ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 316/2025

Ședința publică din data de 23 ianuarie 2025

Asupra cererii de recurs de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea civilă formulată și înregistrată pe rolul Curții de Apel Alba-Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, sub nr. dosar nr. x/2022, reclamantul A. în contradictoriu cu pârâții Guvernul României și Casa Sectorială de Pensii a M.A.I., a solicitat instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța: să constatate vătămarea drepturilor și intereselor sale legitime, prin măsura reglementată de art. XXIV pct. 12 și 13 din O.U.G. nr. 130/2021, prin modificarea Codul fiscal, respectiv prin aplicarea cotei de contribuție la sistemul de sănătate de 10% în cazul pensiilor ce depășesc suma lunară de 4000 RON; să dispună obligarea pârâtului Guvernul României să asigure fonduri pentru restituirea sumelor reținute din pensie cu titlu de CAS, începând cu luna ianuarie 2022 și până la momentul încetării reținerii, sume actualizate cu indicele de inflație și a plății dobânzii legale penalizatoare prevăzute de art. 3 alin. (2) din O.G. nr. 13/2011; să dispună obligarea pârâților să restituie sumele reținute din pensii cu titlu de CASS, începând cu luna ianuarie 2022 și până la momentul încetării reținerii, sume actualizate cu indicele de inflație și a plății dobânzii legale penalizatoare prevăzute de art. 3 alin. (2) din O.G. nr. 13/2011.

Reclamantul a invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. XXIV pct. 12 și 13 din O.U.G. nr. 130/2021, în raport cu dispozițiile art. 44, art. 47, art. 115, art. 125 și art. 56 din Constituția României.

Prin sentința civilă nr. 35 din 14 februarie 2024, Curtea de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal a respins ca nefondată excepția netimbrării, invocată de pârâta Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Afacerilor Interne

A respins ca nefondată excepția nulității cererii de chemare în judecată invocată de pârâtul Guvernul României.

A respins ca nefondată excepția inadmisibilității, invocată de pârâtul Guvernul României.

A respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâta Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Afacerilor Interne.

A respins cererea de sesizare a Curții Constituționale, ca inadmisibilă.

A admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâții Guvernul României și Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Afacerilor Interne.

A obligat pe pârâți la plata către reclamant a unor despăgubiri egale cu dobânda legală aferentă sumelor ce li se cuvin acestora potrivit art. 1 din O.U.G. nr. 4/2023, respectiv sumele ce i-au fost reținute conform O.U.G. nr. 130/2021 din veniturile din pensii, diminuate cu impozitul pe venit datorat la acestea, dobândă legală penalizatoare calculată de la data reținerilor realizate și până la restituire în condițiile O.U.G. nr. 4/2023, precum și cu actualizarea cu indicele de inflație, la momentul restituirii, a respectivelor sume.

A respins acțiunea, în rest, ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței civile nr. 35 din 14 februarie 2024 a Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, atât pârâtul Guvernul României, cât și pârâta Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Afacerilor Interne au declarat recurs.

Pârâtul Guvernul României și-a întemeiat recursul pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea sentinței atacate și, în rejudecare, respingerea acțiunii.

În motivarea recursului, pârâtul susține că instanța de fond a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor art. 9 din Legea nr. 554/2004, soluția de admitere în parte a acțiunii, în sensul obligării Guvernului la acordarea de despăgubiri, fiind nelegală deoarece cererea de reparare a prejudiciului, având caracter exclusiv patrimonial, nu putea fi soluționată în absența acțiunii care să vizeze anularea actelor administrative subsecvente ordonanțelor declarate neconstituționale, aflate în directă legătură de cauzalitate cu vătămarea ce se solicită a fi reparată.

Apreciază că în mod eronat s-a dispus obligarea sa la acordarea de despăgubiri pentru prejudiciului invocat de intimatul-reclamant, fără anularea vreunui act administrativ emis în baza ordonanțelor declarate neconstituționale, sau fără obligarea autorităților pârâte la emiterea unui act administrativ ori la realizarea unei anumite operațiuni administrative, conform art. 9 alin. (5) din Legea nr. 554/2004. Aceste dispoziții nu pot fi interpretate în sensul că acțiunea poate avea un obiect pur patrimonial, fără a fi însoțită de o cerere principală, care să facă dovada unei vătămări concrete a unui drept sau interes legitim, printr-un act administrativ emis în baza ordonanței Guvernului, respectiv cererea de reparare a prejudiciului nu putea fi soluționată în absența unei acțiuni de anulare a unui act administrativ subsecvent, emis în baza ordonanței declarate neconstituționale, aflat în legătură de cauzalitate directă cu vătămarea invocată.

De asemenea, arată că legiuitorul constituant a reglementat, prin dispozițiile art. 52 și art. 126 alin. (6) din Constituție, răspunderea patrimonială a autorităților publice pentru pagubele cauzate prin acte administrative sau prin nesoluționarea în termen legal a unei cereri, făcând trimitere la Legea nr. 554/2004, cu prevederi derogatorii de la dreptul comun.

Mai arată că prima instanță a dispus în mod greșit în sarcina sa o obligație de plată, atât timp cât Guvernul României nu are capacitate juridică civilă, putând sta în judecată, în calitate de pârât, doar în litigiile de contencios administrativ în care se contestă legalitatea actelor administrative pe care le adoptă, astfel cum rezultă din prevederile art. 102 și 108 din Constituție. Raporturile juridice la care participă Guvernul României nu pot avea natură civilă, ci doar administrativă, prin aceasta înțelegându-se raporturi care se nasc, se modifică sau se sting prin manifestarea unilaterală de voință a acestui organ al administrației publice centrale, realizate în exercitarea atribuțiilor și competențelor stabilite de lege, cu scopul de a produce efecte juridice. Aceste alegații sunt confirmate și de prevederile art. 187 și urm din Legea nr. 287/2009, dar și de jurisprudența Înaltei Curți în materie. Astfel fiind, Guvernul României, ca organ colegial, nu are capacitate juridică civilă, iar în situația în care ar cădea în pretenții, fiind obligat la plata unor sume de bani către reclamant, titlul executoriu nu va putea fi dus la îndeplinire.

Susține recurentul-pârât că Guvernul României nu are atribuții în calcularea și reținerea din pensii a contribuției de asigurări sociale de sănătate și nu poate fi obligat să plătească despăgubirile solicitate prin acțiune, câtă vreme sumele au fost calculate și reținute de casele teritoriale de pensii sau de casele de pensii sectoriale. Competența restituirii sumelor reținute este dată prin lege, în mod expres, în sarcina caselor de pensii, conform O.U.G. nr. 4/2023, astfel că Guvernul României nu poate fi obligat nici la restituirea sumelor reținute, nici a accesoriilor constând în actualizarea cu rata inflației și dobânda legală, în condițiile în care, potrivit art. 1 alin. (4) din O.G. nr. 13/2011, debitorului obligației bănești principale îi revine și sarcina îndeplinirii obligației subsecvente.

Mai învederează recurentul-pârât că, odată cu intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 4/2023, cererea reclamantului este lipsită de interesul susținerii sale, care, conform art. 32 alin. (1) C. proc. civ., trebuie să îndeplinească cerința de a fi actual atât la data promovării, cât și pe parcursul soluționării acțiunii. Cererea este lipsită și de obiect, câtă vreme intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 4/2023 transpune obligația dispusă în sarcina pârâtului prin titlul executoriu, neputându-se susține că solicitarea de către reclamant a penalităților ar mai avea obiect.

Pârâta Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Afacerilor Interne și-a întemeiat recursul pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 4 și 8 C. proc. civ., solicitând casarea sentinței recurate și, în rejudecare, respingerea acțiunii, ca neîntemeiată.

Subsumat cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., pârâta a arătat că soluția pronunțată de instanța de fond este rezultatul unor erori de raționament juridic și de aplicare a legii la situație dedusă judecății, precum și de analiză a situației solicitantului de pensie, erori vădite care conduc la restituirea contribuțiilor de asigurări sociale de sănătate cu încălcarea disp. O.U.G. nr. 4/2023.

Consideră recurenta-pârâtă că soluția primei instanțe a depășit atribuțiile puterii judecătorești, întrucât a creat un raport obligațional identic cu cel reglementat de O.U.G. nr. 4/2023, deși trebuia să constate că un astfel de raport există și să rețină lipsa de interes a acțiunii.

Referitor la cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-pârâtă invocă, sub un prim aspect, greșita aplicare a normelor de drept material, raportat la prevederile O.U.G. nr. 4/2023, la efectele juridice ex nunc ale Deciziei Curții Constituționale nr. 650/2022, detaliate în cuprinsul întâmpinării de la fond și la art. 147 alin. (4) din Constituție, care stabilesc caracterul general obligatoriu, pentru viitor, al deciziilor Curții Constituționale.

Referitor la cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-pârâtă invocă, sub un prim aspect, greșita aplicare a normelor de drept material, raportat la prevederile O.U.G. nr. 4/2023, la efectele juridice ex nunc ale Deciziei Curții Constituționale nr. 650/2022 și la art. 147 alin. (4) din Constituție, care stabilesc caracterul general obligatoriu, pentru viitor, al deciziilor Curții Constituționale.

Totodată, pârâta susține greșita respingere a excepției lipsei calității procesuale pasive, arătând că sumele reținute cu titlu de contribuție nu se realizează venit la bugetul asigurărilor sociale de stat, ci la bugetul asigurărilor sociale de sănătate. Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Afacerilor Interne doar a reținut la sursă și virat la Casa Națională de Asigurări de Sănătate contribuțiile de asigurări de sănătate, neputând restitui sume pe care nu le-a încasat în patrimoniul propriu.

Conform prevederilor O.U.G. nr. 4/2023, restituirea sumelor de bani rezultate în urma eliminării aplicării contribuției de asigurări sociale de sănătate se face prin Casa de Pensii Sectorială a M.A.I. însă acestea sunt asigurate de Casa Națională de Asigurări de Sănătate.

Printr-un ultim rând de critici, recurenta-pârâtă contestă soluția primei instanțe referitoare la petitele accesorii.

Astfel, în ceea ce privește capătul de cerere privind obligarea pârâtei la actualizarea sumelor supuse restituirii cu rata inflației și la plata dobânzii legale, contrar celor reținute de instanța de fond, apreciază că această cerere nu a fost fundamentată în drept.

În opinia sa, nu poate fi reținut caracterul ilicit al conduitei pârâtei, care a reținut sumele reprezentând cote de contribuție CASS din pensia reclamantului în baza unor dispoziții legale care se bucurau de prezumția de constituționalitate, până la momentul pronunțării deciziei Curții Constituționale.

Mai mult decât atât, în cauză, se reține că executarea creanței solicitate de reclamant a fost eșalonată prin act normativ, astfel că nu poate fi reținută nici culpa pârâtei în neexecutarea obligației, aceasta respectând atât actul normativ declarat ulterior neconstituțional, cât și prevederile O.U.G. nr. 4/2023.

Recurenta-pârâtă Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Afacerilor Interne a depus întâmpinare față de recursul declarat de pârâtul Guvernul României, în cuprinsul căreia a arătat că își menține criticile de nelegalitate și netemeinice invocate prin memoriul de recurs.

II. Considerentele și soluția Înaltei Curți de Casație și Justiție asupra cererilor de recurs formulate de pârâții Guvernul României și Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Afacerilor Interne

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâtul Guvernul României este nefondat, pentru următoarele considerente:

Pentru a răspunde criticilor formulate de pârâtul Guvernul României, Înalta Curte reține că, prin cererea de chemare în judecată, reclamantul A. a susținut existența unei vătămări în drepturile și interesele sale legitime prin modificările legislative operate prin O.U.G. nr. 130/2021, pusă în aplicare începând cu data de 01.01.2022, prin care s-a instituit plata obligatorie a contribuțiilor de asigurări sociale de sănătate și în cazul veniturilor din pensii, pentru partea ce depășește suma lunară de 4.000 RON. În acest sens, reclamantul a formulat prezenta acțiune, în condițiile art. 9 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, reclamând neconstituționalitatea prevederilor din cuprinsul O.U.G. nr. 130/2021 și solicitând restituirea sumelor reținute conform acestui act normativ, actualizate cu rata inflației, precum și plata dobânzii legale penalizatoare aferente acestor sume.

Prin decizia Curții Constituționale nr. 650/15.12.2022, publicată în Monitorul Oficial nr. 1262/28.12.2022, a fost admisă admis excepția de neconstituționalitate a art. XXIV pct. 11 [cu referire la art. 153 alin. (1) lit. f)

2

)

Codul fiscal], pct. 12 [cu referire la art. 154 alin. (1) lit. h) Codul fiscal sintagma "de până la suma de 4.000 RON lunar inclusiv"], pct. 13 [cu referire la art. 155 alin. (1) pct. a

1

) Codul fiscal], pct. 14 [cu referire la sintagma "venituri din pensii" din cuprinsul titlului secțiunii a 3-a capitolul III al titlului V "Contribuții sociale obligatorii" Codul fiscal], pct. 16 [cu referire la art. 157

3

Codul fiscal], pct. 17 [cu referire la sintagma "precum și al veniturilor din pensii" din cuprinsul titlului secțiunii a 4-a capitolul III al titlului V "Contribuții sociale obligatorii" Codul fiscal], pct. 18 [cu referire la art. 168 alin. (1) în privința trimiterii la art. 153 alin. (1) lit. f)

2

), alin. (5) în privința trimiterii la art. 157

3

și alin. (7)

1

Codul fiscal] și pct. 19 [cu referire la alin. (1) lit. a) în privința trimiterii la art. 153 alin. (1) lit. f)

2

) Codul fiscal] și art. XXV alin. (1) lit. c) [cu referire la pct. 12, 13, 16, 18 în privința alin. (1) și (5) ale art. 168 Codul fiscal și pct. 19] din O.U.G. nr. 130/2021 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, dispozițiile mai sus menționate fiind declarate neconstituționale.

Prin O.U.G. nr. 4/2023 privind stabilirea unor măsuri de restituire a unor contribuții de asigurări sociale de sănătate a fost reglementată modalitatea de restituire a sumelor reținute din veniturile din pensii realizate de persoanele fizice cu titlu de contribuții de asigurări sociale de sănătate, de la data de 1 ianuarie 2022 până la data de 27 decembrie 2022 inclusiv.

În raport de această cronologie legislativă, prima instanță a reținut că O.U.G. nr. 4/2023 nu asigură o reparare integrală a prejudiciului, respectiv nu prevede și actualizarea sumelor restituite cu rata inflației și nici plata dobânzii legale aferente, a admis în parte acțiunea, obligând pârâtul Guvernul României la plata acestor sume.

În recurs, pârâtul Guvernul României a formulat critici care pot fi rezumate ca referindu-se la: a) competența de soluționare a cauzei care, în opinia pârâtului, revenea instanței specializate în soluționarea cauzelor circumscrise jurisdicției speciale a asigurărilor sociale; b) greșita aplicare a prevederilor art. 9 din Legea nr. 554/2004, din perspectiva nedispunerii unei soluții de anulare a unui act administrativ emis în baza ordonanței de urgență a guvernului declarată neconstituțională; c) lipsa capacității juridice civile; d) lipsa atribuțiilor legale de plată a sumelor ce fac obiectul cererii; e) rămânerea cererii fără obiect ori ca lipsită de interes.

În ceea ce privește primul rând de critici, recurentul-pârât a susținut că litigiul privește jurisdicția asigurărilor sociale, astfel încât competența de soluționare a cauzei revine instanței specializate în jurisdicția asigurărilor sociale.

Deși recurentul-pârât apreciază ca fiind incidente în cauză dispozițiile speciale ale Legii nr. 263/2010 privind jurisdicția asigurărilor sociale, Înalta Curte constată că prezentul litigiu este unul de natura contenciosului administrativ, despăgubirile fiind cerute de reclamante în temeiul art. 9 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, care conferă persoanei care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim prin ordonanțe sau dispoziții din ordonanțe considerate neconstituționale sau declarate ca atare să solicite acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin ordonanțe ale Guvernului.

Or, astfel cum a stabilit instanța de fond, în raport de obiectul cauzei, aceasta este competentă material să soluționeze cauza, câtă vreme temeiul de drept al cererii este reprezentat de dispozițiile art. 9 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, iar acțiunea este îndreptată împotriva unei ordonanțe a Guvernului, soluție legală prin prisma specificului acțiunii formulate și reglementarea amintită, precum și art. 126 alin. (6) teza finală din Constituția României, care consacră expres competența instanței de contencios administrativ.

Referitor la critica întemeiată pe necesitatea anulării actului/actelor administrative emise în baza ordonanței de urgență a Guvernului ce a fost declarată în parte neconstituțională, Înalta Curte constată că o astfel de măsură nu este prevăzută de dispozițiile art. 9 din Legea nr. 554/2004, care în alin. (5) statuează că "Acțiunea prevăzută de prezentul articol poate avea ca obiect acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin ordonanțe ale Guvernului, anularea actelor administrative emise în baza acestora, precum și, după caz, obligarea unei autorități publice la emiterea unui act administrativ sau la realizarea unei anumite operațiuni administrative". Așadar, din formularea textului de lege (acțiunea "poate avea ca obiect...") rezultă că legiuitorul nu condiționează cererea de acordare de despăgubiri de formularea cumulativă a unei pretenții vizând anularea eventualelor acte administrative emise în baza ordonanțelor Guvernului, ci conținutul acțiunii este determinat, de la caz la caz, de situația specifică fiecărei spețe.

Înalta Curte mai reține că, în cauza de față, recurentul-pârât nu a indicat acele acte administrative care, în opinia sa, au fost emise în temeiul O.U.G. nr. 130/2021 și ar fi trebuit să fie anulate în prealabil pentru a se recunoaște dreptul reclamantului la despăgubiri, iar din dosarul cauzei nu rezultă existența unor astfel de acte, punerea în executare a Ordonanței de Urgență a Guvernului fiind efectuată prin reținerea din pensia reclamantului a contribuțiilor de asigurări sociale de sănătate.

În ceea ce privește pretinsa lipsă a capacității juridice civile, recurentul Guvernul României a susținut, în esență, că nu poate sta în judecată, în calitate de pârât, decât în litigii de drept administrativ în care se contestă legalitatea actelor administrative pe care le adoptă.

Înalta Curte constată că prezentul litigiu este unul de natura contenciosului administrativ, despăgubirile fiind cerute de reclamant în temeiul art. 9 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, care conferă persoanei care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim prin ordonanțe sau dispoziții din ordonanțe considerate neconstituționale sau declarate ca atare să solicite acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin ordonanțe ale Guvernului.

Cum pretențiile reclamantului nu au natură civilă, ci vizează acoperirea prejudiciului suferit ca urmare a vătămării produse prin emiterea de către Guvernul României a unei ordonanțe de urgență declarate neconstituțională în parte, Înalta Curte constată că acest pârât nu a fost chemat în judecată în virtutea invocatei capacități de drept civil, ci în considerarea capacității de drept administrativ ce-i revine în calitate de autoritate emitentă a actului vătămător.

În consecință, în raport de obiectul cauzei deduse judecății, întemeiat pe prevederile art. 9 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, criticile vizând lipsa capacității juridice civile a pârâtului Guvernul României vor fi respinse, ca nefondate.

Referitor la argumentele recurentului-pârât Guvernul României privind lipsa atribuțiilor legale de plată a pretențiilor ce fac obiectul cererii, Înalta Curte constată că prima instanță a reținut în mod corect calitatea acestei autorități de persoană obligată la plata accesoriilor aferente sumelor reținute cu titlu de contribuții de asigurări sociale de sănătate.

În recurs, pârâtul Guvernul României a susținut că această obligație ar reveni caselor teritoriale de pensii sau caselor de pensii sectoriale, entități care au reținut din pensiile reclamantelor sumele în discuție și care, prin efectul O.U.G. nr. 4/2023, au obligația restituirii lor, obligație care se extinde și cu privire la accesoriile constând în actualizarea cu rata inflației și dobânda legală.

Contrar acestor susțineri și în acord cu considerentele primei instanțe, Înalta Curte reține că dispozițiile art. 9 din Legea nr. 554/2004, cu denumirea marginală "Acțiunile împotriva ordonanțelor Guvernului", oferă posibilitatea promovării unei acțiuni în contencios administrativ, care potrivit alin. (5) "poate avea ca obiect acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin ordonanțe ale Guvernului, anularea actelor administrative emise în baza acestora, precum și, după caz, obligarea unei autorități publice la emiterea unui act administrativ sau la realizarea unei anumite operațiuni administrative". Cererea de chemare în judecată formulată de reclamante este întemeiată pe acest text de lege și vizează acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin ordonanța declarată neconstituțională. Or, asemenea despăgubiri nu pot fi solicitate decât de la autorul faptei ilicite, emitent al ordonanței neconstituționale care a prejudiciat în mod direct reclamantele.

Faptul că reținerile din pensie, păgubitoare pentru reclamante, au fost efectuate de casa de pensii, nu exonerează Guvernul României de plata despăgubirilor pentru prejudiciile cauzate prin ordonanța declarată neconstituțională. Acțiunea de față nu are ca obiect plata pensiei ori a unor drepturi de pensie, pentru ca raportul juridic litigios să fie legat între reclamant și casa sectorială de pensii, în raport de atribuțiile conferite prin lege acestei autorități, ci, după cum s-a arătat anterior, obiectul cauzei de față îl reprezintă acordarea despăgubirilor pentru prejudicii cauzate printr-o ordonanță de urgență declarată neconstituțională, fapta ilicită, temei al angajării răspunderii, constând în emiterea respectivei ordonanțe de către Guvern, în timp ce casele de pensii au efectuat doar operațiunile materiale de aducere la îndeplinire a dispozițiilor actului normativ.

Nici împrejurarea că prin O.U.G. nr. 4/2023 se prevede că restituirea sumelor reținute cu titlu de contribuții de asigurări sociale de sănătate se face prin intermediul acelorași case de pensii nu este de natură a schimba această concluzie, atât timp cât obiectul cauzei nu poartă asupra executării obligațiilor instituite prin actul normativ menționat, ci se solicită repararea unor prejudicii cauzate în mod direct prin ordonanța de urgență declarată neconstituțională în parte.

Înalta Curte mai reține că pretențiile rămase în litigiu, după adoptarea O.U.G. nr. 4/2023, vizează doar despăgubirile solicitate în temeiul art. 9 din Legea nr. 554/2004, sub forma dobânzii legale și a actualizării sumelor restituite cu indicele de inflație. Astfel fiind, obligația de plată a despăgubirii nu poate fi imputată caselor de pensii, răspunderea pentru prejudiciul constând, pe de-o parte, în devalorizarea monedei în urma inflației și, pe de altă parte, în lipsirea reclamantelor de folosința sumei solicitate (dobânda legală), aparținând Guvernului României, care a generat acest prejudiciu prin impunerea în sarcina reclamantelor, printr-un act normativ neconstituțional, a obligației de plată a unei contribuții.

În concluzie, față de cauza juridică a acțiunii și față de dispozițiile art. 9 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, în temeiul cărora au fost solicitate despăgubirile ce fac obiectul cauzei de față, Înalta Curte constată că există identitate între debitorul raportului juridic dedus judecății și Guvernul României, emitent al actului vătămător, respectiv al ordonanței de urgență declarate în parte ca fiind neconstituțională.

Înalta Curte nu va primi nici criticile potrivit cărora, prin adoptarea O.U.G. nr. 4/2023, cererea pendinte a rămas fără obiect și nu mai subzistă interesul intimatelor-reclamante de a acționa, câtă vreme prin această ordonanță s-a dispus doar restituirea sumelor reținute cu titlu de contribuții de asigurări sociale de sănătate, fără a se dispune repararea integrală a prejudiciului suportat de reclamante prin reținerile nelegale din pensie, în sensul indexării cu rata inflației a sumelor ce vor fi restituite potrivit O.U.G. nr. 4/15.02.2023 și plății dobânzilor legale aferente acestor sume, reținute începând cu luna ianuarie 2022.

Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., va respinge recursul declarat de recurentul-pârât Guvernul României, ca nefondat.

În continuare, Înalta Curte va verifica soluția pronunțată de instanța de fond asupra excepției lipsei calității procesuale pasive invocată de către pârâta Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Afacerilor Interne.

Înalta Curte reține, pe de-o parte, că pârâtul Guvernul României justifică participarea în proces prin raportare la calitatea de emitent al O.U.G. nr. 130/2021, act normativ declarat neconstituțional, care a produs reclamantului o vătămare a drepturilor și intereselor lor legitime, și pe de altă parte, că pârâta Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Afacerilor Interne este instituția care a reținut la sursă contribuțiile de asigurări sociale de sănătate din pensia reclamantului și ulterior a virat aceste sume la bugetul de stat gestionat de Ministerul Finanțelor, iar potrivit art. 1 alin. (1) - (3) din O.U.G. nr. 4/2023 are obligația recalculării venitului impozabil corespunzător lunilor pentru care se efectuează restituirea.

După cum s-a arătat anterior, prezentul litigiu se întemeiază pe dispozițiile art. 9 din Legea nr. 554/2004, cu denumirea marginală "Acțiunile împotriva ordonanțelor Guvernului", care potrivit alin. (5) oferă posibilitatea promovării unei acțiuni în contencios administrativ ce "poate avea ca obiect, anularea actelor administrative emise în baza acestora, precum și, după caz, obligarea unei autorități publice la emiterea unui act administrativ sau la realizarea unei anumite operațiuni administrative".

Cererea de chemare în judecată formulată de reclamant este întemeiată pe acest text de lege și vizează acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin ordonanța declarată neconstituțională. Or, asemenea despăgubiri nu pot fi solicitate decât de la autorul faptei ilicite, emitent al ordonanței neconstituționale care a prejudiciat în mod direct reclamantul.

Cu alte cuvinte, din moment ce premisa de formulare a acțiunii o reprezintă "acordarea despăgubirilor pentru prejudiciile cauzate prin ordonanțele Guvernului", admisibilitatea unei astfel de acțiuni în pretenții formulată potrivit art. 9 din Legea nr. 554/2004 este limitată exclusiv la cereri îndreptate împotriva Guvernului României, autoritate publică centrală de la care provine ordonanța sau ordonanța de urgență (pretins) vătămătoare, fără a fi permisă exercitarea sa în contradictoriu cu alte subiecte de drept public sau privat care, prin aplicarea unei ordonanțe/ordonanțe de urgență a Guvernului declarată neconstituțională, au prejudiciat partea reclamantă.

În recurs, pârâtul Guvernul României a reiterat argumentele din fond, prin care a susținut că această obligație ar reveni caselor teritoriale de pensii sau caselor de pensii sectoriale, entități care au reținut din pensia reclamantului sumele în discuție și care, prin efectul O.U.G. nr. 4/2023, au obligația restituirii lor, obligație care se extinde și asupra accesoriilor. Contrar acestei opinii, faptul că reținerile din pensie, păgubitoare pentru reclamant, au fost efectuate de Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Afacerilor Interne, nu exonerează Guvernul României de plata despăgubirilor pentru prejudiciile cauzate prin ordonanța declarată neconstituțională. Acțiunea de față nu are ca obiect plata pensiei ori a unor drepturi de pensie, pentru ca raportul juridic litigios să fie legat între reclamant și casa sectorială de pensii, în raport de atribuțiile conferite prin lege acestei autorități, ci, după cum s-a arătat anterior, obiectul cauzei de față îl reprezintă acordarea despăgubirilor pentru prejudicii cauzate printr-o ordonanță de urgență declarată neconstituțională, fapta ilicită, temei al angajării răspunderii, constând în emiterea respectivei ordonanțe de către Guvern, în timp ce casele de pensii au efectuat doar operațiunile materiale de aducere la îndeplinire a dispozițiilor actului normativ.

Nici împrejurarea că prin O.U.G. nr. 4/2023 se prevede că restituirea sumelor reținute cu titlu de contribuții de asigurări sociale de sănătate se face prin intermediul acelorași case de pensii nu este de natură a schimba această concluzie, atât timp cât obiectul cauzei nu poartă asupra executării obligațiilor instituite prin actul normativ menționat, ci se solicită repararea unor prejudicii cauzate în mod direct prin ordonanța de urgență declarată neconstituțională.

În concluzie, față de cauza juridică a acțiunii și față de dispozițiile art. 9 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, în temeiul cărora au fost solicitate despăgubirile ce fac obiectul cauzei de față, Înalta Curte constată că există identitate între debitorul raportului juridic dedus judecății și Guvernul României, emitent al actului vătămător, respectiv al ordonanței de urgență declarate neconstituționale, criticile din recurs ale Guvernului României fiind nefondate.

Din aceste considerente decurge și concluzia corelativă a greșitei soluționări a excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Afacerilor Interne, autoritate care nu are calitatea de emitent al ordonanței de urgență declarată neconstituțională și, astfel, nu-i revine obligația reparării prejudiciilor pretinse de reclamant.

În consecință, constatând incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va admite recursul declarat de pârâta Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Afacerilor Interne și va casa sentința recurată în privința soluției pronunțate asupra excepției lipsei calității procesuale pasive a acestei pârâte. Rejudecând, va admite excepția amintită, constatând că pârâta casa sectorială de pensii nu justifică participarea în proces pentru niciunul dintre petitele acțiunii reclamantului, respingând acțiunea formulă în contradictoriu cu această pârâtă ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Față de soluția dispusă, Înalta Curte nu va mai analiza restul criticilor din recurs formulate de această pârâtă pe fondul cauzei.

Pentru considerentele prezentate, observând art. 20 din Legea nr. 554/2004 raportat la art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de pârâta Casa Sectorială de Pensii a Ministerului Afacerilor Interne împotriva sentinței nr. 35 din 14 februarie 2024 a Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, va casa, în parte, sentința recurată și, în rejudecare: va respinge acțiunea în contradictoriu cu pârâta Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Afacerilor Interne, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Totodată, va menține sentința recurată în ceea ce privește soluțiile pronunțate asupra excepției nulității cererii de chemare în judecată invocată de pârâtul Guvernul României, asupra excepției inadmisibilității, invocată de pârâtul Guvernul României, asupra cererii de sesizare a Curții Constituționale, reținând că aceste soluții nu au fost recurate în prezenta cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul-pârât Guvernul României împotriva sentinței nr. 35 din 14 februarie 2024 a Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Admite recursul declarat de recurentul-pârât Casa Sectorială de Pensii a Ministerului Afacerilor Interne împotriva sentinței nr. 35 din 14 februarie 2024 a Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal.

Casează, în parte, sentința recurată și, în rejudecare:

Respinge acțiunea în contradictoriu cu pârâta Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Afacerilor Interne, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 C. proc. civ., astăzi, 23 ianuarie 2025.