ÎCCJ, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, Decizia nr. 44/2026

ÎCCJ, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, Decizia nr. 44/2026 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 332 din 27 aprilie 2026

Ana Hermina Iancu

- vicepreședintele Înaltei Curți de Casație și Justiție - președintele completului

Eleni Cristina Marcu

- președintele Secției penale

Adina Oana Surdu

- președintele Secției a II-a civile

Gheorghe Valentin Chitidean

- judecător la Secția penală

Paul Mihail Frățilescu

- judecător la Secția penală

Lavinia Valeria Lefterache

- judecător la Secția penală

Ioana Delia Lucaci

- judecător la Secția penală

Valerica Voica

- judecător la Secția penală

Iulia Manuela Cîrnu

- judecător la Secția a II-a civilă

Roxana Popa

- judecător la Secția a II-a civilă

Alina Irina Prisecaru

- judecător la Secția a II-a civilă

Rodica Zaharia

- judecător la Secția a II-a civilă

Simona Maria Zarafiu

- judecător la Secția a II-a civilă

1.

Pe rol soluționarea Dosarului nr. 2.587/1/2025, având ca obiect sesizarea formulată de Curtea de Apel București - Secția a II-a penală, în baza art. 476 alin. (1) raportat la art. 475 din Codul de procedură penală, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept: "Dacă dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 132/2017 privind asigurarea de răspundere civilă auto se interpretează în sensul că răspunderea civilă a asigurătorului RCA acoperă exclusiv prejudiciile cauzate prin săvârșirea unor infracțiuni din culpă sau, din contră, aceasta acoperă și prejudiciile rezultate din infracțiuni intenționate, atunci când aceste infracțiuni sunt săvârșite în cadrul accidentelor rutiere în care sunt implicate vehicule asigurate RCA."

2.

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a fost constituit conform prevederilor art. 476 alin. (8) din Codul de procedură penală și ale art. 35 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, aprobat prin Hotărârea Colegiului de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 20/2023, cu modificările și completările ulterioare (Regulamentul).

3.

Ședința este prezidată de doamna judecător Ana Hermina Iancu, vicepreședintele Înaltei Curți de Casație și Justiție.

4.

La ședința de judecată participă doamna Adina Andreea Ciuhan Teodoru, magistrat-asistent în cadrul Secțiilor Unite, desemnată în conformitate cu dispozițiile art. 36 din Regulament.

5.

Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție este reprezentat de doamna Ecaterina Nicoleta Eucarie, procuror în cadrul Secției judiciare a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

6.

Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că la dosar a fost depus raportul întocmit de judecătorii-raportori, care a fost comunicat părților; părțile nu au depus puncte de vedere asupra raportului.

7.

Reprezentantul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, doamna procuror Ecaterina Nicoleta Eucarie, având cuvântul referitor la chestiunea de drept supusă dezlegării, în temeiul art. 475-477 din Codul de procedură penală, a susținut că în speță sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 475 din Codul de procedură penală. Astfel, prima condiție de admisibilitate este îndeplinită întrucât sesizarea a fost formulată de un complet învestit cu soluționarea unei cauze în ultimă instanță. Este îndeplinită și condiția ca de chestiunea de drept să depindă soluționarea cauzei în ultimă instanță, deoarece modul de interpretare a noțiunii "accidente de vehicule", utilizată de legiuitor în dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 132/2017 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terților prin accidente de vehicule și tramvaie, influențează soluția care poate fi dispusă în cauză din perspectiva acțiunii civile, aceasta fiind alăturată acțiunii penale. Totodată, problema de drept este susceptibilă de a fi soluționată în mod diferit de instanțe, dovadă în acest sens fiind practica judiciară. Problema de drept a cărei dezlegare se solicită nu a fost supusă examenului Înaltei Curți de Casație și Justiție, nestatuându-se asupra ei printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii, și, prin urmare, s-a apreciat că este îndeplinită și această condiție de admisibilitate.

8.

Președintele Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, doamna judecător Ana Hermina Iancu, constatând că nu sunt întrebări de formulat din partea membrilor completului, a declarat dezbaterile închise, reținându-se dosarul în pronunțare în ceea ce privește admisibilitatea sesizării formulate.

ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE -

COMPLETUL PENTRU DEZLEGAREA UNOR CHESTIUNI DE DREPT,

deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele:

I.

Titularul și obiectul sesizării

9.

Prin Încheierea din ședință din data de 3 decembrie 2025, pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a II-a penală în Dosarul nr. 3.608/93/2022, în baza art. 476 alin. (1) raportat la art. 475 din Codul de procedură penală a fost sesizată Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept: "Dacă dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 132/2017 privind asigurarea de răspundere civilă auto se interpretează în sensul că răspunderea civilă a asigurătorului RCA acoperă exclusiv prejudiciile cauzate prin săvârșirea unor infracțiuni din culpă sau, din contră, aceasta acoperă și prejudiciile rezultate din infracțiuni intenționate, atunci când aceste infracțiuni sunt săvârșite în cadrul accidentelor rutiere în care sunt implicate vehicule asigurate RCA."

II.

Dispozițiile legale relevante

Legea nr. 132/2017 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terților prin accidente de vehicule și tramvaie (Legea nr. 132/2017)

Art. 1. -

Obiectul de reglementare

Prezenta lege reglementează:

a)

asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terților prin accidente de vehicule și de tramvaie, denumită în continuare asigurare RCA;

b)

domeniul de aplicare a asigurării RCA, respectiv persoanele care au obligația să încheie contracte RCA și excepțiile de la această obligație, limitele teritoriale de aplicare, limitele de răspundere, obligațiile asiguratului, obligațiile asigurătorului RCA, riscurile acoperite și excluderile, elementele privind stabilirea și plata despăgubirilor, verificarea asigurării RCA, facilitățile și penalizările aplicabile asiguraților și asigurătorilor; (...)

Art. 2. -

Definiții

Termenii și expresiile utilizați/utilizate în prezenta lege au înțelesul prevăzut la art. 1 alin. (2) din Legea nr. 237/2015 privind autorizarea și supravegherea activității de asigurare și reasigurare, cu modificările ulterioare, precum și următoarele semnificații:

1.

accident de vehicule - eveniment în care a fost implicat cel puțin un vehicul în urma căruia au rezultat prejudicii materiale și/sau vătămarea sănătății și a integrității corporale ori decesul uneia sau mai multor persoane;

(...)

4.

asigurat - proprietarul sau utilizatorul unui vehicul sau unui tramvai a cărui răspundere civilă delictuală este preluată contractual de un asigurător RCA în baza contractului RCA valabil pentru prejudiciile produse terțelor persoane din accidente de vehicule/tramvaie;

(...)

22.

prejudiciu - efectul negativ suferit de către persoana prejudiciată prin producerea unui risc acoperit printr-un contract RCA;

(...)

27.

vehicul - mijloc de transport cu sau fără propulsie proprie, destinat deplasării pe uscat, inclusiv orice tip de remorcă, indiferent dacă este cuplată sau nu, pentru care în România există obligația legală de înmatriculare sau înregistrare, cu excepția celor care se deplasează pe șine, altele decât tramvaiele, bicicletelor sau vehiculelor cu tracțiune animală; (...)

Art. 3. -

Obligativitatea încheierii contractului RCA

Persoanele fizice sau juridice care au în proprietate vehicule supuse înmatriculării sau înregistrării în România, precum și tramvaie au obligația să se asigure pentru cazurile de răspundere civilă ca urmare a prejudiciilor produse prin accidente de vehicule în limitele teritoriale prevăzute la art. 2 pct. 18.

Art. 10. -

Prevederi generale

(1)

În baza unei prime unice, asigurarea RCA acoperă prejudicii produse terților prin accidente de vehicule și de tramvaie.

(2)

Asigurătorul RCA acordă despăgubiri pentru prejudiciile produse terților prin accidente de vehicule și de tramvaie și pentru cheltuielile făcute de aceștia în procesul civil, în conformitate cu:

a)

nivelul impus de legislația statului membru pe teritoriul căruia s-a produs accidentul sau la nivelul legislației din România în cazul în care acesta din urmă este mai mare;

b)

nivelul impus de legislația din România, în cazul în care persoanele prejudiciate sunt cetățeni ai unor state membre, în timpul unei călătorii ce leagă direct două teritorii în care se aplică Tratatul privind Uniunea Europeană și Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, dacă nu există birou național auto competent pe teritoriul traversat în care s-a produs accidentul.

(3)

Despăgubirile se acordă în cuantum egal cu întinderea prejudiciului până la limita maximă de răspundere a asigurătorului RCA care este egală cu valoarea cea mai mare dintre limita de răspundere prevăzută în legislația aplicabilă, conform prevederilor alin. (2), și cea prevăzută în contractul RCA.

Art. 11. -

Riscurile acoperite

(1)

Asigurătorul RCA are obligația de a despăgubi partea prejudiciată pentru prejudiciile dovedite suferite în urma accidentului produs prin intermediul vehiculului asigurat.

(2)

Fără a se depăși limitele de răspundere prevăzute în contractul RCA, în conformitate cu prevederile art. 6 alin. (4) și (5) și în condițiile în care evenimentul asigurat s-a produs în perioada de valabilitate a contractului RCA, asigurătorul RCA acordă despăgubiri în bani pentru:

a)

vătămări corporale sau deces, inclusiv pentru prejudicii fără caracter patrimonial;

b)

prejudicii materiale, inclusiv costuri de radiere și înmatriculare, costuri cu taxe de timbru, cheltuieli cu limitarea prejudiciului, dovedite cu acte, cheltuieli aferente diminuării valorii vehiculului după reparații, dovedite cu acte sau expertiză;

c)

costuri privind readucerea vehiculului la starea dinaintea evenimentului asigurat, dovedite cu documente emise prin sisteme specializate sau prin documente emise în condițiile legii;

d)

prejudicii reprezentând consecința lipsei de folosință a vehiculului avariat, inclusiv înlocuirea temporară a vehiculului, pe baza opțiunii persoanei prejudiciate;

e)

cheltuieli de judecată efectuate de către persoana prejudiciată sau cheltuieli aferente în cazul soluționării alternative a litigiului dacă soluția este favorabilă persoanei prejudiciate;

f)

cheltuielile legate de transportul vehiculului avariat, aparținând terțului păgubit, de la locul accidentului la locația în care se găsește centrul de constatare daune, la unitatea reparatoare aleasă de păgubit în vederea reparării vehiculului, cel/cea mai apropiat/apropiată de locul producerii accidentului sau de domiciliul persoanei prejudiciate, după caz, dacă respectivul vehicul nu se mai poate deplasa prin mijloace proprii, iar asigurătorul nu asigură transportul.

(3)

Indiferent de locul în care s-a produs accidentul, respectiv pe drumuri publice, pe drumuri care nu sunt deschise circulației publice, în incinte și în orice alte locuri, atât în timpul deplasării, cât și în timpul staționării vehiculului asigurat, asigurătorul RCA acordă despăgubiri pentru prejudiciile produse ca urmare a unor accidente generate prin utilizarea vehiculului asigurat, până la limita de răspundere prevăzută în contractul RCA pentru:

a)

prejudiciul produs de dispozitivele sau instalațiile cu care a fost echipat vehiculul, inclusiv pentru prejudiciul produs din cauza desprinderii accidentale a remorcii, semiremorcii ori a atașului tractat de vehicul;

b)

prejudiciul produs din culpa conducătorului vehiculului asigurat;

c)

prejudiciul produs prin fapta lucrului, când prejudiciul își are cauza în însușirile, acțiunea sau inacțiunea vehiculului, prin intermediul altui lucru antrenat de deplasarea vehiculului, prin scurgerea, risipirea ori căderea accidentală a substanțelor, materialelor sau a obiectelor transportate;

d)

prejudiciile provocate terților, drept consecință a deschiderii ușilor vehiculului, în timpul mersului sau atunci când vehiculul este oprit ori staționează, de către pasagerii acestuia, fără asigurarea că nu se pune în pericol siguranța deplasării celorlalți participanți la trafic;

e)

prejudiciile provocate terților, drept consecință a conducerii vehiculului sub influența băuturilor alcoolice sau a stupefiantelor.

(4)

Prevederile alin. (3) lit. b) se aplică inclusiv în cazurile în care la data accidentului conducătorul vehiculului:

a)

a condus vehiculul fără consimțământul expres sau prezumat al asiguratului;

b)

nu este titularul unui permis care atestă dreptul să conducă vehiculul respectiv;

c)

nu a respectat obligațiile legale cu privire la starea și siguranța vehiculului respectiv.

(5)

Membrii familiei asiguratului, conducătorului auto sau oricărei alte persoane a cărei răspundere civilă este angajată într-un accident de vehicule și este acoperită de asigurarea obligatorie RCA nu sunt excluși de la beneficiul asigurării pentru propriile lor vătămări corporale.

Art. 12. -

Neacordarea despăgubirii

Asigurătorul RCA nu acordă despăgubiri pentru:

a)

cazurile în care proprietarul, utilizatorul sau conducătorul vehiculului vinovat nu are răspundere civilă, dacă accidentul a fost produs:

(i)

într-un caz de forță majoră;

(ii)

din culpa exclusivă a persoanei prejudiciate;

(iii)

din culpa exclusivă a unei terțe persoane, cu excepția situațiilor prevăzute la art. 11 alin. (3) lit. d);

b)

prejudiciile produse bunurilor aparținând conducătorului vehiculului răspunzător de producerea accidentului, precum și cele produse ca urmare a vătămării corporale sau decesului acestuia, indiferent cine solicită aceste despăgubiri;

c)

în următoarele situații:

(i)

prejudiciile au fost produse bunurilor aparținând persoanelor fizice sau persoanelor juridice, dacă au fost provocate de un vehicul asigurat RCA, aflat în proprietatea ori utilizat de aceeași persoană fizică sau juridică și care este condus de un prepus al aceleiași persoane juridice ori de o altă persoană pentru care răspunde persoana fizică sau persoana juridică;

(ii)

bunul avariat și vehiculul asigurat fac parte din patrimoniul comun al soților;

(iii)

bunul avariat este utilizat de proprietarul vehiculului asigurat, care a produs dauna;

d)

prejudiciile cauzate în situațiile în care nu se face dovada valabilității la data accidentului a asigurării RCA sau asigurătorul RCA nu are răspundere;

e)

partea din prejudiciu care depășește limitele de răspundere stabilite prin contractul RCA, produs în unul și același accident, indiferent de numărul persoanelor prejudiciate și de numărul persoanelor răspunzătoare de producerea prejudiciului;

f)

amenzile de orice fel și cheltuielile penale la care ar fi obligat proprietarul, utilizatorul sau conducătorul vehiculului asigurat, răspunzător de producerea prejudiciului;

g)

cheltuielile făcute în procesul penal de proprietarul, utilizatorul sau conducătorul vehiculului asigurat, răspunzător de producerea prejudiciului, chiar dacă în cadrul procesului penal s-a soluționat și latura civilă;

h)

sumele pe care conducătorul vehiculului răspunzător de producerea prejudiciului este obligat să le plătească proprietarului sau utilizatorului care i-a încredințat vehiculul asigurat, pentru avarierea ori distrugerea acestui vehicul;

i)

prejudiciile produse bunurilor transportate, dacă între proprietarul sau utilizatorul vehiculului care a produs accidentul ori conducătorul auto răspunzător și persoanele prejudiciate a existat un raport contractual la data producerii accidentului;

j)

prejudiciile produse persoanelor sau bunurilor aflate în vehiculul cu care s-a produs accidentul, dacă asigurătorul RCA poate dovedi că persoanele prejudiciate știau că vehiculul respectiv era furat;

k)

prejudiciile produse de dispozitivele sau de instalațiile montate pe vehicule, atunci când acestea sunt utilizate ca utilaje ori instalații de lucru, acestea constituind riscuri ale activității profesionale;

l)

prejudiciile produse prin accidente survenite în timpul operațiunilor de încărcare și de descărcare, acestea constituind riscuri ale activității profesionale;

m)

prejudiciile produse ca urmare a transportului de produse periculoase: radioactive, ionizante, inflamabile, explozive, corozive, combustibile, care au determinat sau au agravat producerea prejudiciului;

n)

prejudiciile cauzate prin utilizarea unui vehicul în timpul unui atac terorist sau război, dacă evenimentul are directă legătură cu respectivul atac ori război.

Art. 25. -

Dreptul asigurătorului RCA de a solicita recuperarea sumelor plătite

Asigurătorul RCA are dreptul de a recupera sumele plătite drept despăgubire de la persoana răspunzătoare de producerea prejudiciului, în următoarele situații:

a)

accidentul a fost produs cu intenție;

(...)

Art. 41. -

Legislația aplicabilă

Prezenta lege se completează cu dispozițiile Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare, cu cele ale Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și cu cele ale Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 189/2005, aprobată cu modificări prin Legea nr. 432/2006.

Codul de procedură penală

Obiectul și exercitarea acțiunii civile

Art. 19. -

(1)

Acțiunea civilă exercitată în cadrul procesului penal are ca obiect tragerea la răspundere civilă delictuală a persoanelor responsabile potrivit legii civile pentru prejudiciul produs prin comiterea faptei care face obiectul acțiunii penale.

(2)

Acțiunea civilă se exercită de persoana vătămată sau de succesorii acesteia, care se constituie parte civilă împotriva inculpatului și, după caz, a părții responsabile civilmente.

(...)

(4)

Acțiunea civilă se soluționează în cadrul procesului penal, dacă prin aceasta nu se depășește durata rezonabilă a procesului.

(5)

Repararea prejudiciului material și moral se face potrivit dispozițiilor legii civile.

Introducerea în procesul penal a părții responsabile civilmente

Art. 21. -

(...)

(4)

Partea responsabilă civilmente are, în ceea ce privește acțiunea civilă, toate drepturile pe care legea le prevede pentru inculpat.

Rezolvarea acțiunii civile în procesul penal

Art. 25. -

(1)

Instanța se pronunță prin aceeași hotărâre atât asupra acțiunii penale, cât și asupra acțiunii civile.

Partea responsabilă civilmente

Art. 86. -

Persoana care, potrivit legii civile, are obligația legală sau convențională de a repara în întregime sau în parte, singură sau în solidar, prejudiciul cauzat prin infracțiune și care este chemată să răspundă în proces este parte în procesul penal și se numește parte responsabilă civilmente.

Drepturile părții responsabile civilmente

Art. 87. -

(1)

În cursul procesului penal, partea responsabilă civilmente are drepturile prevăzute la art. 81.

(2)

Drepturile părții responsabile civilmente se exercită în limitele și în scopul soluționării acțiunii civile.

Codul civil

Vinovăția

Art. 16. -

(1)

Dacă prin lege nu se prevede altfel, persoana răspunde numai pentru faptele sale săvârșite cu intenție sau din culpă.

(2)

Fapta este săvârșită cu intenție când autorul prevede rezultatul faptei sale și fie urmărește producerea lui prin intermediul faptei, fie, deși nu îl urmărește, acceptă posibilitatea producerii acestui rezultat.

(3)

Fapta este săvârșită din culpă când autorul fie prevede rezultatul faptei sale, dar nu îl acceptă, socotind fără temei că nu se va produce, fie nu prevede rezultatul faptei, deși trebuia să îl prevadă. Culpa este gravă atunci când autorul a acționat cu o neglijență sau imprudență pe care nici persoana cea mai lipsită de dibăcie nu ar fi manifestat-o față de propriile interese.

(4)

Atunci când legea condiționează efectele juridice ale unei fapte de săvârșirea sa din culpă, condiția este îndeplinită și dacă fapta a fost săvârșită cu intenție.

Răspunderea delictuală

Art. 1.349. -

(1)

Orice persoană are îndatorirea să respecte regulile de conduită pe care legea sau obiceiul locului le impune și să nu aducă atingere, prin acțiunile ori inacțiunile sale, drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane.

(2)

Cel care, având discernământ, încalcă această îndatorire răspunde de toate prejudiciile cauzate, fiind obligat să le repare integral.

Condițiile răspunderii

Art. 1.357. -

(1)

Cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârșită cu vinovăție, este obligat să îl repare.

(2)

Autorul prejudiciului răspunde pentru cea mai ușoară culpă.

Dreptul de regres

Art. 1.384. -

(1)

Cel care răspunde pentru fapta altuia se poate întoarce împotriva aceluia care a cauzat prejudiciul, cu excepția cazului în care acesta din urmă nu este răspunzător pentru prejudiciul cauzat. (...)

Contractul de asigurare - Noțiune

Art. 2.199. -

(1)

Prin contractul de asigurare, contractantul asigurării sau asiguratul se obligă să plătească o primă asigurătorului, iar acesta din urmă se obligă ca, în cazul producerii riscului asigurat, să plătească o indemnizație, după caz, asiguratului, beneficiarului asigurării sau terțului păgubit.

(2)

Contractantul asigurării este persoana care încheie contractul pentru asigurarea unui risc privind o altă persoană ori pentru bunuri sau activități ale acesteia și se obligă față de asigurător să plătească prima de asigurare.

Domeniul de aplicare

Art. 2.213. -

Asigurările obligatorii se reglementează prin legi speciale. Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 670 din 3 august 2006, cu modificările și completările ulterioare (Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002)

Obligații în caz de accident

Art. 75. -

Accidentul de circulație este evenimentul care întrunește cumulativ următoarele condiții:

a)

s-a produs pe un drum deschis circulației publice ori și-a avut originea într-un asemenea loc;

b)

a avut ca urmare decesul, rănirea uneia sau a mai multor persoane ori avarierea a cel puțin unui vehicul sau alte pagube materiale;

c)

în eveniment a fost implicat cel puțin un vehicul în mișcare.

III.

Expunerea succintă a cauzei

10.

Prin Sentința penală nr. 100/F din 21 mai 2025, pronunțată de Tribunalul Ilfov, în temeiul dispozițiilor art. 32 alin. (1) din Codul penal raportat la art. 188 alin. (1) din Codul penal, s-a dispus condamnarea inculpatului D.F. la pedeapsa de 5 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de omor. În temeiul art. 25 alin. (1), al art. 397 alin. (1) din Codul de procedură penală, raportat la art. 1.357 din Codul civil, a fost admisă, în parte, acțiunea civilă exercitată de către partea civilă F.V.A. și, în consecință, a fost obligată partea responsabilă civilmente S.C. E. Romania Asigurare-Reasigurare - S.A. la plata, în favoarea părții civile, de despăgubiri civile reprezentând daune morale. În baza art. 397 alin. (1) din Codul de procedură penală raportat la art. 19 alin. (1), (2), (4) și (5), art. 20 și art. 25 alin. (1) din Codul de procedură penală, respectiv art. 1.349, art. 1.357 și art. 1.381 din Codul civil s-a admis acțiunea civilă exercitată de partea civilă Spitalul Universitar și a fost obligată partea responsabilă civilmente S.C. E. Romania Asigurare-Reasigurare - S.A. la plata daunelor materiale, constând în cheltuieli de spitalizare pentru tratarea persoanei vătămate, sumă actualizată cu rata inflației până la plata efectivă.

11.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că prin rechizitoriul emis de Parchetul de pe lângă Tribunalul Ilfov în Dosarul nr. 280/P/2020 a fost trimis în judecată inculpatul D.F., în stare de libertate, pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de omor, faptă prevăzută de art. 32 alin. (1) din Codul penal raportat la art. 188 din Codul penal.

12.

În actul de sesizare a instanței, în esență, s-a reținut în sarcina inculpatului că, aflându-se la volanul autoturismului său, în contextul unor șicanări în condiții de trafic aglomerat, a efectuat o manevră de depășire a bicicletei conduse de persoana vătămată F.V. foarte aproape de aceasta, situație care l-a determinat pe biciclist să îi atragă atenția inculpatului că îi pune viața în pericol și în acest sens să atingă cu mâna portiera autoturismului acestuia. Ulterior, inculpatul, în semn de răspuns, a virat brusc spre dreapta, obturând direcția de deplasare a biciclistului și l-a lovit pe acesta, proiectându-l într-un alt autoturism parcat regulamentar, în afara părții carosabile, perpendicular de șosea. În urma impactului persoana vătămată s-a lovit cu capul de bordură și a suferit vătămări pentru a căror vindecare au fost necesare 4-5 zile de îngrijiri medicale.

13.

Sub aspectul laturii subiective, instanța a reținut că atitudinea subiectivă a inculpatului față de fapta săvârșită și de urmările acesteia se caracterizează prin intenție indirectă, întrucât modalitatea în care a acționat, prin obturarea direcției de deplasare a biciclistului și acroșarea persoanei vătămate, demonstrează faptul că, deși nu a urmărit moartea victimei, a prevăzut posibilitatea suprimării vieții acesteia.

14.

Sub aspectul laturii civile, instanța de fond a apreciat ca fiind îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru tragerea la răspundere civilă delictuală.

15.

Împotriva sentinței penale au formulat apeluri inculpatul D.F., partea responsabilă civilmente S.C. E. Romania Asigurare-Reasigurare - S.A. și Fondul de Garantare a Asiguraților.

16.

Prin motivele de apel depuse la dosarul cauzei, partea responsabilă civilmente a arătat că este nelegală obligarea sa la plata despăgubirilor, în condițiile în care riscurile acoperite de poliția RCA nu includ și săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor. În acest sens s-a arătat că, în mod constant, doctrina a evidențiat că intenția legiuitorului nu este aceea de a oferi acoperire în asemenea cazuri, întrucât o asemenea soluție ar compromite buna funcționare a fondului de asigurare și ar fi în contradicție cu funcția preventivă și educativă a responsabilității civile și cu principiile de bază ale funcționării asigurării.

IV.

Punctul de vedere motivat al completului de judecată

17.

Membrii completului de judecată învestit cu judecarea cauzei au constatat că analiza practicii judiciare la nivel național evidențiază lipsa unei abordări unitare în ceea ce privește răspunderea civilă a asigurătorului RCA. Astfel, în timp ce unele instanțe apreciază că asigurătorul nu poate fi ținut răspunzător în ipoteza în care conducătorul auto a acționat cu intenție, alte instanțe consideră că răspunderea asigurătorului rămâne incidentă și în situațiile în care fapta a fost comisă cu intenție, inclusiv atunci când aceasta constituie infracțiune, atât timp cât evenimentul produce pagube ca urmare a utilizării unui vehicul.

18.

Având în vedere că, sub aspectul posibilității angajării răspunderii civile a asigurătorului de răspundere civilă auto și în ipoteza săvârșirii unor infracțiuni comise cu intenție, dispozițiile Legii nr. 132/2017 nu oferă o reglementare explicită și lipsită de echivoc și împrejurarea că, deși prin Decizia nr. 188/2025, Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat că noțiunea de "accident de circulație" din cuprinsul art. 75 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 se circumscrie exclusiv evenimentelor rutiere produse fără vinovăție sau din culpă, instanța de trimitere a reținut că nu poate fi ignorată împrejurarea că răspunderea asigurătorului în cadrul asigurării obligatorii de răspundere civilă auto are natura unei răspunderi civile obiective. Aceasta se întemeiază pe ideea garantării reparării prejudiciilor cauzate terților prin utilizarea vehiculului, independent de vinovăția concretă a autorului și derivând, în esență, din conceptul de răspundere pentru fapta altuia și din paza juridică exercitată asupra unui bun care, prin natura sa, implică un risc crescut pentru ceilalți participanți la trafic.

19.

În acest context, instanța de trimitere a apreciat că se impune clarificarea dacă dispozițiile Legii nr. 132/2017 trebuie interpretate în sensul că răspunderea civilă a asigurătorului RCA acoperă exclusiv prejudiciile cauzate prin săvârșirea unor fapte din culpă sau fără vinovăție ori, dimpotrivă, dacă aceasta se extinde și asupra prejudiciilor rezultate din comiterea unor infracțiuni intenționate, atunci când acestea se produc în cadrul unor accidente rutiere în care sunt implicate vehicule asigurate.

20.

Având în vedere că chestiunea de drept supusă analizei privește chiar obiectul apelului formulat în cauză și pentru a evita o eventuală incompatibilitate în cauză prin exprimarea unui punct de vedere mai detaliat, membrii completului de apel s-au limitat la a face trimitere la jurisprudența care susține ambele opinii fără a formula un punct de vedere cu privire la această problemă de drept.

V.

Punctele de vedere exprimate de către curțile de apel și instanțele judecătorești arondate

21.

În conformitate cu dispozițiile art. 476 alin. (10) din Codul de procedură penală cu referire la art. 473 alin. (5) din Codul de procedură penală, s-a solicitat punctul de vedere al instanțelor judecătorești asupra chestiunii de drept supuse dezlegării.

22.

Cu privire la problema de drept supusă dezlegării, într-o opinie s-a apreciat că asigurătorul RCA are obligația de a despăgubi partea prejudiciată pentru prejudiciile suferite în urma accidentului produs prin intermediul vehiculului asigurat, indiferent dacă prejudiciile sunt rezultate din infracțiuni intenționate sau din culpă.

23.

În susținerea acestei opinii s-a făcut trimitere la dispozițiile art. 11 alin. (3) din Legea nr. 132/2017, care nu au caracter limitativ și nu condiționează angajarea răspunderii asigurătorului exclusiv de culpa în sens penal. Totodată, potrivit art. 25 lit. a) din Legea nr. 132/2017, asigurătorul RCA are dreptul de a recupera sumele plătite drept despăgubire de la persoana răspunzătoare de producerea prejudiciului, în situația în care accidentul a fost produs cu intenție. Existența dreptului de regres pentru fapte intenționate demonstrează fără echivoc că asigurătorul este obligat să plătească despăgubirea către victimă în prealabil. Dacă intenția ar fi fost exclusă de la acoperirea RCA prin art. 10 din Legea nr. 132/2017, dreptul de regres prevăzut de art. 25 ar fi rămas fără obiect. În doctrină s-a arătat că, în principiu, o asigurare de răspundere civilă nu acoperă prejudiciile cauzate cu intenție de către asigurat, fiind contrar scopului urmărit de operațiunea de asigurare, care nu trebuie să fie unul speculativ și nu trebuie să favorizeze comportamentul infracțional sau profund răuvoitor al celui care se asigură. Cu toate acestea, prin excepție, asigurarea RCA acoperă și prejudiciul cauzat în mod intenționat victimei unui accident de circulație, întrucât rațiunea acestei asigurări este protecția prioritară a victimei.

24.

Potrivit art. 2 pct. 1 din Legea nr. 132/2017, accidentul de vehicule este definit ca "un eveniment în care a fost implicat cel puțin un vehicul în urma căruia au rezultat prejudicii materiale și/sau vătămarea sănătății și a integrității corporale ori decesul uneia sau mai multor persoane" indiferent de forma de vinovăție a persoanelor implicate (intenție sau culpă). Din această definiție rezultă că noțiunea de "accident" din Legea nr. 132/2017 are o accepțiune diferită decât cea din vorbirea curentă (conform Dicționarului explicativ al limbii române, accidentul este definit ca "un eveniment fortuit, imprevizibil, întâmplător, care întrerupe mersul normal al lucrurilor, provocând avarii, răniri, mutilări sau chiar moartea"), de vreme ce în cuprinsul definiției legale nu se face referire la vreo formă de vinovăție.

25.

Un alt argument în sprijinul acestei opinii este că Legea nr. 132/2017 are caracter de lege civilă și, prin urmare, noțiunea de culpă utilizată trebuie interpretată în acord cu art. 16 alin. (4) din Codul civil, potrivit căruia "Atunci când legea condiționează efectele juridice ale unei fapte de săvârșirea sa din culpă, condiția este îndeplinită și dacă fapta a fost săvârșită cu intenție", și cu dispozițiile art. 1.357 alin. (2) din Codul civil: "Autorul prejudiciului răspunde pentru cea mai ușoară culpă."

26.

Instanțele care au susținut acest punct de vedere au făcut referire și la Decizia nr. 1/2016, pronunțată în recurs în interesul legii de Înalta Curte de Casație și Justiție, prin care s-a stabilit că, în cazul asigurării obligatorii de răspundere civilă auto, societatea de asigurare are calitatea de parte responsabilă civilmente și este obligată să repare singură prejudiciul cauzat prin infracțiune, în limitele stabilite de contractul de asigurare și de legea specială, fără a distinge în funcție de forma de vinovăție a autorului faptei.

27.

Totodată, instanțele au făcut trimitere și la interpretarea Curții de Justiție a Uniunii Europene în Cauza C-503/16, în care s-a recunoscut dreptul titularului poliței de asigurare de a fi despăgubit dacă, în calitate de pieton, a fost victima prejudiciului corporal cauzat cu intenție de către o persoană care a condus vehiculul fără consimțământul său. Aprecierea în sensul răspunderii asiguratorului, chiar și în cazul în care "accidentul" a avut loc cu intenție, este confirmată de Hotărârea Curții de Justiție a Uniunii Europene din data de 28 noiembrie 2017, pronunțată în Cauza C-514/16 (Isabel Maria Pinheiro Vieira Rodrigues de Andrade, Fausto da Silva Rodrigues de Andrade împotriva Jose Manuel Proenña Salvador, Credito Agricola Seguros - Companhia de Seguros de Ramos Reais SA, Jorge Oliveira Pinto). În această cauză Curtea a stabilit că noțiunea de pagube produse de vehicule nu este limitată la situațiile de circulație rutieră (pe drumurile publice), ci în sfera acestei noțiuni intră orice utilizare a unui vehicul care este conformă cu funcția sa obișnuită, adică aceea de a transporta bunuri sau persoane. Distincția făcută de Curtea Europeană privește utilizarea vehiculului în alt scop decât acela de mijloc de transport, precum utilizarea sa pentru a pune în funcțiune un mecanism tehnic (o pompă utilizată în agricultură, un angrenaj etc.) și nu limitează răspunderea asigurătorului la accidentele produse pe drumurile publice.

28.

Într-o altă opinie s-a apreciat că dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 132/2017 se interpretează în sensul că răspunderea civilă a asigurătorului RCA acoperă exclusiv prejudiciile cauzate prin săvârșirea unor infracțiuni din culpă, iar nu și prejudiciile rezultate din infracțiuni intenționate, chiar dacă acestea sunt comise în contextul unor evenimente rutiere în care sunt implicate vehicule asigurate RCA.

29.

În susținerea acestei opinii s-a arătat că prevederile legale evocate trebuie interpretate sistematic și teleologic în corelație cu noțiunea de accident de circulație, ca eveniment generator al obligației de despăgubire în sarcina asigurătorului RCA, precum și prin raportare la natura juridică a contractului de asigurare RCA, care este un contract aleatoriu și oneros, menit să acopere pecuniar riscul asigurat, respectiv producerea unui eveniment rutier viitor și incert cauzat fără vinovăție sau din culpă, specific hazardului rutier.

30.

În acest sens s-a subliniat că asigurarea RCA este concepută ca un mecanism de protecție a victimelor accidentelor rutiere, în ipoteza producerii unor evenimente neintenționate specifice riscului rutier, și nu ca instrument de acoperire a consecințelor unei conduite intenționate deliberate, care excedează riscul asigurat.

31.

Această perspectivă s-a apreciat a fi în concordanță cu jurisprudența instanței supreme, transpusă în Decizia nr. 188/2025, pronunțată în interpretarea dispozițiilor art. 338 alin. (1) din Codul penal, prin care s-a statuat că noțiunea de accident de circulație la care se referă prevederile art. 75 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice are în vedere strict evenimentele rutiere produse fără vinovăție sau din culpă. În măsura în care accidentul, premisă a angajării răspunderii asigurătorului RCA, este circumscris de lege și jurisprudență unor fapte neintenționate, s-a dedus că nici sfera riscurilor acoperite prin asigurare RCA nu poate fi extinsă la fapte intenționate.

32.

În acest context, s-a apreciat că asigurarea RCA are natura unei asigurări de răspundere civilă delictuală, având ca scop protecția victimelor accidentelor rutiere, însă fără a acoperi faptele intenționate ale asiguratului, care nu constituie risc asigurabil potrivit principiilor generale ale dreptului asigurărilor.

VI.

Jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție

33.

Decizia nr. 1 din 15 februarie 2016

1

privind interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 86 din Codul de procedură penală, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii, prin care a fost admis recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, și, în consecință, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 86 din Codul de procedură penală a stabilit că: "În cazul asigurării obligatorii de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, societatea de asigurare are calitate de parte responsabilă civilmente și are obligația de a repara singură prejudiciul cauzat prin infracțiune, în limitele stabilite în contractul de asigurare și prin dispozițiile legale privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă."

1

Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 258 din 6 aprilie 2016.

34.

În considerentele Deciziei nr. 86 din 20 noiembrie 2017

2

, referitoare la interpretarea și aplicarea prevederilor art. 58 alin. (2) din Norma Autorității de Supraveghere Financiară nr. 23/2014 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, cu modificările și completările ulterioare, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a reținut că: "55. (...) Raporturile juridice dintre asigurat și asigurător își au fundamentul în contractul de asigurare obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, în vreme ce raporturile juridice dintre terțul păgubit și asigurat își au izvorul în fapta delictuală a asiguratului producătoare de pagube morale sau materiale în patrimoniul, respectiv persoana terțului păgubit. 56. În fine, în ceea ce privește raporturile dintre terțul păgubit și asigurător, prin dispozițiile art. 54 alin. (1) din Legea nr. 136/1995, legiuitorul a acordat legitimare procesuală activă persoanei păgubite împotriva societății de asigurare de răspundere civilă, deși nu are nici raporturi delictuale și nici contractuale cu aceasta. Este, practic, consacrarea principiului protecției terțului păgubit ce a cârmuit atât legislația anterioară actului normativ sus-arătat, cât și legislația ulterioară (...)."

2

Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 46 din 17 ianuarie 2018.

35.

Decizia nr. 188 din 19 mai 2025

3

, cu privire la interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 338 alin. (1) din Codul penal, în raport cu noțiunea de "accident de circulație" la care se referă prevederile art. 75 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, prin care s-a stabilit că: "În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 338 alin. (1) din Codul penal, noțiunea de «accident de circulație» la care se referă prevederile art. 75 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare, vizează exclusiv evenimentele rutiere produse din culpă sau fără vinovăție."

3

Publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 533 din 10 iunie 2025.

VII.

Jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului și a Curții de Justiție a Uniunii Europene

36.

Pe rolul Curții de Justiție a Uniunii Europene au existat o serie de cauze trimise spre soluționare în procedura întrebării preliminare în care s-a pus problema interpretării unor articole din directivele în materie de asigurare de răspundere civilă auto ce prezintă interes din perspectiva cauzei de față, respectiv: Cauza C-442/10 (Churchill Insurance vs. Wilkinson), Cauza C-129/94 (Bernaldez), Cauza C-356/05 (Farrell), Cauza C-162/13 (Vnuk), Cauza C-371/12 - Petillo, Cauza C-287/16 (Fidelidade), iar din evoluția reglementării Uniunii în materie de asigurare obligatorie rezultă că principiul Protecției prioritare a victimelor (terții prejudiciați), fundamentul Directivei 2009/103/CE, a fost consolidat constant de jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene, transformând asigurarea auto într-un mecanism de garantare a despăgubirii pentru orice persoană afectată de un accident auto. Curtea de Justiție a Uniunii Europene a interpretat normele europene în favoarea protecției victimelor, limitând excluderea anumitor categorii sau daune de la despăgubire și extinzând noțiunea de victimă pentru a include rudele apropiate și chiar pasagerii-proprietari în anumite condiții.

VIII.

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție în punctul de vedere formulat a solicitat pronunțarea unei decizii prin care chestiunea de drept supusă dezlegării să primească următoarea rezolvare: Dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 132/2017 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terților prin accidente de vehicule și tramvaie se interpretează în sensul că răspunderea civilă a asigurătorului RCA acoperă prejudiciile produse terților, atât prin infracțiuni săvârșite din culpă, cât și prin infracțiuni intenționate, atunci când aceste infracțiuni sunt comise în cadrul accidentelor de vehicule în care sunt implicate vehicule asigurate RCA.

37.

Susținând punctul de vedere formulat, Parchetul a apreciat că dificultatea problemei de drept ridicate de instanța de trimitere este dată de interpretarea pe care Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a dat-o noțiunii de "accident de circulație" în accepțiunea art. 75 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 prin Decizia nr. 188 din 19 mai 2025, respectiv aceea de eveniment rutier produs din culpă sau fără vinovăție.

38.

Astfel, în considerentele deciziei citate, instanța supremă a reținut că, "în cazul conceptelor de accident rutier și eveniment rutier", nici Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 și niciun alt act normativ cu putere de lege nu a reglementat un sens juridic al acestora, ca tipar al normei de incriminare, motiv pentru care, în activitatea de interpretare a legii, judecătorul trebuie să se raporteze la sensul comun al acestora. Înalta Curte de Casație și Justiție a arătat că, potrivit Dicționarului explicativ al limbii române, prin accident se înțelege un eveniment fortuit, imprevizibil, care întrerupe mersul normal al lucrurilor, producând avarii, răniri, mutilări sau chiar moartea. Totodată, potrivit aceleiași surse, noțiunea de accident este sinonimă celei de eveniment. Acestui sens comun al noțiunii de accident îi corespunde culpa, ca formă a vinovăției cu care autorul poate acționa în producerea acestuia. În limbajul comun, noțiunea de accident exclude intenția în producerea unui astfel de rezultat, el fiind asociat, fie cu o culpă, fie cu lipsa de vinovăție a unei persoane. În cazul infracțiunilor contra siguranței rutiere, există o terminologie specifică, ce cuprinde o definire a termenului accident, însă și această definiție, prin utilizarea termenului eveniment, face referire tot la o acțiune neintenționată.

39.

În accepțiunea Legii nr. 132/2017, noțiunea de "accident de vehicule" are un înțeles specific, diferit față de cel reglementat prin dispozițiile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002, care a definit accidentul rutier ca fiind evenimentul care întrunește cumulativ următoarele condiții: s-a produs pe un drum deschis circulației publice ori și-a avut originea într-un asemenea loc, a avut ca urmare decesul, rănirea uneia sau a mai multor persoane ori avarierea a cel puțin unui vehicul sau alte pagube materiale, în eveniment a fost implicat cel puțin un vehicul în mișcare." Legea nr. 132/2017 nu face nicio distincție cu privire la forma de vinovăție a persoanei care se face responsabilă de producerea evenimentului, pentru a se putea stabili dacă răspunderea civilă a asigurătorului auto acoperă exclusiv prejudiciile cauzate prin evenimente comise din culpă sau acoperă inclusiv prejudiciile cauzate de evenimente produse cu intenție.

40.

Potrivit art. 3 din Legea nr. 132/2017, asigurarea de răspundere civilă pentru prejudiciile produse prin accidente de vehicule este o asigurare obligatorie, legiuitorul impunând în sarcina persoanelor fizice sau juridice care au în proprietate vehicule supuse înmatriculării sau înregistrării în România obligația de a se asigura pentru cazurile de răspundere civilă ca urmare a prejudiciilor produse prin accidente de vehicule. Astfel fiind, asigurarea de răspundere civilă auto este un contract forțat, prin care asigurătorul se obligă să acorde despăgubiri pentru prejudiciile pentru care asigurații răspund față de persoanele păgubite prin accidente de vehicule. În atare context, răspunderea asigurătorului față de persoana prejudiciată în materia asigurărilor RCA reprezintă atât o răspundere legală (raporturile dintre asigurat și asigurător și drepturile și obligațiile părților contractante fiind stabilite prin lege), cât și o răspundere contractuală (asumată prin contractul de asigurare). În același timp, răspunderea asigurătorului constituie o răspundere directă, prin care asigurătorul își asumă conduita asiguratului, astfel cum rezultă din dispozițiile art. 2 pct. 4 din Legea nr. 132/2017, care definesc noțiunea de asigurat, ca fiind proprietarul sau utilizatorul unui vehicul sau unui tramvai, a cărui răspundere civilă delictuală este preluată contractual de un asigurător RCA în baza contractului RCA valabil pentru prejudiciile produse terțelor persoane din accidente de vehicule/tramvaie.

41.

În conținutul legii care reglementează asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto legiuitorul a utilizat atât noțiunea de culpă, cât și noțiunea de intenție, ca forme de vinovăție ale conducătorului vehiculului asigurat care a produs accidentul de vehicule. Astfel, articolul relevant este art. 11, cu denumirea marginală "riscurile acoperite", în conținutul căruia legiuitorul a făcut referire explicit la culpă, ca formă de vinovăție a conducătorului auto care a cauzat accidentul de vehicule, respectiv alin. (3) lit. b), potrivit căruia, "indiferent de locul în care s-a produs accidentul de vehicul - pe drumuri publice, pe drumuri care nu sunt deschise circulației publice, în incinte și în orice alte locuri, atât în timpul deplasării, cât și în timpul staționării vehiculului asigurat, asigurătorul RCA acordă despăgubiri până la limita de răspundere prevăzută în contractul RCA pentru prejudiciul produs din culpa conducătorului vehiculului asigurat".

42.

În conținutul aceluiași articol, la lit. e) legiuitorul a prevăzut că asigurătorul are obligația de a despăgubi partea prejudiciată și în situații în care accidentul de vehicule a fost produs de către un conducător auto ca urmare a comiterii intenționate a unor fapte prevăzute de legea penală, cum ar fi conducerea vehiculului sub influența băuturilor alcoolice sau a stupefiantelor, sau de către o persoană care nu este titularul unui permis care atestă dreptul să conducă vehiculul respectiv. Prin urmare, în cadrul riscurilor acoperite intră și ipoteza săvârșirii accidentelor de vehicule ca urmare a unor fapte intenționate.

43.

Pe de altă parte, obligația asigurătorului RCA de a acoperi prejudiciile produse terților prin accidente de vehicule are ca temei exclusiv răspunderea civilă delictuală a conducătorului auto, care, conform legii civile [art. 16 alin. (4) din Codul civil], include culpa (lato sensu) ca formă a vinovăției, respectiv atât intenția, cât și culpa (stricto sensu), aspect care conduce la concluzia că, în materia asigurărilor auto obligatorii, legiuitorul a intenționat să reglementeze, printre riscurile acoperite și situația prejudiciului produs din culpă (lato sensu) a conducătorului vehiculului asigurat.

44.

Totodată, prin dispozițiile art. 12 din Legea nr. 132/2017, având denumirea marginală neacordarea despăgubirii, legiuitorul a prevăzut expres și limitativ situațiile în care asigurătorul RCA nu acordă despăgubiri, printre aceste situații nefiind reglementată și cea în care accidentul a fost produs cu intenție.

45.

Pe cale de consecință, nu numai că legiuitorul, prin dispozițiile art. 11 din Legea nr. 132/2017, nu a limitat acordarea de despăgubiri de către asigurătorul RCA la situația în care accidentul a fost produs din culpa conducătorului auto, în sensul ei restrâns, de greșeală, neglijență sau imprudență, dar nici nu a prevăzut, printre cazurile de neacordare a despăgubirii reglementate de art. 12 din același act normativ, situația în care accidentul a fost produs cu intenție. Astfel, în lipsa vreunei mențiuni exprese a legiuitorului cu privire la forma de vinovăție a conducătorului auto care a produs accidentul de vehicule - intenția sau culpa (fie prin trimiterea la articolul corespunzător din Codul civil, fie prin excluderea de la acordarea de despăgubiri în cazul prejudiciului produs cu intenție de către făptuitor), se reține că sintagma în discuție "accident de vehicule" nu trebuie să fie înțeleasă numai prin raportare la