CtEDO 10.05.2007 Auto

CASE OF STEFAN ILIEV v. BULGARIA

RESPONDENT
BGR
HOTĂRÂRE
10.05.2007
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
No substantive violation of Art. 3;Violation of Art. 3 on account of the lack of an effective investigation into the applicant's complaints;Non-pecuniary damage - financial award;Costs and expenses partial award - Convention proceedings
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2007
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro
Citează această cauză
CASE OF STEFAN ILIEV v. BULGARIA (CtEDO, 2007)
HUDOC · oficial

Reclamantul avea șaptezeci și doi de ani la momentul evenimentelor și suferise anterior de tuberculoză în cel puțin trei ocazii. Pe 19 decembrie 1996, reclamantul a vizitat o cafenea-bar unde a băut și a devenit intoxicat. În drum spre casă, la ora 18:00, el a trecut prin clădirea televiziunii naționale bulgare („BNT”), în fața cărora a fost o demonstrație. Reclamantul transporta o sticlă de bere, care fie a aruncat sau a aruncat împotriva clădirii BNT. Apoi s-a dus la o cafenea din apropiere. Doi ofițeri de poliție, care furnizau securitate în fața BNT, s-au adresat reclamantului în cafenea. Când au văzut că el a fost intoxicat, l-au condus la camera de serviciu a gardienilor de securitate din BNT. 10. Ca răspuns la cererea reclamantului de a fi informat de ce a fost reținut el a fost spus că a fost pentru a deranja pacea și pentru a arunca obiecte la clădirea BNT într-o încercare de a-și rupe ferestrele. 11. Reclamantul a fost păstrat în sala de serviciu a gardienilor de securitate a BNT până la ora 20:00. El a fost apoi dus la prima secție de poliție districtual pentru interogare, dar, având în vedere statul său intoxicat, a fost transferat la Centrul Sobering-up al Poliției Sofia. Reclamantul a sosit acolo la ora 9:00 și a rămas peste noapte. 12. în ziua următoare, 20 decembrie 1996, în arestul poliției și a fost dus la divizia investigativă a Primului district de poliție pentru interogare. 13. La ora 11:15, la 20 decembrie 1996, reclamantul a primit o reprimare scrisă de către poliție pentru a se abține de a perturba pacea, pentru a bea cu precauție și pentru a nu rezista inspecțiilor de către poliție. Reclamantul a refuzat să fie servit cu reprimarea scrisă. 14. Reclamantul a susținut, pe care Guvernul nu a contestat, că el a fost eliberat de la secția de poliție cândva în după-amiază, la 20 decembrie 1996. 15. Reclamantul a susținut că atunci când a fost reținut de cei doi ofițeri de poliție în fața clădirii BNT el ar fi putut fi oarecare rezistență deoarece el credea că a fost reținut în mod incorect. El a susținut, totuși, ceea ce guvernul nu a provocat, că în timp ce el a fost condus la camera de serviciu a gardienilor de securitate a BNT ofițerii de poliție l-a lovit în mod repetat cu un târcoa pe mâinile sale, l-a lovit în glezne și l-a lovit în spate și în zona rinichilor. Reclamantul a susținut că rănile sale nu au fost tratate și nu au avut tendință de către un medic în timp ce el a fost în detenție. 16. În declarațiile lor ulterioare înaintea Procurorului, ofițerii de poliție au declarat că reclamantul a fost un pic agresiv atunci când au încercat să-l dețină, dar că nu au folosit nici o măsură specială pentru a-l supune. 17. După ce a fost eliberat la 20 decembrie 1996, reclamantul a fost examinat de un medic și a fost pregătit un raport medical special pentru utilizare în procedurile judiciare, al căror parte relevantă a menționat următoarele: „Datele preliminare: [pacientul] indică că la 19.12.1996 la aproximativ 18.00 a fost bătut de ofițeri de poliție uniformizat. Examinarea stabilită: Pe partea din spate a mâinii dreapte în zona articulației [bracelet] este vizibilă faptul că o contuzie lineară a pielii există de culoare roșu-negru cu o dimensiune de 5 cm până la 2 cm. Pe partea din spate a încheieturii mâinii dreapte se poate vedea o altă contuzie cu o dimensiune de 4 cm până la 2 cm. Pe partea din spate a mâinii stânga în zona osului palmier al degetului se află o contuzie și o abrasie care rezultă din zgârieturi aproape paralele de culoare roșu-negru protruzând deasupra pielii în jurul acestora cu o dimensiune de 3 cm până la 2 cm. CONCLUZIE Examinarea [pacientului] stabilită: contuzii și abrazii pe pielea ambelor mâini. Aceste leziuni au rezultat din lovituri de sau împotriva obiectelor contundente solide sau a obiectelor contundente, precum și din efectele tangente ale acestor obiecte și [considerând] caracteristicile morfologice [lei] corespunde în mod rezonabil și ar fi putut fi susținute în modul și la momentul indicat de [pacientul]. Ei au provocat durere și suferință.” 18. În 1998 reclamantul a primit tratament pentru boli în gleznă și încheieturi. 19. La 13 ianuarie 1997, reclamantul s-a plâns la Procuratura-șef în legătură cu bătaia de către ofițerii de poliție la 19 decembrie 1996 și a fost reținut. La o dată neespecificată, el a fost informat că plângerea sa a fost transmisă la Procuratura-Militar Regională a lui Sofia. 20. La 21 martie 1997, Procuratura Regională a Procurorului Militar Sofia a refuzat să deschidă o anchetă preliminară din cauza lipsei de dovezi ale unei infracțiuni, pe baza decizionului său asupra plângerii reclamantului adresate autorităților și a declarațiilor ofițerilor de poliție care l-au arestat pe el și pe ofițerul în serviciul de la centrul de reținere. Oficiul Procurorului a considerat afirmațiile reclamanților nefondate și nesuportate de orice alt fapt decât plângerile sale. Reclamantul a apelat împotriva deciziei Oficiului Procurorului la o dată neespecificată. 21. Prin decizia din 17 decembrie 1997 Procurorul Forțelor Armate a susținut decizia Oficiului Procurorului Militar Regional Sofia. Decizia din 17 decembrie 1997 a afirmat, printre altele, că: „Din materialele [conținute] în dosar, [poate fi] constatat că [președintele] se referă la detenția forțată într-un centru de atenție a reclamantului [în urma] o tulburare a ordinului public [în timp ce] într-un stat intoxicat. Cercetările efectuate nu indică faptul că orice acțiune ilegală [au fost efectuate] de către poliție. Datele colectate arată că, de fapt, a existat o tulburare a ordinului public – rupere de sticle, aruncarea de obiecte la construcția televiziunii [naționale bulgare] etc. În acest caz [Oficiul Procurorului Militar Regional din Sofia] a refuzat să deschidă o anchetă preliminară.” 22. Nu este clar dacă o copie a deciziei Procurorului Forțelor Armate a fost trimisă vreodată reclamantului. 23. La 30 decembrie 1997, reclamantul a depus o plângere în fața Procurorului-șef, susținând că nu a primit răspuns la plângerile sale anterioare. 24. La o dată nedeterminată, un procuror de la Procuratura Forțelor Armate a răspuns, sub forma unei rezoluții, care a menționat, printre altele,: „La 30 decembrie 1997, [reclamarea] a fost depusă de [reclamatorul], care nu a fost mulțumit de decizia procurorilor de la Procuratura Forțelor Armate și de la Procuratura Regională a Procurorului Militar din Sofia. Resping plângerea [reclamantului] deoarece Procurorul Forțelor Armate a decis deja în această privință și nu este necesar ca acesta să își schimbe poziția [exprimată] în decizia din 17 decembrie 1997.” 25. Guvernul a susținut că o copie a rezoluției de mai sus a fost trimisă reclamantului la 14 ianuarie 1998. Cu toate acestea, reclamantul a susținut că nu l-a primit niciodată și că a devenit conștient doar de deciziile Oficiului Procurorului de a nu deschide o anchetă preliminară la 21 noiembrie 1998. O notă în acest sens a fost înscrisă în scrisul reclamantului pe exemplarele hotărârilor pe care le-a furnizat Curții. 26. Secțiunea 40 alin. (1) din Legea națională de poliție, în vigoare la momentul respectiv, cu condiția: „... [P]olice [ofițerii] pot folosi ... forță ... atunci când își îndeplinesc atribuțiile numai dacă [nu au un mod alternativ de acțiune] în cazurile de: 1. rezistență sau refuz [de către o persoană] de a asculta un ordin legal; 2. arestarea unui infractor care nu răspunde sau nu rezista la un [ofițer] de poliție; ... atacul împotriva cetățenilor sau a poliției [officerilor]; ...” 27. Secțiunea 41 (2) prevede că utilizarea forței trebuie să fie proporțională, în special, cu circumstanțele specifice și personalitatea infractorului. 28. Secțiunea 41(3) impune ofițerilor de poliție datoria de a „protege, dacă este posibil, sănătatea ... a persoanelor împotriva cărora [forța este folosită]”. 29. Articolele 128, 129 și 130 din Codul Penal fac ca infracțiunea de a provoca o leziune corporală ușoară, intermediară sau severă unui alt individ. 30. art. 131 § 1 alin. (2) din Codul Penal prevede că dacă prejudiciul este cauzat de un polițist în cursul sau în legătură cu îndeplinirea sarcinilor sale, infracțiunea este agravată. Această infracțiune este un proces public (art. 161 din Codul Penal). 31. În temeiul Codului de procedură penală (1974), astfel cum este în vigoare la momentul respectiv, investigațiile preliminare privind infracțiunile judiciare publice ar putea fi deschise numai printr-o decizie a procurorului sau a unui investigator (art. 192). Procurorul sau investigatorul trebuie să deschidă o anchetă preliminară ori de câte ori primește informații, susținute de suficiente dovezi, că o infracțiune ar fi putut fi comisă (articolele 187 și 190 din Codul de Procedură Penală). 33. În cursul perioadei relevante, Codul de procedură penală prevede că, dacă informațiile furnizate autorităților nu au fost suficient de susținute de dovezi, aceasta a trebuit să efectueze o anchetă preliminară (verificație) pentru a stabili dacă deschiderea unei anchete preliminare a fost justificată (art. 191).

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă