ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1798/2025
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1798/2025 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2025)
Ședința publică din data de 28 martie 2025
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Circumstanțele cauzei. Cauza dedusă judecății
Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara, la data de 07.12.2023, sub nr. x/2023, reclamanta S.C. A. S.R.L. a formulat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Afacerilor Interne - Inspectoratul General pentru Imigrări - Biroul Pentru Imigrări Caraș - Severin, contestație împotriva refuzului pârâtei IGI - Biroul pentru Imigrări al jud. Caraș Severin nr. x/10.11.2023 privind eliberarea avizului de angajare solicitat de către societate pentru dl. B., cetățean al statului India, posesor al pașaportului valabil până la data de 05.02.2028, emis de autoritățile din India și al permisului unic de ședere valabil până la data de 04.12.2023, solicitând anularea actului emis de către pârâtă și obligarea acesteia de a emite un nou act privind soluționarea favorabilă a cererii de acordare a avizului de angajare pentru cetățeanul străin.
Hotărârea instanței de fond
Prin sentința civilă nr. 178 din 13 martie 2024, Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal a respins cererea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. ca neîntemeiată.
Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva sentinței civile nr. 178 din 13 martie 2024 pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. a declarat recurs prin care a solicitat casarea sentinței recurate și admiterea cererii astfel cum a fost formulată.
În motivare, a susținut că în cadrul raportului tripartit (agent de muncă temporară-salariat temporar-utilizator) partea care are calitatea de angajator este agentul de muncă temporară și nu i se poate imputa acestui subiect de drept obligativitatea de a presta efectiv activitatea pentru care se cere acordarea avizului de muncă, activitatea urmând să se desfășoare la utilizator, deoarece utilizatorul este persoana fizică sau juridică pentru care și sub supravegherea și conducerea căruia muncește temporar un salariat temporar pus la dispoziție de agentul de muncă temporară.
A mai arătat că instanța de fond în mod nejustificat restrânge sfera de aplicare numai la acele ipoteze în care societății i s-ar permite prestarea activității la sediul propriu declarat.
A susținut inclusiv motivul cu privire la taxa plătită de recurentă pentru cetățeanul străin cu toate că instanța de fond a apreciat că nu reprezintă un motiv de respingere a cererii de eliberare
Apărările formulate în cauză
Intimatul-pârât a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului și menținerea sentinței recurate ca legală și temeinică.
Procedura de soluționare a recursului
S-a derulat procedura de regularizare a cererii de recurs și de comunicare a actelor de procedură între părți, prin intermediul grefei instanței, în conformitate cu dispozițiile art. 486 și art. 490 C. proc. civ.
În temeiul dispozițiilor art. 490 alin. (2) C. proc. civ. a fost fixat primul termen pentru judecata recursului la data de 28.03.2025, în ședință publică, cu citarea părților.
Soluția instanței de recurs
Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:
Motivul de casare invocat de recurenta-reclamantă este cel prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., potrivit căruia:
"casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru următoarele motive de nelegalitate: (...) 8. când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material".
Înalta Curte are în vedere că recursul este o cale de atac extraordinară, nedevolutivă, cu un scop precis, stabilit expres de lege, deci analiza instanței de recurs este limitată de situația de fapt stabilită de instanțele de fond, pe care nu o poate modifica, potrivit efectului cumulat al art. 483 alin. (3) și art. 488 C. proc. civ.
Motivul de casare sau de nelegalitate de la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. intervine în caz de încălcare sau aplicare greșită a nomelor de drept material. Va fi incident acest motiv atunci când instanța de fond, deși a recurs la textele de lege substanțială aplicabile speței, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit.
Totodată, art. 483 C. proc. civ. prevede că:
"(3) Recursul urmărește să supună instanței competente examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.
Analizând cererea de recurs, întâmpinarea formulată în cauză și sentința recurată, Înalta Curte apreciază că instanța de fond în mod corect a respins cererea de chemare în judecată ca nefondată.
În speță, Înalta Curte reține că prin Adresa nr. x/10.11.2023, pârâtul Biroul pentru Imigrări Caraș-Severin a refuzat eliberarea avizului de angajare solicitat de către reclamanta A. S.R.L. pentru d-l. B., cetățean al statului India.
Motivele reținute de instituția pârâtă în susținerea refuzului său au fost, în esență, neîndeplinirea condiției prevăzute de art. 17 alin. (4) raportat la 4 alin. (2) lit. a) din O.G. nr. 25/2014 privind prestarea de către angajator a unor activități compatibile cu funcția pentru care solicită încadrarea în muncă a străinului și a condiției prevăzute de art. 30 alin. (1) din același act normativ ce vizează plata de către angajator a tarifului de eliberare a avizului de angajare.
Înalta Curte are în vedere dispozițiile legale incidente în cauză prevăzute de Ordonanța Guvernului nr. 25/2014 privind încadrarea în muncă și detașarea străinilor pe teritoriul României și pentru modificarea și completarea unor acte normative privind regimul străinilor în România, cu modificările și completările ulterioare, în forma anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 28/2024, pentru modificarea și completarea unor acte normative în domeniul străinilor.
Art. 3 alin. (1) din actul normativ anterior menționat instituie regula potrivit căreia "străinii cu ședere legală pe teritoriul României pot fi încadrați în muncă în baza avizului de angajare obținut de angajatori în condițiile prezentei ordonanțe".
Avizul de angajare este definit la art. 2 alin. (1) lit. c) din Ordonanța Guvernului nr. 25/2014, ca documentul oficial eliberat de către Inspectoratul General pentru Imigrări, care atestă dreptul unui angajator de a încadra în muncă un străin pe o anumită funcție și care se eliberează după verificarea unor condiții generale și a unor condiții speciale în funcție de tipul de lucrător.
În continuare, art. 4 alin. (2) enumeră condițiile generale pentru eliberarea avizului de angajare, printre care unele referitoare la angajatori, relevantă cauzei fiind cea menționată la lit. a), respectiv:
"angajatorul persoană juridică, persoană fizică autorizată sau întreprindere individuală desfășoară pe teritoriul României activități compatibile cu funcția pentru care solicită încadrarea în muncă a străinului".
În continuare, art. 4 alin. (2) enumeră condițiile generale pentru eliberarea avizului de angajare, printre care unele referitoare la angajatori, relevantă cauzei fiind cea menționată la lit. a), respectiv:
"angajatorul persoană juridică, persoană fizică autorizată sau întreprindere individuală desfășoară pe teritoriul României activități compatibile cu funcția pentru care solicită încadrarea în muncă a străinului".
Înalta Curte apreciază că instanța fondului a concluzionat în mod corect faptul că întrucât potrivit certificatului de înmatriculare aflat la dosarul cauzei societatea reclamantă are ca activitate principală "7820 - Activități de contractare, pe baze temporare, a personalului", printre activitățile secundare regăsindu-se și activitățile ale agențiilor de plasare a forței de muncă, servicii de furnizare și management a forței de muncă, și că societatea reclamantă, solicitantă a avizului de angajare, nu desfășoară activități compatibile cu funcția pentru care solicită încadrarea în muncă a străinului, în mod legal cererea sa a fost respinsă de către pârâtă.
Instanța de recurs reține că prin Decizia HP nr. 62/24 februarie 2025, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a dispus următoarele:
"Admite sesizarea formulată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2023, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile.
În interpretarea dispozițiilor art. 4 alin. (2) lit. a), coroborate cu cele ale art. 6 din Ordonanța Guvernului nr. 25/2014 privind încadrarea în muncă și detașarea străinilor pe teritoriul României și pentru modificarea și completarea unor acte normative privind regimul străinilor în România, cu modificările și completările ulterioare, în forma anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 28/2024, pentru modificarea și completarea unor acte normative în domeniul străinilor, stabilește că:
Pentru îndeplinirea condiției prevăzute de aceste dispoziții în vederea eliberării avizului de angajare, nu este suficientă înscrierea, în certificatul de înmatriculare sau înregistrare în registrul comerțului ori certificatul de înscriere în Registrul asociațiilor și fundațiilor, a codurilor CAEN aferente activităților compatibile cu funcția pentru care se solicită încadrarea în muncă a străinului, fiind necesară și desfășurarea efectivă de către angajator a activității compatibile cu funcția pentru care solicită încadrarea în muncă a străinului.
Obligatorie, potrivit dispozițiilor art. 521 alin. (3) din C. proc. civ.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 24 februarie 2025."
În considerentele acestei decizii se clarifică următoarele aspecte:
"49. În primul rând, analizând ad litteram (cuvânt cu cuvânt) textul legal conținut de art. 4 alin. (2) lit. a) din Ordonanța Guvernului nr. 25/2014, se observă că acesta corelează activitatea pentru care se cere avizarea cu utilizarea verbului "a desfășura". Rezultă că norma juridică se referă la ipoteza în care angajatorul efectuează, în concret, activități materiale compatibile cu funcția pentru care solicită încadrarea în muncă a străinului, deci, realizează efectiv prestațiile caracteristice activității autorizate, pentru care solicită avizele de angajare.
În egală măsură, coroborarea acestei dispoziții legale cu cea conținută la art. 6 alin. (1) din același act normativ nu determină o altă concluzie. Împrejurarea că angajatorul are înscrisă în certificatul de înmatriculare sau înregistrare în registrul comerțului ori în certificatul de înscriere în Registrul asociațiilor și fundațiilor mențiunea care permite juridic desfășurarea unei activități nu este suficientă pentru a realiza ipoteza normei legale, întrucât aceasta include și o prestație materială, respectiv desfășurarea efectivă a activității cu care funcția pe care angajatul o va ocupa este compatibilă. Astfel, în timp ce sintagma "a desfășura o activitate" face trimitere la înfăptuirea acestei acțiuni, înscrierea în documentele constitutive a unor denumiri și simboluri are, în cazul concret, doar rolul de a evidenția dacă activitatea pentru care se solicită avizul face parte din obiectul de activitate al angajatorului.
Cu alte cuvinte, condiția pentru eliberarea avizului rămâne cea de desfășurare în concret a activității pentru care se solicită angajarea, iar, în ceea ce privește regimul probator al acesteia, certificatele prevăzute de art. 6 din Ordonanța Guvernului nr. 25/2014 dau naștere unei prezumții relative de îndeplinire a cerinței, susceptibile însă de înlăturare, prin proba contrară.
Spre aceeași interpretare converg și prevederile art. 28 din Ordonanța Guvernului nr. 25/2014 redate mai sus, care nu limitează analiza structurii de imigrări la examinarea documentelor depuse, ci permit expres extinderea controlului, prin verificări suplimentare.
În concluzie, se apreciază că dispozițiile art. 4 alin. (2) lit. a) din Ordonanța Guvernului nr. 25/2014 impun ca activitatea pe care angajatul o va desfășura să se identifice cu una dintre activitățile înscrise în obiectul de activitate al angajatorului potrivit certificatul de înmatriculare sau înregistrare în registrul comerțului ori certificatul de înscriere în Registrul asociațiilor și fundațiilor, precum și suplimentar ca angajatorul să desfășoare, deja, în mod efectiv activitatea respectivă. Corelativ, condiția nu se verifică în ipoteza în care, nu titularul cererii de avizare desfășoară activitatea, ci o altă persoană juridică cu care acesta se află în raporturi contractuale."
Prin urmare, aspectele invocate de către recurenta-reclamantă prin cererea de recurs nu sunt de natură să conducă la reformarea încheierii recurate, legalitatea soluției pronunțate fiind confirmată de către instanța de control judiciar, aceasta reflectând interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale incidente cauzei.
Temeiul de drept al soluției pronunțate în recurs
Pentru toate aceste considerente, în temeiul prevederilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 178 din 13 martie 2024 pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 178 din 13 martie 2024 pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată astăzi, 28 martie 2025, prin punerea soluției la dispoziția părților prin intermediul grefei instanței.