ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 20.11.2025

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2087/2025

HOTĂRÂRE
20.11.2025
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2087/2025 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2025)

Ședința publică din data de 20 noiembrie 2025

Deliberând asupra recursului dedus judecății, reține următoarele:

Prin decizia nr. 5 din 22 ianuarie 2025, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția I civilă, s-a constatat perimat recursul declarat de recurentul A. împotriva încheierii pronunțate la data de 15 noiembrie 2023 în dosarul nr. x/2021 al Tribunalului Bistrița-Năsăud.

Împotriva deciziei nr. 5 din 22 ianuarie 2025, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția I civilă, recurentul A. a formulat recurs, susținând, în esență, că nu fost citat în cauză și nu i-a fost comunicată încheierea de suspendare a judecății. Întrucât ultimul act de procedură îndeplinit în cauză îl reprezintă comunicarea încheierii de suspendare, cum acest lucru nu s-a întâmplat, nu curge termenul de perimare, potrivit art. 416 alin. (2) C. proc. civ.

Prin rezoluție a fost stabilită în sarcina recurentului obligația de a achita taxa judiciară de timbru, în cuantum de 100 RON, conform art. 24 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013, sub sancțiunea anulării recursului, și a fost fixat termen de judecată la 20 noiembrie 2025, în ședință publică, cu citarea părților, pentru soluționarea căii de atac formulate.

La termenul stabilit, Înalta Curte, din oficiu, a invocat excepția de netimbrare și excepția de tardivitate a recursului și a reținut cauza în pronunțare asupra acestora, urmând a fi analizate în ordinea de prioritate a soluționării acestora.

Analizând recursul din perspectiva excepției de netimbrare, invocată din oficiu, a cărei analiză este prioritară soluționării excepției de tardivitate, Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, "acțiunile și cererile introduse la instanțele judecătorești, precum și cererile adresate Ministerului Justiției și Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute în prezenta ordonanță de urgență."

Dispozițiile art. 33 alin. (1) din actul normativ mai sus menționat prevăd că "taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat", iar pentru situația în care cererea de chemare în judecată este netimbrată sau insuficient timbrată, "reclamantului i se pune în vedere, în condițiile art. 200 alin. (2) teza I din C. proc. civ., obligația de a timbra cererea în cuantumul stabilit de instanță și de a transmite instanței dovada achitării taxei judiciare de timbru, în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării instanței."

Art. 486 alin. (2) C. proc. civ. prevede că "la cererea de recurs se va atașa dovada achitării taxei de timbru, conform legii." Potrivit alin. (3) al aceluiași articol, neîndeplinirea acestei cerințe este sancționată cu nulitatea.

În speță, prin rezoluția din 22 mai 2025, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, a stabilit în sarcina recurentului obligația de a achita taxa judiciară de timbru, în cuantum de 100 RON, în temeiul art. 24 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013 pentru soluționarea recursului declarat împotriva deciziei nr. 5 din 22 ianuarie 2025, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția I civilă.

Prin aceeași rezoluție, i s-a pus în vedere că are posibilitatea să formuleze cerere de acordare a facilităților la plata taxei judiciare de timbru, în termen de 5 zile de la data comunicării acesteia, în condițiile prevăzute de art. 33 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013, precum și cerere de reexaminare împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru, conform art. 39 alin. (1) din același act normativ.

Cerere de reexaminare împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru formulată de petent a fost respinsă, ca tardivă, prin încheierea din 21 octombrie 2025, pronunțată în dosarul nr. x/2021.1.1.

Ulterior comunicării către recurent a hotărârii pronunțate în soluționarea cererii sale, acesta nu a făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru.

Neplata taxei judiciare de timbru a fost apreciată de către legiuitor ca reprezentând o cauză de nulitate extrinsecă actului de procedură, astfel cum reiese din conținutul art. 174 alin. (1) C. proc. civ., potrivit căruia "Nulitatea este sancțiunea care lipsește total sau parțial de efecte actul de procedură efectuat cu nerespectarea cerințelor legale, de fond sau de formă".

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte va anula, ca netimbrat, recursul declarat de petentul A. împotriva deciziei nr. 5 din 22 ianuarie 2025, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția I civilă.

Anulează, ca netimbrat, recursul declarat de petentul A. împotriva deciziei nr. 5 din 22 ianuarie 2025, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția I civilă.

Definitivă.

Pronunțată, astăzi, 20 noiembrie 2025, prin punerea soluției la dispoziția părților, prin mijlocirea grefei, conform prevederilor art. 402 din C. proc. civ.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2024-06-13
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1654/2024
Ședința publică din data de 13 iunie 2024 Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele: 1. Circumstanțele cauzei Prin decizia civilă nr. 309/R din 5 octombrie 2023, Curtea de Apel Cluj, secția I civilă a admis excepția p
ÎCCJ 2024-10-29
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2293/2024
de Apel Cluj, Secția I civilă, prin încheierea din aceeași dată, în temeiul dispozițiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., a dispus suspendarea recursului declarat de petentul A împotriva încheierii nr. 136/A/CC/2023 din ședința cam
ÎCCJ 2022-11-17
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2302/2022
nțată la 15 noiembrie 2021. În conformitate cu prevederile art. 421 alin. (2) C. proc. civ., hotărârea care constată perimarea este supusă recursului, la instanța ierarhic superioară, în termen de 5 zile de la pronunțare. În raport cu data
ÎCCJ 2021-06-28
0,96
ÎCCJ, Decizia nr. 255/2021
Ședința publică din data de 28 iunie 2021 Asupra recursului de față; Din examinarea actelor aflate la dosar, constată următoarele: 1. Hotărârea atacată Prin Decizia nr. 5756 din 4 noiembrie 2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Jus
ÎCCJ 2022-03-31
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 700/2022
Ședința publică din data de 31 martie 2022 Asupra cauzei de față, constată următoarele: 1. Obiectul recursului Prin încheierea de ședință din 14 octombrie 2021, Curtea de Apel Cluj, secția I civilă a suspendat judecata cererii de strămutare
Sursă