ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3581/2025

Ședința publică din data de 20 iunie 2025

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 11.02.2025, sub nr. x/2025, reclamanții A. și B. în contradictoriu cu pârâții Președintele României-C. prin Administrația Prezidențială, Administrația Prezidențială și Statul Român Prin Ministerul Finanțelor și cu intervenientul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, au solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună:

- suspendarea Decretului nr. 1671/2024, publicat în Monitorul Oficial nr. 1313 din 23.12.2024;

- acordarea de despăgubiri pentru discriminare în cuantum de 50.000 RON pentru fiecare reclamant în parte;

- obligarea pârâților la publicarea sentinței judecătorești în termen de 5 (zile) de la pronunțare în 5 ziare de circulație națională și la 3 televiziuni publice (cu audiență națională);

- obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată prilejuite de acest proces.

Prin sentința civilă nr. 19 din 20.02.2025, pronunțată de Curtea de Apel București - Contestații Electorale, a fost admisă excepția necompetenței generale a instanțelor judecătorești.

A fost respinsă cererea formulată de reclamanții B. și A., în contradictoriu cu pârâții PREȘEDINTELE ROMÂNIEI-C. PRIN ADMINISTRAȚIA PREZIDENȚIALĂ, ADMINISTRAȚIA PREZIDENȚIALĂ și STATUL ROMÂN PRIN MINISTERUL FINANȚELOR și cu intervenientul CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII.

Împotriva sentinței civile nr. 19 din 20.02.2025, au declarat recurs reclamanții B. și A., în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ., cu solicitarea de desființare a hotărârii primei instanțe, iar pe fondul cauzei, cu consecința admiterii cererii de chemare în judecată.

În esență, în motivare, a arătat că în mod greșit a fost admisă excepția de necompetență a instanțelor de judecată, fiind vorba de un refuz de soluționare a cauzei.

Prin repartiție aleatorie "manuală" s-a încălcat art. 5 C. proc. civ., fiind vorba de o suspendare întemeiată pe art. 14 din Legea nr. 554/2004, era imperativ necesar ca această cauză să fie judecată de secția de contencios administrativ si fiscal.

A susținut că au fost încălcate principiile de drept ale rolului activ al judecătorului, dreptului la un proces echitabil, al legalității, al egalității și al contradictorialității.

A invocat art. 425 C. proc. civ., cu mențiunea se relevă motivarea primei instanțe, care a fost una deficitară și insuficientă astfel că nu se poate exercita controlul judiciar în cauză, sens în care se impune casarea cu trimitere la prima instanță pentru a se stabili corect situația de fapt dedusă judecății.

Totodată, a mai arătat că instanța de fond a încălcat și dispozițiile art. 13 din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare căci nu a citat părțile pârâte să depună întreaga documentație ce a stat la baza adoptării Decretului nr. 1671/2024, ceea ce constituie motive de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 noul C. proc. civ., cu trimitere spre rejudecare, către Secțiile de contencios administrativ și fiscal.

Orice act administrativ ce emană de la o autoritate (inclusiv de la Președintele României, Decretul) poate fi supus controlului de legalitate al instanțelor judecătorești față de art. 1 alin. (4), art. 16 și art. 126 din Constituție, în cazul de față, prin admiterea excepției necompetenței generale a instanțelor invocată de către procuror au fost încălcate normele de drept material.

A susținut că au fost încălcate dispozițiile de la art. 85 alin. (1), art. 100 alin. (1), art. 103 alin. (1) din Constituție.

Intimata - pârâtă Administrația Prezidențială a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii de recurs, cu menținerea ca legală și temeinică a sentinței civile atacate în cauza de față aceasta fiind dată cu aplicarea dispozițiilor legale incidente speței.

II. Soluția Înaltei Curți de Casație și Justiție asupra recursului

Examinând sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, prin prisma criticilor formulate și a apărărilor expuse prin întâmpinare, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanții B. și A. este nefondat, pentru următoarele considerente:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București la data de 11.02.2025, sub nr. x/2025, reclamanții A. și B. au solicitat instanței să dispună:

-suspendarea Decretului nr. 1671/2024, publicat în Monitorul Oficial nr. 1313 din 23.12.2024;

-acordarea de despăgubiri pentru discriminare în cuantum de 50.000 RON pentru fiecare reclamant în parte;

-obligarea pârâților la publicarea sentinței judecătorești în termen de 5 (zile) de la pronunțare în 5 ziare de circulație națională și la 3 televiziuni publice (cu audiență națională);

-obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată prilejuite de acest proces.

Instanța de fond a admis excepția necompetenței generale și a respins cererea formulată de reclamanți, ca nefiind de competența instanțelor judecătorești, soluție care este împărtășită și de instanța de control judiciar, neputându-se reține caracterul fondat al motivelor de casare invocate de recurentă.

Cu privire la art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., un astfel de motiv este incident dacă, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității; așadar, premisa aplicării textului legal menționat o constituie încălcarea unei reguli de procedură civilă, însă, din interpretarea coroborată a prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 5 cu cele ale art. 175 alin. (1) C. proc. civ., rezultă că nulitatea prevăzută în art. 174 alin. (1) C. proc. civ. este condiționată de producerea unei vătămări, iar ca sancțiune procedurală, urmează să fie analizată în strânsă corelație cu diferitele acte de procedură pe care instanța, părțile sau alți participanți le îndeplinesc pe parcursul activității judiciare și care au produs prejudicii pentru partea procesuală îndrituită a invoca nulitatea.

Referitor la motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., acesta implică o nelegalitate a hotărârii recurate fie prin prisma faptului că aceasta nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, fie că acele motive sunt contradictorii sau toate motivele sunt străine de natura cauzei.

În sfârșit, motivul de casare/nelegalitate reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. intervine în caz de încălcare sau aplicare greșită, prin hotărâre, a nomelor de drept material. Va fi incident acest motiv atunci când instanța de fond, deși a recurs la textele de lege substanțială aplicabile speței, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit.

Înalta Curte nu identifică, în concret, existența vreunui viciu de legalitate, care să permită reținerea unui motiv de casare în baza căruia sentința civilă recurată să fie casată.

Înalta Curte va examina criticile referitoare la motivul de casare prevăzut de pct. 5 al alin. (1) al art. 488 C. proc. civ., întrucât acestea vizează modul de aplicare a unor norme de procedură de către instanța de judecată.

Înalta Curte subliniază că identificarea unui viciu procedural în cadrul judecății de primă instanță nu are efectul automat al nulității hotărârii, ci este necesar să fie demonstrat faptul că aspectul respectiv reprezintă o premisă esențială a hotărârii recurate, iar viciul de legalitate ar avea efectul casării sale, ceea ce nu rezultă, însă, în acest proces. Astfel, nu este suficient ca părțile recurente să argumenteze, din punct de vedere teoretic, modul în care au fost încălcate principiile de drept sau normele de procedură în desfășurarea procesului pentru a obține casarea unei hotărâri întemeiate pe acest motiv de nelegalitate.

Referitor la pretinsa încălcare de către instanța de fond a principiilor rolului activ al judecătorului, egalității, legalității și contradictorialității, recurenții au susținut că judecătorul fondului în mod greșit a soluționat cauza prin admiterea excepției necompetenței generale a instanței de judecată, realizând o denegare de dreptate. Aceste alegații sunt neîntemeiate, prima instanță, cu respectarea art. 22 C. proc. civ. și a art. 9 din același cod a procedat la judecata cauzei, nefiind identificate pe parcursul derulării procesului de la fondul cauzei neregularități care să conducă la anularea sentinței civile recurate.

Contrar susținerilor recurenților, Înalta Curte constată că prima instanța a reținut în mod corect că cererea de chemare în judecată vizează suspendarea de executare a Decretului nr. 1671 din 23.12.2024, care este un act administrativ care vizează raporturile cu Parlamentul iar, în temeiul art. 126 alin. (6) din Constituția României coroborat cu art. 5 din Legea nr. 554/2004, acesta nu poate fi supus cenzurii instanței de contencios administrativ.

Critica recurenților referitoare la denegarea de dreptate, față de respingerea acțiunii ca nefiind de competența instanței de judecată, nu poate fi reținută, nefiind identificate în cadrul acestui proces încălcări ale normelor de procedură civilă care să aibă finalitatea anulării sentinței de la fondul cauzei, ba dimpotrivă, cu respectarea prevederilor art. 131 C. proc. civ., a fost verificată, la primul termen de judecată competența instanței, în soluționarea excepției invocate de reprezentantul Ministerului Public.

Sunt nefondate alegațiile recurenților prin care s-a susținut că nu a fost respectat principiul contradictorialității deoarece nu li s-a acordat termen pentru a lua cunoștință de excepția de necompetență invocată de reprezentantul Ministerului Public și a formula apărări în consecință, în condițiile în care aceștia au fost prezenți la termenul la care excepția a fost pusă în discuția părților, așa cum rezultă din consemnările grefierului de ședință înscrise în partea introductivă a sentinței atacate.

De asemenea, nu se poate reține neîndeplinirea obligației judecătorului de a avea un rol activ, acesta punând în discuția părților toate aspectele de fapt și de drept relevante, care au făcut de prisos cercetarea pe fond a cauzei, în ordinea în care acestea sunt prevăzute de lege, pentru desfășurarea normală a procesului civil, tocmai cu respectarea drepturilor procesuale ale părților.

De asemenea, prima instanță a acționat cu respectarea principiului legalității dar și a egalității părților în fața legii, cauza fiind soluționată în temeiul normelor de drept în vigoare, a normelor constituționale și a celor care reglementează procesul civil, judecătorul fondului acționând cu garantarea exercitării drepturilor părților procesuale, însă cu respectarea propriei competențe de a nu realiza imixtiuni în atribuțiile altei puteri din stat.

În concluzie, primul motiv de nelegalitate dezvoltat de recurenți este nefondat.

Pornind la analiza celui de-al doilea motiv de casare invocat, care vizează nemotivarea sentinței de la fond, în cadrul controlului judiciar, se va reține caracterul nefondat și al acestuia.

Lecturând atent hotărârea recurată, instanța de control judiciar constată că judecătorul fondului a argumentat de manieră corespunzătoare fiecare dintre soluțiile pe care le-a pronunțat. Astfel, Înalta Curte identifică raționamentul logico-juridic care a fundamentat soluția adoptată; în plus, considerentele dezvoltate de curtea de apel sunt în legătură cu soluția pronunțată.

Instanța de judecată nu este obligată legal să răspundă fiecărui argument de fapt și de drept invocat de parte, ci să analizeze chestiunea litigioasă, sens în care poate să analizeze global argumentele respective, printr-un raționament juridic de sinteză, ori să analizeze un singur aspect considerat esențial - ceea ce face de prisos analiza restului argumentelor menționate în cererea părții în sprijinul aceluiași motiv, astfel că omisiunea de a cerceta un anumit argument sau o afirmație a unei părți nu deschide calea recursului, pentru nemotivare.

Simplul fapt că acele considerente expuse de prima instanță nu concordă modului în care apreciază recurenții că trebuia motivată hotărârea judecătorească în acest proces nu determină incidența motivului de casare în discuție, deoarece admiterea unor astfel de critici trebuie fundamentată pe argumente cu caracter obiectiv, iar nu pe aprecieri subiective ale părților care au formulat calea de atac.

Contrar susținerilor recurenților, respingerea cererilor formulate de o parte în proces nu echivalează cu o nemotivare, iar în cauză, în concret, cererile formulate de acesta au fost respinse de judecătorul fondului motivat.

Pe cale de consecință, instanța de control judiciar reține că nici măcar motivarea insuficientă nu poate fi reținută raportat la sentința atacată.

În continuare, cu privire la ultimul motiv de casare dezvoltat, recurenții au susținut că a fost încălcat art. 5 C. proc. civ., normele de drept constituționale și art. 13 din Legea nr. 554/2004.

Potrivit dispozițiilor art. 85 alin. (1) din Constituția României "Președintele României desemnează un candidat pentru funcția de prim-ministru și numește Guvernul pe baza votului de încredere acordat de Parlament", iar dispozițiile art. 103 alin. (3) prevăd că "Programul și lista Guvernului se dezbat de Camera Deputaților și de Senat, în ședință comună. Parlamentul acordă încredere Guvernului cu votul majorității deputaților și senatorilor."

Prin hotărârea nr. 33/2024 din 23 decembrie 2024, Parlamentul României a acordat încredere Guvernului în componența prevăzută în anexa nr. 1, pentru realizarea Programului de guvernare prevăzut în anexa nr. 2.

Ulterior, în baza dispozițiilor art. 85 alin. (1) și art. 100 alin. (1) din Constituția României, a fost emis decretul nr. 1671 din data de 23.12.2024, pentru numirea Guvernului României, în componența prevăzută în Hotărârea nr. 33/2024 din 23 decembrie 2024, emisă de Parlamantul României și publicată în Monitorul Oficial nr. 1312/23.12.2024.

Din cele anterior expuse, în mod corect a reținut prima instanță de judecată, că actul administrativ a cărui suspendare a fost solicitată de recurenți face parte din categoria celor prevăzute de Constituție ca vizând raporturile cu Parlamentul, care reprezintă, potrivit normei constituționale și normei de la art. 5 din Legea nr. 554/2004, o excepție de la controlul judecătoresc exercitat de către instanța ce contencios administrativ.

Prin Hotărârea nr. 32 din 6 decembrie 2024 privind anularea procesului electoral cu privire la alegerea Președintelui României din anul 2024, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 1231 din 06.12.2024, Curtea Constituțională a statornicit următoarele:

"având în vedere complexitatea și durata în timp a operațiunilor electorale necesare ulterior pronunțării prezentei hotărâri, constată aplicabilitatea art. 83 alin. (2) din Constituție, potrivit căruia Președintele României în funcție "exercită mandatul până la depunerea jurământului de Președintele nou-ales".

Temeiurile legale ale acestui act jurisdicțional al Curții Constituționale sunt reprezentate de dispozițiile art. 146 lit. f) din Constituția României, art. 37 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale și art. 3 din Legea nr. 370/2004 pentru alegerea Președintelui României, în considerarea obligației autorității constituționale de a veghea la respectarea procedurii pentru alegerea Președintelui României și a rolului Curții Constituționale, consacrat prin art. 142 din Constituția României, de garant al supremației Constituției.

Conform prevederilor art. 11 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 "Deciziile, hotărârile și avizele Curții Constituționale se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Deciziile și hotărârile Curții Constituționale sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor.".

În contextul normativ expus anterior, contrar susținerilor recurenților, Înalta Curte constată că nu există nicio dispoziție legală care să instituie competența generală a instanțelor judecătorești în verificarea legalității decretului emis în componența prevăzută de Hotărârea nr. 33/2024 prin care Parlamentul a acordat încredere Guvernului pentru realizarea programului de guvernare.

Instanțele judecătorești nu au o asemenea competență, misiunea lor constituțională fiind aceea de a realiza justiția, potrivit art. 126 alin. (1) din Constituție, adică de a soluționa, aplicând legea, litigiile dintre subiectele de drept cu privire la existența, întinderea și exercitarea drepturilor lor subiective.

Conduita solicitată instanțelor judecătorești de a desființa norme juridice instituite prin lege, ca act legislativ primar, și de a crea în locul acestora alte norme sau de a le substitui cu norme cuprinse în alte acte normative ar încălca principiul separației puterilor în stat, consacrat în art. 1 alin. (4) din Constituția României, precum și prevederile art. 61 alin. (1), în conformitate cu care Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a țării.

În aceste condiții, admiterea excepței necompetenței generale a instanțelor judecătorești în soluționarea prezentei cereri este motivată de natura juridică a actului a cărui anulare se solicită, hotărârea atacată fiind un act administrativ emis de o autoritate publică, în realizarea atribuțiilor sale, consacrate de art. 126 alin. (6) din legea fundamentală, instanțele judecătorești neavând competența de a se pronunța asupra legalității acestuia.

Principiile generale de drept invocate de recurenții-reclamanți nu pot crea norme de competență în favoarea instanțelor judecătorești care nu sunt prevăzute de legiuitor.

Dispozițiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004 nu sunt aplicabile în cazul actelor ce privesc raporturile cu Parlamentul, instanțele judecătorești neavând competența de a se pronunța asupra legalității acestora.

Este de observat și că potrivit art. 5 alin. (1) din C. proc. civ. "Judecătorii au îndatorirea să primească și să soluționeze orice cerere de competența instanțelor judecătorești, potrivit legii", normele de competență generală fiind de ordine publică, neputându-se crea jurisdicțional norme de competență în favoarea instanțelor judecătorești care nu sunt prevăzute explicit de legiuitor.

În concluzie, excepția necompetenței generale este susținută de natura juridică a actului a cărui anulare se solicită.

Pentru aceste motive, Înalta Curte apreciază că sentința recurată este dată cu corecta interpretare și aplicare a normelor de drept incidente circumstanțelor de fapt reținute în cauză, motivele invocate prin cererea de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinței prin prisma dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5,6 și 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul formulat de A. și B., ce nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenții - reclamanți A. și B. împotriva sentinței civile nr. 19 din 20 februarie 2025, pronunțată de Curtea de Apel București - Contestații Electorale, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 20 iunie 2025, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.