ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4708/2025

Ședința publică din data de 15 octombrie 2025

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 03.04.2025 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal sub dosar nr. x/2025, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Sănătății, Casa Națională de Asigurări de Sănătate și Guvernul României, emiterea unei ordonanțe președințiale prin care pârâții să fie obligați să asigure părții reclamante, pe bază de prescripție medicală, în regim de compensare 100% (fără contribuție personală) combinația de medicamente Alpelisib (denumire comercială Piqray) și Fulvestrant până la soluționarea definitivă a dosarului nr. x/2025, aflat pe rolul Curții de Apel București.

Prin sentința civilă nr. 631 din 10 aprilie 2025, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a decis următoarele:

"Respinge excepțiile procesuale invocate de pârâți, ca neîntemeiate.

Admite cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A., cu domiciliul în București și cu domiciliul procesual ales pentru comunicarea actelor de procedură în București, str. x, Corp A, sector 4 - la Cabinet de Avocat B., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Sănătății, cu sediul în București; Casa Națională de Asigurări de Sănătate, cu sediul în București și Guvernul României, cu sediul în București, Piața Victoriei, nr. 1.

Obligă pârâții să asigure reclamantei, pe bază de prescripție medicală, în regim de compensare 100% (fără contribuție personală) combinația de medicamente Alpelisib și Fulvestrant până la soluționarea definitivă a dosarului nr. x/2025 aflat pe rolul Curții de Apel București."

Împotriva hotărârii menționate anterior, pârâții Guvernul României, Ministerul Sănătății și Casa Națională de Asigurări de Sănătate au declarat recurs.

3.1. Prin cererea de recurs întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 din C. proc. civ., recurentul-pârât Guvernul României a solicitat casarea sentinței arătate în precedent, iar, în rejudecare, respingerea acțiunii în principal ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără capacitate de folosință și fără calitate procesuală pasivă în raport cu Guvernul României, iar, pe fond, a solicitat respingerea cererii de ordonanță președințială ca neîntemeiată.

În susținerea căii de atac promovate, recurentul a adus critici demersului instanței de fond de a unit excepția lipsei capacității juridice civile a Guvernului României cu cea a lipsei calității procesuale pasive și a apreciat că prima instanță a admis, în mod eronat, acțiunea și a obligat autoritatea guvernamentală la asigurarea, către reclamantă, a combinației de medicamente Alpelisib (denumire comercială Piqray) și Fulvestrant, în regim de compensare 100 %, câtă vreme, în speță, nu ar fi întrunite condițiile răspunderii juridice administrative a Guvernului României, întrucât nu ar fi vorba de adoptarea unui act administrativ nelegal sau de nesoluționarea în termen a unei cereri referitoare la un drept recunoscut de lege, recurentul neavând atribuții și competențe în sensul solicitat de reclamantă.

Guvernul României a precizat că are statutul unui organ colegial, care are în structura sa autorități de specialitate/de resort și că aceste organe de specialitate ale administrației publice centrale dispun, în exercitarea prerogativelor legale, de atribuții și competențe, în sensul celor solicitate în acțiune.

Astfel, recurentul a apreciat că este lipsit de calitate procesuală pasivă și nu poate asigura plata medicamentelor către reclamantă, susținând totodată că soluția instanței de fond are în vedere exclusiv opozabilitatea relativă, Guvernul României neavând pârghiile necesare pentru executarea acesteia. În acest sens, recurentul a învederat că Ministerul Sănătății are competența de a realiza actualizarea listei medicamentelor compensate, după ce aceasta este prezentată de ANMDMR ulterior parcurgerii etapelor legale ale procesului de evaluare a medicamentelor și, în cazul medicamentelor pentru care s-a emis decizie de includere condiționată, după încheierea unui contract de tip cost - volum cu deținătorul autorizației de punere pe piață, Guvernul României având doar aptitudinea de a aproba, prin act administrativ, actualizările listei de medicamentelor propuse de sus indicatul minister.

Printr-un alt set de argumente, adițional celor arătate în precedent, recurentul - pârât a susținut teza neîndeplinirii condițiilor art. 997 alin. (1) și (5) din C. proc. civ., în contextul în care legislația națională nu ar permite, în prezent, rambursarea costului medicamentelor ale căror indicații terapeutice nu au fost aprobate național sau de către Agenția Europeană a Medicamentului.

Recurentul - pârât a evocat și depășirea, de către instanța de fond, a competențelor conferite puterii judecătorești.

3.2. Prin motivele de recurs subsumate prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 din C. proc. civ., recurentul - pârât Ministerul Sănătății a apreciat că soluția dată de prima instanță, atât în privința excepțiilor invocate, cât și din perspectiva fondului cererii de ordonanță președințială, reflectă o eronată aplicare și interpretare a normelor de drept material incidente cauzei.

Printr-un prim set de argumente, recurentul - pârât a invocat încălcarea prevederilor art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004. Sub acest aspect, recurentul a argumentat în sensul că, în situația acțiunii în obligarea autorității publice la emiterea unui act administrativ sau îndeplinirea unei operațiuni administrative, calitatea procesuală pasivă se raportează la capacitatea de drept public (capacitatea administrativă) a autorității chemate în judecată de a emite un act administrativ sau a îndeplini o anumită operațiune administrativă.

În opinia recurentului, a asigura, potrivit înțelesului comun al termenului, înseamnă a oferi o garanție pentru înfăptuirea unui lucru, a face ca înfăptuirea să fie sigură. Astfel, obiectul cererii de ordonanță președințială excedează obiectului acțiunii în contencios administrativ care, potrivit art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 poate consta într-un act administrativ sau în faptul nesoluționării in termen a unei cereri referitoare la un drept subiectiv sau un interes legitim, precum și în refuzul de soluționare a unei cereri cu acest obiect sau refuzul de efectuare a unei anumite operațiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim.

Printr-un alt set de critici, evocând încălcarea art. 32 lit. b) C. proc. civ. raportat la art. 16 alin. (1) indice 1 din Legea nr. 95/2016, introdus prin O.G. nr. 37/2022, aplicabile cauzei pendinte în raport de data formulării cererii de ordonanță președințială, Ministerul Sănătății a subliniat că nu poate efectua plăți legale din bugetul propriu decât pentru medicamentele prevăzute de textul normativ indicat supra, iar, întrucât medicamentele solicitate prin ordonanța președințială nu sunt incluse în categoria prevăzută de lege, pentru care ministerul poate acorda/suporta plata contravalorii, angajarea, de către minister, a unor cheltuieli, în lipsa unui angajament legal, ar fi ilegală, încălcându-se prevederile Legii nr. 500/2002.

A mai arătat recurentul că nu are atribuții în gestionarea FNUASS, fond din care se derulează și se finanțează programul național de oncologie, ca program național curativ și nici conform Legii nr. 95/2006 și H.G. nr. 144/2010, în demersul de acordare, către pacienți, a medicamentelor în regim de compensare 100%.

În opinia sa, instanța de fond a reținut eronat că, în raport de obiectul concret al cererii de chemare în judecată, recurentul este implicat în procesul decizional privitor la medicamentele incluse pe lista de care beneficiază asigurații cu sau fără contribuție personală. Recurentul a făcut trimitere la prevederile H.G. nr. 423/2022 privind aprobarea programelor naționale de sănătate, arătând că faptul că Ministerul Sănătății elaborează programele naționale de sănătate nu duce la concluzia existenței unei obligații de a finanța toate aceste programe. În acest sens, recurentul a menționat că obligația de finanțare este partajată între recurent și CNAS, în funcție de programul național de sănătate pentru care se cere finanțarea, iar programul național oncologic este finanțat din FNUASS.

Recurentul a mai învederat că dreptul reclamantei nu derivă din parcurgerea procedurii reglementate de art. 232 din Legea nr. 95/2006 și anume recunoașterea dreptului de a beneficia de un medicament ce nu se află pe lista menționată de acest text de lege.

Totodată, recurentul a subliniat că instanța de fond a făcut confuzie între obligația de a acorda medicamente în regim de compensare 100% și obligația de includere în Listă, cele două fiind atribuții complet diferite și cu titulari diferiți, astfel că Ministerul Sănătății nu are atribuții cu privire la acordarea medicamentelor în regim de compensare 100%. În opinia sa, toată motivarea instanței, cu privire la calitatea procesuală pasivă a Ministerului Sănătății, se referă la atribuțiile acestuia de includere în Listă a medicamentului.

Cu privire la fondul cauzei, recurentul a arătat că modalitatea de includere, extindere a indicațiilor, neincludere sau excludere a medicamentelor în/din lista menționată este prevăzută la art. 242 din Legea nr. 95/2006. Potrivit prevederilor acestui text normativ, criteriile de evaluare a tehnologiilor medicale, a documentației care trebuie depusă de solicitanți, a instrumentelor metodologice utilizate în procesul de evaluare privind includerea, extinderea indicațiilor, neincluderea sau excluderea medicamentelor în/din Lista cuprinzând denumirile comune internaționale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asigurații, cu sau fără contribuție personală, pe bază de prescripție medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate, precum și denumirile comune internaționale corespunzătoare medicamentelor care se acordă în cadrul programelor naționale de sănătate se aprobă prin ordin al ministrului sănătății, la propunerea Agenției Naționale a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale.

Metodologia de evaluare privind includerea, extinderea indicațiilor, neincluderea sau excluderea medicamentelor în/din Lista cuprinzând denumirile comune internaționale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asigurații, cu sau fără contribuție personală, pe bază de prescripție medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate, precum și denumirile comune internaționale corespunzătoare medicamentelor care se acordă în cadrul programelor naționale de sănătate, precum și căile de atac se aprobă tot prin ordin al ministrului sănătății, la propunerea ANMDMR.

În conformitate cu art. 56 din Legea nr. 95/2006, unitățile de specialitate care implementează programe naționale de sănătate au obligația utilizării fondurilor în limita bugetului alocat și potrivit destinației specificate, cu respectarea dispozițiilor legale, precum și obligația gestionării eficiente a mijloacelor materiale și bănești și a organizării evidenței contabile a cheltuielilor pentru fiecare program, pe subdiviziunile clasificației bugetare, atât pentru bugetul aprobat, cât și în execuția bugetului de venituri și cheltuieli. În conformitate cu art. 57 alin. (2), respectiv alin. (3) din Legea nr. 95/2006, C.N.A.S. asigură fondurile pentru finanțarea programelor naționale curative la solicitările caselor de asigurări de sănătate.

Solicitările de finanțare a programelor naționale de sănătate sunt întocmite pe baza cererilor fundamentate ale unităților de specialitate, care vor solicita finanțarea în funcție de realizarea indicatorilor și cu încadrarea în limita fondurilor aprobate cu această destinație.

În conformitate cu prevederile art. 242 din Legea nr. 95/2006, lista cu medicamente de care beneficiază asigurații cu sau fără contribuție personală se elaborează de către Ministerul Sănătății și C.N.A.S., cu consultarea C.F.R., se aprobă prin hotărâre a Guvernului, iar medicamentele care se acordă în ambulatoriu, în cadrul programelor naționale de sănătate curative, se asigură prin farmaciile aparținând unităților sanitare prin care acestea se derulează sau alte farmacii.

În temeiul art. 242 din Legea nr. 95/2006 a fost adoptată H.G. nr. 720/2008 pentru aprobarea Listei cuprinzând denumirile comune internaționale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asigurații, cu sau rară contribuție personală, pe bază de prescripție medicală, în sistemul asigurărilor sociale de sănătate, precum și denumirile comune internaționale corespunzătoare medicamentelor care se acordă în cadrul programelor naționale de sănătate.

Astfel, dispoziția instanței, prin care aceasta obligă pârâții să asigure reclamantei medicamentul solicitat, contravine obligației utilizării fondurilor în limita bugetului alocat și potrivit destinației specificate, dar și obligației medicilor aflați în relație contractuală cu casele de asigurări de sănătate de a respecta protocoalele terapeutice reglementate de O.M.S./CNAS nr. 1301/500/2008.

A făcut trimitere recurentul și la Ordinul MS nr. 861/2014, dar și la faptul că prin totalitatea normelor evocate au fost transpuse în legislația națională aspectele privind întocmirea listelor de medicamente de uz uman care se acordă cu și fără contribuția personală a asiguraților, reglementate de art. 6 din Directiva Consiliului 89/105/CEE din 21 decembrie 1988 privind transparența măsurilor care reglementează stabilirea prețurilor medicamentelor de uz uman și includerea acestora în domeniul de aplicare a sistemelor naționale de asigurări de sănătate.

Recurentul a mai arătat că medicamentele solicitate de reclamantă nu pot fi prescrise și rambursate în sistemul de asigurări sociale de sănătate, respectiv nu pot fi decontate de către CNAS decât dacă sunt incluse pe lista aprobată prin H.G. nr. 720/2008 și numai dacă au indicație terapeutică autorizată cuprinsă în rezumatul caracteristicilor produsului, ceea ce nu poate fi reținut în cazul indicației terapeutice de care suferă intimata-reclamantă, motiv pentru care, în cauză, nu sunt întrunite condițiile art. 997 C. proc. civ., aparența dreptului nefiind, în opinia sa, în favoarea reclamantei.

Referitor la condiția neprejudecării fondului, recurentul a arătat, făcând trimitere și la prevederile art. 73 ultimul alineat din Directiva 2001/83/CE a Parlamentului European și a Consiliului, că, prin acordarea combinației de medicamente Alpelisib (denumire comercială Piqray) și Fulvestrant în regim de compensare 100%, instanța de fond ar fi recunoscut dreptul reclamantei de a beneficia gratuit de medicamente, fără a avea în vedere susținerile pârâților (aspect apt a genera o încălcare a dreptului la un proces echitabil), utilizarea medicamentelor ce compun combinația indicată supra în afecțiunea de care suferă reclamanta făcându-se off-label, în afara indicațiilor terapeutice aprobate la nivel național de ANMDMR și, la nivel european, de Agenția Europeană a Medicamentului. Or, în acest context, în opinia recurentului, prin demersul de admitere a cererii de ordonanță președințială, s-a prejudecat un aspect ce vizează chiar fondul cauzei.

Totodată, recurentul a apreciat că motivarea furnizată de judecătorul fondului este în contradicție cu prevederile art. 36 din C. proc. civ., art. 241 și art. 16

1

din Legea nr. 95/2006 și că nu cuprinde o analiză, la nivel de aparență, a aspectului dreptului reclamantului de a beneficia de compensarea în proporție de 100% a combinației de medicamente solicitate.

S-a mai susținut teza încălcării rolului judecătorului în aflarea adevărului și faptul că nu poate avea loc o substituire a atribuțiilor autorităților, instanța neputând să decidă pe baza unei prescripții medicale că un medicament este util pentru tratarea bolii.

3.3 Sentința civilă nr. 631 din 10 aprilie 2025 a fost criticată și de pârâta Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS), care, invocând art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8, a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii recurate și, în rejudecare, respingerea cererii de emitere a ordonanței președințiale, ca neîntemeiată.

Printr-un prim set de critici, recurenta a învederat, în esență, că, prin ignorarea prevederilor O.G. nr. 37/2022 și neînțelegând mecanismul de autorizare și decontare a unui medicament, prima instanță s-a substituit autorității legislative, prin demersul de obligare a părților pârâte la asigurarea combinației de medicamente Alpelisib (denumire comercială Piqray) și Fulvestrant, în afara cadrului legal ce permite doar decontarea contravalorii medicamentelor înscrise în Lista cuprinzând denumirile comune internaționale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asigurații, cu sau fără contribuție personală, pe bază de prescripție medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate, precum și denumirile comune internaționale corespunzătoare medicamentelor care se acordă în cadrul programelor naționale de sănătate, aprobată prin H.G. nr. 720/2008.

A mai arătat recurenta că analiza oportunității introducerii medicamentelor în Lista aprobată prin H.G. nr. 720/2008, cu modificările și completările ulterioare se desfășoară în etape clar stabilite și pe baza unei metodologii specifice. Astfel, numai după parcurgerea tuturor etapelor și numai după ce Lista este aprobată, contravaloarea medicamentelor este decontată, în limitele aprobate, de către casele de asigurări sociale de sănătate, potrivit art. 241 din Legea nr. 95/2006.

Recurenta a susținut că instanța de fond nu a avut în vedere faptul că CNAS nu intră în raporturi juridice cu asigurații și nici cu furnizorii de servicii medicale, medicamente și dispozitive medicale, că recurenta nu are nicio atribuție în ceea ce privește revizuirea rezumatului caracteristicilor produsului, că nu are competența legală de a adăuga o nouă indicație terapeutică, respectiv indicația terapeutică "carcinom mamar", că nu încheie contracte de furnizare de servicii medicale, medicamente și dispozitive medicale al căror obiect să îl constituie decontarea contravalorii serviciilor medicale, medicamentelor și dispozitivelor medicale acordate asiguraților.

S-a mai afirmat că, în conformitate cu prevederile Ordinului ministrului sănătății nr. 861/2014, cu modificările și completările ulterioare, de la data intrării în vigoare a acestuia, evaluarea tehnologiilor medicale pentru includerea, extinderea indicațiilor, neincluderea sau excluderea medicamentelor în/din Listă este un proces continuu, prin care se asigură accesul bolnavilor la medicamente în sistemul de asigurări sociale de sănătate. Autoritatea competentă care implementează mecanismul de evaluare a tehnologiilor medicale este ANMDMR, iar pentru extinderea indicațiilor aferente unui DCI inclus în listă, solicitantul trebuie să depună la autoritatea competentă (ANMDMR) documentația prevăzută în ordinul mai sus menționat, iar autoritatea competentă are obligația de a publica, pe site-ul propriu, toate solicitările depuse.

Astfel, recurenta a subliniat că potrivit domeniului său de competență, stabilit în mod expres prin dispozițiile Titlului VIII din Legea nr. 95/2006, CNAS nu are atribuții și temei legal pentru acordarea și decontarea unui medicament neautorizat de punere pe piață, nici la nivel european, nici la nivel național. A apreciat recurenta că această decontare s-ar fi putut realiza de către casele de asigurări de sănătate în condițiile în care indicația de care suferă reclamanta ar fi fost prevăzută în Lista medicamentelor compensate, aprobată prin H.G. nr. 720/2008, și ar fi avut un protocol terapeutic de administrare, aprobat prin Ordinul ministrului sănătății si al președintelui CNAS. Totodată, a apreciat recurenta că instanța de fond a procedat la o motivare neconvingătoare, lacunară, ceea ce echivalează cu o nemotivare a soluției respingerii excepției lipsei calității procesuale pasive a CNAS.

Hotărârea instanței de fond a mai fost criticată și din perspectiva admiterii cererii de ordonanță președințială, susținând recurenta că, în prezenta cauză, nu sunt îndeplinite condițiile aparenței de drept și a caracterului vremelnic al măsurii.

Recurenta a susținut că, prin sentința pronunțată, instanța de fond ar fi desconsiderat prevederile art. 16 alin. (1) lit. g), art. 52 alin. (1), art. 230 alin. (2) lit. d) și art. 241 din Legea nr. 95/2006, mai ales în raport de modificările aduse prin O.G. nr. 37/2022, precum și pe cele ale art. 7 alin. (1) din H.G. nr. 423/2022, art. 3 alin. (3) din H.G. nr. 720/2008, art. 11 alin. (1) lit. a) din OMS nr. 2396/2023.

În opinia recurentei, pe calea ordonanței președințiale nu pot fi luate măsuri definitive, care să rezolve în fond litigiul dintre părți, iar doctrina și jurisprudența au decis constant că o obligație de a face nu poate fi dispusă prin ordonanță președințială, cu excepția cazurilor în care se tinde la încetarea unor acte abuzive, care să justifice înlăturarea lor printr-o astfel de procedură.

Or, nedecontarea, de către CNAS, a medicamentelor în litigiu nu echivalează cu un act abuziv, de vreme ce, potrivit cadrului legal incident cauzei, medicamentele nu se acordă niciunui asigurat din sistemul public de asigurări sociale de sănătate pentru indicația terapeutică "carcinom mamar".

În cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate, medicamentele Alpelisib (denumire comercială Piqray) și Fulvestrant se regăsesc în H.G. nr. 720/2008, însă prin dispozițiile cuprinse în anexele la Ordinul Ministrului Sănătății și al Președintelui C.N.A.S. nr. 1301/500/2008, autoritatea administrativă competentă a stabilit afecțiunile pentru care acestea se pot prescrie și acorda, pe bază de prescripție medicală, în regim de compensare.

În ceea ce privește aparența de drept, a susținut recurenta că o atare condiție nu este îndeplinită în favoarea reclamantei, având în vedere că aceasta solicită compensarea unor medicamente neincluse în Lista medicamentelor compensate, aprobată prin H.G. nr. 720/2008 pentru indicația terapeutică "carcinom mamar" și care nu fac, astfel, parte din pachetul de servicii medicale de bază acordat asiguraților în cadrul sistemului public de asigurări sociale de sănătate, nefiind elaborat un protocol de prescriere și administrare de către comisiile de specialitate ale Ministerului Sănătății a medicamentelor pentru o astfel de indicație terapeutică, protocol care să fi fost prevăzut în Ordinul ministrului sănătății și al președintelui CNAS nr. 564/499/2021 și care nu pot fi decontate niciunui asigurat, pentru indicația terapeutică mai sus menționată.

Recurenta a arătat că utilizarea, în afara autorizației de punere pe piață a unui medicament nu este reglementată în dreptul Uniunii Europene, sens în care a invocat pct. 58 din Directiva 2001/83/CE.

În opinia recurentei, singurul care poate solicita extinderea indicației terapeutice este deținătorul de autorizație de punere pe piață a medicamentului în litigiu, iar simplul fapt că medicul curant a recomandat reclamantei tratamentul cu aceste medicamente, pentru o altă indicație terapeutică decât cea pentru care ele au fost autorizate, fără a elibera reclamantei prescripția medicală utilizată și recunoscută de sistemul public de asigurări sociale de sănătate, nu creează o obligație în sarcina CNAS de a proceda la includerea în protocol a unei indicații neautorizate a medicamentelor în litigiu și de a suporta contravaloarea acestora.

Legal citată, intimata-reclamantă A. nu a depus întâmpinare față de recursurile formulate, dar a depus note scrise.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursurilor

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, de obiectul și normele legale incidente, Înalta Curte constată că recursurile declarate de pârâții Guvernul României, Ministerul Sănătății și Casa Națională de Asigurări de Sănătate sunt nefondate, pentru următoarele considerente:

Din circumstanțele cauzei, Înalta Curte reține că intimata-reclamantă a învestit instanța de contencios administrativ cu o cerere privind emiterea unei ordonanțe președințiale vizând obligarea autorităților pârâte la a-i asigura, pe bază de prescripție medicală, în regim de compensare 100% (fără contribuție personală) a combinației de medicamente Alpelisib (denumire comercială Piqray) și Fulvestrant până la soluționarea definitivă a dosarului nr. x/2025, aflat pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Instanța de fond a admis cererea formulată de reclamantă și a emis ordonanța președințială, soluție pe care instanța de control judiciar o apreciază, în urma propriului demers de aplicare a dispozițiilor legale la situația de fapt, ca fiind una legală, emisă în limitele atribuțiilor ce incumbă instanțelor de judecată, cu respectarea exigențelor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., prin aplicarea și interpretarea corectă a normelor de drept material și procedural incidente cauzei.

Având în vedere similitudinea criticilor de nelegalitate formulate de pârâți, Înalta Curte va proceda la o analiză grupată a recursurilor, sistematizată în raport de problema de drept invocată.

a. Analizând criticile prin care părțile recurente susțin că prima instanță s-ar fi substituit autorității legislative/administrative prin demersul de obligare a părților pârâte la asigurarea combinației de medicamente Alpelisib (denumire comercială Piqray) și Fulvestrant - subsumabile motivului de casare/nelegalitate reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ. - Înalta Curte le apreciază nefondate.

Instanța de control judiciar observă că, din perspectiva motivului de casare indicat în precedent, se poate cere și, respectiv, se poate dispune casarea unei hotărâri atunci când instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești. Prin sintagma "depășirea puterii judecătorești" se înțelege incursiunea autorității judecătorești în sfera activității autorității executive sau legislative, așa cum a fost consacrată de Constituție sau de lege, instanța judecătorească săvârșind acte care intră în atribuțiile unor organe aparținând altei autorități constituite în stat decât cea judecătorească.

Prin urmare, acest motiv de casare vizează încălcarea unor atribuții recunoscute într-un anumit moment legislativ diferitelor autorități statale. Instanța săvârșește un exces de putere atunci când, spre exemplu îndeplinește un act pe care numai un organ al puterii executive sau al puterii legislative îl poate face, consfințește, cu valoare legală, texte abrogate, contestă puterea legală a unor texte, aplică o lege înainte de intrarea ei în vigoare sau se pronunță pe cale de dispoziții generale.

În speță, instanța s-a pronunțat asupra unei ordonanțe președințiale, al cărei obiect principal este circumscris prevederilor art. 997 din C. proc. civ., neputându-se reține că a săvârșit un act care intră în atribuțiile unor organe aparținând altei autorități constituite în stat, astfel încât nu a depășit atribuțiile puterii judecătorești, în sensul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 4 din C. proc. civ.. Totodată, Înalta Curte observă că măsura dispusă prin sentința atacată a avut drept temei aplicarea directă, în limitele impuse de procedura specială a ordonanței președințiale, a prevederilor Convenției Europene a Drepturilor Omului, intimata - reclamantă solicitând protejarea dreptului fundamental garantat de art. 2 al Convenției, respectiv a dreptului la viață (astfel cum se va argumenta și în paragrafele ulterioare).

Or, în contextul în care, potrivit prevederilor art. 20 alin. (2) din Constituția României, în conflictul dintre normele interne și cele cuprinse în pactele și celelalte tratate la care România este parte, prevalează cele din urmă, iar o atare aplicare incumbă, conform prevederilor art. 124 și art. 126 din Constituție, instanțelor de judecată, nu se poate reține o depășire a puterii judecătorești de către prima instanță.

Prin urmare, în raport de caracterul nefondat al criticilor indicate supra, Înalta Curte apreciază că nu poate fi reținută incidența motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ.

b. De asemenea, Înalta Curte observă că hotărârea Curții de Apel București a fost criticată de recurenți și din perspectiva manierei de soluționare a chestiunii calității procesuale pasive a acestora.

Verificând această critică, Înalta Curte observă că, în mod legal, prima instanță a reținut că, în procedura integrată de introducere în Lista cuprinzând denumirile comune internaționale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asigurații, cu sau fără contribuție personală, pe bază de prescripție medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate, precum și denumirile comune internaționale corespunzătoare medicamentelor care se acordă în cadrul programelor naționale de sănătate, aprobată prin H.G. nr. 720/2008 ("Lista") a medicamentelor de care beneficiază asigurații, cu sau fără contribuție personală, și de asigurare a acestora sunt implicate mai multe autorități publice, competența fiind partajată între pârâți, cărora le revine dreptul și obligația de a elabora Lista, în acest sens fiind prevederile art. 242 alin. (1) din Legea nr. 95/2006.

De asemenea, art. 251 din același act normativ prevede că Ministerul Sănătății are atribuția elaborării programelor de sănătate, în colaborare cu CNAS.

Totodată, prevederile art. 9 din Legea nr. 95/2006 dispun că,,(1) Programele naționale de sănătate reprezintă cadrul implementării obiectivelor politicii și strategiei sănătății publice de către Ministerul Sănătății, ca autoritate centrală a domeniului de sănătate publică. (...) (5) Programele naționale de sănătate sunt elaborate de către Ministerul Sănătății, cu participarea CNAS; derularea acestora se realizează de către Ministerul Sănătății și/sau CNAS, după caz.",

Având în vedere aceste atribuții, precum și obiectul cererii de ordonanță președințială prin care reclamanta solicită, cu caracter provizoriu, obligarea pârâților la protejarea dreptului său la viață, prin decontarea gratuită, în regim de compensare 100% (fără contribuție personală) a combinației de medicamente Alpelisib (denumire comercială Piqray) și Fulvestrant, nu se poate contesta legitimitatea procesuală pasivă a Ministerului Sănătății, autoritate căreia îi revine responsabilitatea primară de a proteja sănătatea populației, prin stabilirea celor mai eficiente mecanisme de asistență medicală și tratament, adaptate nevoilor pacienților. Astfel, instanța de control judiciar observă că, în soluționarea excepției lipsei calității procesuale a Ministerului Sănătății, judecătorul fondului a avut în vedere obligațiile ce incumbă acestei autorități, iar nu postura Ministerului Sănătății de garant al înfăptuirii unor fapte personale aparținând altor autorități/persoane.

Susținerile recurentului-pârât Ministerul Sănătății, referitoare la atribuția gestionării FNUASS, nu au relevanță în stabilirea calității sale procesuale, această parte nefiind chemată în judecată în calitate de autoritate cu atribuții în gestionarea fondului din care se decontează medicamentele necesare afecțiunii de care suferă reclamanta, ci în calitate de organ central responsabil de organizarea, coordonarea și controlul activităților referitoare la sănătatea publică.

Argumentul referitor la atribuția unităților sanitare de a acorda efectiv tratamentul nu poate fi reținut, întrucât reprezintă un aspect de punere în aplicare a dispozițiilor din hotărârea judecătorească, iar nu o problemă de calitate procesuală pasivă, iar, potrivit art. 164 din Legea nr. 95/2006, activitățile organizatorice și funcționale cu caracter medico-sanitar din spitale sunt reglementate și supuse controlului Ministerului Sănătății.

În ceea ce privește calitatea procesuală pasivă a recurentei - pârâte Casa Națională de Asigurări de Sănătate ("CNAS"), instanța de control judiciar reține că, potrivit art. 276 alin. (1) din Legea nr. 95/2006, recurenta este organ de specialitate al administrației publice centrale care administrează și gestionează sistemul de asigurări sociale de sănătate, fiind în măsură să ducă la îndeplinire pretenția reclamantei de a i se asigura tratamentul necesar în regim de compensare 100%, împrejurare ce fundamentează calitatea procesuală pasivă în prezenta cauză.

De asemenea, în art. 277 alin. (2) din Legea nr. 95/2006 se arată "Casele de asigurări gestionează bugetul fondului aprobat, cu respectarea prevederilor prezentei legi, asigurând funcționarea sistemului de asigurări sociale de sănătate la nivel local, și pot derula și dezvolta și activități pentru valorizarea fondurilor gestionate".

În esență, în prezentul litigiu reclamanta a solicitat decontarea provizorie din acest buget a costului tratamentului cu combinația de medicamente Alpelisib (denumire comercială Piqray) și Fulvestrant pentru indicația terapeutica carcinom mamar. Or, aspectele invocate de recurenta - pârâtă, referitoare la piedicile legale de decontare a unui medicament pentru o altă afecțiune decât cele pentru care a fost autorizat și inclus în listă vizează, în realitate, fondul cauzei, iar nu o problemă de calitate procesuală pasivă a CNAS, gestionar al FNUASS.

Nu în ultimul rând, Înalta Curte reține că, în contextul în care totalitatea demersurilor, ce intră, potrivit sus indicatelor prevederi legale, în competențele restului autorităților recurente, nu poate avea o finalitate concretă decât urmare exercitării atribuțiilor ce revin Guvernului României, de aprobare prin hotărâre a listei cu medicamente de care beneficiază asigurații cu sau fără contribuție personală, nu poate fi reținută teza unei lipse de calitate procesuală pasivă a acestei părți în prezenta cauză, Guvernul României fiind una dintre instituțiile implicate în procedura în discuție.

Sunt neîntemeiate și susținerile recurentului-pârât Guvernul României, referitoare la lipsa capacității civile și la lipsa calității sale procesuale pasive. Din această perspectivă se reține că, în speță, nu se află în discuție capacitatea autorități recurente de a intra în raporturi juridice de drept civil, ci capacitatea sa de drept administrativ, relevată de prevederile legale anterior indicate, care recunosc competența acesteia autorități în procedura de aprobare a lisei medicamentelor compensate.

Existența sau inexistența drepturilor și a obligațiilor afirmate constituie o chestiune de fond.

În continuare, instanța de control judiciar reține că orice autoritate publică, de orice rang, poate fi chemată în judecată, în contencios administrativ, de orice subiect de drept care contestă un act administrativ emis de această autoritate ori sesizează neîndeplinirea unei atribuții legale de către pârâta în cauză, prevederile art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 prevăzând că instanța specializată în materie poate anula actul administrativ, obliga autoritatea administrativă la emiterea unui act administrativ, la eliberarea unui înscris sau la efectuarea unei operațiuni administrative.

Din coroborarea acestor prevederi cu cele ale art. 8 din Legea nr. 554/2004 și art. 997 din C. proc. civ., ce vizează ordonarea unor măsuri provizorii în cazuri grabnice, Înalta Curte găsește nefondate și criticile părților recurente ce privesc modul în care instanța de fond a stabilit cadrul procesual pasiv, inclusiv din perspectiva art. 8 din Legea nr. 554/2004, precum și pe cele subsumate pct. 5 al alin. (1) al art. 488 din C. proc. civ., prin care Guvernul României critică corelarea pe care prima instanță a făcut-o între chestiunea capacității sale de folosință și cea a calității procesuale pasive într-un litigiu de contencios administrativ.

În continuare se reține că, deși este reală susținerea recurenților, în sensul că obiectul ordonanței președințiale nu îl reprezintă obligarea pârâților la includerea în lista de decontare a medicamentelor Alpelisib (denumire comercială Piqray) și Fulvestrant pentru indicația terapeutică de care suferă reclamanta, ci la decontarea provizorie a costului acestui tratament, nu se poate face abstracție de împrejurarea că litigiul este generat de refuzul de acordare a medicamentelor în regim de decontare 100%, pe motivul neautorizării și neincluderii în listă a tratamentului solicitat de reclamantă pentru indicația terapeutică carcinom mamar.

Prin urmare, cum toți pârâții și fiecare în parte au atribuții în ceea ce privește procedura de includere în lista de decontare a medicamentelor de care beneficiază asigurații în sistemul de asigurări sociale de sănătate, în mod legal prima instanța a reținut că este justificată includerea lor în cadrul procesual pasiv al pricinii, criticile de nelegalitate expuse fiind, astfel, nefondate.

c. Analizând, în continuare, criticile prin care este susținută incidența motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte le găsește, de asemenea, nefondate, în contextul în care sentința recurată cuprinde argumente care demonstrează că prima instanță a analizat în mod adecvat susținerile părților, inclusiv aspectele invocate de pârâți, judecătorul fondului indicând elementele de fapt și de drept ale cauzei, pe care le-a trecut prin filtrul propriei sale aprecieri, cu expunerea silogismelor logico - juridice ce au stat la baza soluției pronunțate, fiind clare rațiunile avute în vedere.

Totodată, instanța de control judiciar reține că obligația instanțelor de a-și motiva hotărârile nu trebuie înțeleasă ca necesitând un răspuns la fiecare argument invocat în sprijinul unui mijloc de apărare ridicat, pentru a răspunde cerințelor procesului echitabil, fiind suficient ca motivarea să evidențieze că judecătorul a examinat chestiunile esențiale ce i-au fost prezentate, în acest sens fiind, spre exemplu și aspectele reținute de Curtea EDO în hotărârea Boldea c. României. Pe cale de consecință, potențiala lipsă a unui răspuns al instanței la fiecare argument al părților recurente nu poate fi calificată drept lipsă a motivării, sens în care Înalta Curte apreciază că sentința recurată a fost emisă cu respectarea rigorilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

d. Nici restul criticilor, ce vizează condițiile de admisibilitate a ordonanței președințiale și care sunt subsumate de recurenți prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 5 sau pct. 8 din C. proc. civ., nu sunt apreciate de instanța de control judiciar ca fiind fondate, câtă vreme prima instanță a aplicat și interpretat corect prevederile art. 997 și urm. din C. proc. civ., precum și prevederile O.G. nr. 37/2022, H.G. nr. 720/2008, O.M.S. nr. 861/2014, Ordinului nr. 1301/2008, O.M.S. nr. 2396/2023 și Legii nr. 95/2006.

Potrivit art. 997 din C. proc. civ.,,(1) Instanța de judecată, stabilind că în favoarea reclamantului există aparența de drept, va putea să ordone măsuri provizorii în cazuri grabnice, pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara, precum și pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări. (2) Ordonanța este provizorie și executorie. Dacă hotărârea nu cuprinde nicio mențiune privind durata sa și nu s-au modificat împrejurările de fapt avute în vedere, măsurile dispuse vor produce efecte până la soluționarea litigiului asupra fondului. (3) La cererea reclamantului, instanța va putea hotărî ca executarea să se facă fără somație sau fără trecerea unui termen. (4) Ordonanța va putea fi dată chiar și atunci când este în curs judecata asupra fondului. (5) Pe cale de ordonanță președințială nu pot fi dispuse măsuri care să rezolve litigiul în fond și nici măsuri a căror executare nu ar mai face posibilă restabilirea situației de fapt.".

Din aceste dispoziții rezultă următoarele condiții ce trebuie îndeplinite cumulativ pentru admiterea unei cereri de ordonanță președințială: aparența de drept trebuie să fie în favoarea reclamantului, măsura solicitată trebuie să aibă caracter urgent și vremelnic și să nu prejudece fondul.

Verificând modul în care prima instanță a analizat întrunirea, în cauză, a acestor condiții, Înalta Curte constată că judecătorul fondului a realizat o corectă interpretare a normelor de drept relevante materiei ordonanței președințiale, pe care le-a aplicat în litera și spiritul lor, reținând corect îndeplinirea cumulativă a condițiilor de admisibilitate.

Referitor la condiția urgenței, instanța de fond a realizat o corectă interpretare a conținutului juridic al acesteia, câtă vreme, într-un context medical precum cel al intimatei-reclamante, orice întârziere în asigurarea tratamentului medicamentos prescris poate conduce la consecințe grave în evoluția maladiei acesteia și, implicit, asupra dreptului la viață.

Astfel, din lucrările dosarului, necontestate de recurenți, rezultă că intimata-reclamantă a fost diagnosticată cu carcinom mamar și i-a fost recomandat, de un medic specialist, tratament cu combinația de medicamente Alpelisib (denumire comercială Piqray) și Fulvestrant.

Deși medicamentele solicitate de intimata-reclamantă sunt incluse în Lista medicamentelor compensate, inclusiv potrivit Ordinului comun al ministrului sănătății și al președintelui Casei Naționale de Asigurări de Sănătate nr. 564/499/2021, pentru alte indicații terapeutice, afecțiunea de care suferă intimata-reclamantă nu se numără printre acestea.

În raport cu gravitatea bolii de care suferă intimata-reclamantă, "dreptul care s-ar păgubi prin întârziere", la care se referă dispozițiile art. 997 alin. (1) din C. proc. civ., este dreptul la viață, garantat de art. 22 alin. (1) din Constituția României și de art. 2 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale.

Astfel, art. 22 din Constituția României stabilește că,,(1) Dreptul la viață, precum și dreptul la integritate fizică și psihică ale persoanei sunt garantate. (2) Nimeni nu poate fi supus torturii și nici unui fel de pedeapsă sau de tratament inuman ori degradant. (3) Pedeapsa cu moartea este interzisă.".

De asemenea, art. 2 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, prevede că "Dreptul la viață al oricărei persoane este protejat prin lege. Moartea nu poate fi cauzată cuiva în mod intenționat, decât în executarea unei sentințe capitale pronunțate de un tribunal în cazul în care infracțiunea este sancționată cu această pedeapsă prin lege.(…).".

În jurisprudența sa, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a observat că prima teză a art. 2 impune o obligație pozitivă în sarcina părților contractante, obligația Statelor de a proteja dreptul la viață nefiind limitată doar la abținerea de la a lua viața în mod intenționat și nelegal, ci implică, de asemenea, și sarcina de a adopta măsurile necesare pentru a apăra viața celor aflați sub jurisdicția lor (a se vedea hotărârea Curții pronunțată în cauza L.C.B. c. Regatului Unit, 9 iunie 1998, par. 36, precum și hotărârea Curții pronunțată în cauza Panaitescu c. României, 10 aprilie 2012, par. 27).

De asemenea, prevederile art. 34 din Constituția României dispun că,,(1) Dreptul la ocrotirea sănătății este garantat. (2) Statul este obligat să ia măsuri pentru asigurarea igienei și a sănătății publice. (3) Organizarea asistenței medicale și a sistemului de asigurări sociale pentru boală, accidente, maternitate și recuperare, controlul exercitării profesiilor medicale și a activităților paramedicale, precum și alte măsuri de protecție a sănătății fizice și mentale a persoanei se stabilesc potrivit legii.".

În conformitate cu prevederile menționate, dreptul la viață al oricărei persoane, precum și cel la ocrotirea sănătății sunt protejate prin lege.

În speță, instanța de recurs reține că, în raport de aspectele incidente la momentul pronunțării hotărârii atacate, prin refuzul acordării cu titlu provizoriu a unor servicii medicale specializate s-ar leza, exclusiv din perspectiva parametrilor de analiză incidenți în materia ordonanței președințiale, dreptul reclamantei la viață, acesta fiind de altfel și dreptul clamat de intimata - reclamantă prin cererea sa.

Pe cale de consecință, în raport de limitele controlului de legalitate ce se impune a fi realizat în planul procedurii ordonanței președințiale, Înalta Curte consideră că nu pot fi reținute susținerile recurenților întemeiate pe prevederile O.G. nr. 37/2022, H.G. nr. 720/2008, O.M.S. nr. 861/2014, Ordinului nr. 1301/2008, O.M.S. nr. 2396/2023 și Legii nr. 95/2006, ce în opinia acestora ar argumenta o pretinsă nelegalitate a soluției primei instanțe, de stabilire a existenței aparenței dreptului în favoarea reclamantei, câtă vreme dreptul analizat de judecătorul fondului, ca fiind în pericol a fi lezat, este unul protejat de norme constituționale și de Convenția EDO, toate aflate pe o poziție superioară în ierarhia normelor juridice, mai ales în raport de H.G. nr. 720/2008, O.M.S. nr. 861/2014, Ordinul nr. 1301/2008 și O.M.S. nr. 2396/2023, ce sunt, în realitate, acte administrative ce au un caracter normativ.

După cum s-a arătat în precedent, potrivit art. 20 alin. (2) din Constituția României, pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului trebuie aplicate prioritar, atunci când există neconcordanțe între acestea și dreptul intern, atâta vreme cât concluzia este în sensul că lipsa decontării medicamentelor ar putea aduce atingere dreptului la viață al reclamantei.

Cât privește argumentul recurenților, prin care aceștia clamează că singurele entități care ar putea avea inițiativa extinderii indicațiilor terapeutice ale medicamentelor ce compun combinația de medicamente vizată de cererea de ordonanță președințială ar fi deținătorii autorizațiilor de punere pe piață, Înalta Curte reține că, în cauza de față, se află în discuție decontarea, pentru o perioadă limitată, a costului tratamentului cu medicamentele prescrise.

Contrar celor evocate prin recursuri, Înalta Curte reține că prin chiar Directiva 2001/83/CE este reglementată, în art. 5 al acesteia, o derogare de la regula îndeplinirii obligației de autorizare, vizată de prevederile alin. (6) ale aceluiași act normativ. Totodată, Înalta Curte, analizând chestiunea în discuție în limitele controlului permis unei instanțe învestite cu soluționarea unei cereri de emitere a unei ordonanțe președințialei, observă că, în cauza pendinte, sunt îndeplinite și condițiile incidenței unei astfel de ipoteze de excepție, statuate prin hotărârea din 29 martie 2012, pronunțată de CJUE în cauza Comisia Europeană împotriva Republicii Polone C 185/10, ECLI:EU:C:2012:181 (paragrafele 26-38).

În acest sens, instanța de control judiciar reține că acordarea, pe calea ordonanței președințiale, în regim de compensare 100% (fără contribuție personală), pe bază de prescripție medicală, a combinației de medicamente Alpelisib (denumire comercială Piqray) și Fulvestrant, până la soluționarea litigiului ce face obiectul dosarului nr. x/2025 are caracter excepțional, în sensul art. 5 din Directiva 2001/83/CE.

Se mai reține și că, din documentele medicale aflate la filele x ale dosarului de fond, rezultă atât existența unei situații de necesitate, raportat la cazul specific al pacientului, dar și faptul că acordarea combinației de medicamente ar răspunde nevoilor speciale, individuale, ale intimatei-reclamante, justificate de rațiuni medicale, precum și faptul că o atare combinație de medicamente i-a fost prescrisă de medic în urma unei examinări efective a intimatei și numai în temeiul unor considerente terapeutice (medicul prescriptor apreciind că starea de sănătate a pacientului impune administrarea combinației de medicamente).

Totodată, Înalta Curte observă că solicitările intimatei - reclamante nu au fost motivate exclusiv de rațiuni financiare.

Cât privește condiția de admisibilitate potrivit căreia, prin măsura dispusă, nu trebuie să se prejudece fondul cauzei, instanța de control judiciar reține că solicitarea intimatei-reclamante, de obligare a pârâților la asigurarea accesului său la medicația prescrisă în regim de compensare 100%, pentru un interval limitat de timp se încadrează în prevederile legale menționate, pentru că nu implică măsuri care să rezolve litigiul în fond și nici care să facă imposibilă restabilirea situației de fapt, iar prin soluția pronunțată de prima instanță, reținându-se corect îndeplinirea acestei condiții, nu s-a prejudecat fondul litigiului principal, motiv pentru care și din această perspectivă sentința atacată este una legală.

În fine, instanța de control judiciar observă că, în ceea ce privește condiția caracterului vremelnic al măsurii, în mod corect a apreciat judecătorul fondului că și aceasta este îndeplinită, în contextul în care măsura a fost dispusă până la soluționarea definitivă a dosarului nr. x/2025, aflat pe rolul Curții de Apel București, având astfel caracter temporar.

Prin urmare, soluția primei instanțe, analizată în raport de aspectele incidente la momentul pronunțării sale, coroborat cu dreptul a cărui vătămare s-ar fi produs prin neadmiterea ordonanței președințiale reflectă interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale incidente cauzei.

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de reformare a sentinței atacate care să intre în sfera de reglementare a art. 488 alin. (1) pct. 4, 5, 6 și 8 din C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de recurenții -pârâți Casa Națională de Asigurări de Sănătate, Ministerul Sănătății și Guvernul României împotriva sentinței civile nr. 631 din 10 aprilie 2025 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de recurenții-pârâți Casa Națională de Asigurări de Sănătate, Ministerul Sănătății și G