ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2774/2025

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea de ordonanță președințială, înregistrată pe rolul Curții de Apel Alba Iulia, sub dosar nr. x/2024, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Guvernul României, Ministerul Sănătății și Casa Națională de Asigurări de Sănătate: obligarea pârâților să-i asigure, în mod provizoriu și pe bază de prescripție medicală, în regim de compensare 100%, medicamentul DURVALUMAB-denumire comercială IMFINZI până la soluționarea definitivă a dosarului prin care se soluționează refuzul nejustificat de soluționare a cererii formulată de reclamantă prin care a solicitat introducerea în lista cuprinzând denumirile comune internaționale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asigurații, cu sau fără contribuție personală, pe bază de prescripție medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate, aprobată prin H.G. nr. 720/2008 pentru indicația terapeutică tratamentul de primă linie pentru pacienții adulți cu carcinom de tract biliar. Pârâtul Ministerul Sănătății, prin întâmpinare, a solicitat: admiterea excepției inadmisibilității acțiunii din perspectiva art. 28 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ; admiterea excepției inadmisibilității acțiunii din perspectiva stabilirii răspunderii civile solidare, în sarcina pârâților; admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Sănătăți, pe fondul cauzei, respingerea ca neîntemeiată a cererii de ordonanță președințială formulată de reclamantă. Pârâta Casa Națională de Asigurări de Sănătate, prin întâmpinare, a solicitat: admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a CNAS; pe fond, respingerea cererii de ordonanță președințială, ca neîntemeiată.

Hotărârea instanței de fond Prin sentința civilă nr. 5 din 13 ianuarie 2025 a Curții de Apel Alba Iulia, secția contencios administrativ și fiscal, s-a respins ca neîntemeiată excepția inadmisibilității acțiunii invocată de pârâtul Ministerul Sănătății; s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților Ministerul Sănătății și Casa Națională de Asigurări de Sănătate; a fost admisă cererea de ordonanță președințială formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâții Guvernul României, Ministerul Sănătății și Casa Națională de Asigurări de Sănătate; a fost obligată pârâta Casa Națională de Asigurări de Sănătate să asigure reclamantei pe bază de prescripție medicală, în regim de compensare 100% (fără contribuție personală), medicamentul DURVALUMAB (denumire comercială IMFINZI) până la soluționarea definitivă a dosarului nr. x/2024 al Curții de Apel Alba Iulia, secția contencios administrativ și fiscal; au fost obligați pârâții să plătească reclamantei suma de 200 RON cheltuieli de judecată, reprezentând taxa de timbru.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței civile nr. 5 din 13 ianuarie 2025 a Curții de Apel Alba Iulia, secția contencios administrativ și fiscal, pârâții Guvernul României și Casa Națională de Asigurări de Sănătate au formulat cereri de recurs. 3.1 Recurentul-pârât Guvernul României, prin cererea de recurs întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și pct. 8 din C. proc. civ., a solicitat admiterea recursului, respectiv casarea sentinței recurate, iar, în rejudecare, admiterea excepției lipsei capacității juridice civile, și, implicit, a calității procesuale pasive a Guvernului României, motivat de faptul că instanța de fond a ignorat condiția de validitate a cererii de obligare a Guvernului României, care în speță este lipsit de capacitate juridică civilă, iar, pe fond, respingerea cererii de ordonanță președințială, ca neîntemeiată. În ceea ce privește motivul de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., recurentul-pârât a considerat că soluția pronunțată de instanță a încălcat regulile de procedură prevăzute a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității. A susținut că, deși în cuprinsul sentinței civile nr. 5 din data de 13.01.2025 s-a consemnat faptul că "procedura de citare este legal îndeplinită", în urma verificărilor efectuate la sediul instituției, s-a constatat că aceasta nu a fost legal citată în prezenta cauză. Astfel, citația emisă în dosarul nr. x/2024 de către Curtea de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, a fost comunicată pârâtului Guvernul României exclusiv prin poșta electronică pe adresa de e-mail: x@x.ro, care este dedicată exclusiv activității specifice Serviciului Contencios, fără a avea ca finalitate înregistrarea în Registrul General de intrări/ieșiri al Secretariatul General al Guvernului care asigură registratura generală, inclusiv pentru Guvernul României. Enunțând dispozițiile art. 39 alin. (2) lit. m) din Regulamentul de Organizare și Funcționare privind atribuțiile Direcției pregătire ședințe ale Guvernului îndeplinite prin Serviciul arhivă și ale art. 33 și art. 34 din Regulamentul de Organizare și Funcționare, privind faptul că Serviciul Contencios asigură reprezentarea Guvernului României, Prim-ministrului și Secretarului General al Guvernului în toate instanțele judecătorești, a arătat că, fără a nega că a fost transmisă o corespondență de la Curtea de Apel Alba Iulia către Guvernul României, în modalitatea arătată anterior, acest aspect nu semnifică faptul că procedura de citare și comunicare a actelor procedurale nu se realizează direct prin registratura generală, în conformitate cu dispozițiile C. proc. civ., fără a pune în sarcina unuia dintre compartimentele instituției corespondența spre a fi înregistrată. Totodată, a considerat că, în mod nelegal, instanța a admis acțiunea față de Guvernul României obligând această autoritate la asigurarea către reclamant pe bază de prescripție medicală, în regim de compensare 100%, a medicamentului DURVALUMAB (denumire comercială IMFINZI), conferind prin soluția pronunțată, Guvernului României aptitudine juridică civilă/capacitate juridică civilă, al cărei efect se traduce în operațiunea de constituire a Guvernului României ca persoană juridică cu toate trăsăturile specifice acesteia, respectiv buget și patrimoniu proprii. Cu alte cuvinte, prin "personificarea" în sens juridic a unei entități fără personalitate juridică (potrivit legii), instanța de fond a analizat aptitudinea de "a face", a Guvernului României prin suprapunerea/asimilarea celor două condiții procesuale (capacitate și calitate) necesare participării într-un raport juridic civil cum este cel din cauza pendinte. Unind excepțiile lipsei capacității juridice civile cu cea a lipsei calității procesuale pasive, recurentul a criticat sentința având în vedere următoarele aspecte: Eroarea instanței constă în aceea că a dispus în sarcina Guvernului României obligația de a asigura către reclamantă medicamentul solicitat, desconsiderând lipsa capacității juridice civile a acestei autorități centrale a puterii executive într-o cauză cu obiect eminamente civil, chiar dacă acesta este soluționat în instanță de contencios, cum este cauza pendinte, și a constatat în mod nelegal calitatea procesuală pasivă a Guvernului României în cauză. Deși potrivit dispozițiilor art. 32 alin. (1) C. proc. civ., condițiile de exercitare a acțiunii civile includ și condițiile cerute pentru a avea calitate de parte în proces, fiind o relație de la gen la specie, acestea sunt aplicabile în mod corelativ și cu privire la pârâți astfel cum prevăd dispozițiile alin. (1) ale art. 32 C. proc. civ. Astfel, pentru a putea fi parte într-o acțiune civilă, subiecții de drept trebuie să îndeplinească anumite condiții legale, în lipsa cărora acțiunea nu va putea produce efectele dorite, urmând a fi respinsă ca urmare a neîndeplinirii condițiilor mai sus precizate. Guvernul României poate sta în judecată, în calitate de pârât, numai în litigiile de contencios administrativ atunci când se contestă legalitatea actelor administrative pe care le adoptă, în această situație fiind vorba despre o capacitate juridică specială de drept public, fundamentată pe prevederile constituționale ale art. 102 și 108 și pe cele ale actului normativ de organizare și funcționare a Guvernului. Pentru motivele arătate, în opinia sa, acest organ colegial nu are capacitate juridică civilă, iar în situația în care Guvernul României va fi obligat la asigurarea medicamentului, titlul executoriu nu va putea fi dus la îndeplinire decât prin derogare de la legislația care reglementează activitatea acestei autorități, tocmai din lipsa capacității juridice civile. Enunțând prevederile art. 4 din Hotărârea Guvernului nr. 720/2008, art. 219 alin. (7) din Legea nr. 95/2006, normele de organizare și funcționare dispuse în art. 2 din Hotărârea Guvernului nr. 144/2010, cu modificări și completări, recurentul a susținut că autoritatea de specialitate a administrației publice centrale, cu atribuții și competențe în cauză este Casa Națională de Asigurări de Sănătate, care, potrivit art. 220 alin. (3) Legea nr. 95/2006, are ca principală atribuție gestionarea fondului de asigurări de sănătate, iar potrivit alin. (4) "CNAS propune, cu avizul conform al Ministerului Sănătății, proiecte de acte normative pentru asigurarea funcționării sistemului de asigurări sociale de sănătate. Pentru proiectele de acte normative care au incidență asupra fondului, elaborate de ministere și de celelalte organe de specialitate ale administrației publice centrale, este obligatorie obținerea avizului conform al CNAS." In acest sens, Curtea de Apel Brașov prin sentința civilă nr. 30/13 martie 2024, pronunțată în dosarul nr. x/2024 a reținut că Guvernul României poate sta în justiție, în calitate de pârât, în litigiile de contencios administrativ, atunci când este contestată legalitatea actelor administrative pe care le adoptă, neavând atribuții și competențe pentru realizarea pretențiilor reclamantului. Calitatea procesuală presupune o identitate între persoana reclamantului și persoana care este titular al dreptului în raportul juridic dedus judecăți, respectiv o identitate între persoana pârâtului (persoana chemată în judecată) și persoana obligată în raportul juridic dedus judecății sau persoana față de care se urmărește să se stabilească un drept. Această identitate trebuie să se materializeze prin echivalența reclamantului și titularul dreptului, respectiv pârâtul și cel obligat la respectarea dreptului, motiv pentru care, în conformitate cu dispozițiile art. 40 C. proc. civ., a respins cererea formulată ca fiind făcută de o persoană sau împotriva unei persoane fără calitate. În concluzie, acest organ colegial nu are capacitate juridică civilă și nu poate figura ca parte în litigiul dedus judecății, astfel încât se impune admiterea excepției lipsei capacității juridice civile a Guvernului României și respingerea cererea de chemare în judecată față de acest organ al administrației publice centrale ca inadmisibilă. Totodată, a susținut că, pentru toate aspectele anterior expuse, soluția de fond apare ca nelegală și pentru respingerea excepției lipsei calității procesual pasive a Guvernului României. Soluția instanței apare ca vădit nelegală, astfel cum a fost pronunțată, cererea fiind una civilă (deși soluționată în instanță de contencios) în care raportul juridic este unul civil, Guvernul României neavând aptitudinea legală de a stabili raporturi juridice cu persoane fizice și nici calitate procesuală pasivă. Guvernul României este lipsit de capacitate juridica, autoritatea executivă neavând atribuții și competențe în sensul solicitat, o eventuală soluție de admitere a acțiunii sub acest aspect fiind imposibil de valorificat, pentru motivele anterior menționate. In speță, Guvernul nu are decât aptitudinea de a aproba prin act administrativ o Listă de medicamente, ulterior parcurgerii unor etape prevăzute de legislația de specialitate, de către autoritățile de resort în domeniul medical. Așadar, obligarea la plata cheltuielilor de judecată pentru existența unei culpe, apare ca formală și nejustificată. 3.2 Recurenta-pârâtă Casa Națională de Asigurări de Sănătate, prin cererea de recurs, a arătat că înțelege să critice considerentele primei instanțe cu privire la calitatea sa procesuală pasivă, motivat de faptul că legitimarea procesuală pasivă în prezenta cauză nu aparține CNAS în raport de obiectul cauzei, atribuțiile CNAS fiind cele expres reglementate de art. 280 din Titlul VIII din Legea nr. 95/2006, republicată, cu modificările si completările ulterioare, precum și în raport de cadrul normativ incident cauzei. Astfel, instituția: nu are nicio atribuție prevăzută de lege în sarcina sa cu privire la extinderea indicațiilor terapeutice ale unui medicament existent în Lista de medicamente, aprobată prin H.G. nr. 720/2008, cu modificările și completările ulterioare, prin raportare la dispozițiile de la Anexa I, art. 1 lit. i) din Ordinul ministrului sănătății și al președintelui CNAS nr. 861/2014, cu modificările si completările ulterioare; între reclamantă și CNAS nu există niciun fel de raporturi juridice, din care să poată izvorî drepturi ori obligații reciproce. CNAS nu are nicio atribuție prevăzută în sarcina sa cu privire la extinderea indicațiilor unui medicament existent în Lista de medicamente compensate, aprobată prin H.G. nr. 720/2008, cu modificările st completările ulterioare. Orice cerere de extindere de indicațiilor terapeutice a oricărui medicament se formulează în mod exclusiv de către deținătorul de autorizație de punere pe piață a acestui medicament, cererea fiind adresată Agenției Europene a Medicamentului, în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 726/2004. Însă deținătorul medicamentului în discuție nu a adresat nicio cerere Atenției Europene a Medicamentului pentru extinderea indicațiilor terapeutice ale medicamentului în litigiu si la indicația (afecțiunea) de care suferă reclamanta. Pe fondul cauzei, cu privire la excepția inadmisibilității ordonanței președințiale, recurenta a arătat că în prezenta cauză nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de art. 997 C. proc. civ., iar, în favoarea intimatei-reclamante, nu există aparență de drept. Astfel condiția aparenței de drept nu este îndeplinită în cauză prin raportare la dispozițiile art. 241 alin. (1) 1 , alin. (1) 2 , art. 242 1 , art. 230, art. 243 alin. (1) și (2) și art. 243 1 din Legea nr. 95/2006. Hotărârea în vigoare la această dată este H.G. nr. 720/2008 pentru aprobarea listei cuprinzând denumirile comune internaționale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asigurații, cu sau fără contribuție personală, pe bază de prescripție medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate, precum și denumirile comune internaționale corespunzătoare medicamentelor care se acordă în cadrul programelor naplonale de sănătate, republicată, cu modificările și completările ulterioare. La data prezentei, medicamentul cu denumirea comună internațională Durvalumabum, este inclus în Lista de medicamente aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 720/2008, cu modificările și completările ulterioare, unde se regăsește în sublista C, secțiunea C2 (care cuprinde DCl-uri corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asigurații incluși în programele naționale de sănătate cu scop curativ, în tratamentul ambulatoriu și spitalicesc, respectiv: PNS 3- Programul Național de Oncologie, unde este adnotată cu: **1. Potrivit Notelor din subsolul secțiunii C2, tratamentul cu medicamentele corespunzătoare DCI-urilor notate cu **1 se efectuează pe baza protocoalelor terapeutice elaborate de comisiile de specialitate ale Ministerului Sănătății și pot fi administrate și în regim de spitalizare de zi, iar tratamentul cu medicamentele corespunzătoare DCI-urilor notate cu **1 se efectuează în baza contractelor cost-volum încheiate, Enunțând indicațiile terapeutice pentru care acest medicament se rambursează în sistemul de asigurări sociale de sănătate, ca urmare a încheierii și derulării unui contract cost-volum și în conformitate cu protocolul terapeutic specific aprobat prin Ordinul ministrului sănătății și al președintelui Casei Naționale de Asigurări de Sănătate nr. 564/499/2021 aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 720/2008 republicată, cu modificările și completările ulterioare și a normelor metodologice de implementarea acestora, a susținut că, în ceea ce privește posibilitatea de extindere a indicațiilor terapeutice, actul normativ care reglementează, în principal, modalitatea privind includerea, extinderea indicațiilor, neincluderea sau excluderea medicamentelor în/din Lista de medicamente aprobată prin H.G. nr. 720/2008, republicată, cu modificările și completările ulterioare este Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, republicată, cu modificările și completările ulterioare. Medicamentul va putea fi rambursat pentru indicația evaluată după parcurgerea tuturor etapelor legale mai sus menționate, respectiv includerea efectivă în Lista aprobată prin H.G. nr. 720/2008, republicată cu modificările și completările ulterioare, elaborarea protocolului terapeutic de către comisia de specialitate relevantă a Ministerului Sănătății și aprobarea acestuia prin Ordin al ministrului sănătății. Prescripțiile medicale se pot deconta din FNUASS și se eliberează pentru indicațiile autorizate ale medicamentelor de către medicii care sunt în contract cu o casă de asigurări de sănătate, medicii având obligația să respecte schemele terapeutice prevăzute de protocoalele obligatorii stabilite în sistemul public de asigurări sociale de sănătate; conform legislației în materie. În concluzie, în opinia sa, puterea judecătorească nu se poate substitui autorității legislative și nici deținătorului de autorizație de punere pe piață a medicamentului în discuție, și nu poate obliga CNAS la acordarea medicamentului Imfinzi, în condițiile dovedite și argumentate, în care aceasta s-ar realiza în afara cadrului legal. Prin urmare, în cauza de fată nu este îndeplinită cerința existentei aparenței de drept în favoarea reclamantei ca și condiție obligatorie pentru admiterea ordonanței presedințiale. Cu privire la neprejudecarea fondului, prevăzută de art. 997 C. proc. civ., recurenta a susținut că prima instanță nu a avut în vedere că această cerință nu este îndeplinită în cauză. Astfel, prima instanță nu a avut în vedere faptul că nu poate fi acceptată solicitarea reclamantei de acordare în mod provizoriu a medicamentului în litigiu, ca si măsură premergătoare operațiunii de decontare, întrucât analiza necesară în vederea soluționării cauzei presupune un probatoriu complex care nu se poate administra decât în cadrul acțiunii de fond. În concluzie, a solicitat să se constate că CNAS nu poate fi obligată la acordarea medicamentului în litigiu, în condițiile dovedite și argumentate, având în vedere faptul că, într-o atare ipoteză, aceasta s-ar realiza în afara cadrului legal.

Apărările formulate în recurs In stadiul procesual al recuruslui nu s-a formulat întâmpinare.

Procedura de soluționare a recursului În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013. În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția completului învestit cu soluționarea cauzei, s-a fixat termen de judecată pentru soluționarea dosarului de recurs la data de 22 mai 2025, în ședință publică, cu citarea părților. II. Soluția și considerentele instanței de recurs Examinând sentința recurată prin prisma criticilor invocate prin cererile de recurs și a dispozițiilor legale incidente în materia supusă verificării, Înalta Curte constată că recursurile sunt nefondate, pentru considerentele expuse în continuare. 1. Argumente de fapt și de drept relevante Prin cererea de ordonanță președințială, înregistrată pe instanței de contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Guvernul României, Ministerul Sănătății și Casa Națională de Asigurări de Sănătate: obligarea pârâților să-i asigure, în mod provizoriu și pe bază de prescripție medicală, în regim de compensare 100%, medicamentul DURVALUMAB-denumire comercială IMFINZI până la soluționarea definitivă a dosarului prin care se soluționează refuzul nejustificat de soluționare a cererii formulată de reclamantă prin care a solicitat introducerea în lista cuprinzând denumirile comune internaționale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asigurații, cu sau fără contribuție personală, pe bază de prescripție medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate, aprobată prin H.G. nr. 720/2008 pentru indicația terapeutică tratamentul de primă linie pentru pacienții adulți cu carcinom de tract biliar. Prin sentința recurată, cererea de ordonanță președințială a fost admisă, pârâții Guvernul României și Casa Națională de Asigurări de Sănătate formulând cereri de recurs. 2. Recursul formulat de pârâtul Guvernul României Referitor la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ. invocat de recurentul-pârât Guvernul României, privind susținerea că instanța de fond a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, Înalta Curte constată că acesta nu este incident în cauză. Astfel, se observă că nulitatea actelor de procedură definită la art. 174 alin. (1) din C. proc. civ. ca fiind "sancțiunea care lipsește total sau parțial de efecte actul de procedură efectuat cu nerespectarea cerințelor legale, de fond sau de formă" se regăsește actualmente în Capitolul III din titlul IV al Cărții I din același Cod, care reglementează deopotrivă nulitatea absolută și pe cea relativă, nulitatea condiționată și nulitatea necondiționată de existența unei vătămări, totodată, statuând asupra modului în care nulitățile pot fi invocate și efectele pe care le produce aplicarea sancțiunii. Prin urmare, orice pretinsă încălcare a unei reguli de procedură, indiferent de regimul său juridic, va fi analizată din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., pentru a se constata dacă reprezintă sau nu un motiv de casare a hotărârii. Art. 175 C. proc. civ. fixează regulile și condițiile pe care trebuie să le respecte părțile sau instanța pentru a fi în măsură să invoce nulitatea unui act de procedură. În centrul acestor condiții, necesar a fi îndeplinite pentru constatarea nulității unui act de procedură, stau: a) producerea unei vătămări; b) posibilitatea înlăturării acesteia numai prin anularea actului. În cauză, recurentul-pârât nu a susținut și nu a făcut dovada unei vătămări concrete derivate din așa-zisa nelegalitate a citării. Verificând actele dosarului, Înalta Curte constată că prin rezoluția din data de 23.12.2024 a completului de judecată învestit cu soluționarea cauzei, în temeiul dispozițiilor art. 999 și art. 201 C. proc. civ., s-a fixat termen de judecată la data de 13.01.2025, în ședință publică, cu citarea părților. În vederea asigurării respectării celerității care caracterizează procedura ordonanței președințiale, procedura de citare a fost efectuată prin poștă electronică, cu toate părțile, la termenul din data de 13 ianuarie 2025 constatându-se că aceasta a fost legal îndeplinită, astfel cum rezultă din dovezile aflate la dosar privind transmiterea citațiilor conform dispozițiilor art. 154 alin. (6) 1 C. proc. civ. Or, recurentul-pârât precizează expres că nu neagă primirea corespondenței în discuție, respectiv că citația emisă în dosarul nr. x/2024 de către Curtea de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal a fost comunicată pârâtului Guvernul României exclusiv prin poșta electronică pe adresa de e-mail: x@x.ro, care este dedicată exclusiv activității specifice Serviciului Contencios, fără a avea ca finalitate înregistrarea în Registrul General de intrări/ieșiri al Secretariatul General al Guvernului care asigură registratura generală, inclusiv pentru Guvernul României. Totodată, enunțând dispozițiile art. 39 alin. (2) lit. m) din Regulamentul de Organizare și Funcționare privind atribuțiile Direcției pregătire ședințe ale Guvernului îndeplinite prin Serviciul arhivă și ale art. 33 și art. 34 din Regulamentul de Organizare și Funcționare, a precizat că Serviciul Contencios asigură reprezentarea Guvernului României, Prim-ministrului și Secretarului General al Guvernului în toate instanțele judecătorești. În aceste condiții, se constată că în mod corect s-a transmis citația la adresa de e-mail a Serviciului Contencios, din dovada de citare aflată la dosarul de fond rezultând că e-mail-ul respectiv a fost accesat la data de 23.12.2024, orele 15:48, fiind înregistrate 2 vizualizări. Potrivit dispozițiilor art. 160 C. proc. civ. privind invocarea și înlăturarea neregularităților privind citarea: "(1) Dacă partea prezentă în instanță, personal sau prin reprezentant, nu a primit citația sau a primit-o într-un termen mai scurt decât cel prevăzut la art. 159 ori există o altă cauză de nulitate privind citația sau procedura de înmânare a acesteia, procesul se amână, la cererea părții interesate. (2) Orice neregularitate cu privire la citare nu va mai fi luată în considerare în cazul în care, potrivit alin. (1), nu s-a cerut amânarea procesului, precum și în cazul în care partea lipsă la termenul la care s-a produs neregularitatea nu a invocat-o la termenul următor producerii ei, dacă la acest termen ea a fost prezentă sau legal citată. (3) În lipsa părții nelegal citate, neregularitatea privind procedura de citare a acesteia poate fi invocată și de celelalte părți ori din oficiu, însă numai la termenul la care ea s-a produs." Înalta Curte constată că recurentul-pârât nu invocă neprimirea citației, ci faptul că, în opinia sa, procedura de citare nu a fost legal îndeplinită cu acesta pe motiv că transmiterea acestui act de procedură prin poșta electronică pe adresa de e-mail: x@x.ro, care este dedicată exclusiv activității specifice Serviciului Contencios, nu a avut ca finalitate înregistrarea în Registrul General de intrări/ieșiri al Secretariatul General al Guvernului care asigură registratura generală, inclusiv pentru Guvernul României, aspect care nu este de natură să probeze vătămarea care i-a fost produsă precum și necesitatea înlăturării acesteia numai prin anularea actului. Prin urmare nu se poate reține incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. în sensul invocat de recurent cu privire la nelegala citare în cauză. În ceea ce privește criticile aduse de recurentul-pârât privind excepțiile lipsei capacității procesuale civile și a lipsei calității procesuale pasive a Guvernului României, din perspectiva greșitei interpretări și aplicări a legii, Înalta Curte constată că pârâtul nu a invocat în fața instanței de fond aceste excepții. Prin urmare instanța de fond nu a pronunțat o soluție în cauză cu privire la cele două excepții, astfel că nu se poate exercita un control de nelegalitate a sentinței recurate cu privire la acest aspect. În ceea ce privește invocarea de către recurentul-pârât a lipsei culpei cu privire la soluția de obligare a sa la plata sumei de 200 RON reprezentând cheltuieli de judecată, Înalta Curte reține că prin sentința recurată cererea de ordonanță președințială a fost admisă, dispozițiile art. 453 alin. (1) C. proc. civ. prevăzând că "Partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată", astfel că în raport de art. 452 C. proc. civ. privind dovada cheltuielior de judecată, în mod corect au fost obligați pârâții, inclusiv Guvernul României, la plata taxei judiciare de timbru pe care reclamanta a achitat-o pentru promovarea pe rolul instanței a cererii formulate. 3. Recursul formulat de pârâta Casa Națională de Asigurări de Sănătate Instanța de control judiciar constată că o primă critică de nelegalitate adusă sentinței atacate, circumscrisă motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. vizează soluția instanței de fond prin care a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâta Casa Națională de Asigurări de Sănătate. Se reține că obiectul cererii de chemare în judecată este reprezentat, în cauza de față, de obligarea pârâților de a-i asigura reclamantei, pe bază de prescripție medicală, în regim de compensare 100%, fără contribuție personală, medicamentul DURVALUMAB-denumire comercială IMFINZI până la soluționarea definitivă a dosarului prin care se soluționează refuzul nejustificat de soluționare a cererii formulată de reclamantă prin care a solicitat introducerea în lista cuprinzând denumirile comune internaționale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asigurații, cu sau fără contribuție personală, pe bază de prescripție medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate, aprobată prin H.G. nr. 720/2008 pentru indicația terapeutică tratamentul de primă linie pentru pacienții adulți cu carcinom de tract biliar. Potrivit art. 9 alin. (1), (2) și (5) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, "(1) Programele naționale de sănătate reprezintă cadrul implementării obiectivelor politicii și strategiei sănătății publice de către Ministerul Sănătății, ca autoritate centrală a domeniului de sănătate publică. (2) Programele naționale de sănătate se adresează populației și sunt orientate către promovarea sănătății, prevenirea îmbolnăvirilor și prelungirea vieții de bună calitate. (5) Programele naționale de sănătate sunt elaborate de către Ministerul Sănătății, cu participarea CNAS; derularea acestora se realizează de către Ministerul Sănătății și/sau CNAS, după caz." Potrivit art. 242 alin. (1) din Legea nr. 95/2006, "(1) Lista cu medicamente de care beneficiază asigurații cu sau fără contribuție personală se elaborează de către Ministerul Sănătății și CNAS, cu consultarea CFR, și se aprobă prin hotărâre a Guvernului." Potrivit art. 251 din Legea nr. 95/2006, "În scopul realizării obiectivelor Strategiei naționale de sănătate, Ministerul Sănătății elaborează programele naționale de sănătate în colaborare cu CNAS." Potrivit art. 276 alin. (1) și (2) din Legea nr. 95/2006, "(1) CNAS, instituție publică, autonomă, de interes național, cu personalitate juridică, este organ de specialitate al administrației publice centrale, care administrează și gestionează sistemul de asigurări sociale de sănătate, are sediul în municipiul București, Calea x. (2) În domeniul sanitar, CNAS asigură aplicarea politicilor și programelor Guvernului în coordonarea Ministerului Sănătății." Potrivit art. 280 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 95/2006 "(1) Atribuțiile CNAS sunt următoarele: i) participă anual la elaborarea listei de medicamente eliberate cu sau fără contribuție personală, pe baza prescripțiilor medicale, pentru persoanele asigurate; (..)" Totodată, potrivit art. 4 din H.G. nr. 720/2008, pentru aprobarea Listei cuprinzând denumirile comune internaționale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asigurații, cu sau fără contribuție personală, pe bază de prescripție medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate, precum și denumirile comune internaționale corespunzătoare medicamentelor care se acordă în cadrul programelor naționale de sănătate, "În aplicarea prezentei hotărâri, Ministerul Sănătății și Casa Națională de Asigurări de Sănătate aprobă prin ordin comun protocoale terapeutice privind prescrierea medicamentelor aferente denumirilor comune internaționale cuprinse în lista prevăzută la art. 1 alin. (1) și norme metodologice privind implementarea acestora." În lumina acestor dispoziții legale, se constată că în mod corect a reținut prima instanță că litigiul este generat, între altele, de faptul că medicamentul în litigiu nu se află pe Lista cuprinzând denumirile comune internaționale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asigurații, cu sau fără contribuție personală, pe bază de prescripție medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate, precum și denumirile comune internaționale corespunzătoare medicamentelor care se acordă în cadrul programelor naționale de sănătate, adoptată prin Hotărârea de Guvern nr. 720/2008 iar costurile de achiziție sunt foarte ridicate. Astfel, având în vedere raportul juridic litigios, astfel cum acesta este dedus judecății, circumscris solicitării reclamantei, pe cale de ordonanță președințială, de obligare a pârâților la a le asigura, pe bază de prescripție medicală, în regim de compensare 100% (fără contribuție personală), medicamentul menționat precum și dispoziții legale, sus menționate, prevăzute în Legea nr. 95/2006 și H.G. nr. 720/2008, în raport și de dispozițiile art. 36 din C. proc. civ., se reține, contrar susținerilor pârâtei CASA NAȚIONALĂ DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE, că aceasta are calitate procesuală pasivă în cauză, din moment ce are atribuții în ce privește elaborarea programelor naționale de sănătate, elaborarea listei cu medicamente de care beneficiază asigurații cu sau fără contribuție personală precum și în ce privește aprobarea protocoalelor terapeutice privind prescrierea medicamentelor aferente denumirilor comune internaționale cuprinse în lista prevăzută la art. 1 alin. (1) din H.G. nr. 720/2008 și, respectiv, a normelor metodologice privind implementarea acestora, dar și atribuții în a oferi pacienților acces la cele mai noi terapii, pentru afecțiuni fără alternativă terapeutică modernă și eficientă, după ce acestea au primit aprobarea de la Agenția Europeană a Medicamentului și până la includerea în rambursare prin actualizarea Hotărârii Guvernului nr. 720/2008. În consecință, susținerea recurentei privind lipsa calității procesuale pasive în prezenta cauză nu poate fi primită. Celelalte critici invocate prin cererea de recurs sunt încadrate în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., atunci când instanța a aplicat sau interpretat greșit normele de drept material, în concret recurenta referindu-se la condițiile de admisibilitate stabilite de art. 997 și următoarele C. proc. civ., precum și la dispozițiile H.G. nr. 720/2008, OMS nr. 861/2014, Ordinul ministrului sănătății și al președintelui CNAS nr. 564/499/2021 și Legea nr. 95/2006. Înalta Curte reține că potrivit art. 997 C. proc. civ.: "(1) Instanța de judecată, stabilind că în favoarea reclamantului există aparența de drept, va putea să ordone măsuri provizorii în cazuri grabnice, pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara, precum și pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări. (2) Ordonanța este provizorie și executorie. Dacă hotărârea nu cuprinde nicio mențiune privind durata sa și nu s-au modificat împrejurările de fapt avute în vedere, măsurile dispuse vor produce efecte până la soluționarea litigiului asupra fondului. (3) La cererea reclamantului, instanța va putea hotărî ca executarea să se facă fără somație sau fără trecerea unui termen. (4) Ordonanța va putea fi dată chiar și atunci când este în curs judecata asupra fondului. (5) Pe cale de ordonanță președințială nu pot fi dispuse măsuri care să rezolve litigiul în fond și nici măsuri a căror executare nu ar mai face posibilă restabilirea situației de fapt". Din dispozițiile legale anterior redate, rezultă condițiile ce trebuie îndeplinite, în mod cumulativ, pentru admiterea unei cereri de ordonanță președințială, respectiv: urgența, caracterul vremelnic (provizoriu) și aparența de drept în favoarea reclamantului (neprejudecarea fondului). Condiția neprejudecării fondului a determinat legiuitorul să limiteze judecata în cererea de ordonanță președințială doar la verificarea aparenței dreptului afirmat de către reclamant, iar măsurile luate nu trebuie să rezolve litigiul în fond și nici să facă imposibilă restabilirea situației de fapt ca efect al executării lor, nefiind posibil ca în cadrul acestei proceduri speciale să se tranșeze fondul raportului litigios. Astfel, spre deosebire de acțiunea de fond, procedura ordonanței președințiale nu presupune dovedirea, de către reclamant, a temeiniciei pretenției formulate. Aparența de drept este în favoarea reclamantului dacă poziția acestuia, în cadrul raportului juridic generator al pretențiilor sale, este preferabilă din punct de vedere legal, în condițiile unei analize sumare a situației de fapt și a temeiurilor de drept incidente speței. În lumina acestor considerente, Înalta Curte constată că prima instanță, verificând condițiile de admisibilitate enumerate mai sus, a apreciat că acestea sunt întrunite în cauză, motiv pentru care a admis cererea formulată de reclamantă și a obligat pârâții să îi asigure, pe bază de prescripție medicală, în regim de compensare 100%, fără contribuție personală, medicamentul DURVALUMAB-denumire comercială IMFINZI până la soluționarea definitivă a dosarului prin care se soluționează refuzul nejustificat de soluționare a cererii formulată de reclamantă prin care a solicitat introducerea în lista cuprinzând denumirile comune internaționale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asigurații, cu sau fără contribuție personală, pe bază de prescripție medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate, aprobată prin H.G. nr. 720/2008 pentru indicația terapeutică tratamentul de primă linie pentru pacienții adulți cu carcinom de tract biliar. Recurenta-pârâtă a criticat raționamentul instanței de fond prin care s-a reținut că este îndeplinită condiția aparenței de drept în favoarea reclamantei. A mai arătat că nu ar fi îndeplinită cea de-a doua condiție de admisibilitate a ordonanței președințiale, referitoare la neprejudecarea fondului, însă susținerile se referă, de fapt, tot la neîndeplinirea condiției privind existența aparenței dreptului în favoarea reclamantei, fiind reiterate aspectele vizând lipsa cadrului legal care să permită asigurarea compensării tratamentului în procent de 100%, aspecte care au fost invocate și în cadrul criticii privind neîndeplinirea condiției referitoare la aparența dreptului. Celelalte aspecte învederate de recurenții-pârâți privesc acțiunea de fond, neputând fi analizate în cadrul ordonanței președințiale, ce permite doar cercetarea aparenței de drept, iar nu analizarea fondului raportului juridic litigios. În concret, s-a arătat că, la nivel de aparență, reclamanta nu are dreptul în temeiul legii de a beneficia de compensarea în proporție de 100% pentru achiziționarea medicamentului în discuție, întrucât acesta nu figurează la data solicitării, potrivit H.G. nr. 720/2008, pe lista anexă corespunzătoare medicamentelor compensate de care poate beneficia intimata-reclamantă în calitate de asigurată, și că analiza și pronunțarea instanței asupra măsurii solicitate antamează, indirect, fondul cauzei. Înalta Curte constată că în cauză sunt întrunite condițiile de admisibilitate menționate, astfel cum a reținut instanța de fond, aparența de drept în favoarea reclamantei, care a probat că starea sa medicală impune tratamentul cu medicamentul solicitat, conform indicațiilor terapeutice din scrisoarea medicală din care rezultă că a fost diagnosticată cu hepato - colangiocarcinom operat, medicul specialist recomandând tratament cu medicamentul Durvalumab, fiind confirmată de faptul că, prin sentința civilă nr. 44/26.02.2025, pronunțată în dosarul nr. x/2024 al Curții de Apel Alba Iulia, s-a respins, ca neîntemeiată, excepția lipsei calității procesuale active, invocate de pârâți; s-au respins, ca neîntemeiate, excepțiile lipsei calității procesuale pasive, invocate de pârâții Ministerul Sănătății, Casa Națională de Asigurări de Sănătate; s-a respins, ca neîntemeiată, excepția neîndeplinirii procedurii prealabile/prematurității, invocată de pârâtul Ministerul Sănătății prin întâmpinare; s-a respins, ca neîntemeiată, excepția inadmisibilității cererii, invocată de pârâții Casa Națională de Asigurări de Sănătate, Ministerul Sănătăți, Guvernul României; a fost admisă în parte cererea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâții Guvernul României, Ministerul Sănătății, Casa Națională de Asigurări de Sănătate și au fost obligați pârâții să procedeze la evaluarea din oficiu a medicamentului DURVALUMAB (DCI IMFINZI) pentru indicația terapeutică (...), în vederea includerii/neincluderii în Lista cuprinzând denumirile comune internaționale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asigurații, cu sau fără contribuție personală, pe bază de prescripție medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate aprobată prin H.G. nr. 720/2008, în regim de compensare 100%; s-a respins în rest cererea ca neîntemeiată. Astfel, reglementarea condițiilor de acordare a tratamentului solicitat, respectiv conformarea legislației interne cu prevederile constituționale și convenționale invocate de intimata-reclamantă, au fost examinate în cadrul acțiunii de fond, unde au fost avute în vedere și apărările pârâților. Deși sentința nu are caracter definitiv, soluția vine în sprijinul susținerilor intimatei-reclamante cu privire la existența unei aparențe de drept în favoarea acesteia, întrucât instanța, investită cu fondul dreptului disputat de părți, a avut posibilitatea administrării unui probatoriu complex și a analizării cauzei sub toate aspectele, într-o procedură care excedează limitele ordonanței președințiale. În concluzie, instanța de control judiciar constată că sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate a ordonanței președințiale, aparența de drept fiindu-i favorabilă intimatei-reclamante, caracterul provizoriu al măsurii solicitate fiind dat de faptul că reclamanta nu urmărește o măsură cu caracter definitiv și care să producă efecte nelimitate în timp în raport de părțile pârâte, ci doar până la analizarea definitivă a fondului cauzei, care nu este prejudecat, întrucât măsura dispusă nu implică rezolvarea litigiului în fond. Prin urmare, Înalta Curte constată că sentința recurată este legală, fiind dată cu corecta interpretare și aplicare a normelor de drept incidente circumstanțelor de fapt reținute în cauză, motivele invocate prin cererile de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia. 4. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursurile, ca nefondate.