CASE OF STEFAN ILIEV v. BULGARIA

RESPONDENT

BGR

HOTĂRÂRE

10.05.2007

Pe scurt

Instanță: CtEDO
Concluzie: No substantive violation of Art. 3;Violation of Art. 3 on account of the lack of an effective investigation into the applicant's complaints;Non-pecuniary damage - financial award;Costs and expenses partial award - Convention proceedings

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2007
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

CASE OF STEFAN ILIEV v. BULGARIA (CtEDO, 2007)

HUDOC · oficial

Reclamantul avea șaptezeci și doi de ani la momentul evenimentelor și suferise anterior de tuberculoză în cel puțin trei ocazii. Pe 19 decembrie 1996, reclamantul a vizitat o cafenea-bar unde a băut și a devenit intoxicat. În drum spre casă, la ora 18:00, el a trecut prin clădirea televiziunii naționale bulgare („BNT”), în fața cărora a fost o demonstrație. Reclamantul transporta o sticlă de bere, care fie a aruncat sau a aruncat împotriva clădirii BNT. Apoi s-a dus la o cafenea din apropiere. Doi ofițeri de poliție, care furnizau securitate în fața BNT, s-au adresat reclamantului în cafenea. Când au văzut că el a fost intoxicat, l-au condus la camera de serviciu a gardienilor de securitate din BNT. 10. Ca răspuns la cererea reclamantului de a fi informat de ce a fost reținut el a fost spus că a fost pentru a deranja pacea și pentru a arunca obiecte la clădirea BNT într-o încercare de a-și rupe ferestrele. 11. Reclamantul a fost păstrat în sala de serviciu a gardienilor de securitate a BNT până la ora 20:00. El a fost apoi dus la prima secție de poliție districtual pentru interogare, dar, având în vedere statul său intoxicat, a fost transferat la Centrul Sobering-up al Poliției Sofia. Reclamantul a sosit acolo la ora 9:00 și a rămas peste noapte. 12. în ziua următoare, 20 decembrie 1996, în arestul poliției și a fost dus la divizia investigativă a Primului district de poliție pentru interogare. 13. La ora 11:15, la 20 decembrie 1996, reclamantul a primit o reprimare scrisă de către poliție pentru a se abține de a perturba pacea, pentru a bea cu precauție și pentru a nu rezista inspecțiilor de către poliție. Reclamantul a refuzat să fie servit cu reprimarea scrisă. 14. Reclamantul a susținut, pe care Guvernul nu a contestat, că el a fost eliberat de la secția de poliție cândva în după-amiază, la 20 decembrie 1996. 15. Reclamantul a susținut că atunci când a fost reținut de cei doi ofițeri de poliție în fața clădirii BNT el ar fi putut fi oarecare rezistență deoarece el credea că a fost reținut în mod incorect. El a susținut, totuși, ceea ce guvernul nu a provocat, că în timp ce el a fost condus la camera de serviciu a gardienilor de securitate a BNT ofițerii de poliție l-a lovit în mod repetat cu un târcoa pe mâinile sale, l-a lovit în glezne și l-a lovit în spate și în zona rinichilor. Reclamantul a susținut că rănile sale nu au fost tratate și nu au avut tendință de către un medic în timp ce el a fost în detenție. 16. În declarațiile lor ulterioare înaintea Procurorului, ofițerii de poliție au declarat că reclamantul a fost un pic agresiv atunci când au încercat să-l dețină, dar că nu au folosit nici o măsură specială pentru a-l supune. 17. După ce a fost eliberat la 20 decembrie 1996, reclamantul a fost examinat de un medic și a fost pregătit un raport medical special pentru utilizare în procedurile judiciare, al căror parte relevantă a menționat următoarele: „Datele preliminare: [pacientul] indică că la 19.12.1996 la aproximativ 18.00 a fost bătut de ofițeri de poliție uniformizat. Examinarea stabilită: Pe partea din spate a mâinii dreapte în zona articulației [bracelet] este vizibilă faptul că o contuzie lineară a pielii există de culoare roșu-negru cu o dimensiune de 5 cm până la 2 cm. Pe partea din spate a încheieturii mâinii dreapte se poate vedea o altă contuzie cu o dimensiune de 4 cm până la 2 cm. Pe partea din spate a mâinii stânga în zona osului palmier al degetului se află o contuzie și o abrasie care rezultă din zgârieturi aproape paralele de culoare roșu-negru protruzând deasupra pielii în jurul acestora cu o dimensiune de 3 cm până la 2 cm. CONCLUZIE Examinarea [pacientului] stabilită: contuzii și abrazii pe pielea ambelor mâini. Aceste leziuni au rezultat din lovituri de sau împotriva obiectelor contundente solide sau a obiectelor contundente, precum și din efectele tangente ale acestor obiecte și [considerând] caracteristicile morfologice [lei] corespunde în mod rezonabil și ar fi putut fi susținute în modul și la momentul indicat de [pacientul]. Ei au provocat durere și suferință.” 18. În 1998 reclamantul a primit tratament pentru boli în gleznă și încheieturi. 19. La 13 ianuarie 1997, reclamantul s-a plâns la Procuratura-șef în legătură cu bătaia de către ofițerii de poliție la 19 decembrie 1996 și a fost reținut. La o dată neespecificată, el a fost informat că plângerea sa a fost transmisă la Procuratura-Militar Regională a lui Sofia. 20. La 21 martie 1997, Procuratura Regională a Procurorului Militar Sofia a refuzat să deschidă o anchetă preliminară din cauza lipsei de dovezi ale unei infracțiuni, pe baza decizionului său asupra plângerii reclamantului adresate autorităților și a declarațiilor ofițerilor de poliție care l-au arestat pe el și pe ofițerul în serviciul de la centrul de reținere. Oficiul Procurorului a considerat afirmațiile reclamanților nefondate și nesuportate de orice alt fapt decât plângerile sale. Reclamantul a apelat împotriva deciziei Oficiului Procurorului la o dată neespecificată. 21. Prin decizia din 17 decembrie 1997 Procurorul Forțelor Armate a susținut decizia Oficiului Procurorului Militar Regional Sofia. Decizia din 17 decembrie 1997 a afirmat, printre altele, că: „Din materialele [conținute] în dosar, [poate fi] constatat că [președintele] se referă la detenția forțată într-un centru de atenție a reclamantului [în urma] o tulburare a ordinului public [în timp ce] într-un stat intoxicat. Cercetările efectuate nu indică faptul că orice acțiune ilegală [au fost efectuate] de către poliție. Datele colectate arată că, de fapt, a existat o tulburare a ordinului public – rupere de sticle, aruncarea de obiecte la construcția televiziunii [naționale bulgare] etc. În acest caz [Oficiul Procurorului Militar Regional din Sofia] a refuzat să deschidă o anchetă preliminară.” 22. Nu este clar dacă o copie a deciziei Procurorului Forțelor Armate a fost trimisă vreodată reclamantului. 23. La 30 decembrie 1997, reclamantul a depus o plângere în fața Procurorului-șef, susținând că nu a primit răspuns la plângerile sale anterioare. 24. La o dată nedeterminată, un procuror de la Procuratura Forțelor Armate a răspuns, sub forma unei rezoluții, care a menționat, printre altele,: „La 30 decembrie 1997, [reclamarea] a fost depusă de [reclamatorul], care nu a fost mulțumit de decizia procurorilor de la Procuratura Forțelor Armate și de la Procuratura Regională a Procurorului Militar din Sofia. Resping plângerea [reclamantului] deoarece Procurorul Forțelor Armate a decis deja în această privință și nu este necesar ca acesta să își schimbe poziția [exprimată] în decizia din 17 decembrie 1997.” 25. Guvernul a susținut că o copie a rezoluției de mai sus a fost trimisă reclamantului la 14 ianuarie 1998. Cu toate acestea, reclamantul a susținut că nu l-a primit niciodată și că a devenit conștient doar de deciziile Oficiului Procurorului de a nu deschide o anchetă preliminară la 21 noiembrie 1998. O notă în acest sens a fost înscrisă în scrisul reclamantului pe exemplarele hotărârilor pe care le-a furnizat Curții. 26. Secțiunea 40 alin. (1) din Legea națională de poliție, în vigoare la momentul respectiv, cu condiția: „... [P]olice [ofițerii] pot folosi ... forță ... atunci când își îndeplinesc atribuțiile numai dacă [nu au un mod alternativ de acțiune] în cazurile de: 1. rezistență sau refuz [de către o persoană] de a asculta un ordin legal; 2. arestarea unui infractor care nu răspunde sau nu rezista la un [ofițer] de poliție; ... atacul împotriva cetățenilor sau a poliției [officerilor]; ...” 27. Secțiunea 41 (2) prevede că utilizarea forței trebuie să fie proporțională, în special, cu circumstanțele specifice și personalitatea infractorului. 28. Secțiunea 41(3) impune ofițerilor de poliție datoria de a „protege, dacă este posibil, sănătatea ... a persoanelor împotriva cărora [forța este folosită]”. 29. Articolele 128, 129 și 130 din Codul Penal fac ca infracțiunea de a provoca o leziune corporală ușoară, intermediară sau severă unui alt individ. 30. art. 131 § 1 alin. (2) din Codul Penal prevede că dacă prejudiciul este cauzat de un polițist în cursul sau în legătură cu îndeplinirea sarcinilor sale, infracțiunea este agravată. Această infracțiune este un proces public (art. 161 din Codul Penal). 31. În temeiul Codului de procedură penală (1974), astfel cum este în vigoare la momentul respectiv, investigațiile preliminare privind infracțiunile judiciare publice ar putea fi deschise numai printr-o decizie a procurorului sau a unui investigator (art. 192). Procurorul sau investigatorul trebuie să deschidă o anchetă preliminară ori de câte ori primește informații, susținute de suficiente dovezi, că o infracțiune ar fi putut fi comisă (articolele 187 și 190 din Codul de Procedură Penală). 33. În cursul perioadei relevante, Codul de procedură penală prevede că, dacă informațiile furnizate autorităților nu au fost suficient de susținute de dovezi, aceasta a trebuit să efectueze o anchetă preliminară (verificație) pentru a stabili dacă deschiderea unei anchete preliminare a fost justificată (art. 191).

The applicant was seventy-two years old at the time of the events and had previously suffered from tuberculosis on at least three occasions. 8. On 19 December 1996 the applicant visited a café-bar where he drank and became intoxicated. On his way home, at around 6 p.m., he passed by the building of the Bulgarian national television (“BNT”), in front of which there was a demonstration. The applicant was carrying a beer bottle, which he either dropped or threw against the building of the BNT. He then went to a nearby café. 9. Two police officers, who were providing security in front of the BNT, approached the applicant in the café. When they saw that he was intoxicated they led him off to the security guards' duty room in the BNT. 10. In response to the applicant's request to be informed why he was being detained he was told that it was for disturbing the peace and for throwing objects at the building of the BNT in an attempt to break its windows. 11. The applicant was kept in the security guards' duty room of the BNT until 8 p.m. He was then taken to the First District Police Station (Първо районно управление на МВР) for questioning, but, in view of his intoxicated state, was transferred to the Sobering-up Centre of the Sofia Police. The applicant arrived there at around 9 p.m. and remained overnight. 12. The applicant was discharged at around 9 a.m. on the next day, 20 December 1996, into the custody of the police and was taken to the Investigative Division of the First District Police Station for questioning. 13. At 11:15 a.m. on 20 December 1996 the applicant was given a written reprimand by the police to refrain from disturbing the peace, to drink with caution and not to resist inspections by the police. The applicant refused to be served with the written reprimand. 14. The applicant contended, which the Government did not challenge, that he was released from the police station sometime in the afternoon on 20 December 1996. 15. The applicant submitted that when he was detained by the two police officers in front of the building of the BNT he may have showed some resistance as he believed he was being wrongly detained. He contended, however, which the Government did not challenge, that while he was being led to the security guards' duty room of the BNT the police officers repeatedly hit him with a truncheon on his hands, kicked him in his ankles and punched him in the back and in the area of his kidneys. The applicant maintained that his injuries were not treated nor tended to by a doctor while he was in detention. 16. In their subsequent statements before the Prosecutor's Office, the police officers stated that the applicant was somewhat aggressive when they tried to detain him, but that they did not use any special measures to subdue him. 17. After being released on 20 December 1996 the applicant was examined by a doctor and a special medical report for use in legal proceedings was prepared, the relevant part of which stated the following. “Preliminary data: The [patient] indicates that on 19.12.1996 at approximately 6 p.m. he was beaten by uniformed police officers. The examination established: On the back of the right hand in the area of the [bracelet] joint it is visible that a linear contusion of the skin exists of reddish-dark colour with a size of 5 cm by 2 cm. On the back of the wrist of the right hand another contusion can be seen with a size of 4 cm by 2 cm. On the back of the left hand in the area of the palm bone of the thumb there is a contusion and abrasion resulting from almost parallel scratches of reddish-dark colour protruding above the skin around them with a size of 3 cm by 2 cm. CONCLUSION The examination of [the patient] established: contusions and abrasions on the skin of both hands. These injuries resulted from blows by or against solid blunt objects or blunt-cornered objects, as well as from the tangential affects of such objects and [considering] their morphological characteristics [they] reasonably correspond and could have been sustained in the manner and at the time indicated by [the patient]. They caused him pain and suffering.” 18. In 1998 the applicant received treatment to ailments in his ankles and wrists. 19. On 13 January 1997 the applicant complained to the Chief Prosecutor's Office regarding the beating by the police officers on 19 December 1996 and of being detained. On an unspecified date, he was informed that his complaint was being forwarded to the Sofia's Regional Military Prosecutor's Office. 20. On 21 March 1997 the Sofia Regional Military Prosecutor's Office refused to open a preliminary investigation because of lack of evidence of an offence. It based its decision on the applicant's complaint to the authorities and on statements from the police officers who arrested him and the officer on duty at the sobering-up centre. The Prosecutor's Office considered the applicant's assertions to be unfounded and unsupported by any facts other than his complaints. The applicant appealed against the decision of the Prosecutor's Office on an unspecified date. 21. By decision of 17 December 1997 the Armed Forces Prosecutor's Office upheld the decision of the Sofia Regional Military Prosecutor's Office. It found that the facts of the case did not warrant the opening of a preliminary investigation. The decision of 17 December 1997 stated, inter alia, the following: “From the materials [contained] in the file it [can be] ascertained that [the complaint] relates to the forced detention in a sobering-up centre of the applicant [following] a disturbance of public order [while] in an intoxicated state. The inquiries performed do not indicate that any unlawful actions [were performed] by the police. The collected data show that there was in fact a disturbance of public order – breaking of bottles, throwing objects at the building of the [Bulgarian national] television, etc. In such case quite rightly [the Sofia Regional Military Prosecutor's Office] refused to open a preliminary investigation.” 22. It is unclear whether a copy of the decision of the Armed Forces Prosecutor's Office was ever sent to the applicant. 23. On 30 December 1997 the applicant filed a complaint with the Chief Prosecutor's Office claiming that he had not received a response to his previous complaints. 24. On an undetermined date a prosecutor from the Armed Forces Prosecutor's Office responded, in the form of a resolution, which stated, inter alia, the following: “On 30 December 1997 a complaint was filed by [the applicant], who was not satisfied with the decision of the prosecutors from the Armed Forces Prosecutor's Office and the Sofia Regional Military Prosecutor's Office. I reject the complaint of [the applicant] because the Armed Forces Prosecutor's Office has already ruled on the matter and there is no necessity for it to change its position [expressed] in the decision of 17 December 1997.” 25. The Government contended that a copy of the above resolution was sent to the applicant on 14 January 1998. The applicant maintained, however, that he never received it and that he only became aware of the decisions of the Prosecutor's Office not to open a preliminary investigation on 21 November 1998. A note to that effect was inscribed in the applicant's handwriting on the copies of the decisions he provided to the Court. 26. Section 40 (1) of the National Police Act, as in force at the relevant time, provided, as relevant: “... [P]olice [officers] may use ... force ... when performing their duties only if they [have no alternative course of action] in cases of: 1. resistance or refusal [by a person] to obey a lawful order; 2. arrest of an offender who does not obey or resists a police [officer]; ... 5. attack against citizens or police [officers]; ...” 27. Section 41 (2) provided that the use of force had to be proportionate to, in particular, the specific circumstances and the personality of the offender. 28. Section 41(3) imposed upon police officers the duty to “protect, if possible, the health ... of persons against whom [force was being used]”. 29. Articles 128, 129 and 130 of the Criminal Code make it an offence to cause a light, intermediate or severe bodily injury to another individual. 30. Article 131 § 1 (2) of the Criminal Code provides that if the injury is caused by a police officer in the course of or in connection with the performance of his or her duties, the offence is an aggravated one. This offence is a publicly prosecutable one (Article 161 of the Criminal Code). 31. Under the Code of Criminal Procedure (1974), as in force at the relevant time, preliminary investigations for publicly prosecutable offences could be opened only by a decision of a prosecutor or an investigator (Article 192). 32. The prosecutor or the investigator must open a preliminary investigation whenever he or she receives information, supported by sufficient evidence, that an offence might have been committed (Articles 187 and 190 of the Code of Criminal Procedure). 33. During the relevant period, the Code of Criminal Procedure provided that if the information provided to the authorities was not sufficiently supported by evidence, the latter had to conduct a preliminary inquiry (verification) in order to determine whether the opening of a preliminary investigation was warranted (Article 191).

§ Cauze similare