ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1070/2025

Ședința publică din data de 27 februarie 2025

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel Ploiești, sub nr. x/2024, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Guvernul României, Ministerul Sănătății, Casa Națională de Asigurări de Sănătate și Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale, a solicitat, pe cale de ordonanță președințială, obligarea pârâților la asigurarea către reclamant, pe bază de prescripție medicală, în regim de compensare 100 % (fără contribuție personală) a combinației de medicamente Nivolumab, Ipilimubab și Carboplatin, până la soluționarea definitivă a dosarului nr. x/2024 aflat pe rolul Curții de Apel Ploiești.

Prin sentința nr. 322 din 3 iulie 2024, astfel cum rezultă din practicaua hotărârii recurate, prima instanță a respins excepțiile autorității de lucru judecat, inadmisibilității acțiunii, sub aspectul compatibilității procedurii ordonanței președințiale cu procedura de contencios administrativ, lipsei de interes și lipsei calității procesuală pasive a Ministerului Sănătății și a Casei Naționale de Asigurări de Sănătate.

A admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților Guvernul României și Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale, reținând că acești pârâți nu au calitate procesuală pasivă în cauză.

Pe fondul cauzei, a admis cererea având ca obiect ordonanță președințială și a obligat pârâții Ministerul Sănătății și Casa Națională de Asigurări de Sănătate la asigurarea către reclamant, pe bază de prescripție medicală, în regim de compensare 100%, fără contribuție personală, a combinației de medicamente Nivolumab, Ipilimubab și Carboplatin, până la soluționarea pe fond a cererii ce face obiectul dosarului x/2024 aflat pe rolul Curții de Apel Ploiești.

Împotriva acestei hotărâri, au formulat recursuri pârâții Guvernul României, Ministerul Sănătății, Casa Națională de Asigurări de Sănătate și Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România, criticând-o pentru nelegalitate din perspectiva unor critici circumscrise motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, pct. 6 și pct. 8 din C. proc. civ.

3.1. În dezvoltarea recursului său, pârâta Casa Națională de Asigurări de Sănătate a susținut incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., arătând sub acest aspect, în primul rând, că înțelege să critice motivarea instanței de fond referitoare la respingerea excepției lipsei calității sale procesuale pasive.

A susținut că, în speță, legitimarea procesuală pasivă nu-i aparține raportat la obiectul cauzei și atribuțiile CNAS expres reglementate de art. 280 -Titlul VIII din Legea nr. 95/2006. Aceasta, de vreme ce combinația de medicamente în litigiu nu este inclusă în listă pentru indicația specificată de reclamant, nu deține decizie de includere în listă, emisă de către ANMDMR, nu are elaborat un protocol terapeutic pentru afecțiunea reclamantului, nu face parte din pachetul de servicii medicale de bază acordat asiguraților pentru indicația specificată de reclamant.

Instanța de fond nu a avut în vedere faptul că recurenta CNAS nu a stabilit niciun fel de raporturi cu reclamantul și că nu încheie contracte de furnizare de servicii medicale, medicamente și dispozitive medicale al căror obiect să îl constituie decontarea contravalorii serviciilor medicale, medicamentelor și dispozitivelor medicale acordate asiguraților, această atribuție revenind caselor teritoriale de asigurări de sănătate, care decontează, potrivit legii, furnizorilor de servicii medicale, medicamente și dispozitive medicale și nu asiguraților,

Concluzionând, a arătat că, pentru a avea calitate procesuală pasivă, este necesar și suficient ca autoritatea publică respectivă să aibă competență, însă, în prezenta cauză, aceasta nu-i aparține atât timp cât nu are raporturi juridice cu asigurații sau cu furnizorii de servicii medicale, medicamente și dispozitive medicale, iar în sfera sa de competență nu intră nicio atribuție cu privire la extinderea indicațiilor unui medicament existent în Lista de medicamente aprobată prin H.G. nr. 720/2008, legiuitorul reglementând în mod expres la art. 2 și art. 3 din Anexa 1 la OMS nr. 861/2014 că aceste atribuții aparțin Agenției Naționale a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România.

În ceea ce privește fondul ordonanței președințiale, a apreciat că în mod greșit a reținut prima instanță că sunt întrunite condițiile de admisibilitate a ordonanței președințiale prevăzute de art. 997 C. proc. civ.

Referitor la aparența dreptului ca o condiție de admisibilitate a cererii de ordonanță președințială, a arătat că reclamantul nu a dovedit că are dreptul în temeiul legii la acordarea și decontarea de către sistemul public de asigurări sociale de sănătate, în regim de compensare 100%, a combinației de medicamente solicitată pentru indicația terapeutică precizată, în cauză nefiind îndeplinită cerința existenței aparenței de drept în favoarea intimatului-reclamant, având în vedere că nu sunt îndeplinite criteriile de includere în tratament prevăzute de OMS și Președintelui CNAS nr. 564/499/2021.

Medicul prescrie o schemă de tratament a unui medicament, pe care o apreciază necesară, cu privire la situația medicală a pacientului, dar nu cu consecința decontării obligatorii din bugetul FNUASS a medicamentului respectiv, dacă medicamentul pentru afecțiunea reclamantului nu deține o decizie de includere în Listă, pe baza unui raport de evaluare realizat de către ANMDMR.

Așadar, prescrierea și administrarea combinației de medicamente în litigiu s-a făcut offlabel pe riscul medicului și al pacientului pentru o indicație (afecțiune) care nu are elaborat un protocol terapeutic de administrare. Prin urmare, nu implică decontarea din bugetul Fondului național de asigurări sociale de sănătate, costurile se suportă de către pacient, întrucât tratamentul în discuție este încadrat de legiutor ca un tratament la cerere potrivit art. 248 alin. (1) lit. f), i) și l) din Legea nr. 95/2006, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Astfel, CNAS nu poate fi obligată la acordarea medicamentului în condițiile în care aceasta s-ar realiza în afara cadrului legal, cu încălcarea protocolului terapeutic privind prescrierea acestui medicament.

Prin urmare, apreciază că nu este îndeplinită condiția aparenței de drept în favoarea reclamantului.

3.2. Recursul pârâtului Ministerul Sănătății a fost întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 din C. proc. civ., solicitându-se casarea hotărârii recurate și, rejudecând cauza, admiterea excepțiilor invocate și, pe fond, respingerea, ca neîntemeiată, a cererii de ordonanță președințială.

Referitor la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a susținut recurentul, în ceea ce privește soluția pronunțată asupra excepției lipsei calității sale procesuale pasive, că au fost încălcate și aplicate greșit dispozițiile art. 32 lit. b) din C. proc. civ. raportat la art. 16 alin. (1

1

) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, introdus prin O.G. nr. 37/2022.

Instanța face confuzie între noțiunile de "asigurare", "decontare" și "introducere în listă" și efectele juridice ale acestora. Or, obiectul cauzei îl reprezintă asigurarea medicamentelor în regim de compensare 100%, fără contribuție personală, deci decontarea acestora de către pârâți, nu obligarea pârâților la includerea lor în Listă.

Ministerul Sănătății nu poate asigura reclamantului această combinație de medicamente, întrucât nu poate efectua plăți legale din bugetul propriu decât pentru medicamentele strict limitativ prevăzute de art. 16

1

din Legea nr. 95/2006, printre care nu se regăsește și aceasta.

De asemenea, recurentul-pârât nu are atribuții în legătură cu elaborarea Listei. În conformitate cu prevederile Ordinului MS nr. 861/2014, Ministerul Sănătății are competența de a realiza actualizarea Listei doar după ce aceasta este prezentată de către ANMDMR după parcurgerea etapelor legale ale procesului de evaluare a medicamentelor.

Faptul că motivarea se raportează la procedura prevăzută de art. 242 din Legea nr. 95/2006, fără a avea în vedere și modificările aduse de O.G. nr. 37/2022 atât art. 16, cât și art. 243, prin introducerea art. 243

1

și art. 243

2

, demonstrează, în opinia recurentului, o gravă încălcare a art. 32 lit. b) din C. proc. civ. care obligă instanța de judecată să aibă în vedere la soluționarea excepției lipsei calității sale procesuale pasive toate dispozițiile legale invocate în susținerea acesteia și aplicabile situației de față.

Contrar aspectelor reținute de instanță, Ministerul Sănătății nu are atribuții în procesul de recunoaștere a respectivului medicament sau cel privind elaborarea Listei medicamentelor compensate, în conformitate cu OMS nr. 861/2014, neincluderea sau excluderea medicamentelor în/din Listă fiind în competența ANMDMR, autoritate competentă ce implementează mecanismul de evaluare a tehnologiilor medicale pentru includerea, extinderea indicațiilor, neincluderea sau excluderea medicamentelor în/din Listă.

Întrucât combinația de medicamente solicitată prin prezenta acțiune nu este inclusă în categoria prevăzută de lege pentru care ministerul poate acorda/suporta plata contravalorii acestuia, angajarea de către recurentul-pârât a unor cheltuieli în lipsa unui angajament legal ar fi ilegală, încălcându-se astfel prevederile Legii nr. 500/2002.

Rezultă astfel că pârâtul nu justifică calitate procesuală pasivă și nu poate fi subiect al raportului juridic obligațional, nici măcar cu caracter vremelnic, adică pe perioada de până la soluționarea dosarului de fond.

Recurentul-pârât a mai susținut că sentința a fost dată cu încălcarea art. 1443 din C. civ., respingând excepția inadmisibilității cererii din perspectiva stabilirii răspunderii civile solidare, în sarcina pârâților, pentru motivul că în acțiune nu a fost invocat vreun raport de solidaritate între pârâți și nici nu s-a solicitat obligarea acestora în solidar. Or, în condițiile în care a dispus obligarea tuturor pârâților să asigure reclamantului medicamentul solicitat, rezultă fără echivoc că instanța a reținut existența unei solidarități pasive între aceștia, contrar art. 1443 C. civ. și propriei motivări de respingere a excepției.

O altă critică privește încălcarea art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 prin raportare la art. 241 alin. (3) din Legea nr. 95/2006 și art. 2 din Legea farmaciei nr. 266/2008.

În contextul expunerii unor considerente de ordin teoretic referitoare la calitatea procesuală, a menționat că, raportat la obiectul cererii de ordonanță președințială, și anume obligarea la decontarea unui medicament ce nu se regăsește în Listă, nu se poate concluziona că autoritățile pârâte au obligația să deconteze din FNUASS (bugetul acestui fond fiind gestionat exclusiv de CNAS) medicamentul solicitat în cauză.

Astfel, în situația acțiunii în obligarea autorității publice la emiterea unui act administrativ sau îndeplinirea unei operațiuni administrative, calitatea procesuală pasivă se raportează la capacitatea de drept public (capacitatea administrativă) a autorității publice chemate în judecată de a emite un act administrativ sau a îndeplini o anumită operațiune administrativă. Ca atare, obiectul cererii de față excedează obiectului acțiunii în contencios administrativ care, potrivit art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, poate consta într-un act administrativ sau în faptul nesoluționării în termen a unei cereri referitoare la un drept subiectiv sau un interes legitim, precum și refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri cu acest obiect sau refuzul de efectuare a unei anumite operațiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim.

Sentința recurată a fost pronunțată cu încălcarea art. 56 lit. d) din Legea nr. 95/2006, tot din perspectiva lipsei calității procesuale pasive, reiterând că nu are atribuții privind acordarea către pacienți a unor medicamente în regim de compensare 100%, cum în mod corect s-a reținut în alte hotărâri judecătorești.

În fine, a susținut că prima instanță a respins în mod greșit excepția autorității de lucru judecat.

În acest sens, a arătat că reclamantul a promovat anterior o cerere de ordonanță președințială, având aceleași părți, obiect și cauză, dosarul fiind înregistrat pe rolul Curții de Apel Ploiești cu nr. x/2023 și soluționat prin sentința civilă nr. 29/06.03.2023, în sensul admiterii cererii și obligării pârâților la asigurarea către reclamant a combinației de medicamente Nivolumab și Ipilimumab, până la soluționarea dosarului de fond nr. x/2023

Prin sentința civilă nr. 93/22.05.2023, pronunțată în dosarul nr. x/2023, definitivă prin respingerea recursurilor, instanța s-a pronunțat în sensul admiterii în parte a acțiunii și obligării pârâtei Agenția Natională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România să evalueze combinația de medicamente Opdivo (DCI Nivolumab) și Yervoy (DCI Ipilimumab) pentru extinderea indicațiilor terapeutice din Lista cuprinzând DCI corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asigurații, cu sau fără contribuție personală, pe bază de prescripție medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate, aprobată prin H.G. nr. 720/2008 pentru indicația terapeutică Mezoteliom Pleural Malign.

Prin prezenta cerere de ordonanță președințială, reclamantul solicită aceeași combinație de medicamente compusă din Nivolumab și Ipilimumab la care, pentru a evita autoritatea de lucru judecat și pentru a beneficia în continuare de tratamentul cu această combinație, chiar și după soluționarea dosarului de fond, a mai adăugat medicamentul Carboplatin.

Or, din actele medicale nu rezultă progresia bolii și nici stabilirea sau modificarea indicației terapeutice care a fost analizată și a stat la baza soluțiilor pronunțate în cauzele anterior menționate, astfel că promovarea prezentei cauze nu poate avea decât ca scop obținerea acelorași medicamente, Nivolumab si Ipilimumab, care nu i se mai asigură după soluționarea definitivă a dosarului de fond nr. x/2023

Prin urmare, hotărârea nr. 29/06.03.2023, pronunțată în dosarul nr. x/2023 de Curtea de Apel Ploiești, secția contencios administrativ și fiscal, are autoritate de lucru judecat față de prezenta ordonanță presedințială.

De asemenea, a reiterat lipsa de interes legitim în ceea ce privește medicamentele Nivolumab și Ipilimumab, întrucât acestea au făcut obiectul cauzei nr. 214/42/2023, soluționată definitiv, și în privința lor nu mai poate fi reținută aparența de drept, întrucât fondul raportului juridic litigios a fost soluționat în sensul obligării pârâtei ANMDMR să evalueze combinația de medicamente Nivolumab și Ipilimumab pentru extinderea indicațiilor terapeutice din Listă.

Cu privire la incidența art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. a susținut, în esență, că prima instanță a reținut în mod greșit că din interpretarea art. 243

1

și art. 243

2

din Legea nr. 95/2006 reiese că are dreptul de a beneficia de compensarea în proporție de 100% pentru achiziționarea medicamentului în discuție, deoarece acesta nu figurează, la data solicitării, potrivit H.G. nr. 720/2008, pe lista anexă corespunzătoare medicamentelor compensate de care poate beneficia reclamantul în calitate de asigurat.

Așadar, în referire la condițiile de admisibilitate și aparența de drept a arătat, în primul rând, că reclamantul nu a solicitat, în condițiile art. 997 C. proc. civ., ca instanța să exercite la nivel de aparență și de urgență un control de legalitate cu privire la refuzul pârâților de a include pe Lista medicamentelor compensate integral a medicamentului enunțat în petitul acțiunii, solicitarea acesteia reprezentând o prejudecare a fondului și o soluționare a dosarului de fond. În al doilea rând, a susținut că deși în analiza existenței sau inexistenței aparenței de drept în favoarea reclamantului, instanța a reținut corect lipsa cadrului legislativ pentru solicitarea formulată, a admis în mod nejustificat cererea motivând soluția prin raportare la aspecte străine de obiectul cauzei, respectiv prin raportare la procedura includerii medicamentului în Lista celor care se decontează.

Pe de altă parte, deși a recunoscut că medicamentul este pentru alte afecțiuni, potrivit rezumatului caracteristicilor produsului, instanța s-a raportat în mod eronat în motivare la existența unor operațiuni administrative și a unor formalități incluse în protocoale, ignorând legea specială în domeniul sănătății. Or, procedura includerii unui medicament în Listă nu reprezintă un demers de natură a leza dreptul la sănătate al reclamantei, ci tocmai de a-l proteja, demersul fiind instituit de legiuitor chiar pentru protejarea vieții pacienților prin obligativitatea efectuării unor studii clinice care să confirme eficiența medicamentului în condiții sigure, pentru o anumită indicație terapeutică.

În speță, pentru a constata dacă dacă sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate pentru cererea de ordonanță președințială, instanța trebuia să verifice, cu prioritate, dacă medicamentul solicitat este în Lista de decontare și dacă are protocol terapeutic aprobat, acesta fiind obligatoriu pentru medicii aflați în relație contractuală cu casele de asigurări de sănătate. În cazul medicamentelor care se regăsesc în listă, dar nu au protocol sau indicație terapeutică pentru afecțiunea pacientului sau grupa sa de vârstă, se pot prescrie în afara indicațiilor, respectiv "off label", numai că pe riscul și pe răspunderea medicului prescriptor și al pacientului, iar acest fapt nu poate constitui motiv pentru obligarea Ministerului Sănătății la asigurarea medicamentelor aflate în această situație.

3.3. Pârâta Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale și-a întemeiat recursul pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ., solicitând casarea hotărârii și, în rejudecare, admiterea excepțiilor invocate și, pe fond, respingerea cererii de ordonanță președințială.

În susținerea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. a arătat că instanța de fond a apreciat în mod greșit că, în raport cu obiectul cererii de chemare în judecată, are calitate procesuală pasivă.

Astfel, prin cererea de chemare în judecată, reclamantul a solicitat obligarea pârâților, inclusiv a sa, să îi asigure, pe bază de prescripție medicală, în regim de compensare 100% (fără contribuție personală), a combinației de medicamente Nivolumab, Ipilimubab și Carboplatin, pentru indicația mezolteliom pleural malign, și nu includerea acestei combinații de medicamente în Lista cuprinzând denumirile comune internaționale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asigurații, cu sau fără contribuție personală, pe bază de prescripție medicală, în sistemul asigurărilor sociale de sănătate, precum și denumirile comune internaționale corespunzătoare medicamentelor care se acordă în cadrul programelor naționale de sănătate.

Prima instanță nu a avut în vedere dispozițiile Legii nr. 134/2019 privind reorganizarea ANMDMR, precum și pentru modificarea unor acte normative, din care rezultă că între atribuțiile acesteia nu se regăsește și aceea de a suporta plata contravalorii medicamentelor compensate, această atribuție revenind altor autorități ale statului, în speță Casei Naționale de Asigurări de Sănătate.

Ca atare, a încălcat art. 1 alin. (1), art. 2 alin. (1) lit. a) și i) și art. 13 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, ipotezele reglementate de lege referindu-se la fapte personale ale autorității publice chemate în judecată, care intră în sfera sa de competență, iar nu ca aceasta să garanteze înfăptuirea unui lucru de către o altă autoritate publică, respectiv de CNAS care, potrivit art. 56 lit. d) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, asigură finanțarea programelor naționale curative.

În conformitate cu art. 1 alin. (1) din Legea nr. 134/2019 privind reorganizarea ANMDMR și art. 4 alin. (5) pct. 6 din aceeași lege, precum și prin raportare la dreptul dedus judecății de către intimatul-reclamant, pârâtei ANMDMR îi sunt instituite în mod limitativ obligații, doar cu privire la implementarea mecanismului de evaluare a tehnologiilor medicale pentru medicamente privind includerea, extinderea indicațiilor, neincluderea sau excluderea în/din Listă, mecanism ce cuprinde atât criteriile de evaluare a tehnologiilor medicale, cât și metodologia de evaluare a tehnologiilor medicale și propunerea către Ministerul Sănătății a Listei, care se aprobă prin hotărâre de Guvern și nu prin compensarea medicamentelor. Totodată, având în vedere pct. II.3 din Metodologia de evaluare a tehnologiilor medicale privind includerea, extinderea indicațiilor, neincluderea sau excluderea medicamentelor în/din Listă, instanța poate dispune printr-o hotărâre soluționarea unei cereri formulate de un petent, exclusiv pentru a include un medicament în Listă și nu pentru asigurarea tratamentului gratuit al unui asigurat.

Instanța trebuia să analizeze excepția lipsei calității procesuale pasive din perspectiva modului de îndeplinire de către autoritățile convocate, a atribuțiilor și competențelor legale prevăzute de cadrul legal relevant, în speță raționamentul pentru fundamentarea excepției impunându-se să pornească de la petitul cererii introductive. Aceasta întrucât atribuțiile și competențele ANMDMR în domeniu se referă, în exclusivitate, la obligația de a evalua medicamentul propus analizei de către deținătorul autorizației de punere pe piață, din punctul de vedere al tehnologiilor medicale, în contextul Ordinului nr. 861/2014, aspect de natură a demonstra că, în speță, calitatea sa procesuală pasivă nu este îndeplinită, atât timp cât nu are atribuții în gestionarea FNUASS, excedând cadrului său de organizare și funcționare.

Referitor la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., a susținut recurenta-pârâtă că hotărârea de fond cuprinde motive contradictorii, existând o contradicție între textele de lege indicate și soluția dată.

Astfel, a arătat că în conformitate cu Legea nr. 134/2019, Legea nr. 95/2006, precum și OMS nr. 861/2014, ANMDMR nu are atribuții în gestionarea FNUASS, fond din care se derulează și se finanțează programul național de oncologie, ca program național curativ și nici de acordare către pacienți de medicamente în regim de compensare 100%. Obiectul cauzei îl reprezintă obligarea pârâților să-i asigure intimatului-reclamant combinația de medicamente în litigiu, în regim de compensare 100%, fără contribuție personală, pentru indicația terapeutică de care suferă, iar în conformitate cu art. 276 alin. (1) din Legea nr. 95/2006, CNAS este o instituție publică autonomă, de interes național, cu personalitate juridică, care administrează și gestionează sistemul de asigurări sociale de sănătate.

În concluzie, prima instanță nu a avut în vedere dispozițiile art. 6 alin. (2) și (3) din OMS nr. 861/2014 și a analizat cauza din perspectiva obligării pârâților la introducerea medicamentului în Listă și nu prin raportare la obiectul cererii de ordonanță președințială privind obligarea pârâților la asigurarea tratamentului gratuit.

Din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a susținut că instanța de fond a apreciat în mod eronat că este îndeplinită condiția de admisibilitate a ordonanței președințiale prevăzute de art. 997 alin. (1) C. proc. civ. referitoare la aparența de drept, în analiza existenței sau inexistenței acesteia instanța fiind obligată să verifice dacă medicamentul este inclus în Lista de decontare și dacă are protocol terapeutic aprobat, acesta fiind obligatoriu pentru medicii aflați în relație contractuală cu casele de asigurări de sănătate.

Raportat la obiectul cererii de ordonanță președințială, intimatul-reclamant nu are în favoarea sa o aparență a dreptului de a beneficia de compensarea în proporție de 100% pentru achiziționarea combinației de medicamente solicitată conform art. 231 și art. 232 din Legea nr. 95/2006, în calitate de asigurat, deoarece aceasta nu figurează pe lista corespunzătoare medicamentelor compensate pentru indicația terapeutică de care suferă, de care poate beneficia în calitate de asigurat.

Mai mult, în baza raportului de evaluare întocmit de către departamentul de specialitate din cadrul ANMDMR, a fost emisă decizia președintelui nr. 244/10.03.2023 prin care s-a decis includerea condiționată a medicamentului Opdivo în Listă, pentru indicația "Opdivo în asociere cu ipilimumab este indicat pentru tratamentul de primă linie al mezoteliomului pleural malign nerezecabil, la adulți,", iar utilizarea asocierii de medicamente Opdivo, Yervoy și Carboplatin pentru indicația terapeutică mezoteliom pleural malign, se face în regim off-label, în afara indicațiilor menționate în rezumatul caracteristicilor produsului.

În consecință, prin emiterea Deciziei președintelui ANMDMR nr. 244/10.03.2023, intimatul reclamant nu mai justifică un interes actual în contradictoriu cu pârâta potrivit dispozițiilor art. 32 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ.

În continuare, a susținut că soluția pronunțată nu corespunde realității de drept a speței.

Astfel, Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România are rolul de autoritate națională competentă care implementează, în vederea luării deciziei, mecanismul de evaluare a tehnologiilor medicale și propune Ministerului Sănătății, Lista cuprinzând denumirile comune internaționale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asigurații, cu sau fără contribuție personală, pe bază de prescripție medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate, precum și denumirile comune internaționale corespunzătoare medicamentelor care se acordă în cadrul programelor naționale de sănătate. Lista se aprobă prin hotărâre a Guvernului, în conformitate cu dispozițiile Ordinului ministrului sănătății nr. 861/2014. Ca urmare a parcurgerii etapelor procesului de evaluare a tehnologiilor medicale pentru fiecare medicament în parte privind includerea, extinderea indicațiilor, neincluderea sau excluderea medicamentelor în/din Listă, ANMDMR emite decizii în conformitate cu prevederile art. 6 alin. (3) din Ordinul ministrului sănătății nr. 861/2014, decizii ce au la un raport de evaluare întocmit de către Direcția evaluare tehnologii medicale din cadrul instituției recurentei.

A mai arătat că legislația națională nu permite în prezent rambursarea medicamentelor ale căror indicații terapeutice nu au fost aprobate național sau de către Agenția Europeană a Medicamentului, în speță, medicamentul solicitat nefiind inclus în Lista medicamentelor compensate pentru indicația terapeutică precizată, astfel că nu se poate dispune obligarea autorității pârâte să deconteze medicamentul pentru alte indicații terapeutice decât cele autorizate de lege.

Pentru ca un medicament să poată fi inclus cu o extindere de indicație în Lista cuprinzând denumirile comune internaționale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asigurații, cu sau fără contribuție personală, pe bază de prescripție medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate, precum și denumirile comune internaționale corespunzătoare medicamentelor care se acordă în cadrul programelor naționale de sănătate, aprobată prin H.G. nr. 720/2008, acesta trebuie supus mecanismului de evaluare a tehnologiilor medicale de către deținătorul autorizației de punere pe piață sau de reprezentantul legal al acestuia, în conformitate cu dispozițiile OMS nr. 861/2014.

O altă critică adusă sentinței recurate se referă la faptul că, prin admiterea cererii intimatului-reclamant, prima instanță a depășit competența conferită puterii judecătorești. În acest sens, a arătat că, în mod eronat, instanța de fond a omis a se pronunțat asupra excepțiilcr invocate și asupra cererii principale în ceea ce privește solicitarea intimatului reclamant privind obligarea pârâtei la asigurarea tratamentului în mod gratuit, atât timp cât pârâta și-a dus la îndeplinire atribuțiile.

3.4. Recursul pârâtului Guvernul României a fost întemeiat în drept pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivelor de recurs, recurentul a arătat că nu sunt întrunite condițiile răspunderii administrative a Guvernului României referitoare la adoptarea unui act administrativ nelegal sau la nesoluționarea în termen a unei cereri referitoare la un drept recunoscut de lege.

Totodată, a subliniat că Guvernul României este un organ colegial, care are în structura sa autorități de specialitate, în speță Ministerul Sănătății, care, la rândul său, are în subordine Casa Națională de Asigurări de Sănătate. Așadar, în contextul legislativ incident în domeniu, care reglementează procedura elaborării, avizării și prezentării proiectelor de acte normative, rezultă că actele respective se inițiază de către autoritățile de specialitate, potrivit domeniului de activitate, în vederea adoptării sau aprobării lor de către Guvernul României.

Prin urmare, este evident că raportul de drept procesual nu se poate lega valabil decât între titularii dreptului ce rezultă din raportul de drept material dedus judecății, calitatea procesuală pasivă fiind condiționată de existența identității dintre pârât și cel obligat în raportul juridic, adică subiectul pasiv.

În ceea ce privește dispozițiile instanței de fond privind respingerea excepției inadmisibilității acțiunii, invocată de Guvernul României, a apreciat că aceasta au fost pronunțate cu încălcarea normelor de specialitate în vigoare, ordonanța președințială, în materia contenciosului administrativ, fiind inadmisibilă.

Recurentul-pârât a susținut că instanța de fond a apreciat în mod eronat că sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate ale ordonanței președințiale prevăzute de art. 997 alin. (1) C. proc. civ.

Astfel, instanța de judecată trebuie să verifice dacă medicamentul este inclus în Lista de decontare și dacă are protocol terapeutic aprobat.

Legislația națională, în prezent, nu permite rambursarea medicamentelor ale căror indicații terapeutice nu au fost aprobate național sau de către Agenția Europeană a Medicamentului.

Concluzionând, Ministerul Sănătății are competența de a realiza actualizarea Listei doar după ce aceasta este prezentată de către ANMDMR după parcurgerea etapelor legale ale procesului de evaluare a medicamentelor și, în cazul medicamentelor pentru care s-a emis decizie de includere condiționată în Listă, după încheierea unui contract de tip cost-volum cu deținătorii autorizațiilor de punere pe piață.

În speță, Guvernul nu are decât aptitudinea de a aproba prin act administrativ o Listă de medicamente, ulterior parcurgerii unor etape prevăzute de legislația de specialitate, de către autoritățile de resort în domeniul medical.

O altă critică adusă sentinței recurate se referă la faptul că, prin admiterea cererii intimatei-reclamante, prima instanță a depășit competența conferită puterii judecătorești. În acest sens, a arătat că etapa de evaluare administrativ științifică a documentației medicamentului pentru care se solicită includerea în Lista medicamentelor compensate este obligatorie, are caracter imperativ și ca atare nu se poate deroga de la aceasta.

Concluzionând pe aspectul evidențiat, a susținut că este lipsit de calitate procesuală pasivă, întrucât nu are atribuții și competențe în sensul solicitat de reclamantă, iar o eventuală soluție de admitere a acțiunii sub acest aspect este imposibil de valorificat atât timp cât, fiind o autoritate lipsită de calitate procesuală pasivă, nu poate asigura plata medicamentului către solicitant.

Intimatul-reclamant A. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursurilor, ca nefondate.

II. Soluția Înaltei Curți asupra recursurilor exercitate în cauză

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate de recurenții-pârâți, în raport cu actele și lucrările dosarului și cu dispozițiile legale incidente, se constată că recursurile sunt nefondate.

Înalta Curte, în raport cu argumentele recurenților, urmează a le analiza concomitent, răspunzând criticilor identice prin argumente comune, în funcție de finalitatea lor concretă.

În fapt, intimatul-reclamant A., a solicitat, pe calea ordonanței președințiale prevăzute de art. 997 din C. proc. civ., obligarea pârâților Guvernul României, Ministerul Sănătății, Casa Națională de Asigurări de Sănătate și Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România, să-i asigure, pe bază de prescripție medicală, în regim de compensare 100% (fără contribuție personală) combinația de medicamente Nivolumab, Ipilimubab și Carboplatin, până la soluționarea definitivă a dosarului de fond.

Prima instanță, prin sentința recurată, a respins excepțiile autorității de lucru judecat, inadmisibilității acțiunii, sub aspectul compatibilității procedurii ordonanței președințiale cu procedura de contencios administrativ, lipsei de interes și lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Sănătății și a Casei Naționale de Asigurări de Sănătate.

A admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților Guvernul României și Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale, reținând că acești pârâți nu au calitate procesuală pasivă în cauză.

Pe fondul cauzei, reținând că sunt întrunite cerințele de admisibilitate a cererii de ordonanță președințială, a admis acțiunea și a obligat pârâții Ministerul Sănătății și Casa Națională de Asigurări de Sănătate la asigurarea către reclamant, pe bază de prescripție medicală, în regim de compensare 100%, fără contribuție personală, a combinației de medicamente Nivolumab, Ipilimubab și Carboplatin, până la soluționarea pe fond a cererii ce face obiectul dosarului x/2024 aflat pe rolul Curții de Apel Ploiești.

Sentința primei instanțe a fost criticată de pârâta Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România, în primul rând, din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., incident atunci când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității.

Subsumat acestui motiv de casare, recurenta-pârâtă a formulat critici, în sensul că instanța de fond a apreciat în mod greșit că, în raport cu obiectul cererii de chemare în judecată, are calitate procesuală pasivă.

Or, astfel cum reiese din practicaua sentinței recurate, prima instanță a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților Guvernul României și Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale, reținând că acești pârâți nu au calitate procesuală pasivă în cauză.

Prin urmare, având în vedere soluția primei instanțe referitoare la excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei ANDMDR, instanța de control judiciar apreciază că nu se mai impune analizarea criticilor formulate de recurenta-pârâtă sub acest aspect.

Sentința primei instanțe a fost criticată de pârâții Ministerul Sănătății și Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România și din perspectiva dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

În esență, recurentul-pârât Ministerul Sănătății a arătat că, în mod greșit, a reținut instanța de fond că sunt îndeplinite în cauză condițiile de admisibilitate, în contextul în care, deși afecțiunea de care suferă reclamantul și pentru care a solicitat tratamentul cu medicamentul indicat nu este regăsește în protocolul terapeutic corespunzător administrării și monitorizării tratamentului cu DCI-ul menționat, a constatat că în favoarea reclamantului există aparența dreptului și a admis cererea aplicând cauzei o ipoteză străină de natura acesteia, respectiv atribuțiile pârâților în procesul de introducere sau extindere a listei, aspect străin de obiectul cauzei ce vizează asigurarea, în regim de compensare 100%, fără contribuție personală, a medicamentului solicitat, demers cu privire la care reclamantul nu are dreptul.

De asemenea, recurenta-pârâtă ANMDMR a susținut că hotărârea primei instanțe nu cuprinde motivele pe care se întemeiază și cuprinde motive contradictorii, apreciind în acest sens că instanța nu și-a fundamentat soluția cu privire la calitatea sa procesuală pasivă prin luarea în considerare a cadrului normativ incident, ci a expus un raționament formal, de principiu, fără să motiveze condițiile în care poate evalua din oficiu o tehnologie medicală, care să justifice prezența sa în cauza de față. În consecință, a apreciat că instanța de fond nu a luat în considerare dispozițiile art. 6 alin. (2) și (3) din OMS nr. 861/2014 și a analizat cauza din perspectiva obligării pârâților la introducerea medicamentului în Listă și nu prin raportare la obiectul cererii de ordonanță președințială privind obligarea pârâților la asigurarea tratamentului gratuit.

Astfel, din analiza hotărârii recurate Înalta Curte constată că motivarea primei instanțe răspunde cerințelor imperative ale legii în ceea ce privește motivarea hotărârii judecătorești, fiind examinate în mod efectiv motivele de fapt și de drept, în limitele permise de normele legale aplicabile, ceea ce face ca motivul de casare ce vizează nemotivarea hotărârii să nu-și găsească incidența în cauză din perspectivele reliefate.

Contrar afirmațiilor recurenților, argumentarea hotărârii sub aspectul soluției criticate este logică, clară, coerentă și în acord cu normele legale aplicabile cauzei. Faptul că alegațiile acestora nu sunt în acord cu raționamentul expus de judecătorul fondului nu poate echivala însă cu o motivare contradictorie sau bazată pe motive străine de natura cauzei, fiind posibil controlul hotărârii în căile de atac datorită judecăților de valoare, formulărilor concrete, specifice, în acord cu exigențele impuse de art. 425 alin. (1) C. proc. civ.. În concluzie, nu pot fi primite criticile ce vizează motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., acesta nefiind întrunit în speță.

De altfel, nu sunt invocate contradicții la nivelul considerentelor hotărârii atacate, ci între motivarea sentinței, respectiv soluția dată și textele de lege incidente, deci, în esență, o greșită interpretare sau aplicare a normelor legale aplicabile speței deduse judecății, constatându-se aceeași situație ca și în cazul invocării motivului de casare anterior, și anume criticarea raționamentului instanței ce a stat la baza soluției de respingere a excepției lipsei calității procesuale pasive și de admitere a cererii de ordonanță președințială, în contextul normativ și factual evidențiate.

Or, acestea nu reprezintă veritabile critici subsumate cazului de casare indicat, ci se circumscriu prevederilor pct. 8 al aceluiași articol 488 din C. proc. civ., respectiv cazului de casare ce sancționează greșita interpretare și aplicare a normelor de drept material incidente, urmând a fi analizate din această perspectivă, împreună cu celelalte recursuri ce conțin critici similare sub acest aspect.

Analizând sentința atacată și din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată, de asemenea, că susținerile recurenților-pârâți sunt nefondate.

În înțelesul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., încălcarea normelor de drept material se poate face prin aplicarea unui text de lege străin situației de fapt, extinderea normei juridice dincolo de ipotezele la care se aplică sau restrângerea nejustificată a aplicării prevederilor legale, precum și prin încălcarea unor principii generale de drept. Altfel spus, textul de lege precizat se referă fie la nesocotirea unei norme de drept material, fie la interpretarea ei eronată, în sensul că instanța a dat o greșită interpretare a acesteia sau faptele au fost reținute greșit în raport de exigențele textului de lege. De asemenea, prin acest motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greșită a legii materiale, nu și a legii procesuale.

În cauza de față aceste motive nu sunt incidente, soluția primei instanțe reflectând interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale în raport cu situația de fapt rezultată din probele administrate în procedura judiciară.

Cu titlu preliminar, în ceea ce privește criticile formulate de recurentul-pârât Guvernul României referitoare la excepția inadmisibilității formulării cererii de ordonanță președințială pe calea contenciosului administrativ, Înalta Curte reține că ordonanța președințială, în acest domeniu, nu este de plano inadmisibilă.

Astfel, aceasta ar putea fi inadmisibilă dacă s-ar suprapune ca obiect cu cererea având ca obiect suspendarea executării unui act administrativ, având în vedere dispozițiile speciale ale Legii contenciosului administrativ nr. 554 din 2004, care se aplică cu prioritate față de prevederile C. proc. civ.

Pentru celelalte situații, devin incidente dispozițiile art. 28 din legea nr. 554/2004, potrivit cărora dispozițiile acestei legi se completează cu prevederile C. proc. civ., articolele 997 și urm. C. proc. civ., nefiind incompatibile cu specificul raporturilor de putere dintre autoritățile publice, pe de o parte, și persoanele vătămate în drepturile sau interesele lor legitime, pe de altă parte.

Contrar alegațiilor recurentului-pârât, nicio dispoziție legală nu condiționează admisibilitatea ordonanței președințiale de identitatea de obiect dintre aceasta și cererea formulată pe fondul cauzei, iar reclamantul nu solicită, pe calea ordonanței președințiale, emiterea unui act administrativ.

În speță, obiectul dosarului de fond, până la soluționarea căruia se solicită încuviințarea măsurii ce face obiectul prezentei cereri de ordonanță, are ca obiect obligarea pârâților la includerea pe Lista cuprinzând denumirile comune internaționale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asigurații, în regim de compensare 100%, a combinației de medicamente în discuție și pentru indicația terapeutică pentru afecțiunea de care suferă reclamantul, acțiunea de fond fiind grefată pe un refuz nejustificat al autorității de a realiza această includerea în Listă a medicamentului necesar tratamentului reclamantului.

La rândul ei, ordonanța care face obiectul prezentei judecăți, urmărește ca reclamantul să beneficieze de combinația de medicamente în compensare 100% fără contribuție personală, pe perioada cât se judecă litigiul de fond anterior amintit.

Astfel, în esență, ordonanța este supusă prevederilor contenciosului administrativ prin prisma obligării autorității la a asigura reclamantului medicamentul compensat 100%, fără contribuție personală a acesteia, subsumat refuzului pretins nejustificat al autorității de a include în lista de compensate respectivul medicament.

Criticile recurentului-pârât Ministerul Sănătății referitoare la respingerea excepției autorității de lucru judecat sunt de asemenea, nefondate, urmând a fi respinse.

Înalta Curte constată că, în cadrul dosarului nr. x/2023, a fost analizată și încuviințată solicitarea intimatului-reclamant, în ceea ce privește medicamentele Nivolumab și Ipilimubab, de a i se asigura tratament compensat 100% pentru afecțiunea medicală pe care o are.

Cererea ce face obiectul prezentului dosar se întemeiază pe o recomandare medicală diferită, din data de 18.06.2024 (emisă ulterior pronunțării primei hotărâri de ordonanță președințială - 06 03.2023), în urma uner noi internări a reclamantului și în urma efectuării unor noi investigații.

Mai mult, recomandarea medicală analizată în prezenta cauză a fost emisă de către un medic oncolog diferit decât recomandarea medicală ce a stat la baza soluționării dosarului nr. x/2023, care i-a recomandat o linie de tratament diferită, compusă nu doar din medicamentele Nivolumab și Ipilimubab, ci din combinația acestora cu un alt medicament indicat: Carboplatin.

Așa fiind, în acord cu judecătorul fondului, Înalta Curte reține că suntem în prezența unei situații noi, respectiv o nouă combinație de medicamente, care potrivit raportului medical, se administrează în terapie și, prin urmare, sentința civilă nr. 29/06.03.2023 a Curtii de Apel Ploiești nu are autoritate de lucru judecat în prezenta cauză, deoarece circumstanțele de fapt invocate de acesta sunt diferite.

Subsumat motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., atât sub aspectul lipsei calității procesuale pasive, cât și în ceea ce privește neîndeplinirea condițiilor de admisibilitate a ordonanței președințiale, au formulat susțineri similare toți recurenții-pârâți, criticând modalitatea în care prima instanță a interpretat și a aplicat cadrul normativ incident în cauză, prin raportare la situația de fapt existentă.

Înalta Curte nu poate primi însă alegațiile recurenților, deoarece reflectă o greșită interpretare a cadrului normativ, astfel cum a fost reliefat în cererile de recurs formulate.

În prealabil, având în vedere soluția primei instanțe referitoare la excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România și Guvernul României, criticile pârâților sub acest aspect nu vor mai fi analizate.

În continuare, Înalta Curte constată că, în mod corect, a reținut instanța de fond că pârâții Casa Națională de Asigurări de Sănătate și Ministerul Sănătății au calitate procesuală pasivă, față de art. 2 alin. (5), art. 242 alin. (1), art. 9 alin. (1) și (5) și art. 280 din Legea nr. 95/2006, raportat la atribuțiile ce le revin în procedura de includere a unor medicamente în Lista medicamentelor compensate, precum și în administrarea și gestionarea sistemului de asigurări sociale de sănătate.

Susținerile recurentului-pârât Ministerul Sănătății cu privire la lipsa calității sale procesuale pasive nu sunt fondate, acesta întemeindu-și criticile, în esență, pe împrejurarea că nu are atribuții în gestionarea FNUASS, fond din care se derulează și se finanțează programul național de oncologie, ca program național curativ, și că această competență revine pârâtei Casa Națională de Asigurări de Sănătate, astfel încât ministerul nu poate îndeplini o obligație ce cade în sfera de competență a altei autorități, instituții sau persoane juridice de drept privat.

Contrar alegațiilor părții, Înalta Curte reține că Ministerul Sănătății elaborează programele naționale de sănătate în colaborare cu pârâta Casa Națională de Asigurări de Sănătate, care, la rândul său, are atribuții în gestionarea Fondului Național Unic de Asigurări Sociale de Sănătate, din care se suportă contravaloarea serviciilor medicale, a medicamentelor, materialelor sanitare, a tehnologiilor și a dispozitivelor medicale.

Potrivit art. 242 din Legea nr. 95/2006, lista cu medicamentele de care beneficiază asigurații cu sau fără contribuție personală se elaborează de Ministerul Sănătății și Casa Națională de Asigurări de Sănătate, cu consultarea CFR, și se aprobă prin hotărâre a Guvernului, așadar, și în privința Guvernului României calitatea procesuală pasivă fiind justificată. Chiar dacă din procedura elaborării, avizării și prezentării proiectelor de acte normative rezultă că actele respective se inițiază de autoritățile de specialitate, potrivit domeniului de activitate, acestea urmează a fi supuse adoptării sau aprobării de către Guvernul României, în subordinea căruia se află Ministerul Sănătății, organ de specialitate al administrației publice centrale în domeniul asistenței de sănătate publică.

Dispozițiile art. 251 din Legea nr. 95/2006 prevăd că Ministerul Sănătății are atribuții în procedura elaborării programelor de sănătate, în colaborare cu Casa Națională de Asigurări de Sănătate. În dezvoltarea acestor competențe, prevederile art. 2-4 din H.G. nr. 144/2010 privind organizarea Ministerului Sănătății stabilesc atribuțiile principale și obiectivele urmărite în activitatea autorității ministeriale.

Printre atribuțiile stabilite de legiuitor în sarcina Ministerului Sănătății se regăsesc următoarele: elaborează, implementează și coordonează programe naționale de sănătate, acțiuni prioritare desfășurate în scopul realizării obiectivelor politicii de sănătate publică și, totodată, elaborează politici, strategii și programe de acțiune în domeniul sănătății populației, în acord cu Programul de guvernare; coordonează și controlează implementarea politicilor, strategiilor și programelor din domeniul sănătății populației, la nivel național, regional și local; evaluează și monitorizează starea de sănătate a populației, ia măsuri pentru îmbunătățirea acesteia și informează Guvernul referitor la indicatorii de sănătate, tendințele de evoluție și despre măsurile de îmbunătățire a acestora.

Totodată, art. 9 din Legea nr. 95/2006 dispune că:

"(1) Programele naționale de sănătate reprezintă cadrul implementării obiectivelor politicii și strategiei sănătății publice de către Ministerul Sănătății, ca autoritate centrală a domeniului de sănătate publică. (...) (5) Programele naționale de sănătate sunt elaborate de către Ministerul Sănătății, cu participarea CNAS; derularea acestora se realizează de către Ministerul Sănătății și/sau CNAS, după caz."

Față de aceste atribuții și având în vedere obiectul cererii de ordonanță președințială, prin care intimatul-reclamant solicită, cu caracter provizoriu, obligarea pârâților la protejarea dreptului său la viață, prin decontarea gratuită, în regim de compensare 100% (fără contribuție personală) a combinației de medicamente Nivolumab, Ipilimubab și Carboplatin, nu se poate contesta legitimarea procesuală pasivă a Ministerului Sănătății, autoritate căreia îi revine responsabilitatea primară de a proteja sănătatea populației, prin stabilirea celor mai eficien