ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 642/2025

Ședința publică din data de 26 martie 2025

Analizând actele de la dosar, reține următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Permanent de Arbitraj Instituționalizat la 10 februarie 2022 sub dosar nr. x/2022, reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta B. S.A., a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 1.052,43 RON, reprezentând diferență de despăgubire în dosarul de daună x și a penalităților de întârziere aferente acestui debit; cu cheltuieli de judecată.

Prin hotărârea arbitrală nr. 88 din 25 iulie 2022, pronunțată de Tribunalul Permanent de Arbitraj Instituționalizat în dosarul numărul x/2022, a fost admisă cererea reclamantei, pârâta fiind obligată la plata sumei de 1.052,43 RON, precum și la plata penalităților de întârziere de 0,2 %/zi de întârziere, raportat la acest debit, de la data de 08.03.2019 și până la plata integrală, precum și la plata cheltuielilor arbitrale în cuantum de 842,62 RON.

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Ploiești la 27 septembrie 2022, sub dosar nr. x/2022, B. S.A. a solicitat, în contradictoriu cu A. S.R.L., anularea hotărârii arbitrale nr. 88 din 25 iulie 2022.

Prin sentința nr. 1 din 11 ianuarie 2023, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, a fost admisă cererea în anularea hotărârii arbitrale nr. 88 din 25 iulie 2022, pronunțate de Tribunalul Permanent de Arbitraj Instituționalizat, în dosarul nr. x/2022 și, în consecință, a fost anulată hotărârea arbitrală și s-a dispus trimiterea cauzei spre soluționare Judecătoriei Sectorului 1 București. A fost obligată pârâta A. S.R.L., să plătească reclamantei B. S.A., cheltuieli de judecată în sumă de 200 RON.

Împotriva deciziei menționate a formulat recurs reclamanta A. S.R.L.

Pe cale de excepție, recurenta a invocat, în temeiul art. 810 C. civ., excepției lipsei calității de reprezentant legal al reclamantei a numitului C. (Director General), apreciind că se impune a se constata și lipsa împuternicirii legale a împuternicitei D., având funcția de Coordonator Direcție Juridică, cât și a consilierului juridic, dat fiind lipsa împuternicirii de la dosarul cauzei, prin care ar fi fost mandatat legal în cauză.

În motivare, recurenta arată că România a transpus în legislația internă dispozițiile Directivei 2009/138 prin Norma Autorității de Supraveghere Financiară nr. 18/2017 privind procedura de soluționare a petițiilor referitoare la activitatea societăților de asigurare și reasigurare și brokerilor de asigurare.

Conform dispozițiilor Legii nr. 24/27.03.2000 (republicată), Norma nr. 18/2017 a A.S.F. reprezintă un act normativ cu caracter special, ale cărui dispoziții au caracter de lege.

Astfel, potrivit recurentei, în prezenta cauză sunt incidente dispozițiile Normei nr. 18/2017 a A.S.F. care este, în temeiul prerogativelor Autorității de Supraveghere Financiară, o lege specială, ale cărei dispoziții au prioritate față de normele generale, respectiv față de dispozițiile art. 548 din C. proc. civ.

Recurenta expune aspecte ce vizează incidența dispozițiilor Normei A.S.F. nr. 18/2017 asupra evoluției arbitrajului în România, apreciind că aceasta are caracter de lege, operând o derogare de la regula convenției arbitrale în domeniul asigurărilor.

În raport de dispozițiile art. 4, art. 5, art. 6, art. 7 din Norma A.S.F. nr. 18/2017, recurenta apreciază că se poate recurge la arbitraj chiar în lipsa unei convenții arbitrale.

Recurenta concluzionează în sensul că este greșită interpretarea că în lipsa unui acord privind judecarea litigiului pe calea alternativă, instanța jurisdicțională nu poate soluționa cererea de arbitrare.

Recurenta consideră că tribunalul arbitral poate soluționa orice petiție sub forma cererii care are la bază pretențiile și procedurile născute din Legea 132/2017 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terților prin accidente de vehicule și tramvaie și din Norma nr. 18/2017 a Autorității de Supraveghere Financiară.

Recurenta expune și argumente referitoare la soluționarea pe cale alternativă a litigiilor din domeniul asigurărilor, concluzionând în sensul că litigiile izvorâte din contractele RCA nu fac parte din cele prevăzute de art. 542 pct. l din C. proc. civ. ca fiind exceptate de la soluționarea pe calea arbitrajului, astfel că nu există impedimente legale în ceea ce privește obiectul litigiului supus arbitrajului.

În drept, cererea de recurs a fost întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Intimata nu a formulat întâmpinare.

Prin încheierea din 20 septembrie 2023, s-a prorogat discutarea excepției lipsei dovezii calității de reprezentant a semnatarului cererii de recurs, invocată din oficiu, față de lipsa împuternicirii avocațiale, și a fost suspendată judecarea recursului în temeiul dispozițiilor art. 262 alin. (4) din Legea nr. 85/2014.

Față de referatul din 13.02.2025, s-a fixat termen de judecată la 26 martie 2025, în vederea discutării incidenței dispozițiilor art. 75 alin. (1) teza finală din Legea nr. 85/2014.

La termenul de astăzi, Înalta Curte a luat în analiză cu prioritate incidența dispozițiilor art. 75 alin. (1) teza finală din Legea nr. 85/2014, referitoare la încetarea judecății, reținând următoarele:

Tribunalul Permanent de Arbitraj Instituționalizat a fost învestit cu o acțiune având ca obiect realizarea unei creanțe pretins deținute de reclamantă împotriva pârâtei S.C. B. S.A.

Prin sentința civilă nr. 2920 din 9 iunie 2023, pronunțată de Tribunalul București, secția a VII-a civilă în dosar nr. x/2023, s-a deschis procedura falimentului împotriva debitoarei S.C. B. S.A.; această sentință a rămas definitivă prin decizia civilă nr. 174 din 11 februarie 2025 a Curții de Apel București, secția a V-a civilă.

Potrivit dispozițiilor art. 75 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, "De la data deschiderii procedurii se suspendă de drept toate acțiunile judiciare, extrajudiciare sau măsurile de executare silită pentru realizarea creanțelor asupra averii debitorului. Valorificarea drepturilor acestora se poate face numai în cadrul procedurii insolvenței, prin depunerea cererilor de admitere a creanțelor. (...) La data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii, atât acțiunea judiciară sau extrajudiciară, cât și executările silite suspendate încetează".

Din interpretarea textelor legale citate, rezultă că, după rămânerea definitivă a hotărârii de deschidere a procedurii, încetarea acțiunii judiciare intervine ope legis, iar instanța învestită cu soluționarea unui astfel de litigiu va constata incidența art. 75 alin. (1) teza finală din Legea nr. 85/2014 și, pe cale de consecință, va dispune încetarea judecării procesului, în etapa procesuală în care se află. Dreptul de creanță născut anterior deschiderii procedurii va putea fi valorificat exclusiv în cadrul procedurii de insolvență, cu respectarea exigențelor legii speciale.

În cauză, calea de atac nu este promovată de debitoare și nu reprezintă o acțiune civilă din procesul penal îndreptată împotriva acesteia; de asemenea, nu este incidentă nici altă excepție reglementată de art. 75 alin. (2) din Legea nr. 85/2014.

În consecință, cum litigiul se află în etapa procesuală a recursului formulat de recurenta-reclamantă, iar acțiunea are ca finalitate urmărită obligarea intimatei-pârâte, aflate în faliment, la plata unor sume de bani, Înalta Curte va da eficiență prevederilor art. 75 alin. (1) teza finală din Legea nr. 85/2014 și va înceta judecata recursului, ca formă de manifestare a acțiunii judiciare promovate pentru realizarea unei creanțe asupra intimatei-pârâte.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Încetează judecata recursului declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. împotriva sentinței nr. 1 din 11 ianuarie 2023, pronunțate de Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, în temeiul dispozițiilor art. 75 alin. (1) teza finală din Legea nr. 85/2014.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 26 martie 2025.