ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1150/2025

Ședința publică din data de 3 iunie 2025

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele litigiului:

Prin cererea înregistrată la data de 06 octombrie 2021 pe rolul Tribunalului București, secția a V-a civilă sub nr. x/2021, reclamantul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților (ANRP), a solicitat instanței să dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 744.976 RON reprezentând diferența dintre valoarea de 1.131.170 RON - prețul imobilului stabilit prin raportul de evaluare nr. x/22.02.2011 și valoarea de 386.194 RON stabilită cu respectarea standardelor internaționale de evaluare a imobilului compus din teren în suprafață de 1.776 mp și anexe în suprafață totală de 8 mp desfășurați, situat în Câmpina, str. x, jud. Prahova, actualizată cu indicele de inflație de la data emiterii titlurilor de conversie și până la data plății efective, precum și obligarea pârâtei la plata dobânzii legale calculate de la data emiterii titlurilor de conversie și până la data plății efective a debitului.

În motivare a arătat că prin Decizia nr. 9655 din 26 mai 2011 Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a emis titlul de despăgubire în favoarea beneficiarilor A. și B., în cuantum de 1.128.678,86 RON, în baza raportului de evaluare nr. x/22.02.2011 în dosarul administrativ nr. x/CC, din care au fost deduse despăgubirile în valoare de 3.932 Rol, încasate în anul 1976, actualizate cu coeficientul de actualizare, respectiv 2493,14 RON.

În drept a invocat toate actele normative la care a făcut referire în cuprinsul cererii de chemare în judecată.

La data de 28 februarie 2022 pârâta ANRP a formulat cerere de chemare în garanție a numiților PFA C., A. și B., având în vedere că PFA C. a evaluat imobilul în litigiu, iar în raport cu A. și B. sunt îndeplinite condițiile îmbogățirii fără justă cauză.

La termenul din data de 04 mai 2022, instanța a respins cererea de chemare în garanție formulată de ANRP ca fiind tardiv introdusă .

La termenul din data de 07 septembrie 2022, instanța a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune a reclamantului ca neîntemeiată .

Prin sentința civilă nr. 463 din 20 aprilie 2023 pronunțată de Tribunalul București, secția civilă a fost respinsă cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților (ANRP) ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal și motivat a declarat apel principal reclamantul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor, și a solicitat admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinței apelate și admiterea cererii de chemare în judecată.

Împotriva hotărârii primei instanțe a mai formulat apel provocat C., prin care s-a solicitat respingerea apelului ca nefondat și respingerea cererii de chemare în judecată ca prescrisă.

Intimata-pârâtă a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat, indicând în esență că Statul a rămas în pasivitate pe perioada de dezvoltare a fenomenului pe care îl incriminează, indicând că demersul judiciar este afectat de prescripție al cărei termen a expirat în anul 2014.

Prin decizia civilă nr. 323 A din 18 martie 2024, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a admis excepția lipsei calității procesuale în apel și a respins apelul provocat de apelantul-reclamant C. împotriva sentinței civile nr. 463 din 20 aprilie 2023 și a încheierii din 07 septembrie 2022 pronunțate de Tribunalul București, secția a V-a civilă, ca fiind formulat de o persoană lipsită de calitate procesuală activă.

A admis formal apelul principal declarat de apelantul-reclamant Statul Român prin Ministerul Finanțelor împotriva aceleiași sentințe și în rejudecare a schimbat sentința apelată în sensul în care a admis excepția prescripției extinctive și a respins cererea de chemare în judecată ca prescrisă.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la 26 septembrie 2024 și a fost repartizat aleatoriu completului de filtru nr. 5.

Procedând la încadrarea criticilor formulate în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și pct. 8 C. proc. civ., recurentul-reclamant a solicitat admiterea recursului, casarea în parte a deciziei recurate (strict cu privire la soluția instanței de apel de admitere a excepției prescripției dreptului material la acțiune și de respingere a cererii de chemare în judecată ca prescrisă), casarea în tot a încheierii de ședință recurate din data de 22 ianuarie 2024 și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

În ceea ce privește motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) punctul 5 C. proc. civ., a arătat că, prin decizia civilă nr. 323A din 18 martie 2024 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, precum și prin încheierea de ședință de la termenul din 22 ianuarie 2024, prin care instanța de apel a pus în discuție din oficiu excepția prescripției dreptului material la acțiune, pe care a considerat-o a fi "motiv de ordine publică", instanța de apel a încălcat prevederile art. 477 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora în apel se va proceda la rejudecarea fondului în limitele stabilite expres sau implicit de către apelant, precum și cu privire la soluțiile care sunt dependente de partea de hotărâre care a fost atacată.

De asemenea, instanța de apel a încălcat și prevederile art. 248 alin. (5) C. proc. civ., întrucât, prin încheierea de ședință din data de 07 septembrie 2022, Tribunalul București în mod corect a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune al reclamantului, ca neîntemeiată. Această soluție nu a fost atacată pe calea unui apel principal sau incident de ANRP.

Cu toate acestea, instanța de apel a considerat că momentul de început al termenului de prescripție extinctivă ar atrage incidența Decretului nr. 167/1958, potrivit căruia prescripția extinctivă este o excepție de ordine publică.

În primul rând, a precizat că această abordare a instanței de apel este eronată atât în ceea ce privește momentul de început al termenului de prescripție extinctivă, raportat la acest aspect instanța de apel considerând eronat că ar fi aplicabil Decretul nr. 167/1958 și că, astfel, excepția ar fi de ordine publică, cât și în ceea ce privește posibilitatea instanței de apel de a repune în discuție o excepție care a fost invocată și soluționată de prima instanță fără ca această dezlegare a primei instanțe să fi fost atacată cu apel.

În al doilea rând, a învederat că, și în ipoteza în care excepția în discuție ar fi considerată drept o excepție de ordine publică nu este posibil ca aceasta să fie pusă în discuție de două ori, în cadrul aceluiași litigiu, în condițiile în care soluția dată de prima instanță în privința excepției nu a fost atacată, intrând în puterea de lucru judecat.

Astfel, potrivit art. 248 alin. (5) C. proc. civ., "Încheierea prin care s-a respins excepția, precum și cea prin care, după admiterea excepției, instanța a rămas în continuare învestită pot fi atacate numai odată cu fondul, dacă legea nu dispune altfel".

A concluzionat că art. 248 alin. (5) C. proc. civ. se aplică, în egală măsură, și excepțiilor de ordine publică, astfel că, odată ce a fost soluționată prin încheiere o excepție de ordine publică, aceasta nu mai poate fi repusă în discuție, în căile de atac, în condițiile în care soluția dată cu privire la acea excepție nu a fost atacată odată cu fondul.

Cu privire la motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., a subliniat că decizia recurată a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material cuprinse în art. 8 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă și în art. 2528 C. civ.

A criticat faptul că în aplicarea normelor de drept material antereferite, instanța de control judiciar în apel a reținut în mod greșit că momentul obiectiv al începutului curgerii termenului de prescripție este momentul "emiterii deciziei de- despăgubire, la data de 26 august 2010, întrucât la acest moment raportul de evaluare incriminat prin cererea introductivă de instanță a dobândit efecte juridice, fiind validat de către pârâtă. "(pag. 7, paragraful 8 din decizia recurată).

Or, prin prisma interpretării expuse anterior a dispozițiilor legale aplicabile în materia prescripției dreptului la acțiune, în mod eronat instanța de control judiciar în apel a apreciat că momentul obiectiv de la care reclamantul-apelant din prezenta cauză ar fi avut posibilitatea să cunoască atât existența pagubei (stabilită cu certitudine) cât și pe cei responsabili de producerea acesteia, este acela al datei emiterii deciziei de despăgubire în favoarea beneficiarilor.

Cât timp prima instanță a considerat cererea reclamantului în despăgubiri ca fiind una de drept comun, întemeiată pe dispozițiile art. 1000 C. civ., față de prevederile art. 25 alin. (2), art. 35 și art. 37 din Decretul nr. 31/1954, transferul răspunderii pentru producerea prejudiciului nu se poate face în persoana Statului Român pentru fapte care aparțin instituțiilor acestuia, iar nu lui însuși.

În consecință, recurentul a concluzionat că instanța de apel în mod eronat a apreciat că reclamantul-apelant ar fi avut posibilitatea de a cunoaște existența prejudiciului mai devreme de data de 19 ianuarie 2021, data înregistrării în evidențele Ministerului Finanțelor a adresei nr. x din 18 ianuarie 2021 emisă de autoritatea pârâtă prin care au fost înștiințați despre diferențele dintre valoarea imobilelor ce au făcut obiectul procedurii administrative de acordare a măsurilor reparatorii și valoarea de piață a acestor imobile a căror reevaluare s-a realizat cu respectarea criteriilor de rigoare impuse de Standardele Internaționale de Evaluare.

Curtea de Conturi nu a identificat existența unui prejudiciu, ci prin decizia acesteia a stabilit ca ANRP să verifice dacă în perioada 2009-2011, în procesul de evaluare a imobilelor care au făcut obiectul despăgubirilor, s-au respectat standardele de evaluare internaționale de către experții evaluatori.

În concluzie, recurentul a arătat, cu privire la calcularea termenului de prescripție, că instanța de apel a aplicat prevederile art. 211 lit. c) din Legea nr. 62/2011 privind dialogul social, deși, era incidentă în opinia sa, o altă ipoteză analizată de Înalta Curte de Casație și Justiție, pe care instanța de apel a invocat-o în soluționarea cauzei.

Prin întâmpinarea formulată, intimatul-pârât Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților a invocat excepția inadmisibilității recursului, motivat de faptul că reclamantul înțelege să se folosească de un argument asupra căruia deja s-a statuat în mod definitiv într-o speță similară, prin decizia civilă nr. 501 din 15 martie 2022 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție.

A mai învederat că în opinia sa este incidentă prezumția legală de lucru judecat, întemeiată pe prevederile art. 431 alin. (2) C. proc. civ., în sensul că fiecare parte are posibilitatea de a opune lucrul anterior judecat întru-un litigiu dacă are legătură cu soluționarea unui alt litigiu pendinte.

Prin întâmpinarea formulată de intimatul-chemat în garanție C. s-a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat, motivat de faptul că în opinia sa, decizia recurată este temeinică si legală prin raportare la admiterea apelului, admiterea excepției prescripției dreptului material la acțiune si respingerea acțiunii ca prescrisă.

Referitor la caracterul neîntemeiat al cererii de chemare in garanție si al cererii principale, a arătat că se impune respingerea cererii de chemare în judecată și a cererii de chemare în garanție ca neîntemeiate, întrucât nu sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale în ceea ce privește cererea de chemare în judecată și nici cele ale răspunderii civile contractuale în ceea ce privește cererea de chemare în garanție; raportul de verificare pe care se întemeiază cererile indicate au fost efectuate de experți care au fost sancționați de ANEVAR în urma rapoartelor la cererea ANRP după controlul Curții de Conturi, așa încât sunt lipsite de orice credibilitate științifică pentru a constitui o probă a îndeplinirii condițiilor răspunderii civile; raportul de verificare nu răspunde exigențelor tehnice impuse de lege și de normele de evaluare imobiliară.

După efectuarea procedurilor de comunicare reglementate de art. 490 alin. (2) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 1 aprilie 2025, în cauză a fost fixat termen de judecată la data de 3 iunie 2025, când instanța a respins excepția inadmisibilității recursului și a reținut cauza în pronunțare.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție:

Examinând decizia și încheierea recurate, din perspectiva criticilor formulate și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul declarat de recurentul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor, este fondat, pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

Obiectul căii extraordinare de atac este reprezentat de încheierea de ședință din data de 22 ianuarie 2024, prin care instanța de apel a invocat din oficiu ca motiv de ordine publică excepția prescripției dreptului material la acțiune și de decizia civilă nr. 323A din 18 martie 2024 ale Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, prin care a fost admis, formal, apelul declarat de către recurentul - reclamant Statul Român, prin Ministerul Finanțelor, împotriva deciziei civile nr. 463 din 20 aprilie 2023 pronunțate de Tribunalul București, secția a V-a civilă, în contradictoriu cu intimata - pârâtă Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, a fost schimbată sentința civilă apelată, în sensul că a fost admisă excepția prescripției dreptului material la acțiune și a fost respinsă cererea de chemare în judecată, ca urmare a intervenirii prescripției dreptului material la acțiune.

Recurentul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor, a criticat hotărârea instanței de apel, invocând incidența motivelor de recurs prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 din C. proc. civ.

În primul rând, subsumat cazului de casare reglementat de prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5 din actul normativ menționat, acesta a arătat, pe de o parte, că a fost încălcat principiul devoluțiunii care impunea rejudecarea fondului în limitele stabilite prin cererea de apel și, pe de altă parte, că au fost aplicate eronat normele de procedură, prin invocarea și admiterea, de către instanța de apel, a excepției prescripției dreptului material la acțiune, în condițiile în care prin încheierea din data de 07 septembrie 2022 a Tribunalului București a fost respinsă excepția prescripției dreptului material la acțiune ca neîntemeiată, soluție ce a rămas definitivă, prin neapelare.

Motivul de recurs este fondat.

Înalta Curte reține că, prin demersul judiciar ce face obiectul prezentului dosar, recurentul - reclamant Statul Român, prin Ministerul Finanțelor, a solicitat, în contradictoriu cu intimata - pârâtă Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, antrenarea răspunderii civile delictuale a acesteia, fapta ilicită imputată fiind întocmirea raportului de evaluare de către experți autorizați în calitate de prepuși ai autorității cât și cea de omologare a unui raport de evaluare cu nerespectarea standardelor internaționale de evaluare și a dispozițiilor legale aplicabile.

Prin întâmpinarea depusă la data de 28 decembrie 2021, Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților a invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune, iar, în subsidiar, a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată, ca nefondată.

La termenul din data de 07 septembrie 2022, prima instanță a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune a reclamantului ca neîntemeiată, motivând că dreptul material la acțiune al reclamatului s-a născut la data de 19 ianuarie 2021.

Pe fondul cauzei, prin sentința civilă nr. 463 din 20 aprilie 2023, aceeași instanță a respins cererea de chemare în judecată ca neîntemeiată, apreciind că nu există nicio faptă ilicită care să justifice atragerea răspunderii civile delictuale nici pentru fapta proprie, nici pentru fapta altei persoane.

Conform dispozițiilor art. 235 din C. proc. civ., încheierea prin care instanța soluționează excepții procesuale, incidente procedurale ori alte chestiuni litigioase constituie o încheiere interlocutorie, de care instanța de judecată este legată, fără posibilitatea de a reveni asupra celor decise în cuprinsul acesteia.

Împotriva încheierilor interlocutorii se poate face apel, în considerarea prevederilor art. 466 alin. (4) din același act normativ, numai odată cu fondul, dacă legea nu dispune altfel, iar în conformitate cu dispozițiile art. 248 alin. (5) C. proc. civ., "Încheierea prin care s-a respins excepția, precum și cea prin care, după admiterea excepției, instanța a rămas în continuare învestită pot fi atacate numai odată cu fondul, dacă legea nu dispune altfel".

În speță, încheierea din 07 septembrie 2022 a Tribunalului București nu a fost atacată de intimata - pârâtă Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, pe calea apelului principal sau incident; ca atare, soluția instanței de fond, privind chestiunea excepției prescripției dreptului la acțiune a dobândit, prin neapelare, autoritate de lucru judecat.

Așadar, întrucât excepția a fost invocată în fața primei instanțe și tranșată prin încheierea din 07 septembrie 2022 a Tribunalului București, aspect ce nu a fost supus apelului, astfel cum s-a arătat, rezultă că respectiva încheiere și dezlegările pe care le cuprinde au dobândit caracter definitiv, potrivit dispozițiilor art. 634 alin. (1) pct. 3 din C. proc. civ.

Mai mult, se reține că efectul autorității de lucru judecat operează și în privința încheierilor interlocutorii, care sunt hotărâri ale instanței, astfel cum prevăd dispozițiile art. 424 alin. (5) din C. proc. civ.

Înalta Curte observă că instanța de apel a încălcat și dispozițiile art. 477 și 478 C. proc. civ., care arată că instanța de apel va proceda la rejudecarea fondului în limitele stabilite, expres sau implicit, de către apelant, atunci când prin încheierea de ședință din 22 ianuarie 2024, a invocat din oficiu motivul apreciat a fi de ordine publică referitor la excepția prescripției dreptului material la acțiune, iar prin decizia recurată a admis excepția și a respins cererea de chemare în judecată ca prescrisă.

Invocarea din oficiu de către instanța de apel a unei excepții de ordine publică ar fi putut avea loc doar atunci când aceasta nu a fost invocată sau rezolvată în mod definitiv de către instanțele fondului, situație ce nu se regăsește în speță.

Prin urmare, soluția Curții de Apel București, care a invocat, din oficiu, excepția prescripției dreptului material la acțiune, încalcă nu doar autoritatea de lucru judecat a chestiunii tranșate prin încheierea din data de 07 septembrie 2022 a Tribunalului București, ci relevă și o nesocotire a principiului disponibilității și a dispozițiilor referitoare la limitele efectului devolutiv al apelului determinate de ceea ce s-a apelat, prevăzut de dispozițiile art. 477 din C. proc. civ.

Fiind evidentă încălcarea garanțiilor procesuale prin soluția pronunțată în cauză, Înalta Curte reține că instanța de apel a încălcat și dispozițiile art. 481 C. proc. civ., prin crearea unei situații procesuale defavorabile recurentului, în propria cale de atac.

În al doilea rând, subsumat motivului de casare reglementat de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. (8) din C. proc. civ., recurentul - reclamant a criticat decizia recurată sub aspectul aplicării eronate a dispozițiilor de drept material referitoare la prescripția extinctivă și momentul de la care, în opinia sa, curge acest termen.

În privința acestor critici, Înalta Curte reține faptul că ele nu mai pot fi analizate, date fiind efectele pe care le produce soluția ce urmează a fi pronunțată în considerarea încălcării regulilor de procedură detaliate anterior, rămânând în sarcina instanței de apel ca, în rejudecarea cauzei, cu ocazia analizei și a stabilirii în concret a raporturilor dintre părți, să aibă în vedere aceste susțineri doar în măsura în care le apreciază ca fiind relevante cauzei.

Pentru toate considerentele expuse, în temeiul prevederilor art. 497 C. proc. civ. cu referire la cele ale art. 488 alin. (1) pct. (5) din același act normativ, Înalta Curte urmează a admite recursul declarat de recurentul - reclamant Statul Român, prin Ministerul Finanțelor, cu consecința casării deciziei și încheierii recurate și trimiterii cauzei la aceeași curte de apel, pentru rejudecarea apelului fără a mai supune analizei chestiunea prescripției dreptului material la acțiune pentru considerentele arătate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurentul-reclamant Statul Român prin Ministerul Finanțelor împotriva încheierii de ședință din 22 ianuarie 2024 și a deciziei civile nr. 323A din 18 martie 2024 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă.

Casează decizia și încheierea recurate și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 3 iunie 2025.