Decizia nr. 280/2025 — ÎCCJ, Secția I civilă

Hotărârea pronunțată în primă instanță Prin sentința civilă nr. 144/07.02.2022, Judecătoria Reșița a admis cererea formulată de reclamanta Asociația de Proprietari nr. 186/3, prin președinte B., în contradictoriu cu pârâta A. și a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 888,89 RON, reprezentând contravaloare cote de întreținere restante pentru perioada septembrie 2015- iunie 2016, și a sumei de 296,19 RON, reprezentând penalități de întârziere aferente cotelor de întreținere restante, pentru perioada septembrie 2015- iunie 2016.

Decizia pronunțată în apel Prin decizia civilă nr. 116/01.03.2023, Tribunalul Caraș-Severin, secția I civilă a respins apelul formulat de apelanta-pârâtă A. împotriva sentinței civile nr. 144/07.02.2022, pronunțată de către Judecătoria Reșița în dosarul nr. x/2016, în contradictoriu cu intimata-reclamantă Asociația de Proprietari nr. 186/3.

Decizia pronunțată în recurs Prin decizia civilă nr. 162/06.06.2024, Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă a constat perimată cererea de recurs formulată de pârâta A. împotriva deciziei civile nr. 116/01.03.2023, pronunțată de Tribunalul Caraș-Severin, secția I civilă

Calea de atac exercitată în cauză. Motivele de recurs Împotriva deciziei civile nr. 162/06.06.2024 a Curții de Apel Timișoara, secția I civilă a declarat recurs pârâta A., cale de atac cu a cărei soluționare a fost învestită secția I civilă a Înaltei Curți de Casație și Justiție la 08 iulie 2024, pricina fiind repartizată aleatoriu, spre competentă soluționare completului de filtru nr.

Prin memoriul de recurs, recurenta-pârâtă, fără a se prevala de vreunul dintre motivele de casare, expres și limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., a făcut ample trimiteri la fondul pricinii deduse judecății, criticând admiterea acțiunii formulate de către reclamantă. 6. Apărările formulate în cauză Intimații-reclamanți nu au formulat întâmpinare. 7. Procedura desfășurată în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă Prin rezoluția din 10 iulie 2024, s-a dispus întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, conform art. 493 alin. (2) C. proc. civ., după efectuarea procedurilor de comunicare menționate de dispozițiile art. 490 alin. (2) C. proc. civ. După efectuarea procedurilor de comunicare prevăzute de art. 490 C. proc. civ., prin rezoluția din 11 decembrie 2024, a fost fixat termen de judecată la data de 05 februarie 2025, când, Înalta Curte a reținut cauza în pronunțare, cu prioritate, asupra excepției tardivității recursului, invocate din oficiu. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Examinând cu prioritate, în raport cu exigențele procesuale ale art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepția de nulitate a recursului pentru nedeclararea în termen a căii extraordinare de atac, Înalta Curte reține următoarele: Potrivit art. 421 alin. (2) C. proc. civ., hotărârea care constată perimarea este supusă recursului, la instanța ierarhic superioară, în termen de 5 zile de la pronunțare. Căile de atac și termenele în care acestea pot fi exercitate sunt reglementate prin norme de ordine publică, având în vedere că se întemeiază pe interesul general de a înlătura orice împrejurări ce ar putea tergiversa, în mod nejustificat, judecata unei cauze. În consecință, nici părțile și nici instanța de judecată nu pot deroga, pe cale de interpretare, de la termenele prevăzute de lege pentru exercițiul unei căi de atac și de la modalitatea în care acestea se calculează. În cauză, hotărârea care a constatat perimarea, respectiv decizia nr. 162, a fost pronunțată la 06 iunie 2024, dată de la care curge termenul legal imperativ de 5 zile prevăzut de lege pentru exercitarea recursului, iar calea de atac a fost transmisă la 25 iunie 2024, astfel cum reiese din ștampila poștei aplicată pe plicul care a însoțit cererea de recurs, conform dovezii aflate la dosarul Înaltei Curți. Potrivit dispozițiilor art. 183 alin. (3) din C. proc. civ., în forma anterioară modificării aduse prin Legea nr. 310/2018, incident cauzei, "În cazurile prevăzute la alin. (1) și (2), recipisa oficiului poștal, precum și înregistrarea ori atestarea făcută, după caz, de serviciul de curierat rapid, de serviciul specializat de comunicare, de unitatea militară sau de administrația locului de deținere, pe actul depus, servesc ca dovadă a datei depunerii actului de către partea interesată." Or, raportat la datele menționate, recursul a fost declarat cu depășirea termenului legal imperativ de 5 zile prevăzut de art. 421 alin. (2) din C. proc. civ., calculat potrivit dispozițiilor art. 181 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ., care s-a împlinit la 12 iunie 2024. Conform dispozițiilor art. 185 alin. (1) C. proc. civ.: "Când un drept procesual trebuie exercitat într-un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercitarea dreptului, în afară de cazul în care legea dispune altfel. Actul de procedură făcut peste termen este lovit de nulitate". Articolul invocat prevede sancțiunea procedurală a decăderii în cazul nerespectării termenelor prevăzute de lege, printre altele, pentru exercitarea unor căi de atac. Cu toate acestea, legiuitorul a reglementat și situații care, mai presus de voința părții, pun partea în imposibilitate, temeinic justificată, să îndeplinească într-un anumit termen actul procesual. Astfel, conform dispozițiilor art. 186 "(1)Partea care a pierdut un termen procedural va fi repusă în termen numai dacă dovedește că întârzierea se datorează unor motive temeinic justificate. (2) În acest scop, partea va îndeplini actul de procedură în cel mult 15 zile de la încetarea împiedicării, cerând totodată repunerea sa în termen. În cazul exercitării căilor de atac, această durată este aceeași cu cea prevăzută pentru exercitarea căii de atac. (3) Cererea de repunere în termen va fi rezolvată de instanța competentă să soluționeze cererea privitoare la dreptul neexercitat în termen.". Or, prin cererea de recurs, recurenta-pârâtă nu a invocat existența vreunei astfel de împrejurări care ar fi justificat repunerea părții în termenul pentru exercitarea căii de atac. Întrucât recursul pendinte a fost formulat cu nerespectarea termenului legal impus de dispozițiile art. 421 alin. (2) din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este declarat tardiv, astfel încât se impune sancțiunea anulării acestuia, potrivit art. 185 alin. (1) din C. proc. civ.