ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5890/2024

Ședința publică din data de 10 decembrie 2024

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, sub nr. x/2022, reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M. au chemat în judecată pârâtul Guvernul Românei, solicitând instanței ca, în principal, in temeiul art. 24 alin. (2) si 3 din Legea 554/2004, sa aplice conducătorului autorității publice sau, după caz, persoanei obligate o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, care se face venit la bugetul de stat, iar creditorilor sa le acordați penalități, în condițiile art. 906 din C. proc. civ., cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința nr. 1854 din 18 octombrie 2022, Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a hotărât următoarele:

A respins excepția necompetenței materiale a Curții de Apel București.

A respins excepția lipsei calității procesuale active.

A respins excepția lipsei calității procesuale pasive.

A respins excepția lipsei de obiect.

A respins excepția lipsei de interes.

A respins excepția prescripției.

A admis excepția inadmisibilității capătului de cerere subsidiar.

A respins capătul de cerere subsidiar, ca inadmisibil.

A respins excepția inadmisibilității în ceea ce privește celelalte capete de cerere.

A respins în rest acțiunea formulată de reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., în contradictoriu cu pârâții Guvernul Românei și Prim Ministrul României prin Secretariatul General al Guvernului, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe, reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L. și M. au formulat recurs, invocând incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În esență, recurenții-reclamanți au apreciat că atitudinea intimatului-pârât Guvernul României, susținută de instanța de fond, de a invoca imposibilitatea obiectivă de a aduce la îndeplinire obligația stabilită prin titlul executoriu, reprezintă atât un exces de putere (prin încălcarea drepturilor recurenților din prezenta cauză, care au devenit iluzorii, prin acceptarea de către instanță, fără o motivare temeinică în drept, a apărărilor formulate de intimatul-pârât), cât și o nesocotire a dispozițiilor legale în vigoare.

Au apreciat că instanța, în mod nelegal și netemeinic a reținut astfel, întrucât nu se poate justifica culpa intimatului-pârât prin afirmarea că obligația de a adopta hotărârea este subsecventă ministerului de resort care trebuie să întocmească în prealabil proiectul actului administrativ, față de dispozițiile art. 62 alin. (2) din Codul administrativ.

Mai mult, decizia civilă nr. 2370 din 8 mai 2019 a Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost pronunțată împotriva Guvernului României, acesta fiind unicul responsabil în vederea ducerii la îndeplinire a obligațiilor prevăzute în titlul executoriu.

Astfel fiind, în pronunțarea sentinței recurate, instanța de fond nu a avut în vedere dispozițiile art. 24 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, pronunțând o hotărâre cu încălcarea normelor de drept material care stabilesc că este numai în sarcina autorității publice obligate să ducă la îndeplinire obligațiile stabilite prin titlul executoriu.

Deși legal citați, intimații-pârâți au formulat întâmpinare în cuprinsul căreia au solicitat respingerea apelului ca nefondat.

II. Soluția instanței de recurs

Argumentele de fapt și de drept relevante

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanți este nefondat, pentru considerentele care vor fi prezentate în continuare.

Prima instanță a respins cererea de chemare în judecată, constatând că obligația stabilită prin titlul executoriu, reprezentat de decizia nr. 2370 din 08 mai 2019 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2015, a fost îndeplinită prin adoptarea de către pârâtul Guvernul României a H.G. nr. 746/2022, publicată în Monitorul Oficial nr. 560/08.06.2022, motiv pentru care nu se mai pot aplica mijloacele de constrângere prevăzute de art. 24 din Legea nr. 554/2004, respectiv amenda și penalitățile de întârziere.

Cu referire la capătul de cerere prin care s-a solicitat fixarea sumelor definitive datorate de pârâtul Guvernul României ca urmare a neexecutării titlului executoriu, prima instanță a reținut că sancțiunile juridice prevăzute în art. 24 din Legea nr. 554/2004 sunt fundamentate pe premisa neexecutării culpabile a hotărârii judecătorești în termenul prevăzut de lege, iar prezumția de culpă nu are caracter absolut, conducătorul autorității având posibilitatea să facă dovada existenței unor motive temeinice pentru care obligația nu a fost executată, total sau în parte, în termenul legal.

Recurenții au criticat hotărârea instanței de fond, invocând interpretarea și aplicarea greșită a normelor de drept material, respectiv a prevederilor art. 24 alin. din Legea nr. 554/2004, în raport de obligația instituită prin titlul executoriu mai sus menționat.

În concret, ceea ce se critică prin motivele de recurs este argumentul instanței de fond, în temeiul căruia s-a dispus respingerea acțiunii, respectiv lipsa culpei intimatului-pârât Guvernul României în neexecutarea titlului reprezentat de Decizia nr. 2370/08.05.2019.

Înalta Curte constată că sunt nefondate criticile recurenților, soluția curții de apel fiind una corectă, în acord cu dispozițiile legale incidente în cauză.

Prin titlul executoriu reprezentat de decizia nr. 2370 din 08 mai 2019 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2015, astfel cum a fost îndreptată și completată prin încheierile din 30 mai 2019 și 11 iulie 2019, pârâtul Guvernul României a fost obligat să adopte o hotărâre de guvern pentru punerea în aplicare a dispozițiilor articolului 9 din Anexa 1 a O.U.G. nr. 49 din 1997, astfel cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 55 din 2003, în vederea vânzării de acțiuni ale OMV Petrom S.A. până la limita de 8% din capitalul social, la același preț la care au fost vândute acțiunile în cadrul procesului de privatizare, sub sancțiunea unor penalități de 1000 RON pe fiecare zi de întârziere de la data pronunțării deciziei și până la executarea obligației.

Potrivit art. 9 din Anexa nr. 1 a O.U.G. nr. 49/1997:

"Acțiunile societății comerciale vor cuprinde toate elementele prevăzute de lege. Societatea comercială va ține evidența acțiunilor și acționarilor în Registrul acționarilor, deschis și operat conform prevederilor legale în vigoare. Salariații N. - S.A. București au dreptul să achiziționeze acțiuni ale societății până la limita de 8 % din capitalul social, la același preț cu care se vor vinde acțiunile în cadrul procesului de privatizare. Cota procentuală ce urmează a fi achiziționată de salariați și momentele la care se va realiza achiziționarea acțiunilor de către aceștia vor fi stabilite prin hotărâre a Guvernului."

Debitorul Guvernul României a emis H.G. nr. 746/2022, publicată în Monitorul Oficial nr. 560/08.06.2022, prin care s-a stabilit o cotă procentuală ce urmează a fi achiziționată de salariați de 1% din valoarea capitalului social al societății înregistrat la data vânzării, precum și faptul că vânzarea acțiunilor se va realiza cel mai târziu până la data de 31.12.2023.

Înalta Curte amintește că acțiunile întemeiate pe art. 24 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 trebuie înțelese ca având întotdeauna drept capăt de cerere declanșarea procedurii de executare silită a debitorului care, fie nu și-a îndeplinit obligația, fie a îndeplinit-o necorespunzător, fie a îndeplinit-o cu întârziere (acest capăt de cerere este unul în constatare, instanța fiind chemată doar să constate una din cele trei situații posibile).

În situația în care creditorul deține o hotărâre judecătorească în care s-a făcut aplicarea art. 18 alin. (5) din Legea nr. 554/2004 și totuși formulează o cerere în temeiul art. 24 alin. (3) prin care pretinde și aplicarea mijloacelor de constrângere, atunci instanța este ținută să constate dacă debitorul a îndeplinit obligația întocmai și la timp sau, în caz contrar, să constate una din următoarele trei ipoteze logic posibile: că obligația nu a fost îndeplinită, sau că nu a fost îndeplinită întocmai, sau că a fost îndeplinită cu întârziere.

În speță, având în vedere că la data de 8 iunie 2022 pârâtul Guvernul României a îndeplinit obligația de a face stabilită prin titlul executoriu reprezentat de decizia nr. 2370/2019 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. x/2015, instanța de recurs constată că, la momentul soluționării cererii de către prima instanță, nu se mai justifica aplicarea mijloacelor de constrângere prevăzute de art. 24 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, în mod corect reținând prima instanță că a fost executată obligația stabilită prin titlul executoriu.

În materia contenciosului administrativ, potrivit legii speciale, instanța nu poate aplica mijloacele coercitive (amenda civilă și penalitățile de întârziere) în cazul în care, anterior formulării cererii de chemare în judecată sau, după caz, pe parcursul procesului, a intervenit executarea obligației de către debitor, deoarece acestea reprezintă un remediu pentru viitor, și nu pentru trecut, neavând natura juridică a unor compensații/despăgubiri civile.

Or, în cauza dedusă judecății, recurenții-reclamanți au atins scopul urmărit, obținând executarea obligației intuitu personae, iar din conținutul art. 24 alin. (4) din Legea nr. 554/2004 rezultă că însăși fixarea cuantumului penalităților este condiționată de curgerea unui termen (prohibitiv) de 3 luni în care autoritatea publică, prin conducătorul acesteia, să fi rămas în pasivitate după pronunțarea încheierii de aplicare a art. 24 alin. (3) din același act normativ.

Înalta Curte mai reține că în sarcina pârâților nu se poate reține o culpă determinantă în întârzierea executării obligației, condiție prevăzută în mod expres de dispozițiile art. 24 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, cât timp, potrivit prevederilor Legii nr. 173/2020 privind unele măsuri pentru protejarea intereselor naționale în activitatea economică, cu modificările și completările ulterioare aduse prin O.U.G. nr. 166/2020:

"(1) Se interzice, pentru o perioadă de 2 ani, înstrăinarea acțiunilor deținute de stat la companiile și societățile naționale, la instituții de credit, precum și la orice altă societate la care statul are calitatea de acționar, indiferent de cota de capital social deținută".

Aceste modificări legislative au intervenit după pronunțarea Deciziei nr. 2370/2019 în dosarul nr. x/2015, însă produc efecte în ceea ce privește situațiile pendinte, împiedicând autoritatea publică pârâtă să emită un act administrativ prin care să demareze procedurile de vânzare a acțiunilor OMV Petrom S.A.

Prin hotărârea judecătorească menționată nu a fost suplinit consimțământul unei părți la contractul de vânzare, obligația nu poată fi considerată a avea efect constitutiv de drepturi, ci doar a fost constatată o omisiune legată de inițierea unui proces de vânzare a acțiunilor, acesta fiind motivul pentru care, prin H.G. nr. 746/2022, s-a prevăzut ca vânzarea efectivă să aibă loc după expirarea interdicției de înstrăinare prevăzute de Legea nr. 173/2020.

Prin urmare, nu se poate reține nici refuzul Guvernului de a adopta o hotărâre prin care să pună în aplicare dispozițiile art. 9 din Anexa nr. 1 la O.U.G. nr. 49/1997 astfel cum a fost modificată prin O.G. nr. 55/2003, iar punerea în aplicare cu întârziere nu poate înlătura concluzia că recurenții au obținut executarea obligației prin emiterea actului administrativ la care pârâtul fusese obligat.

De asemenea, neexecutarea obligației în termenul legal, respectiv până la data de 08 iunie 2022 când s-a emis H.G. nr. 746/2022, nu poate fi imputată intimaților-pârâți în contextul în care, așa cum just a reținut și instanța de fond, era necesar demersul ministerului de resort - Ministerul Energiei de a elabora, în prealabil, proiectul actului administrativ care urma să fie supus aprobării Guvernului României.

Concluzionând, Înalta Curte constată că sentința recurată este legală, fiind dată cu corecta interpretare și aplicare a normelor de drept incidente circumstanțelor de fapt reținute în cauză, criticile invocate prin cererea de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.

Temeiul legal al soluției instanței de recurs

În temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul formulat de reclamanți, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L. și M. împotriva sentinței civile nr. 1854 din 18 octombrie 2022 a Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 10 decembrie 2024, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.