ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 169/2025

Ședința publică din data de 21 ianuarie 2025

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 08.04.2024 sub nr. x/2024, pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a de contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Guvernul României, Ministerul Sănătății și Casa Națională de Asigurări de Sănătate pe cale de ordonanță președințială obligarea pârâților la asigurarea către aceasta, pe bază de prescripție medicală, în regim de compensare 100% (fără contribuție personală), a medicamentului TRASTUZUMAB DERUXTECAN (denumire comercială ENHERTU), până la soluționarea definitivă a dosarului aflat pe rolul Curții de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal.

Prin sentința civilă nr. 932 pronunțată la 31 mai 2024, Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a respins ca neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților Guvernul României și Ministerul Sănătății, a admis excepția lipsei de interes și a respins, ca lipsită de interes cererea de emitere a ordonanței președințiale formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții Casa Națională de Asigurări de Sănătate, Guvernul României și Ministerul Sănătății și a obligat pârâții în solidar la plata către reclamantă a sumei de 200 de RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva sentinței civile nr. 932 din 31 mai 2024 a Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal au declarat recurs pârâții Ministerul Sănătății și Guvernul României, care au solicitat admiterea recursului.

Prin motivele de recurs pârâtul Guvernul României a critică soluția instanței de fond cu privire la obligarea pârâtului Guvernul României la plata cheltuielilor de judecată, solicitând respingerea ei ca neîntemeiată. Se arată că, în cauză, nu poate fi reținută culpa procesuală a Guvernului, condiție esențială pentru angajarea răspunderii în privința cheltuielilor de judecată.

Totodată, solicită instanței de control judiciar să cenzureze cuantumul cheltuielilor de judecată, în special onorariile de avocat și expert, în temeiul art. 451 alin. (2) din C. proc. civ.. Invocă principiul proporționalității, raportat la valoarea pretențiilor, complexitatea cauzei și volumul de muncă efectiv prestat, subliniind că instanța are prerogativa legală de a reduce motivat cheltuielile excesive.

Având în vedere că cererea de ordonanță președințială a fost respinsă ca lipsită de interes, obligarea Guvernului României la plata cheltuielilor de judecată apare ca formală și nejustificată, în lipsa unei culpe procesuale dovedite.

Pârâtul Ministerul Sănătății a susținut în cuprinsul motivelor de recurs următoarele:

Prin Hotărârea Guvernului nr. 397/2024, publicată în Monitorul Oficial nr. 382 din 24 aprilie 2024, s-au adus modificări și completări anexei la H.G. nr. 720/2008 privind Lista medicamentelor compensate și gratuite. Printre acestea, la poziția 180 a fost introdus medicamentul Sacituzumab Govitecan (cod LOIFX17), cu intrare în vigoare la 1 iunie 2024. De asemenea, la poziția 39 din sublista C, secțiunea C2, figurează medicamentul Trastuzumabum (cod LOIFDOI), cu intrare în vigoare la 1 mai 2024.

Reclamanta a formulat o cerere de ordonanță președințială prin care a solicitat acordarea medicamentului Trastuzumab Deruxtecan (ENHERTU) în regim de compensare 100%, până la soluționarea definitivă a dosarului de fond privind includerea acestuia în listă. Instanța a respins cererea ca lipsită de interes, reținând că, la data soluționării cauzei (31 mai 2024), modificările legislative erau deja în vigoare, iar în ipoteza în care indicațiile terapeutice ar fi fost identice, reclamanta ar fi beneficiat de compensare integrală.

Cu toate acestea, instanța a obligat pârâții, în solidar, la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 200 RON, motivând că respingerea cererii nu presupune că reclamanta a căzut în pretenții, ci că pârâții ar fi achiesat la solicitările acesteia. Această motivare este eronată din două perspective:

- Achiesarea este un act de dispoziție care, potrivit art. 81 C. proc. civ., nu poate fi realizat de reprezentant decât în baza unui mandat special sau cu încuviințarea instanței. În cauză, nu a fost formulată o astfel de cerere și nu a fost depus un mandat special, astfel că instanța a pronunțat hotărârea cu încălcarea dispozițiilor legale.

- Conform art. 453 C. proc. civ., doar partea care pierde procesul poate fi obligată la plata cheltuielilor de judecată. Întrucât cererea reclamantei a fost respinsă, pârâții nu pot fi considerați ca fiind în culpă procesuală. Buna-credință a reclamantei nu este relevantă în acest context, iar interpretarea instanței contravine principiului consacrat potrivit căruia riscul procesual revine părții care a determinat angajarea cheltuielilor.

Se mai invocă art. 454 C. proc. civ., care prevede exonerarea de la plata cheltuielilor în cazul recunoașterii pretențiilor la primul termen, cu excepția situației în care pârâtul a fost pus în întârziere. În cauză, modificările legislative au fost aduse la cunoștința instanței anterior primului termen, iar acestea nu reprezintă recunoașterea pretențiilor, ci voința legiuitorului, fiind independente de conduita procesuală a pârâților.

Totodată, Decizia nr. 21/2022 pronunțată de ÎCCJ în recurs în interesul legii nu este aplicabilă în cauză, întrucât litigiul nu se încadrează în categoria celor nesusceptibile de punere în întârziere, iar hotărârea nu a fost pronunțată exclusiv pe baza recunoașterii pârâților.

În concluzie, nu se poate reține achiesarea pârâților la pretențiile reclamantei, iar aceștia nu au calitatea de parte care a căzut în pretenții. Prin urmare, se impune admiterea recursului și casarea în parte a hotărârii atacate, în sensul respingerii cererii reclamantei privind obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului, potrivit prevederilor art. 496-499 din C. proc. civ.

Analizând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs invocate, Înalta Curte constată că recursurile sunt nefondate.

Demersul judiciar al reclamantei, astfel cum a fost evidențiat la pct. I.1. al acestei decizii, vizează obligarea pârâților la asigurarea către aceasta, pe bază de prescripție medicală, în regim de compensare 100% (fără contribuție personală), a medicamentului Trastuzumab Deruxtecan (denumire comercială Enhertu), până la soluționarea definitivă a dosarului aflat pe rolul Curții de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal.

Prin sentința recurată acțiunea a fost respinsă, ca lipsită de interes cererea de emitere a ordonanței președințiale formulată de reclamanta A., pârâții Guvernul României și Ministerul Sănătății care au fost obligați să achite cheltuieli de judecată în cuantum de 200 de RON, exercitând calea de atac a recursului din perspectiva motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Înalta Curte constată că instanța de fond a efectuat o analiză corectă a cauzei deduse judecății, ținând seama de conținutul actelor atacate, a coroborat dispozițiile incidente și a răspuns criticilor din cuprinsul cererii de chemare în judecată cu care a fost investită.

Instanța de recurs reține că recursurile formulate de pârâți sunt nefondate, întrucât motivele invocate nu sunt de natură să conducă la casarea hotărârii atacate.

Instanța de fond a reținut în mod corect că, deși cererea de ordonanță președințială formulată de reclamantă a fost respinsă ca lipsită de interes, nu înseamnă că acțiunea era neîntemiată.

Dimpotrivă, prima instanță a constatat că, în urma modificărilor legislative intervenite prin Ordinul MS-CNAS nr. 2402/523/2024, medicamentul Trastuzumab Deruxtecan (Enhertu) este inclus în lista aprobată prin H.G. nr. 720/2008, în cadrul Programului Național de Oncologie, și poate fi prescris în regim de compensare 100% pentru afecțiunea reclamantei, conform protocolului L01FD04.1 implementat la data de 15.05.2024.

Astfel, interesul procesual al intimatei-reclamante a fost înlăturat nu prin refuzul autorităților pârâte, ci prin intervenția legislativă ulterioară, care a confirmat temeinicia solicitării acesteia. În acest context, instanța a apreciat în mod justificat că culpa procesuală aparține pârâților, întrucât aceștia nu au soluționat cererea reclamantei anterior introducerii acțiunii, deși aveau obligația legală de a analiza și răspunde în termen rezonabil solicitării privind accesul la tratamentul necesar.

Susținerea recurenților potrivit căreia nu poate fi reținută culpa procesuală este contrazisă de împrejurările cauzei. Potrivit art. 453 alin. (1) C. proc. civ., partea care pierde procesul este obligată la plata cheltuielilor de judecată.

În interpretarea jurisprudenței constante, inclusiv a Deciziei nr. 21/2022 pronunțate de ÎCCJ în recurs în interesul legii, culpa procesuală nu presupune neapărat reaua-credință, ci simpla împrejurare că partea adversă a fost nevoită să angajeze cheltuieli pentru valorificarea unui drept recunoscut ulterior.

În cauză, reclamanta a fost nevoită să formuleze cererea de ordonanță președințială pentru a obține acces la tratamentul necesar, iar intervenția legislativă ulterioară nu exonerează pârâții de obligația de a suporta cheltuielile ocazionate de proces.

Referitor la invocarea art. 454 C. proc. civ., se impune precizarea că modificările legislative nu constituie recunoașterea pretențiilor de către pârâți, ci exprimarea voinței legiuitorului. Prin urmare, exonerarea de la plata cheltuielilor de judecată prevăzută de acest text legal nu este incidentă în cauză.

În ceea ce privește solicitarea de cenzurare a cuantumului cheltuielilor de judecată, instanța de fond a acordat suma de 200 RON, reprezentând taxa judiciară de timbru, fără a include onorarii de avocat sau expert. Prin urmare, nu se poate reține disproporționalitatea cheltuielilor, iar aplicarea art. 451 alin. (2) C. proc. civ. nu este justificată.

În concluzie, instanța de fond a pronunțat o soluție legală și temeinică, motivată în acord cu dispozițiile legale incidente și cu jurisprudența relevantă. Criticile formulate în recurs sunt nefondate și se impune respingerea acestora, cu menținerea hotărârii atacate în ceea ce privește obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.

În temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte urmează să respingă, ca nefondat, recursurile formulate de pârâți.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de pârâții Guvernul României prin Secretariatul General al Guvernului și Ministerul Sănătății împotriva sentinței civile nr. 932 din 31 mai 2024 a Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 21 ianuarie 2025, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.