ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2979/2025

Ședința publică din data de 29 mai 2025

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 18.01.2024, sub nr. x/2024, reclamantul A. în contradictoriu cu pârâții Casa de Asigurări a Avocaților din România și Filiala București-Ilfov a Casei de Asigurări a Avocaților din România, a solicitat -suspendarea Deciziei nr. 31/06.11.2023 a Consiliului de administrație al C.A.A. în partea referitoare la validarea Consiliului de administrație al Filialei București-llfov a C.A.A. (art. 1 din dispozitiv) și la validarea membrilor supleanți ai Consiliului de administrație al Filialei București-llfov a C.A.A. (art. 2 din dispozitiv), până la soluționarea definitivă a cauzei; -anularea Deciziei nr. 31/06.11.2023 a Consiliului de administrație al C.A.A. în partea referitoare la validarea Consiliului de administrație al Filialei București-llfov a C.A.A. (art. 1 din dispozitiv) și la validarea membrilor supleanți ai Consiliului de administrație al Filialei București-llfov a C.A.A. (art. 2 din dispozitiv) și: -obligarea Consiliului de administrație al C.A.A. să emită o decizie prin care să valideze Consiliul de administrație al Filialei București-llfov a C.A.A. în a cărui componență să fie inclus reclamantul, în termenul de executare stabilit de instanță prin dispozitiv sau, în subsidiar, -obligarea Consiliului de administrație al C.A.A. să solicite Adunării generale a Filialei București-llfov a C.A.A. să facă o nouă alegere, în termenul de executare stabilit de instanță prin dispozitiv.

Prin sentința civilă nr. 1236 din 3 iulie 2024, Curtea de Apel București:

- a respins cererea de anulare a Deciziei nr. 31/06.11.2023, formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Casa de Asigurări a Avocaților din România și Filiala București-Ilfov a Casei de Asigurări a Avocaților din România, ca neîntemeiată;

- a respins cererea de suspendare a Deciziei nr. 31/06.11.2023, formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Casa de Asigurări a Avocaților din România și Filiala București-Ilfov a Casei de Asigurări a Avocaților din România, ca rămasă fără obiect;

- a obligat pe reclamant la plata către pârâtă a sumei de 1.500 de RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat.

Împotriva sentinței de fond a declarat recurs reclamantul A., întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii recurate și respingerea litigiului în fond.

În susținerea motivului de recurs reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., se arată că hotărârea recurată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, fiind lipsită de o analiză efectivă a cererii subsidiare formulate în cadrul acțiunii, respectiv obligarea Consiliului de administrație al Casei de Asigurări a Avocaților (C.A.A.) să solicite Adunării generale a Filialei București-Ilfov organizarea unei noi alegeri. Instanța de fond a ignorat complet această solicitare, deși ea era distinctă față de cererea principală privind validarea componenței consiliului de administrație al filialei. În condițiile în care cererea principală a fost respinsă ca neîntemeiată, instanța avea obligația legală de a analiza și motiva soluția cu privire la cererea subsidiară, cu atât mai mult cu cât aceasta era fundamentată pe dispozițiile art. 70 alin. (2) din Statutul C.A.A., care prevăd expres posibilitatea Consiliului de administrație de a invalida candidații și de a solicita organizarea unei noi alegeri.

În ceea ce privește motivul de recurs reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul susține că instanța de fond a aplicat greșit normele de drept material incidente, în special cele referitoare la regimul juridic al incompatibilității în profesia de avocat. Se arată că instanța a calificat în mod eronat o interdicție statutară ca fiind o incompatibilitate reglementată de lege, atribuind Consiliului de administrație al C.A.A. competența de a constata starea de incompatibilitate, deși această atribuție aparține exclusiv consiliului baroului, conform art. 55 alin. (2) lit. f) din Legea nr. 51/1995 și art. 30 din Statutul profesiei de avocat. Instanța a ignorat distincția juridică esențială dintre incompatibilitate și interdicție, precum și jurisprudența Curții Constituționale, care a statuat că incompatibilitatea presupune exercitarea simultană și efectivă a două funcții, nu simpla ocupare formală a acestora. În speță, recurentul nu a exercitat concomitent calitatea de membru în Consiliul Baroului București și în Consiliul de administrație al filialei C.A.A., întrucât mandatul în cadrul filialei nu fusese validat la data emiterii deciziei contestate.

Instanța de fond a validat o decizie emisă de Consiliul de administrație al C.A.A. prin care recurentul a fost considerat incompatibil, deși anterior, prin adresă oficială (Adresa nr. x/17.10.2023), aceeași autoritate luase act de opțiunea sa de a face parte din consiliul filialei. Această contradicție între actele emise de aceeași autoritate nu a fost analizată de instanță, care a preluat necritic argumentele pârâtei, fără a verifica temeinicia și legalitatea acestora. Mai mult, instanța a ignorat faptul că recurentul deținea calitatea de membru al Consiliului Baroului București încă din anul 2019, iar nu doar din octombrie 2023, cum eronat s-a reținut în hotărârea atacată, ceea ce infirmă premisa pe care s-a fundamentat decizia de invalidare.

De asemenea, instanța a aplicat greșit dispozițiile art. 70 alin. (5) din Statutul C.A.A., interpretând interdicția de a exercita concomitent cele două funcții ca temei pentru invalidarea mandatului, deși această normă nu prevede o astfel de sancțiune, ci doar reglementează o condiție de exercitare a mandatului. În mod logic și legal, verificarea respectării interdicției se face după validarea mandatului, nu anterior, întrucât doar din acel moment începe exercitarea efectivă a funcției. Instanța a ignorat această succesiune procedurală și a validat o decizie adoptată în afara competenței legale și cu încălcarea normelor imperative aplicabile profesiei de avocat.

În concluzie, recurentul solicită admiterea recursului, casarea sentinței civile nr. 1236/03.07.2024 ca fiind nemotivată și nelegală, și rejudecarea cauzei în fond, cu respectarea dispozițiilor legale incidente și cu interpretarea corectă a regimului juridic aplicabil incompatibilității și interdicțiilor în cadrul structurilor profesionale ale avocaților.

Intimații-pârâți Casa de Asigurări a Avocaților din România și Filiala București-Ilfov a Casei de Asigurări a Avocaților din România au depus întâmpinare comună, prin care au solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat, pentru apărările dezvoltate la dosar. De asemenea, au solicitat obligarea părții adverse la cheltuieli de judecată, în temeiul dispozițiilor art. 451 și următoarele C. proc. civ.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport cu motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul este fondat în următoarele limite.

2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante.

Înalta Curte reține că, prin cererea de chemare în judecată, reclamantul A. a solicitat: (i) suspendarea Deciziei nr. 31/06.11.2023 a Consiliului de administrație al C.A.A. în partea referitoare la validarea Consiliului de administrație al Filialei București-llfov a C.A.A. (art. 1 din dispozitiv) și la validarea membrilor supleanți ai Consiliului de administrație al Filialei București-llfov a C.A.A. (art. 2 din dispozitiv), până la soluționarea definitivă a cauzei; (ii) anularea Deciziei nr. 31/06.11.2023 a Consiliului de administrație al C.A.A. în partea referitoare la validarea Consiliului de administrație al Filialei București-llfov a C.A.A. (art. 1 din dispozitiv) și la validarea membrilor supleanți ai Consiliului de administrație al Filialei București-Ilfov a C.A.A. (art. 2 din dispozitiv) și obligarea Consiliului de administrație al C.A.A. să emită o decizie prin care să valideze Consiliul de administrație al Filialei București-llfov a C.A.A. în a cărui componență să fie inclus reclamantul, în termenul de executare stabilit de instanță prin dispozitiv sau, (iii) în subsidiar, obligarea Consiliului de administrație al C.A.A. să solicite Adunării generale a Filialei București-llfov a C.A.A. să facă o nouă alegere, în termenul de executare stabilit de instanță prin dispozitiv.

Prin sentința recurată, cererea de chemare în judecată a fost respinsă acțiunea ca neîntemeiată, iar solicitarea de suspendare a Deciziei nr. 31/06.11.2023 a fost respinsă ca rămasă fără obiect.

Recurentul-reclamant critică soluția de respingere a cererii de chemare în judecată pronunțată de instanța de fond, criticile formulate fiind circumscrise dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Cu privire la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentul a invocat lipsa unei motivări cu privire la cererea subsidiară formulată în acțiune, respectiv obligarea Consiliului C.A.A. să solicite Adunării generale organizarea unei noi alegeri, în temeiul art. 70 alin. (2) din Statutul C.A.A.

Critica privind pretinsa nemotivare a instanței de fond asupra capătului subsidiar vizând obligarea Consiliului C.A.A. să solicite Adunării Generale organizarea de noi alegeri, în temeiul art. 70 alin. (2) din Statut, este nefondată.

Se constată că instanța de fond a respins acțiunea pe anulare, statuând asupra competenței CAA și asupra corectitudinii operațiunii de validare; în aceste condiții, capătul subsidiar, dependent de premisa anulării/invalidării, a devenit lipsit de obiect/utilitate, fără a mai impune un tratament autonom (motivarea fiind acoperită de considerentele soluției pe capătul principal).

Chiar în ipoteza in care s-ar fi constatat nelegalitatea validării, consecința corectă ar fi fost anularea art. 1-2 al deciziei contestate, iar remediul statutar (ordinea voturilor/noi alegeri în 30 de zile) decurge din lege, fără a trebui să fie "stabilit" punctual de instanță. În consecință, Înalta Curte reține că acest motiv de casare este nefondat.

În schimb, criticile întemeiate pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. sunt fondate.

Înalta Curte reține că instanța de fond a validat legalitatea Deciziei nr. 31/06.11.2023 emisă de Consiliul Casei de Asigurări a Avocaților, prin care a fost aprobată componența Consiliului de administrație al Filialei București-Ilfov, conform rezultatului alegerilor și în temeiul dispoziției exprese din art. 70 alin. (5) din Statutul C.A.A., ce interzice cumulul calității de membru în consiliul baroului cu cea de membru în consiliul filialei, respingând, ca nefondate, toate argumentele reclamantului referitoare la: inexistența incompatibilității dintre cele două funcții; lipsa atribuției Consiliului C.A.A. de a decide asupra incompatibilității; inadmisibilitatea extinderii normelor prin reglementări statutare; caracterul nelegal al avizului negativ emis de Baroul București.

Aceste argumente au fost reiterate pe calea prezentului recurs, recurentul invocând, în esență, aplicarea greșită a normelor de drept material referitoare la regimul incompatibilităților în profesia de avocat și competențele Consiliului de administrație al C.A.A.

Înalta Curte constată că instanța de fond a interpretat și aplicat greșit dispozițiile legale incidente în materia incompatibilității în profesia de avocat. Astfel, s-a reținut în mod eronat că dispozițiile art. 70 alin. (5) din Statutul Casei de Asigurări a Avocaților (C.A.A.) instituie o incompatibilitate în sensul Legii nr. 51/1995, atribuind Consiliului de administrație al C.A.A. competența de a constata această stare.

Or, potrivit art. 55 alin. (2) lit. f) din Legea nr. 51/1995 și art. 30 din Statutul profesiei de avocat, competența de a verifica și constata incompatibilitățile revine exclusiv consiliului baroului. Dispoziția statutară invocată (art. 70 alin. (5) din Statutul C.A.A.) reglementează o interdicție de exercitare simultană a două funcții, fără a institui o sancțiune de invalidare și fără a conferi competență Consiliului C.A.A. de a constata incompatibilitatea în sensul legii.

În jurisprudența Curții Constituționale (Decizia nr. 297/2014), s-a statuat că incompatibilitatea presupune exercitarea simultană și efectivă a două funcții, nu simpla ocupare formală. În speță, recurentul nu a exercitat concomitent calitatea de membru în Consiliul Baroului București și în Consiliul de administrație al filialei C.A.A., întrucât mandatul în cadrul filialei nu fusese încă validat la data emiterii Deciziei nr. 31/06.11.2023.

Mai mult, anterior emiterii deciziei contestate, Consiliul C.A.A. a emis Adresa nr. x/17.10.2023, prin care a luat act de opțiunea recurentului de a face parte din consiliul filialei, ceea ce contrazice ulteriorul refuz de validare. Instanța de fond nu a analizat această contradicție și a preluat necritic argumentele pârâtului, fără a verifica temeinicia și legalitatea acestora.

În acest context, se reține că decizia de invalidare emisă de Consiliul C.A.A. excede competenței legale a acestei autorități, fiind adoptată cu încălcarea dispozițiilor art. 53 alin. (1) lit. b) din Statutul C.A.A., care limitează operațiunea de validare la verificarea respectării prevederilor legii, ale statutului și ale avizului prealabil al consiliului baroului. Or, în lipsa unei constatări formale a incompatibilității de către consiliul baroului, Consiliul C.A.A. nu putea să invalideze mandatul recurentului pe acest temei. Prin urmare, temeiul invalidării nu exista.

Concret, potrivit art. 55 alin. (2) lit. f) din Legea nr. 51/1995 și art. 30 din Statutul profesiei de avocat, competența exclusivă de a verifica și constata starea de incompatibilitate în profesie revine consiliului baroului (în speță, Consiliul Baroului București).

Consiliul C.A.A. are atribuția de a face validarea (art. 53 alin. (1) lit. b) din Statutul C.A.A.), care se limitează la verificarea respectării legii, a statutului și a avizului prealabil al consiliului baroului.

În absența unei constatări formale a incompatibilității de către Consiliul Baroului, Consiliul C.A.A. nu avea competența de a se substitui acestei autorități și de a invalida mandatul reclamantului pe acest temei. Decizia C.A.A. de invalidare excede competenței legale.

De asemenea, instanța de fond a reținut în mod greșit că recurentul ar fi dobândit calitatea de membru al Consiliului Baroului București abia în octombrie 2023, ignorând faptul că acesta deținea această calitate încă din anul 2019, ceea ce infirmă premisa pe care s-a fundamentat decizia de invalidare.

Întrucât instanța de fond a confirmat o "validare" care substituie votul Adunării Generale și ignoră remediile imperative din art. 70, se impune admiterea recursului pe art. 488 pct. 8, schimbarea soluției și anularea în parte a actului contestat (art. 1-2).

În ceea ce privește celelalte capete de cerere, Înalta Curte reține că solicitarea de obligare a pârâtei la validarea unei anumite componențe a consiliului filialei este lipsită de temei. Instanța controlează legalitatea actului, nu face ea însăși validarea și nici nu stabilește compunerea consiliului. Cadrul normativ reglementează în sensul că validarea aparține C.A.A., iar când invalidarea vizează unii/mai mulți candidați, remediul decurge din normele legale și constă în reluarea procedurii (respectarea strictă a ordinii voturilor sau noi alegeri în 30 de zile), nu compunerea de către instanță a unui consiliu alternativ. Validarea este atributul C.A.A. (art. 70 alin. (1) Statut C.A.A.), iar instanța constată că validarea implică verificări de legalitate, nu substituirea procedurii. Prin urmare, urmează a fi menținute restul dispozițiilor instanței, prin care au fost respinse capetele de cerere subsecvente.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul prevederilor art. 497 și art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., coroborat cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va admite recursul, va casa în parte sentința recurată și, rejudecând, va admite în parte cererea de chemare în judecată, în sensul anulării în parte a Deciziei nr. 31/06.11.2023 a Consiliului de administrație al C.A.A., cu privire la dispozițiile art. 1 și art. 2, va respinge cererea de obligare a reclamantului la plata cheltuielilor de judecată și va menține restul dispozițiilor sentinței.

Totodată, observând cererea de acordare a cheltuielilor de judecată, formulată de recurent, Înalta Curte, în temeiul art. 453 alin. (1) C. proc. civ., o va admite și va dispune obligarea intimaților-pârâți la plata către recurent a sumei de 100 RON fiecare, cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs, constând în taxă judiciară de timbru, dovedite prin înscrisul depus la dosarul pendinte.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de A. împotriva sentinței civile nr. 1236 din data de 3 iulie 2024, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează în parte sentința atacată și, rejudecând:

Admite în parte cererea de chemare în judecată.

Anulează în parte Decizia nr. 31/06.11.2023 a Casei de Asigurări a Avocaților din România cu privire la dispozițiile art. 1 și art. 2.

Respinge cererea de obligare a reclamantului la plata cheltuielilor de judecată.

Menține restul dispozițiilor sentinței atacate.

Obligă intimații-pârâți la câte 100 RON fiecare, cu titlu de cheltuieli de judecată, către recurentul-reclamant.

Definitivă.

Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Pronunțată astăzi, 29 mai 2025.