ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4170/2024

Ședința publică din data de 1 octombrie 2024

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată la data de 16 decembrie 2022 sub nr. x/2022 pe rolul Curții de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale, Casa Națională de Asigurări de Sănătate, Guvernul României și Ministerul Sănătății în principal, obligarea pârâților la includerea în Lista cuprinzând denumirile comune internaționale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asigurații, cu sau fără contribuție personală, pe bază de prescripție medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 720/2008, în regim de compensare 100%, a medicamentelor BEVACIZUMAB, respectiv TEMOZOLOMIDA pentru indicațiile terapeutice masa tumorală polilobata dezvoltată retroperitoneal mezo-hipogastric/masa tumorală în fosa iliaca dreaptă (230/135 mm in pian axial si 225 mm cranio-caudaj).

În subsidiar, a solicitat obligarea pârâților la emiterea deciziei finale privind includerea sau neincluderea în Lista cuprinzând denumirile comune internaționale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asigurații, cu sau fără contribuție personală, pe bază de prescripție medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 720/2008 a medicamentelor BEVACIZUMAB, respectiv TEMOZOLOMIDA pentru indicațiile terapeutice masa tumorala polilobata dezvoltată retroperitoneal mezo-hipogastric/masa tumorală in fosa iliaca dreapta (230/135 mm in pian axial si 225 mm cranio-caudaj.

A solicitat și acordarea de cheltuieli de judecată.

Prin sentința nr. 31 pronunțată în data de 15 martie 2023, Curtea de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal a respins ca nefondate excepțiile inadmisibilității și prematurității acțiunii, lipsei calității procesuale active a reclamantului, a lipsei calității procesuale pasive a pârâților, a admis în parte acțiunea formulată de către reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale, Casa Națională de Asigurări de Sănătate, Guvernul României și Ministerul Sănătății și a obligat pârâta Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România să inițieze, din oficiu, procedura de evaluare a tehnologiilor medicale în vederea includerii medicamentelor Bevacizumab, respectiv Temozolomida în lista cuprinzând denumirile comune internaționale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asigurații pe bază de prescripție medicală pentru indicația terapeutică masa tumorală polilobată dezvoltată retroperitoneal mezo - hipogastric/masa tumorală în fosa iliacă dreaptă.

Împotriva sentinței nr. 31 din 15 martie 2023 a Curții de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal a declarat recurs pârâta Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale, care invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 4, 6 și 8 C. proc. civ. a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței și pe fond respingerea acțiunii ca netemeinice.

După o succintă prezentare a situației de fapt, a formei aplicabile a cadrului legal și a istoricului legislativ recent, se învederează următoarele:

Recurenta-pârâtă susține că instanța de fond a pronunțat o hotărâre nelegală, prin depășirea atribuțiilor puterii judecătorești și prin motivarea contradictorie a soluției. În esență, recurenta contestă faptul că instanța a obligat autoritatea publică să inițieze din oficiu procedura de evaluare a tehnologiilor medicale pentru includerea medicamentelor Bevacizumab și Temozolomida în lista medicamentelor compensate, pentru indicații terapeutice care nu sunt prevăzute în rezumatul caracteristicilor produsului (RCP), respectiv "masă tumorală polilobată retroperitoneal mezo-hipogastric" și "masă tumorală în fosa iliacă dreaptă".

Potrivit recurentei, includerea unui medicament în lista de compensare presupune parcurgerea unei proceduri administrative reglementate de Ordinul ministrului sănătății nr. 861/2014, în aplicarea art. 243 alin. (1) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății. Această procedură implică o etapă de evaluare administrativ-științifică, reglementată de art. 6 din Ordin, care are caracter imperativ și nu poate fi eludată. În lipsa acestei evaluări și a obținerii unui punctaj corespunzător, medicamentul nu poate fi inclus în listă, nici condiționat, nici necondiționat.

Recurenta mai susține că instanța de fond a interpretat greșit dispozițiile art. 8 din Ordinul nr. 861/2014, care prevăd că Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România (ANMDMR) "poate iniția, din oficiu" procedura de evaluare doar în situații expres și limitativ prevăzute, cum ar fi modificări privind siguranța, schimbarea statutului de eliberare, apariția unor DCI-uri noi sau extinderea indicațiilor pentru DCI-uri deja compensate. Astfel, recurenta arată că instanța a transformat o competență discreționară într-o obligație imperativă, ceea ce contravine voinței legiuitorului și depășește atribuțiile puterii judecătorești.

În plus, se arată că instanța nu a avut în vedere faptul că indicațiile terapeutice invocate în cererea reclamantului nu se regăsesc în RCP-ul medicamentelor în cauză, fiind vorba de utilizări off-label. În aceste condiții, nu pot fi îndeplinite cerințele legale pentru evaluarea și includerea medicamentelor în listă, întrucât lipsesc elementele esențiale precum prețul de referință, studiile clinice și documentația validă.

Recurenta mai invocă faptul că instanța a ignorat dispozițiile art. 4 alin. (5) din Legea nr. 134/2019 privind reorganizarea ANMDMR, care stabilesc atribuțiile acestei autorități în domeniul evaluării tehnologiilor medicale, limitate la medicamentele care au indicații terapeutice prevăzute în RCP. Prin urmare, instanța nu putea dispune obligarea ANMDMR să inițieze o procedură de evaluare pentru medicamente care nu îndeplinesc condițiile legale de eligibilitate.

În ceea ce privește motivul de recurs întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 6, recurenta susține că hotărârea instanței de fond cuprinde motive contradictorii, întrucât se face trimitere la dispoziții legale cu caracter supletiv, dar se interpretează ca fiind imperative. De asemenea, se arată că instanța nu a integrat corect dispozițiile Ordinului nr. 861/2014 în contextul reglementării generale, omițând să analizeze condițiile cumulative necesare pentru inițierea procedurii de evaluare.

Consideră că instanța de fond a pronunțat o hotărâre nelegală, cu încălcarea competenței materiale și funcționale a autorităților administrative, precum și cu interpretarea eronată a normelor de drept material aplicabile în domeniul evaluării tehnologiilor medicale.

În ceea ce privește dispozițiie lart. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. recurenta-pârâtă susține că Sentința este nelegală, fiind pronunțată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material, în special a dispozițiilor Ordinului ministrului sănătății nr. 861/2014, cu modificările și completările ulterioare, precum și a reglementărilor europene incidente în materia autorizării și includerii medicamentelor în sistemele naționale de compensare. În opinia recurentei, instanța de fond a dispus în mod eronat obligarea Agenției Naționale a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România (ANMDMR) să inițieze din oficiu procedura de evaluare a tehnologiilor medicale pentru includerea medicamentelor Bevacizumab și Temozolomida în lista medicamentelor compensate, pentru indicații terapeutice care nu sunt prevăzute în rezumatul caracteristicilor produsului (RCP), respectiv "masă tumorală polilobată retroperitoneal mezo-hipogastric" și "masă tumorală în fosa iliacă dreaptă".

Potrivit dispozițiilor art. 8 din Ordinul nr. 861/2014, inițierea procedurii de evaluare din oficiu este o competență discreționară a ANMDMR, exercitată doar în cazurile expres și limitativ prevăzute de lege, cum ar fi modificări privind siguranța medicamentului, schimbarea statutului de eliberare, apariția unor DCI-uri noi sau extinderea indicațiilor pentru DCI-uri deja compensate. Instanța de fond a interpretat greșit acest text, transformând o posibilitate legală într-o obligație imperativă, ceea ce contravine voinței legiuitorului și depășește atribuțiile puterii judecătorești, în sensul art. 488 alin. (1) pct. 4 din C. proc. civ.

De asemenea, recurenta arată că includerea unui medicament în lista de compensare presupune parcurgerea unei proceduri administrative complexe, reglementate de Ordinul nr. 861/2014, în aplicarea art. 243 alin. (1) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății. Etapa de evaluare administrativ-științifică este obligatorie și are caracter imperativ, iar în lipsa acesteia nu se poate emite o decizie de includere. În speță, medicamentele vizate nu au indicațiile terapeutice solicitate înscrise în RCP, fiind utilizate off-label, ceea ce exclude posibilitatea evaluării și includerii în listă conform procedurii legale. Din rapoartele de evaluare și deciziile emise anterior a rezultat fără putință de tăgadă că nu pot fi îndeplinite condițiile prevăzute de Ordinul nr. 861/2014 pentru o includere condiționată sau necondiționată.

Recurenta mai invocă reglementările europene relevante, arătând că, potrivit art. 7 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, precum și art. 1 alin. (2) din Regulamentul (CE) nr. 726/2004, stabilirea prețurilor și includerea medicamentelor în sistemele naționale de sănătate rămâne în competența exclusivă a statelor membre. Directiva 2001/83/CE confirmă că autorizarea de punere pe piață nu implică automat includerea în sistemele de compensare, aceasta fiind condiționată de criterii economice, sociale și de sănătate publică stabilite la nivel național. În acest context, abținerea ANMDMR de la inițierea procedurii de evaluare nu este arbitrară, ci rezultă din exercitarea legală a competenței sale discreționare, în acord cu principiul oportunității administrative.

Referitor la susținerile reclamantei privind autoritatea de lucru judecat, recurenta arată că hotărârile judecătorești invocate nu produc efectul pozitiv al autorității de lucru judecat în prezenta cauză, întrucât nu există identitate de părți, obiect și cauză, conform art. 430 și art. 431 din C. proc. civ.. Mai mult, hotărârile pronunțate în cereri de ordonanță președințială nu au autoritate de lucru judecat asupra fondului, conform art. 430 alin. (3) C. proc. civ. Efectul pozitiv al autorității de lucru judecat presupune existența unui proces în desfășurare între aceleași părți, în cadrul căruia se impun dezlegările anterioare ale instanței, ceea ce nu este cazul în speță, întrucât hotărârile invocate privesc alte persoane și alte situații juridice.

În concluzie, recurenta-pârâtă consideră că hotărârea instanței de fond este nelegală, întrucât dispozițiile legale aplicabile au fost interpretate eronat, iar instanța a dispus măsuri care exced competenței sale, afectând principiul separației puterilor și ignorând cadrul normativ național și european aplicabil în materia evaluării tehnologiilor medicale. În consecință, se solicită admiterea recursului, casarea sentinței în parte și, în rejudecare, admiterea excepțiilor procesuale invocate și respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată.

Intimata-pârâtă Casa Națională de Asigurări de Sănătate a depus întâmpinare și, fără a invoca excepții, a solicitat admiterea recursului, în sensul respingerii acțiunii promovate de către A..

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului, potrivit prevederilor art. 496-499 din C. proc. civ.

Analizând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Instanța de contencios administrativ și fiscal a fost învestită cu o cerere prin care reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale, Casa Națională de Asigurări de Sănătate, Guvernul României și Ministerul Sănătății în principal, obligarea pârâților la includerea în Lista cuprinzând denumirile comune internaționale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asigurații, cu sau fără contribuție personală, pe bază de prescripție medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 720/2008, în regim de compensare 100%, a medicamentelor BEVACIZUMAB, respectiv TEMOZOLOMIDA pentru indicațiile terapeutice masa tumorală polilobata dezvoltată retroperitoneal mezo-hipogastric/masa tumorală în fosa iliaca dreaptă (230/135 mm in pian axial si 225 mm cranio-caudaj); în subsidiar, a solicitat obligarea pârâților la emiterea deciziei finale privind includerea sau neincluderea în Lista cuprinzând denumirile comune internaționale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asigurații, cu sau fără contribuție personală, pe bază de prescripție medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 720/2008 a medicamentelor BEVACIZUMAB, respectiv TEMOZOLOMIDA pentru indicațiile terapeutice masa tumorala polilobata dezvoltată retroperitoneal mezo-hipogastric/masa tumorală in fosa iliaca dreapta (230/135 mm in pian axial si 225 mm cranio-caudaj.

Prin sentința recurată acțiunea a fost admisă în parte, pârâta Agenția Națională a Medicamentului și Dispozitivelor Medicale a fost obligată să inițieze, din oficiu, procedura de evaluare a tehnologiilor medicale în vederea includerii medicamentelor Bevacizumab, respectiv Temozolomida în lista cuprinzând denumirile comune internaționale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asigurații pe bază de prescripție medicală pentru indicația terapeutică masa tumorală polilobată dezvoltată retroperitoneal mezo - hipogastric/masa tumorală în fosa iliacă dreaptă, exercitând calea de atac a recursului din perspectiva motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 4, 6 și 8 C. proc. civ.

Analiza motivelor de casare invocate de recurenta-pârâtă

Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ.

Recurenta-pârâtă susține că instanța de fond a pronunțat o hotărâre nelegală, prin depășirea atribuțiilor puterii judecătorești și prin motivarea contradictorie a soluției, în sensul că a obligat autoritatea publică să inițieze din oficiu procedura de evaluare a tehnologiilor medicale pentru includerea medicamentelor Bevacizumab și Temozolomida în lista medicamentelor compensate, pentru indicații terapeutice care nu sunt prevăzute în rezumatul caracteristicilor produsului (RCP). Această critică este nefondată.

Instanța de fond a analizat în mod corect cadrul normativ aplicabil, reținând că obiectul acțiunii este reprezentat de refuzul nejustificat de soluționare a cererii, ceea ce exclude incidența excepției inadmisibilității pentru lipsa parcurgerii procedurii prealabile. În acest sens, instanța a respins excepțiile inadmisibilității și prematurității ca neîntemeiate, subliniind că refuzul autorității de a analiza cererea reclamantului în condițiile legii atrage incidența controlului judiciar.

De asemenea, instanța a respins excepțiile lipsei calității procesuale pasive a pârâților Guvernul României, Ministerul Sănătății, ANMDMR și CNAS, reținând că toate aceste autorități publice au atribuții în procedura de includere a medicamentelor în lista de compensare, astfel cum rezultă din analiza dispozițiilor art. 243 alin. (1) din Legea nr. 95/2006 și din Ordinul ministrului sănătății nr. 861/2014. Calitatea procesuală activă a reclamantului a fost, de asemenea, confirmată, instanța reținând că solicitarea unei conduite din partea autorității publice în favoarea sa justifică legitimarea procesuală.

Referitor la critica privind interpretarea greșită a dispozițiilor art. 8 din Ordinul nr. 861/2014, instanța a reținut că formularea "poate iniția, din oficiu" nu exclude obligația autorității de a analiza cererea în mod efectiv, în condițiile în care sunt îndeplinite cerințele legale. În speță, instanța nu a transformat o competență discreționară într-o obligație imperativă, ci a constatat că refuzul autorității de a analiza cererea reclamantului nu este justificat, în contextul în care există o hotărâre judecătorească definitivă care impune o conduită administrativă.

Cât privește susținerea recurentei că medicamentele vizate nu au indicațiile terapeutice solicitate înscrise în RCP și sunt utilizate off-label, instanța a reținut că această chestiune ține de fondul evaluării tehnologiilor medicale și nu poate fi invocată ca impediment absolut în calea exercitării dreptului de petiționare și de acces la justiție. În plus, instanța a subliniat că netemeinicia cererii nu se confundă cu lipsa calității procesuale, iar competența deținătorului autorizației de punere pe piață de a solicita extinderea indicațiilor nu exclude dreptul pacientului de a sesiza refuzul autorității de a analiza cererea.

Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Înalta Curte nu poate reține criticile formulate de recurenta ANMDMR cu privire la faptul că sentința nu cuprinde motivele pe care se sprijină și cuprinde motive contradictorii, centrate pe faptul că raționamentul primei instanțe este formal, aceasta nemotivând condițiile în care Agenția poate evalua o tehnologie medicală, din oficiu.

Instanța a motivat în mod coerent și logic soluția pronunțată, integrând dispozițiile Ordinului nr. 861/2014 în contextul reglementării generale și analizând în mod concret refuzul autorității de a soluționa cererea reclamantului. Nu se poate reține existența unor motive contradictorii sau străine de natura cauzei, întrucât hotărârea este fundamentată pe dispoziții legale aplicabile și pe analiza factuală a conduitei administrative.

Nemotivarea hotărârii judecătorești este sancționată de legiuitor, pornind de la obligația statului de a respecta dreptul părții la un proces echitabil, drept consacrat de art. 6 paragraful 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, care implică, mai ales în sarcina instanței, obligația de a proceda, la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor și al elementelor probatorii ale părților, cel puțin pentru a le aprecia pertinența.

Lecturând considerentele sentinței recurate, Înalta Curte constată că acestea îndeplinesc exigențele dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., întrucât, raportat la obiectul cauzei și limitele în care a fost învestită, prima instanță a expus în mod corespunzător argumentele care au condus la formarea convingerii sale, raportându-se la dispozițiile legale aplicabile raportului de drept dedus judecății.

Judecătorul a explicat soluția pronunțată în dispozitiv, prin argumente de fapt și de drept care demonstrează că acesta a analizat probele dosarului, pe care le-a trecut prin filtrul propriei sale aprecieri și a explicat raționamentul pe baza căruia a ajuns la concluzia admiterii în parte a cererii de chemare în judecată.

În sensul dispozițiilor art. 425 alin. (1) din C. proc. civ., precum și a art. 6 § 1 din CEDO, motivele de fapt și de drept la care se referă textul reprezintă elementele silogismului judiciar, premisele de fapt și de drept care au condus instanța la adoptarea soluției din dispozitiv.

Aceasta înseamnă, așa cum s-a reținut în practica consolidată a instanței supreme, având în vedere că motivarea unei hotărâri este o chestiune de sinteză, de conținut, nu de volum, că instanța nu este obligată să răspundă punctual tuturor susținerilor/apărărilor părților ori fiecărei nuanțe date de părți textelor pe care acestea și-au întemeiat cererile, care pot fi sistematizate în funcție de legătura lor logică, cerință pe care o îndeplinește sentința recurată.

Totodată, Înalta Curte amintește că în practica instanțelor de control judiciar s-a reținut constant că este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. și atunci când există o contradicție între soluția pronunțată și considerentele ce stau la baza acesteia sau atunci când considerentele reflectă un caracter antagonic, nefiind posibil de urmărit raționamentul care a stat la baza pronunțării soluției, ori când instanța s-a pronunțat cu privire la altă acțiune decât cea care face obiectul litigiului, niciuna dintre aceste ipoteze nefiind întâlnită în cauză, faptul că soluția pronunțată nu este în concordanță cu opinia recurentei neputând să atragă casarea hotărârii în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. în sensul invocat de aceasta.

Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Criticile recurentei-pârâte sunt nefondate și urmează a fi respinse, întrucât hotărârea instanței de fond este legală, temeinică și pronunțată cu respectarea dispozițiilor legale incidente, atât naționale cât și europene.

Recurenta susține că instanța de fond ar fi transformat o competență discreționară a Agenției Naționale a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România într-o obligație imperativă, contrar art. 8 din Ordinul ministrului sănătății nr. 861/2014.

Această susținere nu are fundament juridic.

Instanța nu a impus includerea automată a medicamentelor în lista celor compensate, ci a obligat autoritatea să inițieze procedura de evaluare, în conformitate cu dispozițiile legale care prevăd expres această posibilitate. Art. 8 lit. d) din Ordinul nr. 861/2014 conferă ANMDMR competența de a iniția din oficiu procedura de evaluare a tehnologiilor medicale în cazul DCI-urilor compensate corespunzătoare medicamentelor cu indicație nouă, chiar și în lipsa unei cereri din partea deținătorului autorizației de punere pe piață. Această prevedere reflectă o alegere legislativă validă în cadrul transpunerii Directivei 89/105/CEE, în conformitate cu art. 288 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, care permite statelor membre să stabilească mijloacele și forma de implementare, cu respectarea obiectivelor directivei.

Recurenta invocă reglementări europene precum art. 7 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, art. 1 alin. (2) din Regulamentul (CE) nr. 726/2004 și Directiva 2001/83/CE, susținând că includerea medicamentelor în sistemele de compensare este de competența exclusivă a statelor membre.

Această competență nu este contestată, însă ea nu exclude obligația statului de a analiza cererile formulate, inclusiv din oficiu, în vederea protejării efective a dreptului la sănătate. În cauza C-245/03 Merck, Sharp & Dohme c. Belgia, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a statuat că Directiva 89/105/CEE impune statelor membre obligația de a adopta o decizie într-un termen rezonabil cu privire la cererile de includere, fără a afecta politicile naționale în domeniul sănătății.

Instanța de fond a reținut corect că pasivitatea autorității în fața unei cereri justificate, susținută de recomandări medicale și evaluări preliminare, este de natură să aducă atingere drepturilor fundamentale ale cetățeanului, inclusiv dreptului la viață.

Argumentul recurentei privind imposibilitatea evaluării medicamentelor pentru indicații terapeutice neprevăzute în rezumatul caracteristicilor produsului este nefondat. Dispozițiile art. 243 din Legea nr. 95/2006 și art. 6-8 din Ordinul nr. 861/2014 consacră caracterul continuu al procesului de evaluare, inclusiv pentru extinderea indicațiilor terapeutice.

În mod corect a reținut prima instanță că ANMDMR a demarat proceduri similare în alte cazuri, iar recomandările medicale în favoarea reclamantului justifică inițierea evaluării. Faptul că indicația terapeutică nu este inclusă în rezumatul caracteristicilor produsului nu exclude obligația autorității de a analiza cererea, mai ales în contextul în care medicamentele au fost prescrise de medici specialiști, iar eficiența terapeutică a fost confirmată în practică.

Susținerea recurentei privind lipsa autorității de lucru judecat este corectă în drept, însă irelevantă în contextul soluției pronunțate. Instanța de fond nu s-a întemeiat exclusiv pe hotărârile anterioare, ci pe analiza propriei cauze, în raport cu dispozițiile legale și circumstanțele concrete. Hotărârile pronunțate în cadrul procedurilor de ordonanță președințială nu au autoritate de lucru judecat asupra fondului, conform art. 430 alin. (3) din C. proc. civ., iar instanța nu le-a tratat ca atare.

În concluzie, hotărârea instanței de fond este completă, logică și raportată la cadrul normativ aplicabil, pronunțată cu respectarea competenței funcționale și materiale, în acord cu dispozițiile legale naționale și europene, și nu excede atribuțiile puterii judecătorești.

Înalta Curte constată că prima instanță nu a impus includerea medicamentelor în listă, ci a obligat autoritatea să își exercite atribuțiile legale în mod efectiv, în vederea protejării drepturilor fundamentale ale reclamantului, astfel că toate criticile formulate în recurs sunt nefondate și urmează a fi respinse ca atare.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul formulat de pârâta Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România împotriva sentinței nr. 31 din 15 martie 2023 a Curții de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România împotriva sentinței nr. 31 din 15 martie 2023 a Curții de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 1 octombrie 2024, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.