ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5830/2024

Circumstanțele cauzei. Cauza dedusă judecății Prin cererea înregistrată la data de 18.04.2024 sub nr. x/2024 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta A., în temeiul art. 997 din C. proc. civ., a solicitat în contradictoriu cu pârâții Guvernul României, Ministerul Sănătății și Casa Națională de Asigurări de Sănătate, ca prin hotărârea ce o va pronunța, să procedeze la emiterea unei ordonanțe președințiale prin care să dispună obligarea pârâților la asigurarea către reclamantă, pe bază de prescripție medicală, în regim de compensare 100%, în doza și pe durata prescrisă de medic, începând cu data formulării prezentei cereri și până la soluționarea definitivă a cererii reclamantei înregistrate sub nr. x/2024 pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, a medicamentului Fulvestrant. În privința situației personale, reclamanta a arătat că a fost diagnosticată cu carcinom mamar iar medicul specialist a recomandat tratament cu medicamentul ALPELISIB (denumire comercială PIQRAY) și Fulvestrant.

Hotărârea instanței de fond Prin sentința civilă nr. 931 din 24 mai 2024 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, instanța a respins ca neîntemeiate, excepțiile lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Guvernul României, excepțiile inadmisibilității și a lipsei calității procesuale pasive invocate de pârâtul Ministerul Sănătății și excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei CNAS, a admis cererea de ordonanță președințială formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâții Guvernul României, Ministerul Sănătății și Casa Națională de Asigurări de Sănătate, a obligat pârâții să asigure reclamantei, pe bază de prescripție medicală, în regim de compensare 100 % (fără contribuție personală), medicamentul FULVESTRANT, în vederea efectuării tratamentului corespunzător indicației terapeutice a reclamantei, până la soluționarea definitivă a dosarului nr. x/2024 al Curții de Apel București, secția a IX-a de contencios administrativ și fiscal.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței civile nr. 931 din 24 mai 2024 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal au declarat recurs Casa Națională de Asigurări de Sănătate, Ministerul Sănătății, iar Guvernul României a formulat recurs incident. Recursul declarat de CNAS a fost întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., iar recurenta a arătat că medicamentul Fulvestrant se află în Lista de medicamente aprobată, nu necesită prescriere în baza unui protocol terapeutic de administrare și se decontează pe bază de prescripție medicală electronică din bugetul FNUSS oricărui asigurat. A susținut că nu este culpa CNAS faptul că medicul nu a prescris medicamentul utilizând un formular de prescripție medicală electronică în regim de compensare 100% din prețul de decontare, deși avea această posibilitate. În acest sens, învederează instanței că nu există nici un motiv pentru care CNAS să aibă calitate procesuală pasivă. În continuare a susținut că nu există aparență de drept, iar instanța de fond în mod greșit a apreciat că sunt întrunite condițiile ordonanței președințiale, ignorând cadrul normativ invocat de CNAS prin întâmpinare (solicitarea de respingere a ordonanței președințiale ca devenită lipsită de interes, ca urmare a lipsei obiectului cererii, medicamentul fiind în listă și decontat). Recursul declarat de Ministerul Sănătății a fost întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6, și 8 C. proc. civ. Ministerul sănătății, în motivarea cererii a susținut că potrivit Ordinului 564/2021 privind aprobarea protocoalelor terapeutice privind prescrierea medicamentelor aferente denumirilor comune internaționale prevăzute în Listă, poziția care privește medicamentul Fulvestrant a fost abrogată prin Ordinul nr. 1837/447/2023 de la data de 31 mai 2023, astfel că medicamentul Fulvestrant se administrează doar în asociere cu Alpesib și doar pentru indicația terapeutică evaluată și care a făcut obiectul Deciziei nr. 1198/06.09.2022 de includere condiționată în Listă. A arătat că reclamanta îl solicită în prezenta cauză singur, iar nu în asociere cu Fulvestrant. În considerarea motivelor de casare de la pct. 5 al alin. (1) articolul 488 C. proc. civ., recurentul a susținut că instanța a pronunțat hotărârea cu încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, respectiv cu încălcarea prevederilor art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004. A arătat că doar autoritatea publică ce nu a soluționat în termen legal cererea reclamantului sau care a refuzat nejustificat să soluționeze cererea referitoare la un drept sau la un interes legitim, ori după caz, care nu a răspuns solicitantului în termenul legal, poate avea calitatea de pârât. Acest lucru se referă la fapte personale ale autorității, care intră în sfera sa de compentență, și nu ca aceasta să garanteze înfăptuirea unui lucru de către o altă persoană. A mai arătat că obiectul cererii de ordonanță președințială excede obiectului acțiunii în contencios administrativ. În ceea ce privește motivul de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentul Ministerul Sănătații a arătat că solicitarea reclamantei reprezintă o prejudecare a fondului și o soluționare a dosarului de fond, că nu sunt îndeplinite condițiile ordonanței președințiale, iar instanța a admis cererea motivând soluția prin raportare la aspecte străine de obiectul cauzei, prin raportare la atribuțiile pârâților în procedura includerii medicamentului în Listă. A învederat că reclamanta nu are în favoarea sa o aparență a dreptului, deoarece prin pipăirea fondului se constată la nivel de aparență, asiguratul nu are dreptul în temeiul legii de a beneficia de compensare 100% pentru medicamentul solicitat în petitul acțiunii, conform art. 231 și 232 din Legea nr. 95/2006. Ministerul Sănătății a criticat sentința recurată și din prisma prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. arătând că instanța de fond a respins în mod greșit excepția lipsei calității procesuale pasive a ministerului cu încălcarea prevederilor art. 32 lit. b) din C. proc. civ., raportat la art. 16, alin. (1) 1 din Legea nr. 95/2016 privind reforma din domeniul sănătății, introdus prin Ordonanța nr. 37/2022. A susținut că judecătorul fondului face confuzie între asigurare și introducere în listă, iar față de faptul că medicamentul a primit decizia de includere condiționată în Listă pentru indicația terapeutică în asociere cu Fulvestrant, arată că acest medicament se administrează doar în asociere cu Alpelisib, iar includerea condiționată în Listă nu produce efecte similare unei includeri necondiționate, fiind necesar să se încheie contracte de tip cost-volum/cost-volum-rezultat și numai după ce acestea vor fi încheiate cu deținătorii autorizațiilor de punere pe piață și CNAS și/sau Ministerul Sănătății. Arată că deținătorul APP și-a exprimat disponibilitatea pentru începerea procesului de negociere a unui contract cost-volum în data de 04.10.2022, dar până în prezent, nu a fost semnat contractul. Totodată, a arătată că în cazul neîncheierii contractului, medicamentul nu va putea fi decontat 100%. În aceste condiții, medicamentul nefiind inclus în Listă, Ministerul Sănătății susține că nu poate efectua plăți legale din bugetul propriu decât pentru medicamentele strict limitativ prevăzute de art. 16 alin. (1) 1 din Legea nr. 95/2006, printre care nu regăsește și acesta. A mai arătat că instanța de fond a pronunțat hotărârea cu încălcarea prevederilor art. 56 lit. d) din Legea nr. 95/2006 referitoare la atribuțiile CNAS, care asigură finanțarea programelor naționale de sănătate curative. În acest sens, a susținut că CNAS asigură finanțarea și nu Ministerul Sănătății. Guvernul României a formulat recurs incident prin care a arătat că nu sunt întrunite condițiile răspunderii juridice administrative a Guvernului, că acesta este un organ colegial, CNAS și Ministerul Sănătății având atribuții în elaborarea listei și inițierea unui proiect de act administrativ privind reglementarea situației litigioase. A susținut că Guvernul este lipsit calitate procesuală pasivă, autoritatea executivă neavând atribuții și competențe în sensul solicitat, o eventuală soluție de admitere a acțiunii fiind imposibil de valorificat, pentru că nu poate asigura plata medicamentului către reclamant. A apreciat că ordonanța președințială în materia contenciosului administrativ este inadmisibilă și a arătat că este evident că instanța de fond a încălcat dreptul la un proces echitabil, la pronunțarea soluției făcând abstracție de apărările părților și de legislația în vigoare aplicabilă.

Apărările formulate în cauză Guvernul României a formulat întâmpinare la recursurile declarate de Ministerul Sănătății și CNAS.

Procedura de soluționare a recursului S-a derulat procedura de regularizare a cererii de recurs și de comunicare a actelor de procedură între părți, prin intermediul grefei instanței, în conformitate cu dispozițiile art. 486 și art. 490 C. proc. civ. În temeiul dispozițiilor art. 490 alin. (2) C. proc. civ. a fost fixat primul termen pentru judecata recursului la data de 06.12.2024, în ședință publică, cu citarea părților. La acest termen de judecată, Înalta Curte a admis excepția inadmisibilității recursului incident formulat de Guvernul României, invocată din oficiu, pentru considerentele expuse în practicaua prezentei decizii.

Soluția instanței de recurs Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursurile sunt nefondate, pentru următoarele considerente: Examinând cu prioritate, conform art. 248 C. proc. civ., excepția inadmisibilității recursului incident declarat de pârâtul Guvernul României, invocată din oficiu, Înalta Curte constată că excepția este întemeiată. Potrivit art. 472 alin. (1) C. proc. civ., "Intimatul este în drept, după împlinirea termenului de apel, să formuleze apel în scris, în cadrul procesului în care se judecă apelul făcut de partea potrivnică, printr-o cerere proprie care să tindă la schimbarea hotărârii primei instanțe.", iar conform art. 494 din același cod, "Dispozițiile de procedură privind judecata în primă instanță și în apel se aplică și în instanța de recurs, în măsura în care nu sunt potrivnice celor cuprinse în prezenta secțiune." În cauză, pârâtul Guvernul României a declarat recurs incident în cadrul procesului în care se judecă recursurile declarate de pârâții Ministerul Sănătății și Casa Națională de Asigurări de Sănătate, situație care nu se subsumează ipotezei legale reglementate de art. 472 alin. (1) C. proc. civ.. Textul de lege prevede că formularea căii de atac incidente trebuie făcută în procesul ce are ca obiect calea de atac făcută de "partea potrivnică", sintagmă prin care se înțelege partea cu poziție procesuală diferită (în fond) de titularul recursului incident. Or, în speță, recursurile principale au fost declarate de Ministerul Sănătății și Casa Națională de Asigurări de Sănătate, care au aceeași poziție procesuală cu cea a Guvernului României, respectiv dețin calitatea de pârâți chemați în judecată de reclamanta A.. Așadar, Înalta Curte constată că recursul incident declarat de pârâtul Guvernul României nu respectă condiția prevăzută de art. 472 alin. (1) C. proc. civ., nefiind formulat în procesul vizând recursul declarat de partea potrivnică, ci în procesul referitor la recursurile declarate de părți având aceeași calitate procesuală. Deși fiecare dintre pârâții chemați în judecată a înțeles să își protejeze drepturile și interesele proprii prin formularea de apărări specifice, parțial întemeiate pe invocarea lipsei calității procesuale pasive deduse din lipsa competențelor legale administrative de a îndeplini cererea reclamantei, acest aspect nu conduce la concluzia că Ministerul Sănătății și Casa Națională de Asigurări de Sănătate sunt părți "potrivnice" față de copârâtul Guvernul României. Pozițiile potrivnice ale părților cauzei se raportează la subiectul activ, respectiv pasiv, al raportului juridic dedus judecății, reclamanta fiind subiectul activ care solicită subiectelor pasive chemate în judecată realizarea unei prestații la care se consideră îndreptățită; așadar, raportul litigios există între reclamantă, pe de-o parte, și pârâți, pe de cealaltă parte, aceștia din urmă fiind toți părți potrivnice reclamantei. Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte constată că excepția inadmisibilității este întemeiată, iar recursul incident declarat de pârâtul Guvernul României este inadmisibil, în raport de prevederile art. 472 alin. (1) C. proc. civ., calea de atac nefiind declarată în procesul în care se judecă recursul principal declarat de partea potrivnică, ci în recursurile declarate de părți având aceeași poziție procesuală cu titularul recursului incident. Instanța de control judiciar constată că o primă critică de nelegalitate adusă sentinței atacate, care se circumscrie motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ., vizează soluția instanței de fond prin care a fost respinsă, ca neîntemeiată, excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul Ministerul Sănătății. Obiectul cererii de chemare în judecată este reprezentat, în cauza de față, de obligarea pârâților de a-i asigura reclamantei, pe bază de prescripție medicală, în regim de compensare 100%, fără contribuție personală, medicamentul Fulvestrant, până la soluționarea dosarului nr. x/2024 aflat pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal. Deși sunt întemeiate susținerile recurentului-pârât în sensul că cererea de chemare în judecată nu are ca obiect obligarea acestuia la includerea în Lista de decontare a medicamentului în discuție, ci la decontarea provizorie a costului acestui tratament, Înalta Curte constată că nu se poate face abstracție de împrejurarea că litigiul este generat de refuzul de acordare a medicamentului în regim de decontare 100%, pentru motivul neautorizării și neincluderii în listă a medicamentului solicitat de reclamantă pentru indicația terapeutică de care suferă. Așadar, raportat la petitul acțiunii, instanța de fond în mod legal a apreciat că toți pârâții au calitate procesuală pasivă în cauză, întrucât au atribuții în ceea ce privește procedura de includere a unor medicamente pe lista cuprinzând denumirile comune internaționale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asigurații, cu sau fără contribuție personală, pe bază de prescripție medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate, precum și denumirile comune internaționale corespunzătoare medicamentelor care se acordă în cadrul programelor naționale de sănătate. Concret, competența este partajată între Ministerul Sănătății și Casa Națională de Asigurări de Sănătate, cărora le revine dreptul și obligația de a elabora lista, pe baza avizului Agenției Naționale a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale, respectiv Guvernul României, care se pronunță asupra aprobării listei prin hotărâre, dar numai pe baza demersului inițiat de Ministerul Sănătății. Nu în ultimul rând, pe baza listei aprobate, revine structurilor Casei Naționale de Asigurări de Sănătate competența în legătură cu decontarea medicamentelor respective, pârâta Casa Națională de Asigurări de Sănătate fiind cea care gestionează sistemul de asigurări sociale de sănătate. În consecință, susținerile recurentului-pârât privind lipsa calității procesuale pasive în prezenta cauză nu pot fi primite. Cât privește soluția instanței de fond cu privire la excepția inadmisibilității acțiunii, Înalta Curte reține că recurentul-pârât Ministerul Sănătății a criticat raționamentul instanței susținând că obiectul cererii de ordonanță președințială excedează obiectul acțiunii în contencios administrativ, astfel cum este reglementat de art. 8 din Legea nr. 554/2004. Contrar susținerilor recurentului-pârât, Înalta Curte reține că procedura ordonanței președințiale nu este incompatibilă cu procedura din legea contenciosului administrativ. În cauza pendinte, nefiind emis un act administrativ tipic pentru care să fie incidentă procedura suspendării executării prevăzută de art. 14-15 din Legea nr. 554/2004, nu se identifică o suprapunere de proceduri speciale, care să se excludă, în favoarea celei stabilită de Legea nr. 554/2004, excepția inadmisibilității acțiunii, sub acest aspect, fiind soluționată în mod corect de judecătorul fondului. Criticile recurentului-pârât Ministerul Sănătății, subsumate cazului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. sunt nefondate, prima instanță respectând rigorile art. 425 alin. (1) din același act normativ. Astfel, se constată că sentința recurată cuprinde argumentele care demonstrează că judecătorul fondului a analizat în mod adecvat susținerile părților, pe care le-a trecut prin filtrul propriei sale aprecieri și a explicat raționamentul pe baza căruia a reținut calitatea procesuală pasivă a pârâților în prezenta cauză, precum și motivele în baza cărora a ajuns la concluzia că cererea cu soluționarea căreia a fost investit este întemeiată, fiind analizate condițiile de admisibilitate impuse de dispozițiile art. 997 C. proc. civ. De asemenea, nu se poate susține în mod valid că este incident acest motiv de casare pentru motivul că prima instanță a atribuit cauzei o ipoteză străină de natura acestei, întrucât textul care se referă la casarea hotărârii pentru că aceasta cuprinde motive străine de natura pricinii se referă la situația în care toate considerentele sentinței sunt străine de natura cauzei, ceea ce nu este cazul în speță. Sunt lipsite de suport și susținerile recurentului prin care a invocat existența unei pretinse contradicții între textele de lege incidente cauzei, în raport cu soluția pronunțată. Înalta Curte reține că această pretinsă contradicție nu reprezintă o critică subsumată cazului de casare invocat, ci se circumscrie prevederilor pct. 8 al art. 488 C. proc. civ., respectiv cazului de casare care sancționează greșita interpretare și aplicare a normelor de drept material incidente cauzei, criticile urmând a fi analizate din această perspectivă. Celelalte critici invocate prin cererile de recurs pot fi încadrate în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., atunci când instanța a aplicat sau interpretat greșit normele de drept material, în concret recurenții-pârâți CNAS și Ministerul sănătății referindu-se la condițiile de admisibilitate stabilite de art. 997 și următoarele C. proc. civ., precum și la dispozițiile H.G. nr. 720/2008, OMS nr. 861/2014, Ordinul ministrului sănătății și al președintelui CNAS nr. 564/499/2021 și Legea nr. 95/2006. Înalta Curte reține că potrivit art. 997 C. proc. civ.: "(1) Instanța de judecată, stabilind că în favoarea reclamantului există aparența de drept, va putea să ordone măsuri provizorii în cazuri grabnice, pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara, precum și pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări. (2) Ordonanța este provizorie și executorie. Dacă hotărârea nu cuprinde nicio mențiune privind durata sa și nu s-au modificat împrejurările de fapt avute în vedere, măsurile dispuse vor produce efecte până la soluționarea litigiului asupra fondului. (3) La cererea reclamantului, instanța va putea hotărî ca executarea să se facă fără somație sau fără trecerea unui termen. (4) Ordonanța va putea fi dată chiar și atunci când este în curs judecata asupra fondului. (5) Pe cale de ordonanță președințială nu pot fi dispuse măsuri care să rezolve litigiul în fond și nici măsuri a căror executare nu ar mai face posibilă restabilirea situației de fapt". Din dispozițiile legale anterior redate, rezultă condițiile ce trebuie îndeplinite, în mod cumulativ, pentru admiterea unei cereri de ordonanță președințială, respectiv: urgența, caracterul vremelnic (provizoriu) și aparența de drept în favoarea reclamantului (neprejudecarea fondului). Condiția neprejudecării fondului a determinat legiuitorul să limiteze judecata în cererea de ordonanță președințială doar la verificarea aparenței dreptului afirmat de către reclamant, iar măsurile luate nu trebuie să rezolve litigiul în fond și nici să facă imposibilă restabilirea situației de fapt ca efect al executării lor, nefiind posibil ca în cadrul acestei proceduri speciale să se tranșeze fondul raportului litigios. Astfel, spre deosebire de acțiunea de fond, procedura ordonanței președințiale nu presupune dovedirea, de către reclamant, a temeiniciei pretenției formulate. Aparența de drept este în favoarea reclamantului dacă poziția acestuia, în cadrul raportului juridic generator al pretențiilor sale, este preferabilă din punct de vedere legal, în condițiile unei analize sumare a situației de fapt și a temeiurilor de drept incidente speței. În lumina acestor considerente, Înalta Curte constată că prima instanță, verificând condițiile de admisibilitate enumerate mai sus, a apreciat că acestea sunt întrunite în cauză, motiv pentru care a admis cererea formulată de reclamantă și a obligat pârâții să îi asigure, pe bază de prescripție medicală, în regim de compensare 100%, fără contribuție personală, medicamentul FULVESTRANT, în vederea efectuării tratamentului corespunzător indicației terapeutice a reclamantei, până la soluționarea definitivă a dosarului nr. x/2024 al Curții de Apel București, secția a IX-a de contencios administrativ și fiscal. Prin argumente similare, recurenții-pârâți au criticat raționamentul instanței de fond prin care s-a reținut că este îndeplinită condiția aparenței de drept în favoarea reclamantei. Recurenții-pârâți au mai arătat că nu ar fi îndeplinită cea de-a doua condiție de admisibilitate a ordonanței președințiale, referitoare la neprejudecarea fondului, însă susținerile se referă, de fapt, tot la neîndeplinirea condiției privind existența aparenței dreptului în favoarea reclamantei, fiind reiterate aspectele vizând lipsa cadrului legal care să permită asigurarea compensării tratamentului în procent de 100%, aspecte care au fost invocate și în cadrul criticii privind neîndeplinirea condiției referitoare la aparența dreptului. Celelalte aspecte învederate de recurenții-pârâți privesc acțiunea de fond, neputând fi analizate în cadrul ordonanței președințiale, ce permite doar cercetarea aparenței de drept, iar nu analizarea fondului raportului juridic litigios. Înalta Curte constată că în cauză sunt întrunite condițiile de admisibilitate menționate, astfel cum a reținut instanța de fond, aparența de drept în favoarea reclamantei, care a probat că starea sa medicală impune tratamentul cu medicamentul solicitat, conform indicațiilor terapeutice. Astfel, reglementarea condițiilor de acordare a tratamentului solicitat, respectiv conformarea legislației interne cu prevederile constituționale și convenționale invocate de intimata-reclamantă, sunt examinate în cadrul acțiunii de fond, unde sunt în vedere și apărările pârâților. Înalta Curte reține că medicamentul din litigiu este inclus în Lista cuprinzând denumirile comune internaționale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asigurații, cu sau fără contribuție personală, pe bază de prescripție medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate, precum și denumirile comune internaționale corespunzătoare medicamentelor care se acordă în cadrul programelor naționale de sănătate, aprobată prin H.G. nr. 720/2008, însă pentru alte indicații terapeutice. Reclamanta a formulat o acțiune întemeiată pe dreptul comun, solicitând obligarea pârâtelor la includerea medicamentului prescris a fi administrat în asociere cu Alpelisib pe lista medicamentelor decontate integral pentru boala de care suferă aceasta, acțiunea privind ultimul dintre cele două medicamente recomandate reclamantei făcând obiectul dosarului nr. x/2024 aflat pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal. Astfel, Înalta Curte reține că, prin cererea formulată, reclamanta urmărește să obțină o măsură provizorie, limitată în timp până la rezolvarea fondului litigiului. Având în vedere gravitatea bolii și costul foarte ridicat al tratamentului, instanța de recurs apreciază că reclamanta invocă în esență dreptul la viață, drept care nu se poate realiza și conserva în concret decât prin urmarea tratamentului prescris și la care organismul reclamantei răspunde conform prescripției medicale indicate, astfel cum a reținut în mod corect și instanța fondului. În concluzie, instanța de control judiciar constată că sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate a ordonanței președințiale, aparența de drept fiindu-i favorabilă intimatei-reclamante, caracterul provizoriu al măsurii solicitate fiind dat de faptul că reclamanta nu urmărește o măsură cu caracter definitiv și care să producă efecte nelimitate în timp în raport de părțile pârâte, ci doar până la analizarea definitivă a fondului cauzei, care nu este prejudecat, întrucât măsura dispusă nu implică rezolvarea litigiului în fond.

Temeiul de drept al soluției pronunțate în recurs Pentru toate aceste considerente, în temeiul prevederilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție va admite excepția inadmisibilității, invocată din oficiu, va respinge recursul incident declarat de recurentul-pârât Guvernul României ca inadmisibil și va respinge recursurile declarate de recurenții-pârâți Ministerul Sănătății și Casa Națională de Asigurări de Sănătate din România împotriva sentinței civile nr. 931 din 24 mai 2024 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.