ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3993/2024

Circumstanțele cauzei Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Galați, sub nr. x/2022, reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P. în contradictoriu cu Guvernul României au solicitat instanței să constate vătămarea drepturilor și intereselor legitime ale reclamanților prin măsura reglementată de art. XXIV punctele 12 și 13 din O.U.G. nr. 130/2021, respectiv prin modificarea Codul fiscal și aplicarea cotei de contribuție la sistemul de sănătate de 10% în cazul pensiilor ce depășesc suma lunară de 4.000 RON și obligarea pârâtului să asigure fonduri pentru restituirea sumelor reținute din pensie cu titlu de CAS începând cu luna ianuarie 2022 și până la momentul încetării reținerii, sume actualizate cu indicele de inflație și cu dobânda legală penalizatoare prevăzută de art. 3 alin. (2) din O.U.G. nr. 13/2011. Totodată, prin cererea dedusă judecății reclamanții au invocat și excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. XXIV punctele 12 și 13 din O.U.G. nr. 130/2021.

Hotărârea instanței de fond Prin sentința civilă nr. 33 din 15 martie 2023 Curtea de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal a hotărât următoarele: "Respinge excepțiile lipsei calității procesuale pasive și a inadmisibilității invocate de pârât, ca nefondate. Admite cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P.. Obligă pârâtul Guvernul României la plata către fiecare dintre reclamanți a unei despăgubiri egale cu sumele reținute ca și contribuție de asigurări sociale de sănătate în temeiul art. XXIV pct. 13 din O.U.G. nr. 130/2021, începând cu data primei rețineri și până la momentul încetării acesteia, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflație, precum și la plata dobânzii legale de la data fiecărei rețineri și până la plata sumei. Respinge cererea de intervenție accesorie, formulată de intervenientul Ministerul Finanțelor, în favoarea pârâtului. Obligă pârâtul Guvernul României la plata către reclamanți a sumei de 5050 RON cheltuieli de judecată."

Recursul exercitat în cauză Împotriva sentinței a declarat recurs recurentul-pârât Guvernul României, criticând-o pentru nelegalitate și, în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a solicitat casarea în parte a hotărârii și, în rejudecare, respingerea în principal ca inadmisibil și în subsidiar ca neîntemeiat a capătului de cerere privind obligarea Guvernului României la plata către reclamanți a unei despăgubiri egale cu sumele reținute ca și contribuție de asigurări sociale de sănătate în temeiul art. XXIV pct. 13 din O.U.G nr. 130/2021, începând cu data primei rețineri și până la încetarea acesteia, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflație, precum și la plata dobânzii legale de la data fiecărei rețineri și până la plata sumei, precum și la plata către reclamanți a cheltuielilor de judecală. În motivarea recursului s-a arătat că prima instanță a stabilit nelegal existența unei obligații de plată în sarcina pârâtului, fără a verifica îndeplinirea condițiilor răspunderii civile delictuale. În măsura în care s-a stabilit ca reclamanții să beneficieze de restituirea sumelor reținute din pensie, este evident că plata acestor sume nu putea fi stabilită decât în sarcina entităților care plătesc aceste drepturi de pensie. Din analiza considerentelor sentinței atacate, se poate observa și faptul că instanța de fond a reținut că existența unei fapte culpabile, a vinovăției autorității pârâte, a prejudiciului suferit de petenți și a legăturii de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu este evidentă. Instanța a mai reținut că "declararea ca neconstituționale a dispozițiilor în baza cărora s-a dispus reținerea unor drepturi bănești din pensia reclamanților trebuie să profite autorilor excepției de neconstituționalitate, neputând constitui doar un instrument de drept abstract", iar "funcția de reparație constă în eliminarea prejudiciului cauzat indivizilor vizați de respectivele dispoziții de lege." În acest raționament, instanța a făcut însă abstracție de faptul că sumele pretinse de reclamanți reprezintă o componentă a raportului de asigurări sociale cu entitățile plătitoare a drepturilor de pensie. Așadar, în măsura în care a stabilit că partea reclamantă trebuie să beneficieze de restituirea sumelor reținute din pensie, este evident că obligația de plată a acestor sume, nu putea fi stabilită decât în sarcina entităților care plătesc drepturile de pensie. Altfel spus, având în vedere calitatea de pensionar a reclamanților și faptul că pretențiile acestora sunt justificate prin prisma elementelor legate de raportul de asigurări sociale, este clar că acest raport reprezintă, în realitate, raportul de drept material în baza căruia s-a format raportul de drept procesual dedus judecății, astfel încât pentru cazul încălcării obligațiilor privind plata pensiei nu trebuia angajată răspunderea delictuală a Guvernului României. Instanța de fond a considerat în mod nejustificat, că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 9 din Legea nr. 554/2004, modificată și completată, iar nu cele speciale cuprinse în Legea nr. 263/2010 privind jurisdicția asigurărilor sociale, pe cale de consecință, în mod eronat a stabilit că acțiunea introductivă ar fi întrunit cerința legată de prejudiciu. Recurentul-pârât a mai susținut că, în mod eronat, s-a dispus obligarea sa la plata către reclamanți a despăgubirilor egale cu indexarea cu rata inflației aferentă despăgubirilor, întrucât, în opinia sa, se relevă lipsa capacității juridice civile și, corelativ, a calității procesuale pasive a sa. Astfel, Guvernul României poate sta în judecată, în calitate de pârât, numai în litigiile de contencios administrativ când se contestă legalitatea actelor administrative pe care le adoptă, fiind vorba despre o capacitate juridică specială de drept public, fundamentată pe prevederile constituționale ale art. 102 și 108 și ale actului normativ de organizare și funcționare a Guvernului. Raporturile juridice în care participă Guvernul României nu pot fi de natură civilă, ci numai raporturi administrative care se nasc, se modifică sau se sting prin manifestarea unilaterală de voință a acestui organ al administrației publice centrale, fiind evident că aceste raporturi sunt unele de putere. Totodată, Guvernul, un organ colegial, nu are capacitate juridică civilă iar, în situația în care va cădea în pretenții și va fi obligat să restituie sumele reținute cu titlu de contribuții de asigurări sociale de sănătate, titlul executoriu nu va putea fi dus la îndeplinire. Nu are atribuții de a calcula și reține din pensii contribuția de asigurări sociale de sănătate și nu poate fi obligat să plătească despăgubiri, întrucât sumele au fost calculate și reținute de către casele teritoriale de pensii sau, după caz, de casele de pensii sectoriale, entitățile care plătesc venituri din pensii. Recurentul-pârât a precizat că, la data de 17.02.2023, a fost publicată în Monitorul Oficial al României Partea I nr. 138, O.U.G. nr. 4/15.02.2023 privind stabilirea unor măsuri de restituire a unor contribuții de asigurări sociale de sănătate, potrivit căreia, sumele reținute din veniturile de pensii realizate de persoanele fizice, cu titlu de contribuții de asigurări sociale de sănătate de la 01.01.2022 până la 27.12.2022, inclusiv, se restituie lunar în perioada 01.03.2023-28.02.2024, după recalcularea venitului impozabil corespunzător lunilor pentru care se efectuează restituirea, conform Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, restituirea sumelor făcându-se din oficiu de către Casa Națională de Pensii Publice, prin casele teritoriale de pensii și casele de pensii sectoriale și entitățile care plătesc venituri din pensii. Față de intrarea în vigoare a acestui act normativ, care transpune în practică obligația dispusă în sarcina recurentului, cererea pendinte a rămas fără obiect, neputându-se susține, în mod valabil, sancționarea autorității publice pe calea urmată de reclamanți. O.U.G. nr. 4/2023 dă în competența caselor teritoriale de pensii, caselor de pensii sectoriale și entităților care plătesc venituri din pensii restituirea sumelor reținute cu titlul de contribuții de asigurări sociale de sănătate, sume pretinse a fi restituite prin prezenta cerere de chemare în judecată. Astfel, Guvernul României nu are atribuții și nu poate fi obligat nici la plata dobânzilor legale penalizatoare și/sau a diferențelor de sume rezultate din actualizarea sumei datorate în raport cu indicele de inflație, debitorului obligației bănești principale revenindu-i și sarcina îndeplinirii obligației subsecvente, pe cale de consecință. Recurentul-pârât a făcut trimitere și la Decizia nr. 3526 din 16 iunie 2011 și nr. 3792 din 28 iunie 2011 ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, apreciind că litigiul privește jurisdicția asigurărilor sociale, astfel încât competența de soluționare a cauzei revine instanței specializate a soluționa cauzele care se circumscriu jurisdicției speciale a asigurărilor sociale, fiind nelegală și soluția instanței privind actualizarea sumelor cu rata inflației și a dobânzilor legale aferente. În final, recurentul a criticat și soluția de obligare la plata cheltuielilor de judecată către reclamanți, invocând nelegalitatea acesteia având în vedere adoptarea O.U.G. nr. 4/2023, dar și neîndeplinirea condițiilor impuse de art. 453 alin. (1) C. proc. civ.

Apărările formulate de intimați Intimații-reclamanți A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O. și P. au depus întâmpinare, solicitând, în esență, respingerea recursului și menținerea ca legală a hotărârii primei instanțe.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele: Potrivit motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greșită a legii materiale, nu și a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța a recurs la textele de lege aplicabile speței dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit. În cauza de față aceste motive nu sunt incidente, soluția primei instanțe fiind expresia interpretării și aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt reținută în cauză și necontestată de recurent. În fapt, prin cererea de chemare în judecată, reclamanții au susținut existența unei vătămări în drepturile și interesele lor legitime prin modificările legislative operate prin O.U.G. nr. 130/2021, pusă în aplicare începând cu data de 01 februarie 2022, prin care s-a instituit plata obligatorie a contribuțiilor de asigurări sociale de sănătate și în cazul veniturilor din pensii, pentru partea ce depășește suma lunară de 4.000 RON. În acest sens, reclamanții au formulat prezenta acțiune, în condițiile art. 9 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, solicitând să se dispună încetarea reținerilor din pensie, restituirea sumelor reținute conform acestui act normativ, actualizate cu rata inflației, precum și plata dobânzii legale penalizatoare aferente acestor sume. Prin Decizia Curții Constituționale nr. 650/15.12.2022, publicată în Monitorul Oficial nr. 1262/28.12.2022, a fost admisă excepția de neconstituționalitate a art. XXIV pct. 11 [cu referire la art. 153 alin. (1) lit. f) 2 ) Codul fiscal], pct. 12 [cu referire la art. 154 alin. (1) lit. h) Codul fiscal sintagma "de până la suma de 4.000 RON lunar inclusiv"], pct. 13 [cu referire la art. 155 alin. (1) pct. a 1 ) Codul fiscal], pct. 14 [cu referire la sintagma "venituri din pensii" din cuprinsul titlului secțiunii a 3-a capitolul III al titlului V "Contribuții sociale obligatorii" Codul fiscal], pct. 16 [cu referire la art. 157 3 Codul fiscal], pct. 17 [cu referire la sintagma "precum și al veniturilor din pensii" din cuprinsul titlului secțiunii a 4-a capitolul III al titlului V "Contribuții sociale obligatorii" Codul fiscal], pct. 18 [cu referire la art. 168 alin. (1) în privința trimiterii la art. 153 alin. (1) lit. f) 2 ), alin. (5) în privința trimiterii la art. 157 3 și alin. (7) 1 Codul fiscal] și pct. 19 [cu referire la alin. (1) lit. a) în privința trimiterii la art. 153 alin. (1) lit. f) 2 ) Codul fiscal] și art. XXV alin. (1) lit. c) [cu referire la pct. 12, 13, 16, 18 în privința alin. (1) și (5) ale art. 168 Codul fiscal și pct. 19] din O.U.G. nr. 130/2021 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, dispozițiile mai sus menționate fiind declarate neconstituționale. Prin O.U.G. nr. 4/2023 privind stabilirea unor măsuri de restituire a unor contribuții de asigurări sociale de sănătate a fost reglementată modalitatea de restituire a sumelor reținute din veniturile din pensii realizate de persoanele fizice cu titlu de contribuții de asigurări sociale de sănătate, de la data de 1 ianuarie 2022 până la data de 27 decembrie 2022 inclusiv. În raport de această cronologie legislativă, prima instanță a reținut că acțiunea reclamanților este întemeiată, obligând pârâtul Guvernul României la plata unei despăgubiri egale cu sumele reținute ca și contribuții de asigurări sociale de sănătate în temeiul art. XXIV pct. 13 din O.U.G. nr. 130/2021, începând cu data primei rețineri și până la încetarea acesteia, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflație, precum și la plata dobânzii legale, de la data fiecărei rețineri și până la acoperirea integrală a prejudiciului. Prin cererea de recurs recurentul-pârât Guvernul României a reiterat apărările prezentate în fața primei instanțe, sub formă de critici de nelegalitate, pe care Înalta Curte le apreciază ca fiind parțial fondate, urmând să le analizeze în mod unitar și să le răspundă prin argumente comune în raport de finalitatea concretă a acestora. Referitor la aplicabilitatea în cauză a prevederilor art. 9 din Legea nr. 554/2004 și, implicit, la competența instanței de fond în soluționarea cauzei dedusă judecății, instanța de control judiciar reține că, în speță, reclamanții se consideră vătămați de aplicarea prevederilor art. XXIV din O.U.G. nr. 130/2021, pe care le consideră neconstituționale, iar în vederea recuperării prejudiciului astfel suferit a solicitat acordarea de despăgubiri în temeiul art. 9 din Legea nr. 554/2004. Așadar, cererea privește atragerea răspunderii pentru reținerile din drepturile de pensie, operate nelegal ca efect al aplicării unui act normativ pretins a fi neconstituțional, fiind formulată în vederea reparării unui prejudiciu, în contradictoriu cu autoritățile publice centrale responsabile pentru cauzarea acestuia. Potrivit dispozițiilor art. 9 alin. (1) și (5) din Legea nr. 554/2004, invocate expres ca și temei juridic al cererii de chemare în judecată: "(1)Persoana vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim prin ordonanțe sau dispoziții din ordonanțe poate introduce acțiune la instanța de contencios administrativ, însoțită de excepția de neconstituționalitate, în măsura în care obiectul principal nu este constatarea neconstituționalității ordonanței sau a dispoziției din ordonanță. (...) (5) Acțiunea prevăzută de prezentul articol poate avea ca obiect acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin ordonanțe ale Guvernului, anularea actelor administrative emise în baza acestora, precum și, după caz, obligarea unei autorități publice la emiterea unui act administrativ sau la realizarea unei anumite operațiuni administrative." De asemenea, prevederile art. 10 alin. (1) din același act normativ stabilesc două criterii pentru determinarea instanței de contencios administrativ, respectiv pozitionarea autorității publice emitente a actului administrativ (autoritate centrală/locală) și valoarea impozitului, taxei, contribuției care face obiectul actului administrativ. Raportat la scopul urmărit prin introducerea acțiunii pe rolul instanței de judecată, respectiv la obiectul acțiunii constând în obligarea autorităților pârâte (autorități publice centrale) la plata de despăgubiri și la emiterea unui act administrativ prin care să se dispună încetarea vătămării, fără a privi aspecte în legătură cu impozite, taxe, contribuții, Înalta Curte constată că, în speță, este determinant criteriul rangului central al autorității pârâte, iar competența materială și teritorială de soluționare a cauzei aparține, conform art. 9 alin. (5) coroborat cu art. 10 alin. (1) și (3) din Legea nr. 554/2004, secției de contencios administrativ și fiscal a curții de apel în a cărei circumscripție teritorială își au domiciliul reclamanții. Așadar, în condițiile în care prezentul litigiu este unul de natura contenciosului administrativ, despăgubirile fiind cerute de reclamanți în temeiul art. 9 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, sunt nefondate și susținerile recurentului-pârât conform cărora demersul reclamanților ar fi inadmisibil. În ceea ce privește argumentele recurentului-pârât Guvernul României vizând lipsa atribuțiilor legale de plată a pretențiilor ce fac obiectul cererii, Înalta Curte constată că trebuie reținută în cauză calitatea acestei autorități de persoană obligată la plata accesoriilor aferente sumelor reținute cu titlu de contribuții de asigurări sociale de sănătate. În recurs, pârâtul Guvernul României a reluat susținerile conform cărora această obligație ar reveni caselor teritoriale de pensii sau caselor de pensii sectoriale, entități care au reținut din pensia reclamanților sumele în discuție și, prin efectul O.U.G. nr. 4/2023, au obligația restituirii lor, obligație care se extinde și cu privire la accesoriile constând în actualizarea cu rata inflației și dobânda legală. Contrar acestor susțineri, Înalta Curte reține că dispozițiile art. 9 din Legea nr. 554/2004, cu denumirea marginală "Acțiunile împotriva ordonanțelor Guvernului", oferă posibilitatea promovării unei acțiuni în contencios administrativ, care, potrivit alin. (5), "poate avea ca obiect, anularea actelor administrative emise în baza acestora, precum și, după caz, obligarea unei autorități publice la emiterea unui act administrativ sau la realizarea unei anumite operațiuni administrative". Cererea de chemare în judecată formulată în cauză este întemeiată pe acest text de lege și vizează acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin ordonanța declarată neconstituțională. Or, asemenea despăgubiri nu pot fi solicitate decât de la autorul faptei ilicite, emitent al ordonanței neconstituționale care a prejudiciat în mod direct pe reclamanții. Faptul că reținerile din pensie, păgubitoare pentru reclamanți, au fost efectuate de casa județeană de pensii, nu exonerează Guvernul României de plata despăgubirilor pentru prejudiciile cauzate prin ordonanța declarată neconstituțională. Acțiunea de față nu are ca obiect plata pensiei ori a unor drepturi de pensie, pentru ca raportul juridic litigios să fie legat între reclamanți și casa sectorială de pensii, în raport de atribuțiile conferite prin lege acestei autorități, ci, după cum s-a arătat anterior, obiectul cauzei de față îl reprezintă acordarea despăgubirilor pentru prejudicii cauzate printr-o ordonanță de urgență declarată neconstituțională, fapta ilicită, temei al angajării răspunderii, constând în emiterea respectivei ordonanțe de către Guvern, în timp ce casele de pensii au efectuat doar operațiunile materiale de aducere la îndeplinire a dispozițiilor actului normativ. Nici împrejurarea că prin O.U.G. nr. 4/2023 se prevede că restituirea sumelor reținute cu titlu de contribuții de asigurări sociale de sănătate se face prin intermediul acelorași case de pensii nu este de natură a schimba această concluzie, atât timp cât obiectul cauzei nu poartă asupra executării obligațiilor instituite prin actul normativ menționat, ci se solicită repararea unor prejudicii cauzate în mod direct prin ordonanța de urgență declarată neconstituțională. Înalta Curte reține totuși că pretențiile rămase în litigiu, după adoptarea O.U.G. nr. 4/2023, vizează doar despăgubirile solicitate în temeiul art. 9 din Legea nr. 554/2004, sub forma dobânzii legale și a actualizării sumelor restituite cu indicele de inflație. Astfel fiind, obligația de plată a despăgubirii nu poate fi imputată caselor de pensii, răspunderea pentru prejudiciul constând, pe de-o parte, în devalorizarea monedei datorită inflației și, pe de altă parte, în lipsirea reclamanților de folosința sumei solicitate (dobânda legală), aparținând Guvernului României, care a generat acest prejudiciu prin impunerea în sarcina reclamanților, printr-un act normativ neconstituțional, a obligației de plată a unei contribuții. În concluzie, față de cauza juridică a acțiunii și față de dispozițiile art. 9 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, în temeiul cărora au fost solicitate despăgubirile ce fac obiectul cauzei de față, Înalta Curte constată că există identitate între debitorul raportului juridic dedus judecății și Guvernul României, emitent al actului vătămător, respectiv al ordonanței de urgență declarate neconstituționale. În acest context, instanța de control judiciar reține că, prin art. 1 alin. (1) și (4) din O.U.G. nr. 4/2023, publicată în Monitorul Oficial nr. 138/17.02.2023, s-a dispus ca "sumele reținute din veniturile din pensii realizate de persoanele fizice, cu titlu de contribuții de asigurări sociale de sănătate de la data de 1 ianuarie 2022 până la data de 27 decembrie 2022 inclusiv, se restituie lunar în perioada 1 martie 2023 - 28 februarie 2024, după recalcularea venitului impozabil corespunzător lunilor pentru care se efectuează restituirea, în conformitate cu prevederile Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, și reținerea diferențelor de impozit pe venit datorate" și că "procedura de plată eșalonată prevăzută la alin. (1) se aplică și în ceea ce privește plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătorești devenite executorii în perioada 28 decembrie 2022 - 1 martie 2023". Totodată, art. 2 alin. (1) din același act a stabilit că "restituirea sumelor prevăzute la art. 1 se face, din oficiu, de către Casa Națională de Pensii Publice, prin casele teritoriale de pensii, precum și de către casele de pensii sectoriale și de către entitățile care plătesc venituri din pensii". Or, potrivit art. 32 alin. (1) lit. d), coroborat cu art. 33 C. proc. civ., orice demers judiciar ("orice cerere") poate fi inițiat și întreținut numai prin justificarea unui interes legitim încălcat, dispoziții aplicabile și în cazul căilor de atac. Interesul reprezintă folosul practic, material sau moral, pe care îl urmărește cel ce învestește o instanță de judecată cu o cerere (acțiune sau cale de atac), acesta trebuind să fie determinat, legitim, personal, născut și actual. Prin urmare, interesul reprezintă o condiție generală ce trebuie îndeplinită în cadrul oricărui proces civil, pe tot parcursul soluționării unei cauze, atât în faza procesuală a fondului, cât și în căile de atac. Astfel, în condițiile în care prin O.U.G. nr. 4/2023 s-a dispus restituirea de către Casa Națională de Pensii Publice, prin casele teritoriale de pensii, a sumelor reținute din veniturile din pensii realizate de persoanele fizice, cu titlu de contribuții de asigurări sociale de sănătate de la data de 01 ianuarie 2022 până la data de 27 decembrie 2022 inclusiv, după recalcularea venitului impozabil corespunzător lunilor pentru care se efectuează restituirea, în conformitate cu prevederile Legii nr. 227/2015, capătul de cerere privind plata sumelor reținute cu titlu de contribuție de asigurări sociale de sănătate în temeiul art. XXIV pct. 13 din O.U.G. nr. 130/2021, a rămas fără interes. Prin urmare, față de intervenția pârâtului Guvernul României în ordinea legislativă, în scopul inclusiv al restituirii sumelor reținute din veniturile din pensii realizate de persoanele fizice, cu titlu de contribuții de asigurări sociale de sănătate de la data de 01 ianuarie 2022 până la data de 27 decembrie 2022 inclusiv, se impune respingerea capătului de cerere privind acordarea unor despăgubiri egale cu sumele reținute din pensia reclamanților, în baza O.U.G. nr. 130/2021, cu titlu de contribuții de asigurări sociale de sănătate de la data de 01 ianuarie 2022 până la data de 27 decembrie 2022 inclusiv, ca fiind rămas fără interes. Pe de altă parte, câtă vreme prin O.U.G. nr. 4/2023 s-a dispus doar restituirea sumelor reținute cu titlu de contribuții de asigurări sociale de sănătate, fără a se dispune repararea integrală a prejudiciului suportat de reclamanți prin reținerile nelegale din pensie, în sensul indexării cu rata inflației a sumelor ce vor fi restituite și plății dobânzilor legale aferente acestor sume, calculate începând cu data primei rețineri și până la acoperirea integrală a prejudiciului, Înalta Curte constată că sunt nefondate criticile din recurs formulate de pârâtul Guvernul României vizând obligația de plată a acestor accesorii. Despăgubirile solicitate în temeiul art. 9 din Legea nr. 554/2004 sunt aferente prejudiciului constând, pe de-o parte, în debitul principal (a cărui restituire a fost reglementată prin O.U.G. nr. 4/2023), iar, pe de altă parte, în devalorizarea monedei datorită inflației și lipsirea reclamanților de folosința sumei solicitate (dobânda legală). Or, obligația de plată a acestor accesorii aparține tot Guvernului României, care a generat prejudiciul prin impunerea în sarcina reclamanților a obligației de plată a unei contribuții, printr-un act normativ neconstituțional. Prin urmare, vor fi respinse ca nefondate motivele de recurs referitoare la legalitatea soluției de obligare la plata accesoriilor aferente debitului principal. În final, critica vizând soluția dată capătului de cerere privind acordarea cheltuielilor de judecată este nefondată, întrucât în mod corect instanța de fond, reținând incidența dispozițiilor art. 453 C. proc. civ., a dispus obligarea pârâtului Guvernul României la plata cheltuielilor de judecată suportate de către reclamanți. Astfel, art. 453 alin. (1) C. proc. civ. prevede că "partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată", alin. (2) al aceluiași articol dispunând în sensul reținut de prima instanță. Înalta Curte apreciază că sunt lipsite de suport susținerile recurentului-pârât referitoare la nelegalitatea soluției de obligare la plata cheltuielilor de judecată suportate de reclamanți, având în vedere faptul că aceștia din urmă s-au adresat instanței de judecată pentru repararea integrală a prejudiciului, care nu a fost dispusă prin O.U.G. nr. 4/2023, în mod corect fiind reținută culpa procesuală a pârâtului Guvernul României, ca parte care a pierdut procesul. De asemenea, la dosar se regăsesc dovada achitării taxei judiciare de timbru aferente cererii de chemare în judecată, precum și factura vizând onorariului avocatului, astfel încât este nefondată susținerea recurentului referitoare la nedovedirea efectuării cheltuielilor de judecată pretinse de către reclamanți. Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa în parte sentința recurată și, în rejudecare, va respinge ca rămasă fără interes cererea reclamanților privind plata sumelor reținute cu titlu de contribuție de asigurări sociale de sănătate în temeiul art. XXIV pct. 13 din O.U.G. nr. 130/2021, menținând celelalte dispoziții ale sentinței recurate.