționament și apreciază că soluția este pronunțată cu încălcarea normelor de drept material incidente în cauză.

Astfel, în cauză, s-a reținut că pârâtul Ministerul Sănătății a inițiat un proiect de ordin privind prescripția "off-label" a medicamentelor recunoscând astfel dreptul asiguraților de a beneficia de medicamentele prescrise "off-label" în regim compensat.

Constatând că acesta nu a fost adoptat și publicat în Monitorul Oficial, iar aprobarea decontării medicamentelor pentru indicațiile terapeutice neincluse în rezumatul caracteristicilor produsului este condiționată de adoptarea unui Ordin de către Ministerul Sănătății și că reclamanta invocă și dovedește existența unui interes legitim în urgentarea constituirii Comisiei menționate în proiectul de Ordin, raportat și la obligația statului de a ocroti dreptul la viață al cetățenilor săi, curtea de apel, în conformitate cu art. 8 și 18 din Legea 554/2004 a dispus obligarea pârâtului Ministerul Sănătății la adoptarea Ordinului privind constituirea Comisiei pentru aprobarea decontării medicamentelor pentru indicațiile terapeutice neincluse în rezumatul caracteristicilor produsului.

Obiectul acțiunii judiciare în contencios administrativ este reglementat prin art. 8 și 18 din Legea nr. 554/2004.

Noțiunea de contencios administrativ este definită de Legea contenciosului administrativ în art. 2 alin. (1) lit. f) ca fiind activitatea de soluționare de către instanțele de contencios administrativ competente a litigiilor în care cel puțin una dintre părți este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul prezentei legi, fie din nesoluționarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim.

Legea nr. 554/2004 conferă persoanei vătămate posibilitatea recunoașterii dreptului pretins, în cazul în care legea prevede o procedură administrativă pentru luarea unei decizii de către autoritatea publică, însă recurentul - pârât nu poate fi obligat de instanță la emiterea unor acte administrative sau la efectuarea unor operațiuni administrative de natura celor care fac obiectul capătului subsidiar al cererii de chemare în judecată și care se circumscriu marjei de apreciere de care se bucură autoritatea publică, dacă nu a fost dovedit excesul de putere.

Reține Înalta Curte că în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate, medicamentele de care beneficiază asigurații sunt cele care se regăsesc în Hotărârea de Guvern nr. 720/2008 pentru aprobarea Listei cuprinzând denumirile comune internaționale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asigurații, cu sau fără contribuție personală, pe bază de prescripție medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate, precum și denumirile comune internaționale corespunzătoare medicamentelor care se acordă în cadrul programelor naționale de sănătate, cu modificările și completările ulterioare.

Printr-o procedură contencioasă purtată pe temeiul dreptului intern, statului prin autoritățile administrative nu i se poate impune nici includerea unui medicament în lista pozitivă fără parcurgerea procedurii legale de includere, nici obligarea la finanțarea în regim de compensare a unor medicamente neincluse în listă sau care sunt în analiză conform procedurii de includere în listă, atât timp cât Directiva nr. 89/105 CEE a fost transpusă în dreptul intern și nu obligă, în situația depășirii termenelor reglementate la art. 6 (1) din Directivă, la includerea automată în listă a medicamentelor.

Astfel, față de concluzia sintetizată anterior, trebuie admis că lipsește premisa esențială pentru ca reclamanta să pretindă constituirea Comisiei menționate, cu atât mai mult cu cât recurentul - pârât a precizat că în cadrul întâlnirilor cu reprezentanți ai Casei Naționale de Asigurări de Sănătate și ai Agenției Naționale a Medicamentului și Dispozitivelor Medicale referitoare la adoptarea ordinului privind constituirea Comisiei pentru aprobarea decontării medicamentelor pentru indicațiile terapeutice neincluse în rezumatul caracteristicilor produsului, s-a concluzionat asupra nepromovării formei publicate pe site-ul Ministerului Sănătății motivat de depășirea limitelor de competență instituite prin legislația primară.

Raportat la cadrul legislativ, care, așa cum s-a arătat, nu instituie o astfel de obligație în sarcina autorității, se constată că refuzul pârâtului se încadrează în limitele "marjei de apreciere" pe care autoritățile o au în exercitarea atribuțiilor legale, întrucât publicarea unui proiect de act normativ pe site-ul unei autorități publice nu dă naștere în sarcina acelei autorități a obligației de aprobare a proiectului.

Prin urmare, Înalta Curte constată că hotărârea instanței de fond este pronunțată cu încălcarea prevederilor art. 8 și 18 din Legea nr. 554/2004 impunându-se reformarea acesteia în limitele căii de atac formulată, cu menținerea celorlalte dispoziții ale primei instanțe care nu au fost recurate.

Pentru considerentele expuse, în temeiul prevederilor art. 496 din C. proc. civ., coroborat cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va admite recursul declarat de recurentul-pârât Ministerul Sănătății, va casa, în parte, sentința civilă recurată și, în rejudecare, va respinge cererea privind obligarea Ministerului Sănătății la adoptarea Ordinului privind constituirea Comisiei pentru aprobarea decontării medicamentelor pentru indicațiile terapeutice neincluse în rezumatul caracteristicilor produsului publicat la data de 4.09.2018, ca nefondată și va menține celelalte dispoziții ale sentinței recurate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurentul-pârât Ministerul Sănătății împotriva sentinței nr. 239 din 12 octombrie 2023 a Curții de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal.

Casează, în parte, sentința recurată și, în rejudecare, respinge cererea privind obligarea Ministerului Sănătății la adoptarea Ordinului privind constituirea Comisiei pentru aprobarea decontării medicamentelor pentru indicațiile terapeutice neincluse în rezumatul caracteristicilor produsului, ca nefondată.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței recurate.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, astăzi, 14 noiembrie 2024.