Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Casat
Instanța
Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția de contencios administrativ și fiscal
Data
16 ianuarie 2024

Decizia nr. 155/2024 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs

Ședința publică din data de 16 ianuarie 2024 Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

DECIDE Admite recursul declarat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților împotriva sentinței civile nr. 1184 din 24 iunie 2022 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Casează în parte sentința recurată și rejudecând cauza: Respinge în tot acțiunea formulată de reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, ca neîntemeiată. Respinge recursul declarat de reclamanta A. S.A. împotriva sentinței civile nr. 1184 din 24 iunie 2022 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Definitivă. Pronunțată astăzi, 16 ianuarie 2024, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.