ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1409/2025

Ședința publică din data de 16 septembrie 2025

asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a XI-a de contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2021 în data de 11.11.2021, reclamanta Casa de Asigurări de Sănătate Dolj a chemat în judecată pe pârâta Comisia Centrala De Arbitraj, solicitând ca prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună anularea Hotărârii arbitrale nr. 202/12.08.2021 pronunțată de Comisia Centrală de Arbitraj în dosarul nr. x/2015, cu consecința rejudecării cauzei în fond conform art. 613 alin. (3) lit. b) C. proc. civ.

În drept, reclamanta a invocat dispozițiile art. 608 - art. 613 C. proc. civ.

Prin hotărârea arbitrală nr. 202/12.08.2021, Comisia a luat act de cererea de renunțare parțială cu nr. 17883/06.08.2021 formulată de CAS Dolj prin care a precizat că pârâta A. a achitat suma datorată, motiv pentru care a renunțat la cererea privind obligarea pârâtei la plata debitului principal și în consecință a respins restul pretențiilor cu privire la plata dobânzilor și penalităților de întârziere calculate pentru perioada de când s-a efectuat plata și până la data achitării efective a debitului, motivând pe de o parte faptul că nu există un temei legal pentru plata acestora, iar pe de alta parte faptul că instituția nu a făcut dovada unui prejudiciu care să justifice plata acestor accesorii.

Prin sentința civilă nr. 848 din 12.05.2023 Curtea de Apel București, secția a XI-a de contencios administrativ și fiscal și-a declinat competența în favoarea secției civile a Curții de Apel București în considerarea caracterului civil al raporturilor juridice contractuale deduse judecății.

Prin încheierea de ședință din data de 11.01.2024 Curtea de Apel București, secția a IV-a Civilă a constatat că din eroare a fost citată în calitatea de pârâtă Comisia Centrală de Arbitraj și a dispus citarea în calitate de pârâți a persoanelor aflate în raporturi contractuale cu reclamanta, respectiv, Dr. A. și S.C. CABINET MEDICAL Dr. B. S.R.L..

Prin sentința nr. 129/F/10.10.2024, Curtea de Apel București, secția a IV a civilă a admis acțiunea formulată de reclamanta Casa de Asigurări de Sănătate Dolj, în contradictoriu cu pârâții S.C. Cabinet Medical Dr. B. S.R.L. și A. și a anulat Hotărârea arbitrală nr. 202 din data de 12.08.2021 pronunțată de Comisia Centrală de Arbitraj de pe lângă Casa Națională de Asigurări de Sănătate în dosarul nr. x/2015. A admis cererea precizată și a obligat pârâții la plata dobânzilor și penalităților de întârziere aplicabile pentru veniturile bugetare, aferente sumei de 887,81 RON, calculate de la data de 31.08.2013 până la data de 12.05.2021 când s-au recuperat sumele.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs recurenta - pârâtă A. întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 3, 5, 6, și 8 C. proc. civ.

În cuprinsul memoriului de recurs, pârâta susține un prim motiv de nelegalitate a sentinței recurate încălcarea de către curtea de apel a dispozițiilor art. 406 C. proc. civ. raportat la art. 243 C. proc. civ., având în vedere că prin hotărârea arbitrală s-a luat act de renunțarea la judecată ca incident procedural fără a se mai parcurge etapa cercetării procesului, administrării de probe și în consecință nu s-a antamat fondul cererii cu privire la elementele răspunderii civile contractuale.

Convenția arbitrală nu conține clauza compromisorie privind soluționarea litigiului pe calea arbitrajului și cu privire la accesoriile solicitate de reclamant dobânzi și penalități acestea trebuind arătate expres în obiectul litigiului (părțile exclusiv prin voința lor stabilesc întinderea și obiectul litigiului supus procedurii arbitrale prin clauze exprese inserate în Convenția arbitrală).

Încălcarea dispozițiilor art. 613 alin. (2) lit. b) C. proc. civ. este de natură a atrage sancțiunea inadmisibilității acțiunii în anulare având în vedere că nu s-au administrat probe în procedura arbitrală, instanța de judecată fiind lipsită de competența funcțională în a statua cu privire la temeinicia și legalitatea cererii accesorii în raport de principiul accesorium seqvitur principale potrivit căruia contractul accesoriu urmează soarta juridică a contractului principal de care depinde (astfel cum în mod corect s-a statuat prin hotărârea arbitrală).

Fundamentul juridic al cererii introductive în instanță este exclusiv de natură contractuală iar nu legală întrucât contractul de furnizare servicii medicale de asistență medicală primară încheiat între cabinetul medical și Casa de Asigurări de Sănătate Dolj nu are inserate în cuprinsul său clauze privind obligarea la dobânzi și penalități (invocarea în cerere și sentința de anulare a unor temeiuri legale fiind inadmisibilă întrucât contractul este legea părților în speță).

Intimata-reclamantă Casa de Asigurări de Sănătate Dolj a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, iar recurenta-pârâtă A. a formulat răspuns la întâmpinare prin care a solicitat respingerea apărărilor din întâmpinare.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Examinând decizia recurată, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

Astfel, se constată că prin cererea de arbitrare nr. x/22.12.2014, având ca obiect pretenții CAS Dolj a solicitat obligarea pârâților dr. A. și S.C. Cabinet Medical Dr. B. S.R.L. la plata sumelor de 105,5824 RON plus dobânzi și penalități de întârziere, calculate pentru perioada de când s-a efectuat plata și până la data achitării debitului, reprezentând c/valoarea prescripțiilor medicale eliberate de către furnizorul de servicii medicale din asistența medicală primară în cadrul "Programului pentru compensarea în procent de 90% a prețului de referință al medicamentelor acordate pensionarilor cu venituri realizate numai din pensii de până la 700 RON pe lună" unor persoane cu pensii mai mari de 700 RON pe lună, precum și la 782,2300 RON plus dobânzi și penalități de întârziere, calculate pentru perioada de când s-a efectuat plata și până la data achitării debitului, reprezentând c/valoarea rețetelor pentru bolnavii cronici, conținând prescrieri pentru medicamentul Cerebrolysin în cantități superioare celor prevăzute de protocoalele terapeutice obligatorii.

Ulterior, prin cererea de renunțare parțială nr. 17883/06.08.2021, reclamanta Casa de Asigurări de Sănătate Dolj a precizat că pârâta A. a achitat suma datorată respectiv 105,5824 RON și 782,23 RON, motiv pentru care a renunțat în parte la cererea inițială de arbitrare înregistrată la Comisia Centrală de Arbitraj, menținându-și pretențiile din cererea de arbitrare menționată anterior pentru sumele reprezentând dobânzi și penalități de întârziere, calculate pentru perioada de când s-a efectuat plata și până la data achitării debitului.

Prin hotărârea arbitrală nr. 202/12.08.2021, Comisia Centrală de Arbitraj a luat act de renunțarea în parte a CAS Dolj, dar a respins pretențiile cu privire la plata dobânzilor și penalităților de întârziere calculate pentru perioada de când s-a efectuat plata și până la data achitării efective a debitului. Împotriva acestei hotărâri arbitrale, reclamanta Casa de Sănătate Dolj a formulat acțiune în anulare întemeiată pe dispozițiile art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ. cu referire la încălcarea dispozițiilor imperative ale art. 73

1

din Legea nr. 500/2002, care a fost admisă de către Curtea de Apel București prin decizia recurată.

Recursul declarat de recurenta-pârâtă este întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 3, 5, 6 și pct. 8 C. proc. civ., invocându-se nelegalitatea sentinței recurate prin care a fost admisă acțiunea formulată de Casa de Asigurări de Sănătate Dolj, cu consecința anulării Hotărârii arbitrale nr. 202/12.08.2021 pronunțată de Comisia Centrală de Arbitraj de pe lângă Casa Națională de Asigurări de Sănătate, precum și cu obligarea pârâților la plata dobânzilor și penalităților de întârziere, aferente sumei de 887,81 RON, calculate de la data de 31.08.2013 până la data de 12.05.2021 când s-au recuperat sumele.

Un prim motiv de recurs invocat de recurenta-pârâtă A. constă în faptul că instanța a încălcat dispozițiile art. 406 C. proc. civ. raportat la art. 243 C. proc. civ., având în vedere că prin hotărârea arbitrală s-a luat act de renunțarea la judecată, fără a se mai parcurge procedura cercetării procesului și a administrării de probe, nemaifiind astfel antamat fondul cererii asupra elementelor răspunderii civile delictuale, fiind astfel pus capăt în întregime procesului.

Această critică este una nefondată.

Potrivit art. 406 alin. (1) C. proc. civ. " 1) Reclamantul poate să renunțe oricând la judecată, în tot sau în parte, fie verbal în ședință de judecată, fie prin cerere scrisă.", iar potrivit art. 243 C. proc. civ. " În cazul în care, în cursul cercetării procesului, reclamantul renunță la judecarea cererii de chemare în judecată ori la dreptul pretins, intervine învoiala părților sau sunt admise cereri ori excepții care pun capăt în întregime procesului, fără a mai fi necesară dezbaterea asupra fondului în camera de consiliu sau în ședință publică, judecătorul se va pronunța asupra cauzei prin hotărâre.".

Din coroborarea acestor texte legale prin raportare la obiectul cererii, se constată că, în cauză, reclamanta Casa de Asigurări de Sănătate Dolj a formulat o cerere parțială de renunțare la judecată doar cu privire la obligarea pârâtei A. la plata debitului principal deoarece acesta a fost achitat, menținându-și pretențiile solicitate prin cererea de arbitraj inițială cu privire la obligarea acesteia la plata dobânzilor și penalităților de întârziere, așadar criticile acesteia nu pot fi primite deoarece ipoteza de la art. 243 C. proc. civ. privește o renunțare în întregime la obiectul procesului, ceea ce nu este cazul în speță, instanța pronunțându-se în mod corect asupra cererii cu care a rămas învestită, respectiv asupra dobânzilor și penalităților de întârziere.

De asemenea, nici criticile recurentei-pârâte potrivit cărora instanța nu ar fi antamat fondul judecării cauzei nu sunt susținute deoarece în considerentele deciziei recurate de la pagina 3, instanța a avut în vedere toate înscrisurile depuse de părți la dosarul cauzei (auditul financiar al contului de execuție al bugetului FNUASS pe anul 2012, efectuat de Curtea de Conturi-Camera de Conturi Dolj, materializat prin emiterea Deciziei nr. 44/9.05.2013, notificarea nr. x/16.04.2014 și notificarea nr. x/03.12.2013, precum și tabelele anexă, comunicate pârâtei prin care i s-au adus la cunoștință sumele actualizate datorate), precum și cererile părților, coroborând în mod corect dispozițiile din Contractul de furnizare de servicii medicale din asistența medicală primară cu dispozițiile legale incidente în speță. De asemenea, Curtea de Apel a avut în vedere faptul că pârâta a efectuat plata debitului principal prin chitanțele nr. CON/2658 și CON/2659 din data de 12.05.2021, reținând că în cauză acest debit nu a fost contestat.

Nici critica recurentei-pârâte potrivit căreia convenția arbitrală nu ar conține clauza compromisorie privind soluționarea litigiului pe calea arbitrajului cu privire la accesoriile solicitate de reclamantă, precum și faptul că fundamentul juridic al cererii de chemare în judecată este exclusiv de natură contractuală, iar nu legală este o premisă falsă, străină de natura obiectului dedus judecății.

Astfel, în mod judicios, curtea de apel a reținut că potrivit clauzei nr. 11 din Contractul de furnizare de servicii medicale în asistență medicală primară, pentru neîndeplinirea obligațiilor contractuale, partea în culpă datorează celeilalte părți daune interese, dispoziții pe care le-a coroborat cu cele ale art. 1535 alin. (1) C. civ., potrivit cărora "(1) În cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadență, creditorul are dreptul la daune moratorii, de la scadență până în momentul plății, în cuantumul convenit de părți sau, în lipsă, în cel prevăzut de lege, fără a trebui să dovedească vreun prejudiciu.", așadar instanța a avut în vedere atât clauzele contractuale cât și pe cele legale pe care le-a aplicat în mod corect.

Acest raționament al instanței este unul corect și în concordanță cu dispozițiile art. 1272 alin. (1) C. civ. potrivit căruia "Contractul valabil încheiat obligă nu numai la ceea ce este expres stipulat, dar și la toate urmările pe care practicile statornicite între părți, uzanțele, legea sau echitatea le dau contractului, după natura lui.", așadar chiar dacă nu ar fi fost în mod expres stipulat în Contractul de furnizare a serviciilor medicale clauza nr. 11, posibilitatea acordării daunelor interese în favoarea reclamantei subzista conform textelor de lege prevăzute de C. civ. anterior menționate, drept urmare, în mod corect a reținut curtea de apel că "la aceste sume pârâta datorează accesorii, fără a fi nevoie ca reclamanta să dovedească un prejudiciu", fiind vorba despre obligații bănești.

Prin urmare, în cazul executării cu întârziere a obligației de plată a unei sume de bani, indiferent de izvorul contractual sau delictual al obligației, daunele-interese sub forma dobânzii legale se datorează, fără a se face dovada vreunui prejudiciu și fără ca principiul reparării integrale a prejudiciului să poată fi nesocotit.

Potrivit acelorași dispoziții, în cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadență, creditorul are dreptul la daune moratorii fără a trebui să dovedească vreun prejudiciu.

Or, conform principiului reparației integrale a prejudiciului, persoana păgubită este îndreptățită să pretindă repararea întregului prejudiciului, respectiv efectiv (damnum emergens), cât și beneficiul nerealizat (lucrum cessans), care, în cazul obligațiilor bănești, este prezumat de legiuitor, în conformitate cu prevederile art. 1385 alin. (3) C. civ. și 1535 C. civ., la nivelul dobânzii legale.

Ultima critică a recurentei-pârâte se raportează la obiectul acțiunii în anulare, aceasta susținând că instanța de apel a încălcat dispozițiile art. 613 alin. (3) lit. b) C. proc. civ. de natură a atrage sancțiunea inadmisibilității acțiunii în anulare pe motiv că "nu s-au administrat probe în procedura arbitrală instanța de judecată fiind lipsită de competența funcțională în a statua cu privire la temeinicia și legalitatea cererii accesorii în raport de principiul accesorium sequitur principale", critici care nu sunt susținute de parcursul procesului, întrucât, în ceea ce privește probele, curtea de apel a administrat probe și și-a fundamentat soluția pe acestea în cuprinsul considerentelor expuse la pagina nr. 3 a deciziei recurate, astfel cum s-a reținut anterior.

Înalta Curte subliniază că, în speță, acțiunea în anulare împotriva hotărârii arbitrale nr. 202/12.08.2021 a fost întemeiată pe dispozițiile art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ., strict pe motiv că hotărârea arbitrală nr. 202/2021 a fost dată cu încălcarea dispozițiilor art. 73

1

din Legea nr. 500/2002, pe motiv că accesoriile se calculează în virtutea legii, simpla trecere a timpului generând aceste accesorii, nemaifiind necesar ca reclamanta să facă vreo dovadă a prejudiciului.

Astfel, potrivit art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ. " (1) Hotărârea arbitrală poate fi desființată numai prin acțiune în anulare pentru unul dintre următoarele motive: h) hotărârea arbitrală încalcă ordinea publică, bunele moravuri ori dispoziții imperative ale legii; ".

Potrivit dispozițiilor art. 73

1

din Legea nr. 500/2002, privind finanțele publice, "Recuperarea sumelor reprezentând prejudicii/plăți nelegale din fonduri publice, stabilite de organele de control competente, se face cu perceperea de dobânzi și penalități de întârziere sau majorări de întârziere, după caz, aplicabile pentru veniturile bugetare, calculate pentru perioada de când s-a produs prejudiciul/s-a efectuat plata și până s-au recuperat sumele.".

Așadar, prin raportare la obiectul acțiunii în anulare, prin coroborarea întregului probatoriu administrat cu textele legale anterior menționate, în mod judicios, curtea de apel a reținut că " având în vedere că debitul constatat ca urmare a controlului efectuat de Curtea de Conturi-Camera de Conturi Dolj a fost actualizat la data de 31.08.2013, instanța apreciază că dobânzile și penalitățile de întârziere aplicabile veniturilor bugetare, aferente sumei de 887,81 RON, sunt datorate de la data actualizării debitului și nu de la data producerii, prin actualizare subînțelegând aplicarea accesoriilor de la data producerii prejudiciului și până la data actualizării.", așadar se constată că instanța a aplicat în mod corect aceste dispoziții legale prin raportare la elementele factuale reținute în cauză.

De asemenea, față de această ultimă critică formulată de recurenta-pârâtă, vizând temeinicia acordării penalităților de întârziere de către curtea de apel, Înalta Curte reține că aspectele prezentate vizează fondul cauzei, astfel cum a fost rejudecat de către această instanță, în temeiul art. 613 alin. (3) lit. b) C. proc. civ., iar nu chestiuni de legalitate, neputând fi examinate în această fază procesuală, întrucât analiza în calea extraordinară de atac nu poate fi extinsă, după cum rezultă din conținutul art. 483 alin. (3) și al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., dincolo de criticile de nelegalitate, spre cele de eventuală netemeinicie.

Sub aspectul aplicării pe fond a dispozițiilor art. 73

1

din Legea nr. 500/2002 în privința dobânzilor și penalităților de întârziere calculate asupra debitului principal, criticile recurentei-pârâte nu sunt fondate, iar curtea de apel a aplicat în mod legal norma de drept anterior menționată, potrivit căreia recuperarea sumelor reprezentând prejudicii sau plăți nelegale din fonduri publice, stabilite de organele de control competente, se face cu perceperea de dobânzi și penalități de întârziere sau majorări de întârziere, după caz, aplicabile veniturilor bugetare, calculate pentru perioada cuprinsă între data la care s-a produs prejudiciul ori s-a efectuat plata și până la data la care s-au recuperat sumele necuvenite, acestea nefiind elemente de nelegalitate care să mai poată fi repuse în discuție pe calea recursului și urmează a fi respinse.

Netemeinicia deciziei recurate excedează oricărui control din partea instanței supreme, Înalta Curte subliniază că interpretarea obligațiilor contractuale dintre părți, efectuată de curtea de apel nu poate reprezenta o încălcare a dispozițiilor imperative ale legii; în același sens, în stabilirea situației de fapt și a temeiniciei, decizia recurată nu poate fi cenzurată pe acest temei în ceea ce privește reinterpretarea materialului probator, astfel cum solicită recurenta-pârâtă prin prezenta cale de atac formulată.

Față de aceste considerente, constatând că nu sunt întemeiate motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., astfel cum au fost invocate și argumentate de către recurenta-pârâtă, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta - pârâtă A. împotriva deciziei civile nr. 129F din 10 octombrie 2024 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 16 septembrie 2025, prin punerea soluției la dispoziția părților, prin mijlocirea grefei, conform art. 402 C. proc. civ.